În vizită la Moby Dick

La European Cafeteria Tia Maria, unde îmi beam cafeaua la New Bedford, Massachusetts, a intrat un om masiv și bărbos și s-a așezat lângă masa mea. A cerut un ceai și rom separat, a turnat alcooholul în ceai, după care s-a uitat împrejur.

– Ce scrie în ziar? – m-a întrebat uitându-se la mine. Toate-s bune și frumoase, nu-i așa? M-am săturat să-l mai citesc, îmi ajunge să văd știrile o dată pe zi la televizor.  Mă numesc Ralph, se prezentă, și sunt pensionar.

Pesemne că avea chef de vorbă, dar eu stăteam la îndoială dacă să mă angajez în discuție sau nu.

– Nu arăți ca unul din partea locului, continuă el.

– Da, ai dreptate.

– Ai auzit de Moby Dick?

– Am citit cartea demult, cu ani în urmă și nu-mi aduc aminte decât foarte vag.

– Știai că acțiunea cărții începe chiar aici, la New Bedford?

– Nu, i-am spus.

– De la balena asta albă se trage faima turistică a locului. Pe Herman Melville, autorul cărții, ar fi trebuit să-l facă cetățean de onoare al orașului.

– Și locuitorii din zilele noastre cu ce se ocupă?

– Mulți lucrează pe vasele de pescuit; eu am lucrat pe o balenieră vreme de 40 de ani.

– Și de fiecare dată când prindeați câte o balenă te gândeai la Moby Dick? – l-am întrebat în glumă.

– Am străbătut oceanele în lung și-n lat, dar n-am întâlnit niciodată o balenă ca cea descrisă de Melville în carte. De fapt sunt destul de supărat pe scriitor, a făcut din Moby Dick un monstru!

– Când le vânați, nu ți se părea și dumitale că sunt monștri?

– Nu, nu aveam față de ele niciun fel de sentimente. De altfel, vânătoarea comercială de balene a fost interzisă în Statele Unite încă de la începutul anilor optzeci.

Mi-am adus aminte de cartea cercetătorului și naturalistului Jaques Yves Cousteau, “Prietenele noastre, balenele”, în care protesta împotriva vânătorii de balene.

– Sunt destui pești în oceane și fără balene, continuă el.

– Copiii dumitale tot cu pescuitul se ocupă? – l-am întrebat.

– Nu, am doi băieți și o fată și toți trei lucrează în hi-tech.

– Mai lucrezi puțin și azi?

– Eu aș mai fi continuat, dar patronii zic că sunt prea bătrân. Din când în când mă mai duc la pescuit, ca tot omul, cu undița. Dar spune-mi, dumneata de unde ești?

– Din Israel, i-am răspuns.

– Oho! Acolo sunt multe probleme, nu înțeleg deloc ce se întâmplă. Dar vase de pescuit sunt în țara dumitale?

– Sigur că da, dar nu cunosc amănunte. La noi se mănâncă mult pește. De Anul Nou evreiesc se gătește pește, iar capul peștelui simbolizează începutul noului an.

– Și pescuiți împreună cu arabii, sau cu palestinienii, cum li se mai zice? Cred că dacă ați face asta și ați mai prinde câte o balenă – și-mi face cu ochiul – ar mai scădea tensiune dintre voi.

– Ideea nu e rea deloc, am aprobat, dar nu i-am spus că din păcate nici în Marea Mediterană, nici în cea Roșie nu prea sunt balene!

Andrei Schwartz

2 ianuarie 2019

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

One Comment

  • Ivan G Klein commented on February 3, 2019 Reply

    Bine zis – O să scadă tensiunea cînd arabii și evreii o să pescuiască împreună balene .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *