Prietenul meu, care este și unul dintre cei mai importanți colaboratori ai aceastei reviste, domnul Tiberiu Roth, îmi spunea în glumă: ”Când se întâlnesc doi evrei, izbucnește o ceartă!”. Cred că sunt în măsură să demonstrez adevărul acestei afirmații, relatând cele întâmplate cu doi evrei, în secolul XXI, într-o țară cu o semnificație mai degrabă tristă pentru România, având în vedere sângele vărsat de soldați români pe teritoriul ei, și anume Afganistan. Aceasta este a doua prezentare a unor comunități evreiești „pierdute”, după materialul de acum câteva luni despre comunitatea din Emiratele Arabe.

Printre soldații americani care au intrat în Afganistan în 2001 se aflau și câțiva evrei care au căutat la Kabul o sinagogă. După multe căutări au găsit una, dar era închisă. După alte investigații l-au găsit și pe evreul care avea cheia. Se numea Zvulun Simantov și avea pe atunci vreo 50 de ani. În sinagogă mai locuia un evreu, mai în vârstă decât el, Yițhak Levi. Numai că cei doi erau atât de supărați unul pe altul încât nici măcar nu-și vorbeau. Închipuiți-vă, doi evrei bătrâni, în mijlocul unui ocean de musulmani conduși de o grupare talibană, unul din cele mai extremiste grupuri islamice din lume, și ei nu se pot suferi. Cu toată solitudinea lor, supărarea și ranchiuna erau mai puternice decât orice alte sentimente, mai ales când era vorba de obiecte de cult.

Cearta între ei a început cu ani în urmă din cauza unei cărți de Tora, despre care ei credeau în mod greșit că era de mare valoare. De atunci cartea le-a fost furată de un taliban, dar ei tot certați au rămas, până la moartea celui mai în vârstă dintre ei, Yițhak Levi. Familia lui, care locuiește la Beer Șeva, a apelat la Crucea Roșie ca să-i aducă trupul pentru a fi înmormântat în Israel. Crucea Roșie a reușit să-l aducă până la granița cu Uzbekistan. De acolo a fost preluat de reprezentanții ambasadei israeliene din Tașkent, care le-au dus în capitală și de acolo, cu avionul, în Israel, unde a fost înmormântat, (asta deși cu câțiva ani mai înainte Yițhak Levi fusese anchetat de rabini israelieni, după ce soția sa a cerut să divorțeze, iar el a refuzat să-i dea divorțul).

Interesant că acealși Zvulun Simantov spune că Afganistan este patria lui, că evreii și musulmanii sunt frați, iar el se simte bine unde este și că nu vrea să-și abandoneze afacerile. Soția și fiica lui sunt în Israel, dar el nu a vrut să plece, încăpățânâdu-se să rămână la Kabul, unde încearcă să păstreze un mod de viață evreiesc și are grijă de sinagogă și de cimitirul evreiesc.

Nu numai evreii au fugit din Afganistan după ascensiunea islamului extremist. Au părăsit țara și creștinii și comunitatea hindi. Iar venirea americanilor nu a schimbat cu nimic situația.

Comunitatea evreiască din Afganistan este foarte veche, la fel ca și cea din Persia (Iran). Primii evrei au venit din Irak acum două sute de ani. Șim’on Efrati din Israel, rabinul comunității originare din Afganistan, povestea că auzise de la bunicul lui, că acesta a apucat să-i cunoască pe urmașii celor zece triburi expulzate de Asirieni în jurul anului 720 î.e.n. Fiecare dintre ei știa căruia din cele zece triburi îi aparținea. Cele două comunități, evreii „nou” veniți din Irak și Iran pe de o parte și evreii din cele zece triburi, trăiau complet separat. Marele rabin a scris despre asta în cartea sa de comentarii la Tora.

Mesagerii din secolul al XIX-lea, care vizitau diferite comunități evreiești și îi încurajau să se stabilească în Țara Sfântă, nu au ajuns niciodată în Afganistan. Prin urmare foarte puțini evrei au venit în Israel. Primul a fost Mullah Iosef Gol, în 1841. Călătoria lui până la Ierusalim, pe uscat și pe mare, a durat un an, iar drumul înapoi tot atât. Ziua întoarcerii sale a fost o zi de sărbătoare, toți cunoscuții venind să-i audă peripețiile.

Emigrația masivă a evreilor din Afganistan a început în 1922, primul fiind marele rabin al orașului Harat, Mullah Iaakov Simantov și familia lui. Ajunși în Palestina, rabinul a fost încarcerat de britanici în penitenciarul din Aco (Acra), iar Soția lui, Lea, care era însărcinată și copiii lor au fost încarcerați în penitenciarul de femei din Beit Lehem. Un alt evreu, Șim’on Iazdi, a ajuns împreună cu familia lui la granița nordică, în Galileea. Noaptea s-au ascuns de frică. Dimineața au văzut în fața lor o clădire pe care scria knisa (intrare). Evreii din Afganistan numesc sinagoga knisa, deci el a crezut că este o sinagogă și și-a chemat familia să vină să mulțumească Domnului că au ajuns cu bine. Dar nu era o sinagogă, ci clădirea vămii, pe care era scris „intrare”. Bineînțeles că au fost arestați.

În perioada interbelică mulți evrei din Afganistan au fugit în India, ca de acolo să ajungă mai ușor în Țara Sfântă. A fost un drum foarte lung și anevoios, pe care l-au străbătut călare sau în mașini vechi. S-au confruntat cu vijelii și au străbătut deșerturi. Britanicii nu i-au primit în Palestina; unii au rămas pe drum ani îndelungați, în condiții mizerabile, fără a putea munci sau acceptând muncile cele mai degradante. Mulți au fost recrutați în armată cu forța. Un grup a fost oprit când trecea prin Pakistan și forțat să se întoarcă în Afganistan. Ei au încercat să prelungească șederea în Pakistan, dar într-o bună zi au fost anunțați că trebuie să plece de azi pe mâine. La fel și în India, unde au reușit cu ajutorul Sochnutului să prelungească de câteva ori permisul de ședere de șase luni, dar în cele din urmă au fost obligați să plece în decurs de o săptămână.

După multe peripeții majoritatea au ajuns în Palestina. Mulți s-au alăturat uneia din cele trei organizații militare ale populației evreiești: Hagana, Ețel și Lechi. Primul căzut din gruparea Ețel a fost un tânăr din Afganistan, Iaakov Raz, care în 26 iulie 1938 a ieșit într-o misiune în cadrul căreia trebuia să pună o bombă în Orașul Vechi din Ierusalim. El s-a deghizat în arab și s-a îndreptat spre piață, cu un coș de zarzavaturi în spate. Dar niște tineri arabi l-au identificat, l-au înjunghiat de nenumărate ori și l-au părăsit, crezându-l mort. Poliția britanică l-a transportat la spitalul Hadassah, unde a fost interogat cu toate că se afla în stare gravă. De frică că nu va rezista anchetei și torturilor, el și-a smuls bandajele și a murit din cauza pierderii de sânge. Fiind primul căzut al grupării Ețel, el a devenit un erou și a fost numit „noul Samson”.

În a doua parte a secolului al XIX-lea trăiau în Afganistan în jur de 40.000 de evrei, majoritatea refugiați din Persia, unde ar fi fost obligați să se convertească la islam. În 1948 mai rămăseseră vreo 5.000. În primii ani după înființarea statului Israel, majoritatea evreilor din Afganistan au venit în țară cu familiile lor. Au făcut aliya în total 4,123 evrei. Au rămas acolo numai doi. După moartea lui Yițhak Levi, așa cum am mai spus și cum sugerează titlul acestei lucrări, a rămas numai Zvulun Simantov. El locuiește lângă sinagogă, o îngrijește și o deschide soldaților evrei din armata americană. Alimentele pentru sărbători le primește de la o asociație evreiască din New York. Animalele și păsările și le taie singur, cu permisiunea specială a rabinului din Uzbekistan.

Aceasta este una din marile comunități evreiești care reușesc să supraviețuiască până la ultimul reprezentant și chiar să se reînnoiască, așa cum se vede în articolul meu de acum câteva luni despre comunitatea din Emiratele Arabe https://baabel.ro/2019/02/evreii-din-emiratele-arabe/  Iar în Bahrein am fost martori la rugăciunile ținute la sinagoga din Manama de evrei americani și israelieni invitați la Conferința despre Orientul Mijlociu, împreună cu cei 37 de membri ai comunității locale. În curând ne vom ocupa și de alte comunități uitate. 

Asher Shafrir