După ce mi s-a publicat articolul Moscheea Jidanilor, am citit câteva comentarii și am primit un număr de mesaje. În ele mi se reproșa că sunt prea senzitiv la cuvântul jidan. După unele păreri acesta nu este decât o expresie banală și comună folosită de unii, fără a se gândi prea mult asupra implicațiilor și interpretărilor lui, chiar când este folosit în prezența unor cetățeni de credință sau origine evreiască.

Îmi permit să nu fiu de acord!!

Transformarea lui dintr-o simplă traducere a cuvântului german Juden (evrei), într-o insultă grosolană, folosită nu numai de inculți, dar și de așa-ziși intelectuali, s-a petrecut destul de recent. Pâna în anii 20-30, antisemiții locali, unii cu titluri academice, poeți cunoscuți sau politicieni de frunte, cum ar fi Vasile Alecsandri, Eminescu, Brătianu, Ioan Slavici, A C Cuza, chiar Nicolae Iorga și mulți alții foloseau cuvântul jidov în atacurile lor odioase împotriva concetățenilor evrei.

Alte cuvinte din limba noastră, dar și din alte limbi, au avut un destin similar, fiind folosite de persoane fără scrupule cu scopul de a crea confuzie și a de insulta sub masca unei simple ”neînțelegeri lingvistice”. 

Cuvântul jidan a apărut pentru prima dată în România în scrierile lui A C Cuza, un antisemit notoriu din Iași, care și-a bazat opiniile împotriva evreilor pe studiul cărților lui Wilhelm Marr din Germania, cel care a creat termenul antisemit în a doua jumătate a secolului XIX. (Voi relata mai mult despre Herr Marr la sfârșitul acestui articol.) Mai târziu cuvântul jidan a fost adoptat de către legionarii din Garda de Fier, conduși de românul “de viță veche” Corneliu Codreanu – născut Cornelius Zelinski, fiu al unui învățător polonez și al unei mame, de origine bavareză, Else Brauner. Ei au sosit în România, în căutare de lucru, la sfârșitul secolului XIX și au adus cu ei microbul antisemitismului din țările lor de origine, microb pe care tânărul Cornelius l-a supt de la sânul mamei sale.

Mai mult, încercarea destul de recentă, în urmă cu câteva decenii, a unor persoane fără scrupule – sau fără minte – de a combina cuvântul jidan cu expresia zhid din limba rusă, care stă la originea cuvântului jidov, nu este decât o altă manevră antisemită, menită să influențeze pe cei care nu știu, sau se fac că nu știu.

Tendința alterării peiorative a anumitor cuvinte nu este ceva nou. Un exemplu cunoscut de secole, cuvântul prost își are originea în descrierea unui om simplu, probabil sătean, fără multă școală, dar stabil și de treabă. (Ne amintim de răspunsul lui Alexandru Lăpușneanu când i s-a spus că mulți din cei care voiau capul boierului Moţoc erau proști, adică oameni de rând. “Proști, dar mulți!”, a răspuns pe bună dreptate domnitorul.) Cu timpul unii au profitat și au transformat cuvântul prost departe de sensul inițial, într-o variantă a unor insulte ca tâmpit, limitat mintal, idiot, etc.

Așa s-a întâmplat și cu cuvântul german Juden (evrei). La origine el nu avea nicio conotație răuvoitoare. Dar unele persoane, educate în cultura germanofilă, din motive rasiste sau șovine, l-au măsluit în limba română într-o batjocură menită să ne denigreze, în special când este folosit în public sau în scris. Acest lucru continuă chiar și în zilele noastre! 

Revenind la alte cuvinte care în decursul vremii și-au pierdut sensul inițial, devenind expresii cu totul deformate, mi-aș permite să citez câteva cazuri extrem de curioase din limba engleză folosită în SUA. Ultimul este chiar cu totul neașteptat și menit să dăuneze poporului evreu.

Încep cu cuvântul gay, care aproape în întreaga lume este folosit ca un eufemism pentru un homosexual. Fără a fi o insultă, comparat cu expresia jidan, este totuși o aberație, deoarece la origine cuvântul însemna o persoană veselă și bine dispusă. Cum am avut și mai am prieteni și colaboratori din această categorie, vă pot spune că mulți dintre ei, fără să se rușineze de ‘orientarea’ lor, au adesea probleme personale, psihoze, depresiuni, departe de sensul inițial al cuvântului. Expresia însă s-a împământenit și a devenit un element comun al limbajului de zi cu zi.

Un alt cuvânt folosit de câteva decenii în limbajul curent este African American, menit să înlocuiască cuvântul black, considerat “rasist”. Deși este o fabricație contemporană, s-a răspândit pretutindeni – ceea ce nu împiedică apariția unor cazuri curioase în care anumite persoane s-au opus acestei denumiri, chiar cu succes.  

Acum vreo 10-15 ani, un imigrant legal din Africa de Sud, acuzat de tendințe rasiste, a fost dat în judecată în Texas pentru că într-o ceartă cu un vecin a folosit de față cu martori cuvântul black în loc de African American. La tribunal, persoana în cauză, un om înalt, blond, cu ochi albaștri s-a apărat vehement, susținând că de fapt el este African American, nu vecinul lui, cel născut în Jamaica!!

“Domnule judecător, eu sunt născut în Africa și sunt cetățean american, deci am dreptul legal să mă consider African American, spre deosebire de vecinul meu. Eu nu l-am insultat,  am spus numai adevărul.” Apărarea era ridicolă, dar din punct de vedere strict legal avea dreptate, așa că a fost achitat. 

Ultimul exemplu, cuvântul antisemit, este cel mai neplăcut, deoarece ne afecteazaă pe mulți dintre noi, fiind folosit pentru a justifica în special atacurile arabilor împotriva evreilor. Deși înțeles clar în întreaga lume civilizată și definit anul trecut de către Uniunea Europeană ca ”atitudine împotriva evreilor”, suntem martori la numeroase încercări de a-i măslui sensul cu o interpretare ciudată și răuvoitoare, emanată în special din lumea musulmană.

Ce spun aceste voci, de la Arafat la Abbas, Ashrawi, etc., inclusiv mulți filozofi islamici, pâna la “măcelarul” Siriei, Bashar Assad? “Noi nu suntem și nu putem fi antisemiți. Și noi suntem semiți, deci nu putem să ne împotrivim nouă înșine!”

Acum câțiva ani, într-un interviu televizat luat de Charlie Rose pentru postul PBS, Assad a folosit din nou sloganul putred “Noi arabii suntem semiți, deci nu putem fi antisemiți!” M-am mirat însă când domnul Rose, un jurnalist de mare faimă, dar foarte socialist și nu un prieten al evreilor, s-a făcut că nu observă și nu l-a corectat pe Assad. Când am luat legătura cu redactorul emisiunii, pe care îl cunoșteam, explicația puerilă a fost că Charlie Rose nu a înțeles pe deplin argumentul și nu a crezut că trebuie să intervină. Nici măcar nu s-a rușinat pentru bazaconia sugerată!

De aceea, în special pentru cei care nu cunosc în amănunțime originea cuvântului antisemit, voi furniza câteva explicații.

Cuvântul a fost “fabricat” de un agitator și politician German, Wilhelm Marr (1819-1904). El a avut o carieră ciudată și destul de intortocheată, chiar și pentru vremea în care a trăit. De origine modestă, a încercat un număr de meserii, primii lui doi patroni find evrei. A avut patru soții, primele trei find de origine evreiască. Nu știu de ce a devenit mai târziu un antisemit acerb, dar după ce a pendulat în diferite poziții politice, în 1879 a publicat volumul care a cimentat cuvântul antisemit, “Victoria germanilor împotriva iudaismului”. În carte el susține că influența dăunătoare a evreilor reprezintă un pericol mortal pentru poporul german. Soluția propusă de el era asimilarea totală și permanentă a evreilor la cultura și religia poporului german. Imediat după publicarea cărții, Marr a format în Germania “Liga Antisemiților”

Sunt însă convins că Wilhelm Marr nu a cunoscut niciodată un arab și nici nu i-a trecut prin minte că termenul antisemitism ar putea fi aplicat și la Orientul Mijlociu!

Caracteristic pentru fluctuațiile politice ale lui Wilhelm Marr, la sfârșitul veții a publicat volumul “Testamentul unui antisemit”, în care și-a cerut scuze pentru vederile lui din trecut, pe care le-a descris ca greșite și dăunătoare.

La sfârșitul secolului XIX, cartea și politica lui Marr au fost adoptate în alte țări din Europa, inclusiv în România, devenind un fel de catehism pentru șovini de teapa lui A C Cuza, care în 1891 a inițiat la rândul lui formarea “Alianței Antisemite Universale”.

Există însă o diferență fundamentală între Marr și Cuza. În timp ce Marr și-a recunoscut greșeala, Cuza a vrut să fie “și mai catolic decât ‘Papa’ Marr” și a rămas până la sfârșit un antisemit vitriolic. Deasemenea, în timp ce Marr credea chiar la apogeul fazei antisemite că asimilarea evreilor ar rezolva “problema”, Cuza a susținut că singura soluție era expulzarea evreilor sau nimicirea lor, deoarece în structura lor morală ei au o caracteristică nocivă care nu poate fi modificată.

Nu este de mirare că în anii interbelici Cuza a devenit un mentor și acolit al românului “neaoș”, Corneliu Codreanu! 

Jack Chivo