Miturile fondatoare ale antisemitismului – o carte mereu actuală, a istoricului Carol Iancu

Cercetarea mea doctorală a avut în vedere studiul istoriei evreilor din România și Ungaria în perioada 1945-1953, perioada imediat următoare războiului. O lucrare interesantă pe care am întâlnit-o pe parcursul cercetărilor mele a fost cartea profesorului Carol Iancu de la Universitatea Paul Valery Montpellier III, cu titlul “Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre”, despre care am să vă vorbesc în continuare. Lucrarea a fost publicată în primă ediție la Toulouse cu titlul “Les mythes fondateurs de l’antisemitisme. De l’Antichité a nos jours”. Cartea a fost publicată în limba română și reeditată la Editura Hasefer în 2018. Lucrarea aduce în lumină rădăcinile antisemitismului, marginalizarea unei comunități care de-a lungul istoriei a vrut să își păstreze comunitatea și religia. Analiza pe care o face autorul antisemitismului începe cu epoca antică, continuă cu timpurile medievale, apoi cu epoca modernă și contemporană. În calitate de evreu, încearcă să își apere comunitatea cu argumente raționale și logice. Read more…

De ce mint oamenii? (3, 4)

Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…

Am fost printre eliberatorii Orașului Sfânt

Eram student în anul întâi la Universitatea din Tel Aviv, o universitate nouă, care pe atunci era și arăta cu mult mai mică ca acum. Eu studiam lingvistică ebraică și limbi semitice, inclusiv lingvistică arabă și islam. Pe vremea aceea anul întâi la limba ebraică era foarte solicitant. El era de fapt un an pregătitor, examenul de admitere având loc la sfârșitul lui și nu înainte de începerea studiilor, ca la alte facultăți. Se poate că universitatea nu avea încredere în cunoștințele absolvenților de liceu în acest domeniu. Examenul era simplu: se susținea la două materii de bază, iar la ambele trebuia să primești nota 10. Dacă nu, zburai! Și tocmai când eram în plină pregătire pentru aceste examene, pe la începutul lunii mai, imediat după Ziua Independenței, a început o perioadă de tensiune enormă, când egiptenii și sirienii au declarat că vor ataca și cuceri micul Israel. (Atributul era potrivit după cum arăta Israelul pe vremea aceea.) Au închis Canalul Suez, iar consilierii sovietici din cele două țări au părăsit în grabă zona. Eu mi-am terminat serviciul militar obligatoriu și încă un an ca ofițer, dar am început facultatea abia cu vreo doi ani mai târziu. Între timp am lucrat pentru a-mi finanța o parte din studii. În această perioadă eram rezervist, ca toți tinerii din Israel. Eram încadrat într-un regiment de tancuri, aparținând comandamentului armatei din porțiunea centrală a țării.Read more…

Probleme din Țara Sfântă

Suntem confruntați zilnic în mass media cu marile noastre probleme. Rezolvarea acestora implică soluții adeseori contradictorii, de regulă ireconciliabile. Folosind un spațiu minimal voi încerca, pe cât posibil, să prezint una din aceste probleme: pacea cu palestinienii, care la prima vedere pare imposibilă. Se întrevăd totuși câteva scenarii posibile. Privind în mod optimist ideea, ne gândim la relațiile actuale de pace și colaborare între țări și popoare care în trecut au fost în stare de război. Exemple: Germania și Anglia, Germania și Franța, Germania și Rusia, Japonia și Statele Unite, Franța și Anglia, Statele Unite și Anglia, Spania și Mexic, Turcia și România, etc. Cum s-a ajuns situația de pace în cazurile de mai sus? Cu un preț uriaș! Prin moartea tragică a milioane de tineri. Tragi-comedia acordurilor obținute de diplomație nu a ajutat la nimic!Read more…

O familie deosebită

Din întâmplare am descoperit în biblioteca mea încă foarte mare și la a cărei soartă mă gândesc de multe ori, o carte cu un titlu incitant: Sag nie du gehst den letzten Weg (Nu spune niciodată că mergi pe ultimul drum). De fapt știam din spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat din București că acesta este titlul și refrenul cântecului partizanilor evrei din al Doilea Război Mondial și al celor care s-au sacrificat în ghetoul din Varșovia, cântat în idiș: „Zog nișt kein mol az di geist dem lețtn gang”. Și iată-l ca titlu al unei cărți care stă de foarte multă vreme în biblioteca mea. Nu despre carte vreau să povestesc, ci despre cei care au scris-o, o familie deosebită, care cred că merită cunoscută și care în momentele de cumpână ale vieții lor au luptat la fel ca partizanii. Nu din întâmplare au ales acest titlu pentru cartea lor. Lin Yaldati și Eberhard Rebling au scris cartea într-o perioadă când viața le devenise mai ușoară. Ne-au dăruit-o, mie și soțului meu, atunci când ne-am cunoscut, în 1986. Cartea a apărut în Berlinul de Est, la editura Der Morgen. În Wikipedia se pot găsi date numeroase despre cei doi autori, deoarece au fost persoane cunoscute în RDG și nu numai acolo. Din cartea lor, care spre uimirea mea nu apare printre titlurile cărților scrise de Eberhard Rebling – el a scris și multe alte cărți – se poate afla cine au fost ei și prin ce au trecut înainte de a deveni personalități.Read more…

Cuvântul jidan și alte cuvinte măsluite

După ce mi s-a publicat articolul Moscheea Jidanilor, am citit câteva comentarii și am primit un număr de mesaje. În ele mi se reproșa că sunt prea senzitiv la cuvântul jidan. După unele păreri acesta nu este decât o expresie banală și comună folosită de unii, fără a se gândi prea mult asupra implicațiilor și interpretărilor lui, chiar când este folosit în prezența unor cetățeni de credință sau origine evreiască. Îmi permit să nu fiu de acord!! Transformarea lui dintr-o simplă traducere a cuvântului german Juden (evrei), într-o insultă grosolană, folosită nu numai de inculți, dar și de așa-ziși intelectuali, s-a petrecut destul de recent. Pâna în anii 20-30, antisemiții locali, unii cu titluri academice, poeți cunoscuți sau politicieni de frunte, cum ar fi Vasile Alecsandri, Eminescu, Brătianu, Ioan Slavici, A C Cuza, chiar Nicolae Iorga și mulți alții foloseau cuvântul jidov în atacurile lor odioase împotriva concetățenilor evrei. Alte cuvinte din limba noastră, dar și din alte limbi, au avut un destin similar, fiind folosite de persoane fără scrupule cu scopul de a crea confuzie și a de insulta sub masca unei simple ”neînțelegeri lingvistice”Read more…

O controversă sănătoasă

Deunăzi am avut o discuție pe cale electronică cu o distinsă persoană de a cărei colaborare și ajutor mă bucur deseori, atunci când, împins de la spate de virusul scrisului, pun câte ceva pe hârtie/calculator. Discuția survenise în urma unui material în care doream să prezint o anumită stare de fapte actuală, dar care începea cu o (prea lungă?) introducere, în aparență fără nicio legătură cu subiectul ales. Reacția distinsei mele interlocutoare nu a întârziat să sosească. ”Domnul meu”, zicea ea (de fapt cuvintele îmi aparțin mie, doar ideea e a persoanei de care scriu), ”cititorul zilelor noastre nu are timp și nici răbdare să parcurgă un sfert de articol ca să ajungă la miezul lui. E nevoie de a-i spune direct și imediat despre ce e vorba, altminteri îl pierzi înainte ca el să ajungă la subiectul articolului”. Am încercat s-o conving, explicându-i că eu nu sunt jurnalist, că numai jurnalistul e obligat să prezinte faptele aproape goale cu scopul de a-și informa publicul de ultimele noutăți. Eu, îi spuneam, sunt doar medic, în cel mai bun caz un eseist amator și ca eseist am dreptul la divagații. Să spun drept, în aceste ultime zile de la discuția amintită, m-au cam ros îndoielile. Cine sunt eu , mi-am zis, să creez teorii într-un domeniu care nu-mi aparține mai deloc?Read more…

Săpunul de glicerină

Imaginea translucidă, chihlimbarie, a săpunului Cristal – al cărui clăbuc trebuia folosit cu economie – reprezenta culmea luxului la sfârşitul deceniului al şaselea, când apa curentă lipsea din casa bunicilor mei (adoptaţi), iar eu mă îmbăiam într-o covăţică de tablă zincată. Zilnic, bunica Erzsi aducea două găleţi de apă rece de la cişmeaua din curtea casei vecine (a lui tanti Bartalis). La sfârşit de săptămână mama mă lua acasă la ea (tata era la doctorat, la Moscova) şi mă spăla cu multă energie în baia cu faianţă strălucitoare, cadă încăpătoare şi robinete nichelate în perete, din care ţâşnea apa fierbinte. Duşul îşi revărsa fasciculul puternic care îmi înfiora pielea ca şi când ar fi fost năpădită de furnici. Mama mă săpunea zdravăn, mă spăla pe cap şi mă clătea cu râvnă, fără a da atenţie faptului că apa cu săpun (Cheia) îmi irita ochii, şi îmi spunea: „La bunici nu este nici măcar apă curentă, acolo te speli de mântuială”. De fapt, mama folosea cuvântul maghiar „macskamosdás” (spălat de pisici) iar eu nu prea pricepeam ce nu-i plăcea pentru că, după câte observasem, Ţilu-Milu, pisica din casa bunicilor, se spăla de mai multe ori pe zi, cu multă atenţie şi migală. Read more…

Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen?

În fiecare an, de Yom Haatzmaut și de Yom Yerushalayim, îmi amintesc povestirea unui prieten mult mai vârstnic și care spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut nu mai este demult printre noi: filosoful Yakov Lavi. Evreu polonez venit în Israel de copil, în anii 30 ai secolului trecut, împreună cu părinții lui, el era și un martor al evenimentelor de acum 50, 60 și 70 de ani. Crescut la Haifa, absolvent al Universității Ebraice din Ierusalim, fost luptător în Palmach și în Tzahal în primele cinci războaie ale Israelului, fost conferențiar de filosofie la Universitatea din Tel Aviv, un om de o cultură deosebită, regretatul Yakov Lavi (Lozowski) știa și povestea multe subiecte istorice, culturale, iudaice, filosofice pe care le-am învățat de la el. Aș putea repovesti multe lucruri pe care ni le povestea atunci când un grup de prieteni ne întâlneam în una din cofetăriile Universității Ebraice din Ierusalim, în campusul Givat Ram. Aș putea umple pagini întregi reluând eseistica sa orală. Poate în mod treptat, cu alte ocazii, puțin, fiindcă nu sunt și nu pot fi la nivelul acestui Om Mare. Acum vreau să reamintesc doar un fapt pe care l-am mai menționat și în trecut. În ziua în care David Ben Gurion a anunțat întemeierea Statului Israel, la 14 mai 1948, în cartierele evreiești din Haifa a izbucnit o bucurie de nedescris. Un vecin al familiei Lozowski a bătut la ușa lor, după cum bătuse și la alte uși ale altor vecini, strigând: ”Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen”! A venit Mesia! Read more…

Din nou alegeri legislative în Israel

Șapte săptămâni după ce Benjamin Netanyahu s-a declarat victorios în alegeri, israelienii vor trebui să revină la urne în condițiile în care premierul nu a reușit să-și formeze un guvern de coaliție. Noul scrutin se va organiza peste trei luni. Este pentru prima dată în istoria Israelului când învingătorii din alegeri nu au reușit să formeze un guvern. Knesset-ul s-a autodizolvat pentru a permite organizarea de noi alegeri. Principala cauză a eșecului guvernului de coaliție compus din Likud și o serie de partide ultrareligioase și extremiste a fost lupta pentru putere între forțele seculare naționaliste ale fostului ministru al apărării, Avigdor Libermann (Israel Beitenu -Casa Noastră Israel) – care a cerut portofoliul apărării și în acest cabinet – și facțunile ultrareligioaseRead more…

Impresii de la întâlnirea cu Papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc

Am pornit din Gheorgheni spre Șumuleu-Ciuc, în zorii zilei, la ora 4.45, cu mai multe autocare iar în jur de ora 6.00 am ajuns în Miercurea-Ciuc, la intrarea în oraș, unde erau amenajate mai multe parcări atât pentru autobuze cât și pentru autoturisme, totul foarte bine pus la punct. Odată coborâți din autobuze ne-am încolonat și am pornit pe drumul de aproximativ 5 km de la intrarea în Miercurea-Ciuc până pe dealul Șumuleului. A fost crunt. A început să plouă și să bată vântul, erau puține grade peste 10, dar fiecare dintre noi știam că vremea va fi capricioasă și, ne-am echipat corespunzător. Deși majoritatea aveam umbrele și pelerine, la picioare toată lumea era udă și murdară de noroi. Când am ajuns în apropierea dealului Șumuleu totul era cuprins de o ceață atât de densă încât abia se vedea scena amplasată pentru oficierea slujbei. Pe ecranele gigant pelerinii erau informați în limbile română, maghiară și engleză referitor la ce au voie și ce nu au voie să aibă asupra lor, despre punctele de prim-ajutor din fiecare sector iar în cazul întâmpinării oricăror dificultăți eram îndemnați să apelăm cu încredere la voluntarii care se aflau prin mulțime. Era ora 9:10 când am ajuns în sectorul 1 dar, ploaia era din ce în ce mai nemiloasă iar frigul își făcea prezența, motiv pentru care zeci de persoane, printre care și foarte mulți copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Am înțeles de la cei responsabili cu acordarea primului ajutor că cele mai multe probleme au fost din cauza efortului și a vremii. Slujba religioasă era programată să înceapă la ora 11:30, prin urmare, aveam de așteptat aproape două ceasuri și jumătate…Read more…

Cu condeiul și lupa prin Balcanii de azi (II)

Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 8 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să parcurgeţi următoarele zece:Read more…