Jakob Mincinosul

Am fost și sunt o mare iubitoare de filme (bune) și chiar când lucram la foc continuu îmi găseam timp să mă duc la cinema. Am fost abonată la cinematecă și plecam direct de la contravizită la film. Sigur că de fiecare dată eram și sunt fermecată de subiect, dar nu sunt nici cronicar și nici nu am cunoștințele unui critic de film. Și totuși îndrăznesc azi să pun în discuția Baabelienilor un film foarte vechi pe care l-am văzut în anii 70, de una singură, la un cinematograf de cartier, tocmai lângă piața Vitan dacă îmi amintesc bine – cred că din cauza subiectului delicat nu s-a proiectat în centru. Soțul meu iubea opera; eu nu mă dădeam în vânt după operă și îl luam cu mine la cinema aproape cu sila.

Filmul Jakob mincinosul a fost făcut în 1974 la studiourile DEFA din RDG. El nu a stârnit niciodată mare interes în România, iar acum este aproape uitat, chiar și de bătrâni ca mine. Mie mi-a plăcut mult, dar nu aveam cu cine discuta despre el, deoarece chiar cei din lumea mea mică nu l-au văzut. Multă vreme mi-a rămas în amintire, fiind vorba despre evrei dintr-un ghetou în 1944 și la fel cum am adunat tot ce am găsit ca literatură sau document în legătură cu Holocaustul, astfel de filme erau preferatele mele.

Au trecut anii și mai țineam minte doar titlul și subiectul în mare. Filmul lui Benigni Viața e frumoasă, din 1997, mi-a reamintit filmul Jakob Mincinosul și am putut compara modalitățile diferite de a aborda aproape același subiect: minciuna care salvează. Mărturisesc că filmul înduioșător al lui Benigni, despre dragostea unui părinte care face imposibilul și minte tot timpul ca să-și ferească copilul de suferință, mi-a plăcut, dar nu m-a încântat, deoarece modalitățile utilizate de artist, de cele mai multe ori hilare, chiar uneori de un comic grotesc pentru un subiect atât de grav, nu sunt pe gustul meu. Dar cei mai mulți continuă să fie entuziasmați chiar și acum, după atâția ani, mai ales că e vorba și de un copil și de aceea filmul e adesea reluat de diverse posturi de TV.

Întâmplarea face că tocmai am primit un cadou de la un prieten din Berlin: un DVD, o ediție specială în cinstea aniversării a 60 de ani a casei de film DEFA, Berlin. Este tocmai filmul Jakob Mincinosul, ediție jubiliară unică. Și iată că am putut să revăd după atâția ani acest film, cu ochii și mintea vârstei actuale. Pe coperta a doua a DVD (pe prima am fotografiat-o) sunt trecute date interesante cu privire la acest film și încerc să vi le redau în rezumat. Filmul a fost nominalizat în 1977 la premiul Oskar pentru cel mai bun film străin. Scenariul este făcut după romanul cu același nume de către Jurek Becker.

Becker era evreu german, născut în 1937 la Lodz, Polonia. Din 1939 a fost în ghetoul din Lodz, apoi a trecut în lagărul din Ravensbrück și apoi în Sachsenhausen. Tatăl său a supraviețuit lagărului Auschwitz. După război s-au stabilit în Berlinul de Est. Aici a urmat școala, a dat bacalaureatul, a făcut armata, a devenit membru SED și în 1957 a început să studieze filosofia, dar din motive politice a trebuit să părăsească universitatea Humboldt. Scenariul l-a scris în 1969, dar acesta nefiind primit, l-a transformat în roman. Filmul a fost turnat abia în 1974, în cadrul unei trilogii despre Holocaust. În 1976 Becker a fost exclus din Partid și în 1977 a părăsit din proprie inițiativă Uniunea scriitorilor germani. A plecat în SUA, apoi a revenit în Berlinul de Vest, unde a scris scenarii pentru televiziune. A murit în 1997.

Regizorul filmului Jakob Mincinosul este Frank Beyer, născut în 1934. German „pur”, a devenit cunoscut prin regia filmului Gol printre lupi, în care-și arată solidaritatea cu deținuții din lagărul de la Buchenwald. Din cauza acestei simpatii i s-a interzis să regizeze timp de mai mulți ani.

Amintesc numai câțiva dintre actorii principali ai filmului, în special pe titular, Vladimir Brodsky, pe Armin Mueller-Stahl și pe Erwin Geschonneck, dar și ceilalți joacă magistral.

Rezumatul filmului. Evreul Jakob Heym se află într-un ghetou est-european, în 1944, în sărăcie cruntă, foame permanentă și mizerie fizică, lucrând pentru armata germană. Este obligat să se prezinte la postul local al Gestapoului pentru că a depășit ora permisă celor din ghetou de a ieși pe stradă. Absolut întâmplător scapă cu viață, dar fără să vrea aude acolo la radio că armata sovietică înaintează cu succes. Ar fi vrut să împărtășească prietenilor săi vestea, ca să-i încurajeze, dar îi este frică să nu fie luat drept colaboraționist. Până la urmă spune numai unui singur prieten care vrea să evadeze cu riscul vieții, că are un radio ascuns și că a auzit că armata sovietică că se apropie de localitatea lor. Vestea bună se împrăștie ca vântul print ghetou și toți așteaptă de la Jakob și alte știri. Jakob vede că cei din jurul său se simt mai bine auzind că se apropie eventuala lor salvare, că numărul sinuciderilor din ghetou a scăzut odată cu speranța și el începe să inventeze discret noi știri „bune”, pe care prietenul său Kowalski îl ajută să le împrăștie. Sigur că finalul filmului nu poate fi decât realitatea cruntă a deportării tuturor celor din ghetou într-un lagăr de exterminare din Polonia, fără legătură cu știrile lansate de Jakob, ci în cadrul planului de exterminare organizat Finalul e drumul în trenul fără întoarcere.

Revăzând filmul pe DVD, cu subtirare în patru limbi (germană, franceză, engleză, ebraică), am putut intra în amănunte. Ca orice film vechi, și acesta plătește un tribut timpului, dar aproape că nu contează. E încă foarte proaspăt, cred mai ales pentru Germania în condițiile politice actuale, de recrudescență recunoscută a unor manifestări antisemite. Păcat că nu am putut vedea și un remake din 1999, american, cu Robin Williams în rolul titular. Am văzut numai trailerul și sunt convinsă că mi-ar fi plăcut, poate chiar mai mult decât primul.

Și totuși, câte amintiri triste și refulate mi-a trezit filmul vechi. Îmi amintesc perfect singura sursă de apă din ghetoul Djurin din Ucraina, pe care o aveam la dispoziție numai o oră pe zi ca să se aprovizioneze toată lumea. În așa-zisa piață, în care luni de zile se putea obține ceva de mâncare numai prin schimb de obiecte și nu cu bani, orele erau limitate și jandarmul Costică, cu pușca pe umeri, biciușca în mână și câinele lup, venea oricând avea plăcere – adică foarte des și împrăștia lumea, care rămânea astfel și mai flămândă ca de obicei. Nu pot uita importanța așa-zisei I.P.A. cum îi ziceam noi, idișe plotkes aghentur (agenția de bârfe), prin care zilnic aflam știri, ori că vom fi repatriați și atunci eram fericiți, ori că vom fi deportați în Polonia și atunci eram disperați și speriați, fără măcar să știm despre existența lagărelor de exterminare. De multe ori chiar am fi vrut ca știrile să fie adevărate, deși ne dădeam seama că sunt inventate. Credeam și noi că vreunul dintre evreii localnici avea un radio ascuns, sau avea legături cu eventualii partizani ucraineni și el ne aducea știrile. Sau poate veștile bune veneau din orașul mare, pentru noi mare era Moghilev. Chiar dacă a doua zi știrile se contraziceau flagrant, aveam nevoie de ele, poate asta ne ținea în viață.

M-am oprit la acest subiect astăzi poate vetust, pentru că m-a bucurat să revăd acest film vechi, foarte bun pentru timpul când a fost făcut în RDG. Circulă pe net un articol despre culorile minciunii. Minciuna lui Jakob din film e sigur de culoare albă, pentru că a adus speranțe celor năpăstuiți. Știu că dintre Baabelieni, chiar și cei din a doua și a treia generație, foarte mulți au avut în familie pierderi grele în Holocaust. Cred ei că ar suspina la fel ca mine dacă ar vedea acest film, sau vor căuta versiunea mai modernă, cu artiști mai renumiți. Menționez încă o dată că și filmul original a fost magistral, dar mai puțin cunoscut, mijloacele actuale de comunicare încă nu existau și filmele din DDR nu erau prea căutate.

15.06.2019 București

Mirjam Bercovici

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on June 22, 2019 Reply

    Stimată doamnă Mirjam, vă mulţumesc pentru acest articol, mai ales, pentru amintirile pe care ni le-aţi împărtăşit, pe marginea cronicii filmului.

  • Eva Grosz commented on June 20, 2019 Reply

    Interesant trebuie să fie filmul original Jakob mincinosul. În ediția americană din 1999 cu Robert Williams în rolul principal, l-am văzut și noi aici în TV Israel . Desigur pentru cine a trăit acele timpuri trezește multe amintiri. Ca apropiere de adevăr, nici un film nu se poate apropia de adevărul petrecut atunci. Totuși acest film trezește sentimente dureroase. Cât privește La Vita e Bella cu Roberto Benigni , o realizare cinematografică frumoasă, dar nu potrivită pentru cei care au trecut acel iad. Dacă a văzut cineva filmul Sorstalanság -de Kertész Imre și ea este îndulcită față de realtate. Cărțile scrise de supraviețuitori sunt mai elocvente.

  • Ivan G Klein commented on June 20, 2019 Reply

    “ Mărturisesc că filmul înduioșător al lui Benigni…Mi-a plăcut, dar nu m-a încântat, deoarece modalitățile utilizate de artist, de cele mai multe ori hilare, chiar uneori de un comic grotesc pentru un subiect atât de grav, nu sunt pe gustul meu. .” .
    Eu, netrecînd prin ceeace ați trecut dvs., am fost încîntat de modul deosebit de original de a aminti de Holocaust unora ce știu ceva și altora care nu știu nimic , A trebuit să citesc comentariul unei regizoare poloneze care critica falsa idée transmisă în film că prin niște trucuri ireale se putea gșsi o cale de salvare . … Dilema am rezolvat-o : filmul ar fi trebuit să aibă un epilog alb-negru , de vre-o 5 minute care să pună spectatorul la curent cu realitatea . Efectul ar fi dublu .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *