Impertinența amatorului, deloc neobișnuită

Elefantul și șoarecele mergeau pe un pod. La un moment dat șoricelul se adresează elefantului: ”Ce mai tropăim”!!

Să te pui cu Yuval Noah Harari, asta chiar se cheamă impertinență, dar pe undeva sunt bucuros că pot comenta una din ideile celui care a cucerit lumea intelectuală în mai toate limbile pământului cu cele trei volume ”Sapiens”, ”Homo Deus” și mai ales ultima, ”21 lecții pentru secolul al 21lea”.

Trebuie să recunosc că primele două volume le cunosc doar din auzite și îmi fac mea culpa, pentru că această remarcă dovedește o anumită doză de superficialitate din partea cuiva care dorește să se ”războiască” cu prea cunoscutul istoric și literat.

Dar cum se spune pe la noi, nimeni nu e perfect…

Harari s-a dovedit a fi posesorul unei inteligențe ieșite din comun, dublată de o excepțională capacitate de analiză și sinteză. Concluziile se desprind aproape automat din datele pe care le oferă. Pentru cititorul dornic de a se întâlni cu realitatea pe care (crede că) o cunoaște, dar analizată și prezentată de un intelectual de rasă, scrisul lui Harari devine o plăcere intelectuală care îi oferă bucuria citirii unui text din care se pot învăța multe.

Harari nu are nevoie de mine pentru a se face cunoscut în întreaga lume. Așa cum scriam mai sus, cărțile sale sunt citite peste tot și autorul e invitat a conferenția peste mări și țări.

Parcurgerea ultimului său volum, intitulat de o manieră care poate produce senzația unui perfect complex de superioritate, este de fapt o trecere în revistă a celor mai importante aspecte ale realității începutului secolului XXI, cea de ”global village”, analiza lor distrugând în întregime obstacolele granițelor geografice și punând în fața cititorului întrebări care în mai mare parte nu au răspunsuri, dar Harari încearcă.

Viitorul omenirii, după Harari, nu e deloc clar și nici pe departe roz, dar speranța nu e pierdută, omenirii i se cere să nu închidă ochii și să nu facă abstracție de marile probleme care ar trebui să o preocupe: inegalitatea, pericolul lezării climei, instabilitatea economică, etc.

Aș zice că citind cartea, am găsit că sunt de acord cu imensa majoritate a tezelor sale, ceea ce mă face să mă gândesc că volumul în cauză ar trebui să facă parte din lista lecturii obligatorii, nu numai a liceanului de rând, dar și (sau mai ales!) a șefilor de state, a acelora care ne conduc destinele. Pentru că dacă există chiar o mică șansă ca politicienii de peste tot să accepte în mare tezele harariene, poate că în felul acesta se va crea o punte care să unească oameni de stat cu interese diametral opuse.

Dacă totul ar fi rămas așa cum am scris mai sus, ar fi fost logic să mă opresc aici și să mă mulțumesc cu faptul că am făcut un serviciu acelor puțini care încă nu au găsit timpul pentru a parcurge ultimul volum al lui Harari. Dar după cum își închipuie cititorul, eu mai am ceva de spus, și anume ceva care contravine într-o bună măsură uneia din tezele lui Harari. Este vorba de capitolul ”De la rasism la culturism”. Harari profită de ocazie pentru a anula filozofia rasistă, aducând dovezi clare (de altfel bine știute) care infirmă diferențele biologice dintre rase.

Dar după ce a înfierat, pe drept, rasismul, restul capitolului se referă la ceea ce el numește culturism, adică diferența semnificativă dintre diversele culturi și civilizații umane. Chiar dacă culturismul nu implică ierarhie, ea există și e evidentă atunci când analiza te poartă dintr-o țară într-alta și de pe un continent pe altul. Harari se opune ideii de ierarhie culturală: existența diverselor forme de cultură, obiceiuri și mentalitate e un fenomen obiectiv și nimeni nu are dreptul să considere sistemul său cultural ca fiind superior altuia.

Bineînțeles că Harari nu face abstracție de elementele așa-zise ”culturale”, care nu pot fi acceptate în niciun chip în ziua de azi, cum ar fi arderea vrăjitoarelor, uciderea pruncilor (infanticidul), sau sclavia.

Pentru situația în care două sisteme culturale vin în contact, Harari caută calea de mijloc; această situație este prezentă mai ales în cazul imigrării.

De la bun început trebuie menționat că Harari pledează, în mod corect, pentru a judeca individul și contra tendinței de generalizare. A categorisi un individ ca făcând parte dintr-un anumit sistem cultural, doar pentru că el s-a născut în interiorul lui, este o greșeală care aparține unui soi de rasism bine cunocut de-a lungul istoriei. Pe acei care preconizează generalizarea, Harari îi numește culturiști, deși ei nu sunt nimic altceva decât rasiști.

Până aici totul pare în ordine, atunci care e problema?

Problema începe atunci când celebrul autor evită să ia în considerare un fapt ”secundar”, ”nesemnificativ”, și anume că imensa majoritate a imigranților a ajuns în țara gazdă nechemat de nimeni!

Știu, mi se va răspunde că termenul de ”gastarbeiter” implică în mod inevitabil dorința ”gazdei” de a-l chema pe străin, de a-i face loc în societate, de obicei cu scopul de a-i ”oferi” o muncă pe care ”băștinașul” nu este dispus să o facă.

Însă realitatea ultimilor ani e cu totul alta. Uriașul val de imigranți care sosesc ilegal pe bătrânul continent, din Orientul Apropiat și Africa, nu este rezultatul unei politici europene de a aduce forțe de muncă din afară. Originea acestui val este dublă. Un număr restrâns de indivizi se află în pericol de moarte în țara lor și caută azil politic. Dar marea majoritate a celor care înfruntă intemperiile soartei și ale climei, expunându-se la mari pericole în drumul spre mult râvnita Europă, sunt indivizi și familii care doresc să-și îmbunătățească în mod semnificativ situația economică. Atât. Cu alte cuvinte, ei speră ca societatea ”gazdă” să le ofere ceea ce ei nu au avut acasă: stabilitate economică și lipsa grijii pentru ziua de mâine.

Și iată misterul: Harari nu pomenește o vorbă de această imensă categorie de imigranți!

Aici nu este o situație în care două culturi se găsesc în același context geografic, politic și social și amândouă sunt obligate să facă eforturi pentru a ajunge la un modus vivendi, fiecare acceptând doleanțele și caracterisiticile culturale, religioase sau sociale ale celuilalt.

Harari exemplifică situația amestecului a două civilizații, jucându-se cu două țări imaginare: Warmland și Coldia. Eu voi apela la o metaforă mai puțin sofisticată. Într-o noapte îți bate cineva la ușă și te trezești în fața unui străin, nechemat, care îți cere găzduire. Tu, om bun, nu poți refuza pe cineva care are nevoie urgentă de ajutor. Îl iei în casă, îi dai de mâncare și îi oferi un pat în camera de oaspeți. Îți poți permite gestul, casa ta e foarte mare și până la urmă cu toții suntem omeni, iar oamenii trebuie să se ajute între ei.

Dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Individul, după ce îți multumește pentru găzduire, te anunță mai mult prin semne (pentru că nu posedă limba locului) cum că nu are nicio meserie, nici vreun plan pentru viitorul apropiat. Nu, de fapt el are un plan: el dorește să-și aducă și familia (o soție cu patru copii) și să se bucure de un ajutor substanțial din partea ta, până când…

Nu se știe până când, dar e clar că lucrurile nu pot continua așa cum au început.

De aceea tu îi construiești o mică cabană în curtea ta, îi oferi un ajutor lunar, pe scurt faci tot ce-ți stă în putință pentru a-i ușura perioada de aclimatizare, de integrare în noul mediu pe care singur și l-a ales.

Doar că situația e departe de ceea ce ți-ai închipuit. Oaspetele tău nu e prea interesat în a avansa în cunoașterea limbii, deci șansele de a găsi de lucru sunt minime, în schimb el dorește să-și construiască în curtea ta un lăcaș de rugăciune, pentru că, vezi tu, religia lui e deosebită de a ta.

Imaginația mea nu are limite. De exemplu el dorește să se reunească cu a doua soție (legală la el în țară) și cu cei trei copii ai lor, ba chiar cu părinții ei, care altminteri vor rămâne departe și fără niciun ajutor.

Nu ești de acord? Opoziția ta e de neînțeles, e inumană și ca urmare în câteva zile fațada casei tale e acoperită de placarde, în limba străinului, care îți demască egoismul, lipsa de înțelegere pentru diferențele de cultură, de religie, de mentalitate. Străinul te înfierează, chiar te amenință…

Și asta pe banii tăi!

Nu intenționez să merg mai departe.

Eu trăiesc de o jumătate de secol într-o țară de emigrație, care a absorbit de-a lungul vremii milioane de refugiați, le-a oferit un minimum pentru început și apoi le-a creat condiții pentru a se integra. Imensa majoritate a reușit în dificilul și lungul proces de asimilare. Azi peste 90% din populația Israelului vorbește ebraica, deși mai există cam 30% israelieni născuți în altă țară. Limba pe care o auzi azi pe stradă este ebraica, chiar rusa se aude mult mai puțin, în ciuda a peste un milion de noi veniți în ultimul deceniu al secolului trecut. Protestele unor grupuri de nou-veniți au la bază dorința de integrare completă, ei cerând să li se ofere condiții egale cu toți ceilalți, pentru a deveni ca toți ceilalți.

Eu nu sunt naiv, știu cât de greu e acest drum, pe care și eu și ai mei l-am parcurs în urmă cu zeci de ani. Prejudecățile există, unele grupuri de nou-veniți primesc epitete nefavorabile, israelianul nu acceptă cu ușurință pe cel care nu îi seamănă perfect. Dar fiecare nou-venit, care pe bună dreptate nu se consideră străin pentru că de fapt a ajuns în țara lui, e conștient de limitele ajutorului pe care i-l poate oferi societatea și caută să se elibereze de dependența față de cei mai vechi.

E adevărat, eu nu trăiesc în Europa, dar trec des pe acolo. În plus vorbesc cu mulți care suferă datorită neintegrării noului val de milioane de imigranți.

Cum spuneam, eschivarea celebrului istoric de a se înfrunta cu această realitate are un iz de mister. Sau poate că nu?

Oare obligația de a considera serios pericolul terorii, care se simte în mai toate țările europene și de a-l trata ca atare l-a determinat pe autor ”să se facă că plouă”?! (scuzați expresia oarecum vulgară!).

Poate că făcând abstracție de fenomenul imigrației nedorite, Harari a rezolvat problema discrepanței dintre ce vroia să scrie și realitatea europeană.

Las cititorului plăcerea de a savura ultima sa carte, dar și datoria de a încerca să găsească explicația ignorării fenomenului social, economic, religios și chiar politic, la care asistăm în ultimii ani.

Gabriel Ben Meron

15 Comments

  • Eva Grosz commented on June 22, 2019 Reply

    D-lui Gabriel Ben Meron
    Nu are legătură cu subiectul de sus, dar aș vrea să știu dacă se pot obține în Israel cărțile Dvs. Mă interesează în primul rând cartea Haz de necaz.

    • GBM commented on June 22, 2019 Reply

      Cred a mai am un exemplar sau doua.
      Dati-mi nr dvs de telefon
      GBM

      • Eva Grosz commented on June 22, 2019 Reply

        Am găsit un email al Univ. Ben Gurion pe care v-am trimis datele.

