Oricât de obosită aş fi, chiar dacă pic de pe picioare, chiar şi atunci când mă prăvălesc în pat ca un bolovan, nu pot să nu citesc măcar o pagină, înainte de a adormi. Mai exact, nu pot adormi fără a citi măcar o pagină. Noptiera mea e ticsită de cărţi. Unele abia începute, altele lăsate – deocamdată – la jumătate, altele – puţine şi speciale  –  păstrate pentru recitit.

Sevrajul provocat de absenţa unei cărţi noi mă împinge să cutreier librăriile şi să cercetez avidă noile apariţii, să ochesc titluri, să răsfoiesc pagini şi să fac alegeri precum Promisiunea zorilor – o carte de Romain Gary, pe care nu apucasem s-o citesc până acum  –, alteori e o carte nouă, scrisă de un autor tânăr, necunoscut (mie), ca de pildă François-Henri Désérable, autorul romanului Un anume domn Piekielny, inspirat de Promisiunea zorilor. Am avut norocul să mă înscriu pe traseul jalonat de către redactorii editurii Humanitas, seria Raftul Denisei, care au inclus cărţile mai sus pomenite în planul editorial al anului 2018. Am cumpărat cele două volume la o săptămână distanţă, dând peste cartea lui Désérable tocmai când citeam cartea lui Gary şi zăbovisem deja asupra episodului în care intră  în scenă domnul Piekielny.

Promisiunea zorilor  [La Promesse de l’aube],  povestea drumului spinos de cucerire a faimei – de scriitor, erou şi diplomat – început în curtea imobilului de pe Wielka Pohulanka nr. 16, din Vilniusul anilor 1920, continuat la Varşovia şi la Nisa, în vremuri de lipsuri şi dezamăgiri, iar apoi în Africa de Nord şi la Londra, în toiul războiului, m-a readus, după decenii, în universul impregnat de romantism, sinceritate, sensibilitate şi umor dulce-amar al romanelor lui Gary, care mi-au încântat tinereţea.

Romain Gary – scriitor, aviator, ambasador, erou al Rezistenţei

În mod firesc, cartea autobiografică al cărei personaj principal nu este autorul, ci mama lui, Mina Kacew, – o femeie talentată şi vizionară, ambiţioasă, tenace, iubitoare şi încrezătoare până în pânzele albe în destinul strălucit al fiului său – şi-a găsit locul  în rândul volumelor păstrate pentru a fi recitite, pe noptiera mea ticsită de cărţi. Nu bănuiam însă că recitirea se va produce de îndată după citire şi că în acest demers avea să-mi fie ghid tocmai tânărul autor François-Henri Désérable – născut în 1987 la Amiens –  prin romanul său Un anume domn Piekielny [ Un certain M. Piekielny ].

Dacă Romain Gary a fost singurul laureat a două premii Goncourt (încălcând regula ca un autor să obţină doar o dată acest premiu, prin trucul pseudonimului Émile Ajar), François-Henri Désérable a fost distins cu…Premiul Goncourt – Alegerea României (2017), rod al unei frumoase iniţiative comune a profesorilor şi studenţilor de la secţiile de limbă şi literatură franceză de la şase universităţi importante din România.

M-a cucerit din start stilul proaspăt, nonconformist, candid şi înţelept, profund şi ludic, al tânărului autor (hocheist-profesionist) care s-a îndrăgostit de Promisiunea zorilor în pragul bacalaureatului. Această dragoste literară „la primă vedere”, căreia i-a rămas fidel până  în prezent, avea să-i schimbe destinul de avocat – aşa cum îşi dorise mama lui, ambiţioasă şi iubitoare – în cel de scriitor.

François-Henri Désérable – scriitor şi hocheist

Romanul-investigaţie Un anume domn Piekielny începe tot în curtea imobilului de la numărul 16, de pe strada Wielka Pohulanka (Jono Bosanavičiaus din Vilniusul zilelor noastre) unde  François-Henri Désérable, ajuns printr-un concurs de împrejurări (complicaţiile unui drum cu destinaţia Minsk unde avea loc un meci de hochei) se decide să afle ce s-a ales de domnul Piekielny, singurul vecin care crezuse în steaua faimei copilului Roman Kacew. Din acest motiv îl invitase în locuinţa sa modestă şi, îmbiindu-l cu zaharicale şi rahat turcesc,  a încercat să negocieze măcar o rază din strălucirea faimei sale viitoare, rugându-l: „Când o să întâlneşti personalităţi,  oameni de vază, făgăduieşte-mi că o să le spui…Promite-mi că o să le spui: la numărul 16, pe Wielka Pohulanka din Wilno, locuia domnul Piekielny…” .  O promisiune pe care Romain Gary avea să şi-o ţină, rostind în prezenţa unor pesonalităţi precum regina Angliei, generalul Charles De Gaulle sau J.F. Kennedy, preşedintele Statelor Unite, ba chiar şi în emisiuni urmărite de milioane de telespectatori, următoarea frază:  „La numărul 16, pe strada Wielka Pohulanka din Wilno, locuia un anume domn Piekielny, Dumnezeu să-l aibă în pază!”.

Numele Piekielny s-a păstrat peste timp graţie copilului care a devenit – potrivit proorocirii mamei sale – un scriitor renumit. Cât despre destinului omului care a purtat numele Piekielny, un funcţionar evreu modest, îmbrăcat într-o redingotă veche, cenuşiu precum „un şoarec trist”,  nu se ştia decât ceea ce bănuia Gary şi a consemnat în Promisiunea zorilor: că ar fi pierit la Auschwitz. Dar oare acesta să fi fost adevărul? Oare Piekielny o fi existat într-adevăr? Şi dacă da, ce s-a întâmplat cu el?

În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, romanul-investigaţie scris de François-Henri Désérable, merge pe urmele puţinelor mărturii arhitectonice, scrise şi povestite care se mai păstrează despre evreimea din Vilna, care în anii interbelici număra peste 60.000 de suflete.  Tânărul scriitor francez reconstituie cele petrecute în timpul Holocaustului, când evreii din Vilna  au fost mai întâi ucişi prin împuşcare, iar cei rămaşi  închişi în cele două ghetouri din oraş unde mulţi au murit de inaniţie şi de boală. Restul au fost deportaţi, găsindu-şi sfârşitul în lagărele de exterminare. Domnul Piekielny, „şoarecul trist” îmbrăcat în redingota ponosită putea să fi pierit în oricare din aceste moduri sau, cine ştie, să se fi numărat printre foarte puţinii supravieţuitori. Reconstituirea existenţei sale – precum şi a evreimii din Vilna – se dovedeşte anevoioasă şi pentru că, după război, regimul comunist a şters cea mai mare parte a vestigiilor care mărturiseau existenţa evreilor din Vilna, oraş supranumit şi Ierusalimul Lituaniei.

Ancheta asupra destinului omului Piekielny se răsfrânge şi asupra personajului Piekielny din Promisiunea zorilor şi, inevitabil, asupra lui Romain Gary, creatorul acestui personaj, dar şi al propriului personaj, din romanul autobiografic. Trimiterile către romanul sursă constituie un ghid de recitire, în altă cheie, a Promisiunii zorilor.

Firele anchetei (instrumentate cu ajutorul mai multor metode şi căi de investigaţie, din care nu lipseşte Google şi nici…. Gogol) se împletesc cu cele ale vieţii scriitorului-anchetator, într-o ţesătură complexă şi complicată (asemeni vieţii). Premiul cititorului care va descifra (sau nu) modelul acestei texturi este conferit în tranşe şi constă din deliciile lecturii. Aici se cuvine să subliniez calitatea deosebită a traducerilor semnate de Daniel Nicolescu (Promisiunea zorilor) şi Adina Diniţoiu (Un anume domn Piekielny).

Nu mă îndoiesc că François-Henri Désérable (un nume care l-ar fi tentat şi pe Roman Kacew – viitorul Romain Gary – atunci când, dorindu-şi să devină celebru spre a satisface ambiţiile mamei sale, umplea zeci şi zeci de foi cu diverse pseudonime răsunătoare), răsplătit pentru romanul Un anume domn Piekielny cu Marele Premiu Literar al Orașului Saint-Étienne și cu opțiunile Goncourt ale României, Poloniei și Europei de Est, va obţine şi adevăratul Prix Goncourt. E doar o chestiune de timp.

Andrea Ghiţă