Evreii din Emiratele Arabe

La începutul lunii februarie, papa Francisc a vizitat Emiratele Arabe. Cu această ocazie a fost organizată o întâlnire interreligioasă cu participarea reprezentanților tuturor religiilor importante, inclusiv ai comunității evreiești. Religia iudaică a fost prezentă prin intermediul unuia dintre cei mai importanți rabini americani, rabinul Marc Schneier din New York. În afară de participarea la dezbateri, rabinul Schneier a avut ocazia să se întâlnească cu oficiali din guvern și să viziteze, pentru a cunoaște mai bine, comunitățile evreilor din Emirate, care până acum erau lăsate în umbră, fără să fie recunoscute.

Imamul Shamsi Ali (st.) cu rabinul Marc Schneier

Rabinul Schneier este președintele Fundației Internaționale pentru Înțelegere Etnică, organizație care promovează dialogul între iudaism și islam și este unul din autorii cărții ”Celebrăm Toleranța”, de a cărei tipărire s-a îngrijit ministrul Toleranței al Emiratelor Arabe Unite, Nahyan Bin Mubarak Al Nahyan, cu ocazia vizitei papei. În această carte sunt recunoscute toate minoritățile religioase, inclusiv iudaismul. Este vorba despre minoritățile religioase din Emirate: bahai, armeni, hinduși, budiști, copți, evangheliști, luterani, catolici, maroniți și, desigur, evrei.

Rabinul Schneier a povestit unui ziarist israelian de la Yediot Aharonot despre vizitele sale în comunitățile evreiești din Abu Dhabi și Dubai. Nu există date precise, dar numărul evreilor de acolo este evaluat la 2000 – 3000, printre care și perechi tinere. Cele două comunități au câte un președinte, dar nu au rabin. Foarte des vin însă rabini din străinătate. Se întâlnesc în fiecare șabat (sâmbătă) la rugăciune – au un loc de rugăciune dotat cu Tora și toate cele necesare. Acum, după ce au primit recunoaștere oficială, se va face un recensământ al evreilor din țările Golfului Persic.

Rabinul Schneier cu ministrul Toleranței Emiratelor, Sheich Nahyan

Rabinul Schneier a povestit că oficialitățle Emiratului l-au rugat de să apară în fața comunității evreiești. El și-a petrecut șabatul cu evreii din Dubai, în sinagoga inaugurată acum două luni într-o vilă din oraș. A participat la Kabalat Șabat. La rugăciunea din dimineața de șabat nu a fost binecuvântat statul Israel, așa cum e obiceiul în multe sinagogi din diaspora, ci guvernul Emiratelor și forțele sale armate. După aceea a fost o masă tradițională de șabat, doar că ciulentul era fără carne, fiindcă nu există carne cașer în Emirate. Majoritatea evreilor sunt originari din Africa de Sud, America sau Europa. Numărul lor este în creștere, odată cu ”încălzirea” relațiilor dintre Israel și țările de pe țărmul Golfului Persic. Așa se întâmplă și în Katar, ai cărui oficiali l-au rugat pe rabin să-i consilieze pentru Campionatul Mondial de Fotbal, care va avea loc acolo în 2022, în legătură cu modul de  organizare al mâncării cașer.

Și în Bahrein există o comunitate evreiască recunoscută de autorități, cu toate că ea cuprinde numai 37 de persoane. Există o sinagogă care nu funcționează. Autoritățile l-au numit pe rabinul Schneier consilier oficial în reabilitarea vieții evreiești din țară. El a fost investit cu calitatea de consilier și de autoritățile celorlalte țări din Golf.

Rabinul Schneier cu regele Bahrein, Hamed Bin Isaa

* * *

Dar aceștia nu sunt primii evrei de pe teritoriul Peninsulei Arabice. În perioada apariției islamului și chiar înainte, evreii erau o populație temeinic așezată în câteva zone foarte populate ale peninsulei. Evreii erau prezenți încă din perioada romană în două zone ale peninsulei: în sud – în Yemen și în vest – în Hidjaz, de-a lungul țărmului Mării Roșii.

În Yemen ei au rămas până la înființarea statului Israel, dar mai există și astăzi câteva rămășițe. În 1172 un evreu din Yemen a pretins că el este Mesia. Îngrijorat, rabinul a cerut ajutorul lui Maimonide. Acesta a răspuns printr-o faimoasă epistolă, prin care îl consola, îl îndemna la rugăciune, îl încuraja să nu se supună persecuțiilor și conversiunii forțate, iar pe falsul Mesia l-a denunțat, spunând că nu este decât un nebun.

Primii evrei din Yemen au venit în Israel în 1882, dar majoritatea au venit în 1949. Repatriații au venit pe jos până la Aden, de unde au fost preluați de un convoi de avioane din Israel. Iar ultimii au sosit în Israel de curând, cu ajutorul câtorva rabini din Brooklyn.

Soarta evreilor din Hidjaz a fost complet diferită. Ei erau stabiliți în zonă încă din vechime, marile orașe de atunci, Mecca și Medina, fiind într-un fel orașe evreiești. Ei sunt amintiți de istoricul creștin Philostorgius (368-439), care ne povestește că ei s-au opus cu îndârjire la încercările misionarilor creștini, în frunte cu împăratul Etiopiei, de a-i face să-și abandoneze credința (la mijlocul sec. al IV-lea e.n.). În regiunea orașului Yathrib (astăzi Medina) trăiau evrei din trei triburi diferite. Unul era un trib de bijutieri, iar celelalte două cultivau palmieri. La mijlocul sec. al VI-lea e.n. a venit în zonă un trib arab, încă păgân. În cursul conviețuirii cu vecinii evrei ei au descoperit monoteismul. La fel s-a întâmplat și în regiunea Hamir din Yemen. Triburile din aceste două zone au fost primii adepți ai ideilor monoteismului islamic promovate de Mahomed.

În anii 623-627 au început conflicte între evrei și Mahomed, după care evreii au fost alungați din Medina și s-au concentrat într-un oraș situat la nord de regiunile locuite anterior, și anume Chaibar. Din cauza problemelor lui interne, odată cu împăcarea lui cu triburile din Mecca, Mahomed avea nevoie de o victorie imediată, care să-i consolideze poziția de conducător spiritual și militar în devenire. El a ales să se lupte cu evreii din Chaibar. După ani de hărțuială, lupta decisivă a avut loc în 628, când mai puțin de 2000 de soldați au cucerit sat după sat, evreii neorganizând o armată, ci fiecare apărându-și singur proprietatea, ceea ce a consfințit victoria musulmanilor. Această victorie a intrat în tradiția islamică și este până astăzi un eveniment istoric semnificativ.

Mai târziu cele două părți au semnat un acord care stă până astăzi la baza statutului evreilor și creștinilor care trăiesc între musulmani, care este un fel de vasalitate, dar în același timp o asigurare a securității lor și se numește dhimmi.

Evreii au trăit vreme îndelungată în Peninsula Arabică cu acest statut, apărați de autorități. Și precum am văzut la început, în ultimii ani vin din nou evrei în peninsulă, de data asta pe țărmul opus, în Emirate. Nu cred că e departe ziua când vor apărea evrei și în restul peninsulei, în Arabia Saudită.

Asher Shafrir

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on February 17, 2019 Reply

    Articolul e cu atât mai interesant cu cât, în situaţia de astăzi, ne e greu să ne imaginăm că mai trăiesc evrei în ţările arabe sau că mai trăiesc armeni în Turcia. Şi totuşi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *