Ungaria. Nu întotdeauna scopul scuză mijloacele

În ultimele două-trei luni, Ungaria a fost cuprinsă de febra demonstrațiilor opoziției. Nu este pentru prima dată, opoziția, puțină câte este, s-a mobilizat, de obicei fără succes. Acum, problema care a scos lumea pe stradă este de un interes mai general, este vorba de așa-numita ”lege a sclaviei”, votată de parlamentul ungar. Ea prevede creșterea orelor suplimentare neplătite, la 400, atât în sectorul de stat cât și în sectorul particular. Cealaltă revendicare a protestatarilor este posibilitatea ca anumiți judecători de la tribunalele administrative să fie numiți direct de ministrul de Justiție, măsură considerată o încălcare flagrantă a principiul separării puterilor în stat. Prima problemă fiind de un interes mai larg, la proteste s-a raliat și una dintre federațiile sindicale, până acum practic inexistentă în apărarea drepturilor membrilor ei. Se vorbește în acest context chiar de organizarea unei greve generale.

Din 2010, de la câștigarea alegerilor de către Fidesz, partidul premierului Orbán, diferitele formațiuni politice din opoziție – parlamentare și neparlamentare – au încercat, în cadrul celor două cicluri electorale care au urmat – 2014 și 2018 – să răstoarne regimul Orbán, dar în zadar. După eșecul înregistrat de guvernul socialist-liberal, compromis din cauza numeroaselor scandaluri de corupție și suportând consecințele crizei economice, opoziția formată după câștigarea alegerilor de către Fidesz s-a dovedit a fi anemică, incapabilă să-și elaboreze o platformă credibilă care să reatragă alegătorii către partidele sau mișcările politice de stânga și liberale. Trebuie să precizăm că în Ungaria există două categorii ale opoziției: cea formată din partidele de orientare socialistă, liberală sau ecologistă (PSU, Coaliția Democrată, Partidul Liberal, mișcările ”Împreună”, ”Momentum” și LMP) și formațiunea de extremă dreaptă ”Jobbik”. Singurul partid care a câștigat alegători în decursul anilor a fost ”Jobbik”, acum e și el în pierdere de viteză deoarece s-a scindat. Formațiunea care a rămas cu numele de ”Jobbik” a încercat o reorientare mai spre centru, s-a mai ”cosmetizat”, iar partea radicală a format un alt partid, ”Patria noastră”, sub conducerea lui László Torockai, președintele de onoare al ”Mișcării de tineret a celor 64 de comitate”, binecunoscut și în România unde de-altfel a fost declarat ”persona non grata”.

Adevărul este că partidele de opoziție de centru-stânga nu au reușit să opună o platformă politică mai atractivă pentru populație, comparativ cu ofertele lui Viktor Orbán. Profitând și de o con- junctură econlomică favorabilă și în primul rând de banii europeni (cu toate că UE este unul dintre inamicii Ungariei, susține premierul), Ungaria a înregistrat creșteri economice, iar guvernul a luat o serie de măsuri în favoarea populației. În plus, cu o mare abilitate, Orbán (cu ajutorul a doi consilieri israelieni) a fluturat în fața populației amenințarea cu invazia refugiaților și legată de ea, a creat o figură a dușmanului – pe George Soros, care pasămite ar susține instalarea refugiaților în țările UE, inclusiv în Ungaria. Deși teza s-a dovedit falsă și nici un imigrant nu s-a stabilit în Ungaria, ”sperietoarea” a rămas, iar atitudinea premierului, care respinge cererea UE de a primi câteva sute de refugiați, a determinat creșterea popularității regimului său și victoria în ultimele două cicluri de alegeri. Deși sunt binecunoscute măsurile antiliberale ale lui Orbán, multe dintre ele fiind antidemocratice și reprezentând încălcări ale drepturilor omului, acest aspect a tras mai puțin în balanță decât măsurile economice și discursul pe tonuri naționaliste al premierului care sublinia că suveranitatea Ungariei este amenințată. În plus, până de curând opoziția de centru-stânga nu a reușit să-și formeze o poziție comună, să ajungă la o înțelegere, aici intevenind și orgoliile personale.

Dar în ultimul an a avut loc o schimbare în atitudinea opoziției. Ea a inițiat, este adevărat, punctual, o colaborare cu ”Jobbik”, în pofida ideologiei și principiilor susținute de acesta, antiromă și antisemită. Având în vedere probabil sintagma ”scopul scuză mijloacele”, reprezentanți ai ”Jobbik” au fost frecvent prezenți împreună cu cei din opoziția de centru-stânga la demonstrații de protest, la adunări și chiar dacă nu au făcut coaliții electorale, în unele alegeri locale, ”Jobikk” fie și-a retras candidatul în favoarea unuia din celelalte partide de opoziție, fie nici nu a prezentat vreun candidat. Într-adevăr, în unele cazuri tactica a avut succes, iar candidatul Fidesz a fost înfrânt. Se pare că și aprecierea față de ”Jobbik” s-a mai schimbat, de aceea la ora actuală s-a lansat și ideea (de-altfel respinsă chiar de ”Jobbik”) de a forma o platformă electorală comună a opoziției la alegerile europarlamentare,

afişul unui protest comun al Opoziţiei din Ungaria

Această tendință este totuși criticată de o parte din membrii partidelor de opoziție care nu pot uita trecutul lui ”Jobbik” și protestează față de o eventuală coaliție mai strânsă. În ceea ce privește viitorii candidați la alegerile europene sau cele locale care vor avea loc în toamnă, unii dintre ei nu resping o colaborare ”punctuală” cu ”Jobbik”, afirmând că primează interesul comun.

Această nouă orientare a opoziției, (după părerea noastră contra naturii), nu a scăpat bineînțeles premierului Orbán care, în urmă cu câterva zile, în cadrul discursului anual despre starea națiunii i-a etichetat dur, vorbind despre alianța dintre cămășile roșii care au adus asupra poporului maghiar persecuțiile comuniste și cămășile brune care au persecutat populația evreiască. O critică foarte dură la adresa acestei tendințe a fost adusă și de Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc. Lauder a declarat că s-a dus în mod special la Budapesta să vadă dacă această stare de fapt este reală și a constatat ”cu durere că este adevărat. În pofida încercărilor sale de a-și schimba imaginea, ”Jobbik” nu a făcut suficient pentru ca să se distanțeze de rădăcinile sale antisemite sau să curme fluxul permanent de antisemitism și rasism care se manifestă la organizațiile sale locale. Cât timp extremismul domină în acest partid, ”Jobbik” trebuie să fie calificat de colegii din parlamentul ungar și de comunitatea internațională ca un condamnat care nu merită să fie luat în considerare ca aliat. Este periculos pentru un partid politic din Ungaria să aibă de-a face cu partidul extremist ”Jobbik”, a declarat Lauder.

Acei lideri sau membri ai opoziției de centru-stânga care ar accepta și susțin colaborarea într-un fel sau altul cu un partid extremist, trebuie să-și dea seama că nu acesta este cel mai bun mijloc de a răsturna regimul Orbán. Așa cum am spus mai înainte, nu întotdeauna scopul scuză mijloacele. Există niște principii călăuzitoare democatice care stau la baza fiecărui partid de opoziție din acest spectru politic și recunoașterea rasismului sau extremismului nu figurează în programul lor. Chiar dacă printr-o colaborare punctuală s-ar obține anumite victorii electorale, pierderea credibilității în fața elelctoratului democratic trage mult mai greu în balanță decât câteva locuri de consilieri locali sau chiar primari. Nu aceasta este calea. Opoziția de centru-stânga trebuie să ajungă, de preferat împreună, dar dacă nu, fiecare în parte, să elaboreze un program, să facă oferte atractive populației și să explice, articulat, de ce nu sunt bune ideile lui Victor Orbán și ale Fidesz. Nu este ușor, dar calea pe care o au în vedere unii lideri ai opoziției i-ar duce pe termen lung la compromiterea lor definitivă.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

One Comment

  • Roth commented on February 15, 2019 Reply

    Asa e. Cu mentiunea ca scopul nu scuza niciodata mijlocele. Chiar daca politicienii ar vrea sa credem ca ar fi mai profitabil asa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *