Nu cred că  există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții  s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gând ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și  mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.

Toți cei care cunoaștem cât de cât istoria creștinismului și cele două principale schisme: despărțirea dintre biserica orientală și occidentală și reforma, suntem conștienți că va trebui să treacă foarte mult timp, poate chiar un mileniu, să se realizeze acel ”împreună”, dar faptul că șeful Bisericii Catolice, al celui mai numeros cult creștin din lume, susține și promovează această idee este un lucru esențial deoarece se exclude starea de conflict. Ea este înlocuită cu căutarea păcii.

A fost o vizită ecumenică, adresată și acceptată de toate cultele creștine din țara noastră. Iar spiritul de înțelegere și calea spre unitate au fost cel mai bine simbolizate în slujba comună, pe jumătate ortodoxă, pe jumătate catolică, ținută la Catedrala Neamului. Prim-rabinul Rafael Shaffer, invitat să participe la întreaga vizită, a observat foarte bine acest lucru și s-a referit în acest sens la explicațiile patriarhului Daniel pentru care slujba a fost un prinos de mulțumire adresat Bisericii catolice care a oferit imigranților români ortodocși loc de rugăciune și de sărbătoare în  incinta bisericilor catolice. Rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostit de credincioșii din Catedrală, a fost de asemenea un semn de unitate, de frăție, a observat prim-rabinul. Credincioșii vedeau în cei de lângă ei, indiferent de religie, un frate sau chiar un tată. Preot prof. Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din București, ne-a spus că în acea mulțime de credincioși de diferite culte nimeni nu se îndoia și nimeni nu ar fi negat semnificația cuvântului ”nostru”. Tatăl din rugăciune era al nostru, al tuturor. Tot preot prof. Dancă a atras atenția asupra prezenței masive a oamenilor la manifestările din Iași, care s-au desfășurat într-o atmosferă de căldură, de umanism, de bucurie cu totul deosebite. ”Oricât am face calculele cu catolicii din Iași, din celelalte județe ale Moldovei, cu greco-catolicii, cu cei veniți din Polonia sau Ucraina, tot nu s-ar fi adunat 150.000 de oameni, cât s-a spus că au fost prezenți în fața Palatului Culturii. Clar că diferența de 50-60000 au reprezentat-o credincioși ai altor culte” Iată un moment al unității spontane, al apropierii firești dintre creștini. Și nu numai. Vizita a avut și un caracter interreligios, fiind prezenți nu numai prim-rabinul Shaffer din partea Cultului Mozaic, ci și Murat Iusuf, muftiul Cultului Musulman. Ambii au fost salutați cu căldură de Suveranul Pontif.

Dacă acordăm un loc special acestei vizite, nu este numai datorită notei religioase evidente. Mesajele, discursurile papei ne aduc în fața ochilor o personalitate preocupată de mersul lumii. Nu de mersul lumii în general, ci concret, de foarte acutele și actualele probleme ale omenirii: globalizarea, pacea și războiul, sărăcia, discriminarea, imigranții, mediul înconjurător. Am putea spune că nu este o noutate. Profeții Vechiului Testament au fost criticii nemiloși ai nedreptăților sociale, au folosit cuvinte grele și au amenințat cu pedepse cerești pe cei care-și asupreau semenii, care nu dădeau dovadă de milostenie sau de ospitalitate. Și în  Vechiul și în Noul Testament noțiunea de ospitalitate este scoasă în evidență, ca de altfel şi a sanctuarului, ambele ar trebui să fie reînviate și aplicate în cazul imigranților. Papa a amintit de mai multe ori atitudinea pe care ar trebui să o avem față de cei care, nu din plăcere, sunt obligați să-și părăsească țara, căminele. Trebuie să promovăm cultura întâlnirii, spunea papa Francisc. Să-i primim, să nu ne fie frică de necunoscut, să nu fim ostili față de ei. De-acum depășim spiritul creștin, constatăm noi, și ajungem la valori precum umanismul,  drepturile omului, dreptul la o viață normală de care să se bucure toții în mod egal. Unii pot spune că  Papa nu este un om politic, nu ar trebui să fie preocupat de  treburile lumești, dar nu este adevărat. Este capul Vaticanului, un șef de stat, are poate cei mai mulți supuși în întreaga lume și chiar dacă nu vine cu soluții politice concrete (nici cei în cauză nu reușesc să le facă), indică o cale, o direcție pe care le regăsești în textele sfinte. De-altfel, cel mai simplu argument de susținere a acestei calități a papei este însuși scopul vizitei: beatificarea episcopilor greco-catolici martiri, care, nerecunoscând interdicția cultului lor, au devenit luptători pentru o cauză politică. Recunoașterea și recompensarea acțiunilor lor este fără doar și poate un gest politic.

Preocuparea față de natură, față de mediul înconjurător este de asemenea o prioritate a Suveranului Pontif, plasată în strânsă legătură cu omul, este o ecologie umană Papa. Francisc a și vorbit despre acest aspect.. Dumnezeu ne-a dat Pământul,  locul în care trăim. Este creația lui și atunci de ce să nu avem grijă de el, de ce să nu-l păstrăm, să-l transmitem mai departe copiilor și nepoților noștri să se bucure de ea? – s-a întrebat el.

Poate cel mai emoționant mesaj, din punctul meu de vedere, au fost cuvintele adresate comunității de romi din Blaj. A fost o asumare completă și pe undeva umilă a marii vinovății față de semenul tău: discriminarea. Suveranul Pontif a recunoscut că i-a abandonat, că nu a acordat suficientă atenție problemelor lor și aici bineînțeles sensul este mai general, este o extrapolare față miile de grupuri din lume, populații chinuite, nedreptățite și…abandonate. În fața micii comunități din marginea Blajului, Suveranul Pontif s-a angajat să nu-i mai uite.

Vizita papei Francisc în România a fost un succes. Avem speranța că mesajele sale au fost înțelese pe deplin. Nu este greu, deoarece este o abordare pragmatică, foarte aproape de oameni, rostită pe înțelesul lor și în jurul acestor valori  papa Francisc crează punți pe care lumea le înțelege foarte bine.

Și aici în România papa a  încercat să clădească niște punți. Să vedem cât de rezistente vor fi, cât vor ține și dacă nu cumva se vor prăbuși. Dar aceasta nu  va mai  depinde de Suveranul Pontif ci de cei cărora s-a adresat și cărora le-a dat un cec alb, încredere în capacitatea lor de a păstra cele existente și de a construi altele noi.

Eva Galambos