  • Julian Satran commented on June 21, 2019 Reply

    Interesant. Dar dece Y N Harari? El este un istoric. Si can descrie fenomene noi le raporteaza la un context istoric. Imigrarea masiva in forma in care o traim azi este un fenomen nou. Nu cred ca Harari o evita dar nu are nici un context in care sa poata forma o teorie (si nici noi nu avem). Este fara indoiala un rezultat al evolutiei unor natiuni alfel ca unor alte natiuni sa triburi. Si citandul pe Harari natiunile au numai cel mult 5000 de ani…. Harari scrie si are prelegeri frumoase despre natiuni (cea de la CE University este excellenta) si emigrarea masiva este asa de noua incat este nedrept sa ceri unui istoric sa se refere serios la ea.

    • GBM commented on June 21, 2019 Reply

      El se refera tot timpul la evenimente actuale, politica Rusiei, israelul, etc., deci daca vrea poate….
      GBM

      • Julian Satran commented on June 25, 2019 Reply

        Este adevarat ca se refera frecvent si la evenimente curente – dar in general si mai lung la evenimente care au potentialul de a schimba istoria in mod major (ca AI si realtia dintre technologie si regim – ca in excelentul articol din Atlantic din Oct 2018) Migratia masiva – parerile sunt impartite si adaptarea la “cultura” celor prezenti este doar a modalitate de supravituire si nu singura. Si atat timp cat migrarea este un drept universal nu poti sa spui cu buna stiinta multe lucruri (majoritate europenilor au migrat in masa in Europa mai putin de 2000 ani in urma) si cultura europeana de azi este un amestec de culturi si civilizaţii. Evreii au fost poate singura natiune (complect formata) care au fost obligati sa migreze in teritoriul european si asta este probabil o parte a explicatiei comportarii lor deosebite (respectarea culturii locale). Vizigotii au fost probabil mult mai putin maleabili. Migratiile masive necesita probabil solutii globale (daca conducerea unui sat in pragul falimentului poate fi inlocuita de conducerea statului nu vad dece conducerea unei tari pe pragul falimentului nu poate fi inlocuita in acelasi fel) – dar globalismul poate nu fi instaurat maine. Harari are o prelegere interesanta – despre globalism si viitor Europei

  • Rudolf Zimand commented on June 21, 2019 Reply

    Și noi evreii am fost cândva „migranți” în țările române.
    Iată ce scria despre noi în anul 1869 Mihail Kogălniceanu, important om de stat, de orientare liberală:
      „În România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasă; ea este o chestiune naţională şi totodată o chestiune economică. În România, jidovii nu constituie numai o comunitate religioasă deosebită; ei constituie în toată puterea cuvântului o naţionalitate, străină de români prin origine, prin port, prin moravuri şi chiar prin sentimente…De aceea, nu de astăzi, ci de pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi Domnii, toţi bărbaţii de stat ai României, toţi acei ce poartă un interes viu pentru ţara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor străin lui, prin jidovi”.
    Acest discurs seamănă izbitor de mult cu discursurile actualilor politicieni anti migranție

    • GBM commented on June 21, 2019 Reply

      Dna Grosz v-a dat raspunsul. Evreii in TOATE TZARILE Diasporei s-au integrat, au devenit cetateni ca oricare altul si niciodata nu au incercat sa schimbe religia si moravurile tzarii care le-a oferit refugiu. Nici macar comunistiii evrei nu au incercat sa introduca ceva evreiesc in ideia pe care au promulgat-o.
      Vive la petite difference.
      GBM

      • Rudolf Zimand commented on June 21, 2019 Reply

        Nu m-am referit la populațiile migrante, desigur evreii după mai multe generații s-au integrat în societatea românească, probabil că și musulmanii migranti de azi se vor integra.
        Am vrut să evidențiez similitudinea reacțiilor societăților gazdă, cea românească de acum un secol (nu a fost numai MK, vezi și Alecsandri-Lipitorile satului, Eminescu -Doina, Brătianu) și șefii de guverne și de partide care azi flutură pericolul invaziei de migranți.

    • Ivan G Klein commented on June 21, 2019 Reply

      M.K. era liberal dar antisemit . Evreii din Moldova au fost chemați de un domnitor moldovean . Nu existau pe atunci cote de imigrație – poate că fiind mai puțini s-ar fi asimilat – impunînduli-se restricții i-a separat / deosebit de restul populației , iar țntotdeauna e mai ușor să dai vina pe cel deosebit pentru problemele avute .Asta e istoria de atunci …..Nu sînt împotriva imigrației per se , dar ca în orice trebuie măsură . Politicienii care nu sînt în stare să vadă acest lucru , vor fi și mai incapabili să rezolve problemele apărute și le vor lăsa pe seama partidelor xenofobe care vor înflori , ceeace evident nu e de dorit .

  • Eva Grosz commented on June 20, 2019 Reply

    Am auzit și eu câteva prelegeri ale lui Juval N. Harari . Nimeni nu contestă inteligența lui Înțeleg din acest articol două lucruri : că Harari substituie rasismului culturalismul și că evită valul nedorit de imigranți . Nici asta nu ar fi problema ,ci faptul că acești imigranți musulmani nu vor să se adapteze sau se adaptează mai greu țării care îi primește.. Evreii s-au adaptat și în diaspora și în noua lor țară. De altfel D-le Ivan Klein ,un curs de cultură africană poate fi cotat cu același punctaj ca un curs despre Shakespeare.

    • Ivan G Klein commented on June 21, 2019 Reply

      Să presupunem că vine în America de azi un englez din mileniul I . Acesta dorește ca să urmeze un curs de cultură engleză al mileniului I ( creație a cuiva considerat erudit din lipsa altora în domeniu ) în loc de Shakespeare . Dorește să călătorească cu avionul , ajutat desigur de stat – v-ar place să-l aveți alături , în avion , pe acesta al cărui nivel de curățenie e cel al mileniului I . Evident exemplul meu e forțat .

      • Eva Grosz commented on June 21, 2019 Reply

        În lagărele de concentrare toți erau murdari, bolnavi și plini de păduchi . Și profesorul de literatură și măcelarul.Nici pe patul de moarte nu puteau să-și aleagă vecinul. Totul este perspectiva. Cât despre mileniu : Între sec.al 8-lea și al 14 -lea a fost Epoca de aur sa Islamului. Din păcat A FOST….Rambam a scris scrierile lui în limba arabă. Nu știu cât de curați erau ,dar erau mari matematicieni, poeți și filosofi .Cât despre englezi nu am nici o părere.

      • Eva Grosz commented on June 21, 2019 Reply

        În filmul Midnight in Paris regizat de Woody Allen ,personajul principal contemporan cu noi,se reîntoarce în fiecare noapte la anul 1920 unde întâlnește pe marii artiști ai timpului Hemingway, Dali, etc. Și mie mi-ar place să mă întâlnesc cu oameni din secole trecute ….De ex, cu Chaplin. Sigur ar face o scenă comică din viața noastră actuală. și m-ar face să râd.

  • Ivan G Klein commented on June 20, 2019 Reply

    Și eu „ tropăi „ cu autorul de multă vreme dar nu neapărat împotriva lui Harari ( ale cărui 3 volume le-am cumpărat dar nu citit ) ci împotriva ideii de imigrație fără limite , de egalitate a culturilor . Eu sînt împotriva politicienilor care din interes promovează aceste lucruri ; eu , dacă vreau să ajut pe cineva la nevoie îi dau cît îmi permite buzunarul , dar politicianul oferă din buzunarul meu – el luptă pentru drepturile unei categorii de emigranți evitind oximoronul „drepturi pentru imigranții ilegali „ .Sînt împotriva acelora care impun sau acceptă egalitatea culturii majoritare , tradiționale cu cea a oricărei culturi noi apărute /aduse la fața locului .( în Anglia , un șofer musulman găsește înțelegerea judecătorului pentru faptul că circula între două localități depășind viteza legală de aproape 3 ori , vinovatul invocînd nevoia lui de a fii cu a duoa nevastă cît mai mult timp –în S.U.A. la anumite facultăți , un curs de culură africană cotat la fel ca punctaj ca un curs despre operele lui Shakespeare a permis eliminarea acestuia din urmă ).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *