Nu sunt nici pantofi, nici sandale, nici papuci, nici botine, nici mocasini. Sunt un hibrid stilistic, plasat într-o zona cenușie: apar şi dispar din tendințe; unora li se par dificil de purtat şi asortat, în timp ce alte femei îi adoră; suferă modificări substanțiale de la un sezon la altul devenind ba transparenți, ba colorați, ba imprimați, ba chiar îmblăniți; în fotografii apar şi la ţinute de vară, dar şi la ţinute de toamă târzie…
Eu mă plasez în tabără celor care militează pentru aducerea lor în garderobă şi purtarea lor frecventă: au avantajul de a acoperi pe jumătate piciorul (ceea ce îi face potriviți pentru cele care se plâng de aerul condiționat din birouri, dar şi pentru primele zile mai răcoroase de toamnă), unele modele au vârful decupat (ceea ce le adaugă un şarm retro), iar toate au călcâiul „absent” (o construcție care le da un plus de comoditate, neexistând barete). Mai adaug, pe lista argumentelor, că se încalță ultra-rapid şi, având în vedere varietatea nesfârșită de modele – stiluri, culori, înălțimi şi forme diferite de tocuri, decupaje variate, materiale felurite -, există o versiune pentru orice ținută şi orice ocazie.
In sfârșit, sunt încântată că, pe măsură ce s-a metamorfozat datorită trendurilor, sabotul cu toc seamănă tot mai puțin cu papucii unei cocote şi mai mult cu o sanda-botină, exotică şi sofisticată. Cele mai multe modele sunt minimaliste, comode şi sobre, nu kitsch şi ornamentate. Ne ajută să păşim firesc, în ritmul nostru, în loc de a merge nesigure, împiedicate, încordate.
Așadar, nu are sens sa îl priviți cu scepticism sau teamă. Există un model pentru fiecare dintre voi şi, înainte de a spune „da, dar…”, citiți-mi articolul.
Întrebarea #1: Nu îmi va aluneca/ scăpa din picior?
Având în vedere că este un tip de încălțăminte cu călcâiul decupat (termenul corect este „ştaif”, el denumește partea din spate a oricărui pantof), întrebarea e logică. Însă atunci când calapodul ţi-e potrivit, glencul (curbura pantofului sub talpă) se mulează bine pe talpa ta, ai cumpărat mărimea corespunzătoare şi căputa iți acoperă bine piciorul, vei păși fără sa iți încordezi degetele de la picioare, iar sabotul rămâne încălțat.
Nu exista o formulă care să ne indice „dacă tocul are înălţimea X, piciorul e acoperit în proporție de Y, iar sabotul e decupat la vârf/ nu e decupat la vârf, atunci modelul iți vine ca turnat”. Ca în cazul oricărei piese de îmbrăcăminte şi a oricărui model de încălțăminte, e nevoie să probezi mai multe variante până o găsești pe cea potrivită ţie.
Întrebarea #2: Ce model de sabot cu toc să aleg?
Îi vei găsi declinați la infinit: din piele întoarsă, din pânză, din denim, împletiți ca din rafie, cu barete transparente, din satin, din dantelă. Îi găseşti cu tocuri înalte şi subțiri, înalte şi solide, medii şi sculptate, medii şi geometrice, ba chiar cu tocuri pătrate şi Louis XIV. În ceea ce priveste culoarea, vei gasi în magazine modele negre, albe, bej şi gri, dar şi colorate (am vazut pe rosu, roz, liliachiu, verde, galben, portocaliu, animal print, snake print, cu dungi, cu buline şi cu flori). Ca sa nu mai spun ca vei găsi modele cu franjuri, cu catarame decorative, cu funde şi volane supradimensionate, cu scoici, cu mini-pompoane, cu perle, împletiți şi cu perforații…
Trece-ţi rapid garderoba în revistă, vezi ce tip şi culoare se potrivește cu cât mai multe dintre ţinutele tale, eventual observă ce tip de sandale iți lipsesc pentru vara asta: decide în funcție de aceste criterii.
Întrebarea #3: Cărui stil sau căror ţinute se potrivesc?
Cum scriam la începutul articolului, sabotul cu toc nu e nici mocasin, nici papuc. Forma lor va indica funcția şi stilul lor, la fel ca o sanda cu toc sau un pantof cu toc. De pildă:
… cu vârful migdală şi cu tocul stiletto,
se va încadra mai bine într-o ținută cu fusta creion şi va moderniza un look
office, compus dintr-o cămașă masculină şi un pantalon țigareta până la
gleznă.
… cu bombeul decupat rotunjit şi tocul solid şi înalt, se potrivește mai bine ţinutelor
relaxate, decontractate, casual. Asta înseamnă o fusta midi lejeră şi asimetrică,
o pereche de jeanşi boyfriend, o salopetă imprimată cu pantalonul larg
… cu tocul din lemn şi de forma arhitecturala, sculptat, va merge fie la ţinute
modern-minimaliste (o rochie midi voluminoasă albă, o pereche de culottes
largi negri), fie la o ţinută cu adevărat trendy (un blazer asimetric cu
drapaje, purtat cu pantaloni cu manșete)
… cu aspect de sabot veritabil (toc mediu şi gros din lemn, bombeul rotunjit şi
acoperit), se va purta la ţinute de inspiratie folk, boema, câmpenească (de la
rochii albe din pânză topită, la fuste maxi hippie sau gypsy,
blugi evazați etc)
… cu tocul pătrat şi mic, se armonizează cu ţinute sport-casual, de weekend şi de
vacanţă: pantaloni scurți din denim, bermude, rochii-caftan, fuste lungi până
la glezna
Întrebarea #4: Pot fi purtați şi de femeile care (au impresia că) au gleznele groase?
Da, cu condiția să aleagă un model cu barete de-a latul piciorului (în loc de căputa care acoperă complet piciorul) sau cu o căpută decupată, de preferat în V sau U. Suplimentar, cu cât culoarea sabotului e mai apropiată de cea a pielii (bej, bej-camel, cafeniu foarte deschis) şi tocul mai gros, cu atât mai bine. În sfârșit, dacă alegi un model pe care îl porți doar la pantaloni, cu atât va conta mai puţin circumferința gleznei.
Întrebarea #5: Mai ai vreo altă recomandare stilistică sau idei de ţinute pentru acesti saboţi?
Mai multe.
Pe cei cu toc stiletto şi vârf ascuțit nu îi purtati la piese vestimentare care sugerează lenjerie de budoar, la îmbrăcăminte din țesături (semi)transparente, şi nici la ținute mulate. E atât de ușor să depășiți limita spre vulgar stradal…
Dacă vi se pare că nu se potrivesc niciunei fuste sau rochii din garderobă, compuneți o ținută cât mai simplă: jeanşi rulați la gleznă, culottes din denim sau jeanşi cropped&flared, plus un tricou lejer sau o cămașă.
Încercați-i cu fuste midi plisate sau cloș, dar şi cu rochii care coboară la jumătatea gambei.
V-ați cumpărat un model colorat, ornamentat cu strasuri, cu funde sau cu broderii? Optați tot pentru o ținută simpla, ca mai sus sau o simplă rochie (alba, neagra, bej, gri deschis, bleu), pentru ca încălțămintea sa fie accesoriul cu impact vizual.
La o fustă sau rochie mini de zi, arata mai bine saboții cu toc mediu şi solid. Același tip de piese purtate seara se vor asorta cu tocuri fine şi mediii.
Nu va cumpărați modele copiate după un design ultra-vehiculat în online. E penibil şi de prost-gust.
Cu cât modelul ales e mai complicat ca design sau mai încărcat vizual, cu atât se va asorta la mai puține ținute.
Cei mai versatili sunt saboții cu toc mediu şi gros; arată excelent şi la jeanşi şi fuste midi, dar şi la o mini-jupă, o rochie petrecută, o salopetă şi la pantaloni largi, palazzo.
Irina Markovits
(preluare de pe blogul autoarei https://www.stylediary.ro)