De ce mint oamenii (15) – De ce mint și medicii?

“A minți este omeneşte; a dăuna bolnavilor prin minciună este diabolic” – T. Ezri

Sumarul capitolelor anterioare

Primele zece capitole au abordat subiectul minciunii în general, cu intenția de a înțelege mai bine minciunile în medicină. În capitolul 11 am scris câte ceva despre medicină și despre medici, iar capitolul 12 l-am dedicat erorii în medicină. Capitolul 13 abordează problema erorii umane, iar capitolul 14 descrie diferența dintre eroare, neglijență și malpraxisul în medicină și atitudinea autorităților medicale și judiciare față de erorile medicale. 

Medicii și surorile medicale mint ca toți oamenii, dar de ce?

Într-un articol care descrie atitudinea medicilor față de derutarea și minciună folosite de confraţi, pentru a rezolva unele probleme dificile de etică profesională, Novac și coautorii încearcă să răspundă la întrebarea de ce medicii mint și înșală și ce repercusiuni are această atitudine. Autorii accentuează faptul că o treime dintre medici vor furniza date incomplete sau derutante familiei unui pacient care a murit dintr-o eroare medicală.  

De asemenea, medicii justifică nedivulgarea adevărului faţă de colegi și bolnavi, din frica de consecințe (raportare la administrația medicală) sau ca să “păstreze confidențialitatea datelor legate de bolnav”.  

Aceasta dezinformare sau tăcere după comiterea unei erori poate dăuna bolnavului, dar și medicului, fiindcă o greșeală nedezvăluită nu va fi redresată și probabil că se va repeta în viitor.

Deci se pune întrebarea de ce medicii nu spun adevărul?  Răspunsul medicilor la această întrebare este că atitudinea curentă a administrației medicale și a sistemului juridic, de a trata eroarea medicală prin pedeapsă, provoacă medicilor o senzație de frică, tendința de a-și ascunde greșelile și deci de a minți. Erorile de administrare a medicamentelor sunt poate cele mai frecvente, la fel și minciunile legate de ele. Cu mâna pe inimă pot să susțin că nu există un practicant în medicină, medic sau soră medicală, care să nu fi greșit vreodată la dozarea sau la modul de administrare a unui medicament.

Este clar că medicii greșesc mai mult la începutul carierei lor, nu numai din cauza că fac mai multe gărzi de noapte, dar în primul rând întrucât, cu timpul, învață din greșelile lor și ale altora și știu mai multă medicină practică decât la începutul carierei. În plus, sunt și mult mai atenți și prevăzători, chiar cu prețul unei “medicini defensive”, pentru că au înțeles ce înseamnă o eroare medicală și ce repercusiuni poate să aibă asupra pacientului și a medicului.

Așa cum am precizat într-un capitol anterior, omiterea de a recunoaște greșeala este tot o minciună așa cum sunt și dezinformările care descriu evenimentele într-un mod derutant și înșelător. 

Ascunderea erorii care a cauzat lezarea pacientului are, după părerea mea, aceeași gravitate morală ca și derutarea sau falsificarea actelor medicale. Chiar dacă nu s-a lezat bolnavul, ascunderea erorii va periclita identificarea greșelii și va favoriza comiterea aceleiași greșeli de către alții. Din experiența mea de 42 de ani în practica medicală, am observat că o eroare de medicație care nu a cauzat daune bolnavului nu este întotdeauna raportată și nici înregistrată în fișă, deși în ultimele două decenii, această atitudine pare să se schimbe, în urma educației personalului în aceasta direcție.

Într-o relație medic-pacient, încrederea în medicul care te tratează este un factor esențial. Această încredere se câștigă atât prin explicațiile necesare acordate bolnavilor despre tratamentele și procedurile care li se aplică, cât și prin păstrarea confidențialității a tot ce este legat de bolnav. Confidențialitatea poate fi încălcată fără aprobarea pacientului, numai în rarele cazuri în care el suferă de o boală transmisibilă, cum ar fi SIDA.

Benn susține că deși unele lucruri pe care le spunem bolnavilor par adevărate, ele pot fi înșelătoare, derutante și nu mai puțin imorale decât minciuna.  Un exemplu este un medic care calmează, dar şi derutează un bolnav terminal, fără șanse de supraviețuire spunându-i: “Sunt fericit să te anunț că mulți bolnavi care se afla într-o stare similară cu a ta s-au recuperat complet”. Intenția aici este de a da o prognoză falsă bolnavului. Deși acest fel de a prezenta lucrurile era o metodă acceptată pe vremuri, derutarea în sine este o abatere de la atitudinea morală a unui medic, prin crearea unor expectative ireale acestui bolnav terminal. Procedând în acest mod, medicul îl împiedică pe bolnav să ia decizii legate de sfârșitul vieții sale.  

Poate la fel de grav, din punct de vedere al repercusiunilor nefaste ca minciuna față de pacienți, este a-ți minți un coleg. Nurok și coautorii investighează cu ajutorul unui chestionar, dacă chirurgii și anesteziștii se mint între ei. Ca unul din branșă pot să răspund și fără să fi citit acest articol. Răspunsul hotărât este da! Din răspunsul la chestionarul trimis celor două grupe de medici, reiese că dezinformarea între ei se întâmplă cel puțin o dată pe lună. Din experiența proprie, o dezinformare frecventă a anestezistului de către chirurg este atunci când bolnavul sângerează. Chirurgul nu-l informează despre asta pe anestezist sau îi spune că este vorba de o sângerare minoră, deși în realitate poate fi vorba de o sângerare gravă. Dacă bolnavul chiar sângerează mult, această dezinformare poate fi cauzată de faptul că acest chirurg subapreciază cantitatea de sângerare, dar în unele cazuri este vorba despre un ego profesional prost interpretat. Anestezistul poate să-l dezinformeze pe chirurg, afirmând că bolnavul a primit destule relaxante musculare (medicamente folosite de anesteziști ca să relaxeze mușchii bolnavului și prin asta să ușureze tehnica operatorie), deși el nu i-a dat destul, de teamă că bolnavul nu va respira bine la sfârșitul operației. Ambele dezinformații pot fi dăunătoare bolnavului, în primul caz prin faptul că bolnavul nu va primi porția de sânge care i se cuvine, iar în al doilea caz, chirurgul va lucra fără relaxația musculară necesară pentru executarea unei operații precise și atraumatice.   

Lipsa de onestitate în practica medicală se poate manifesta sub diferite forme, având însă aceeași cauză, dorinţa de a servi în primul rând interesul propriu, înainte de cel al pacientului. Unii medici se lasă seduși de bani și de prestigiu.

Despre lipsa de onestitate în cercetările medicale am scris în capitolul 10. În unele cazuri, lipsa onestității se manifestă prin lipsa asumării responsabilității unui caz problematic, precum și practicarea permanentă a unei medicini “defensive”, din teama de a fi dat în judecată. Acești medici trimit adeseori bolnavii la nenumărate analize care probabil nu sunt necesare și la multe consultații de specialiști în diferite domenii. Alte manifestări lipsite de onestitate în practica medicală sunt luarea de șpagă pentru un serviciu medical care este asigurat și gratuit, falsificarea documentelor medicale, pentru a nu se descopere complicațiile, darea de declarație la tribunal, în calitate de specialist, când de fapt persoana respectivă nu este din acel domeniu medical, sau a neinformarea persoanelor responsabile, despre existența unor probleme serioase ale unui coleg, cum ar fi folosirea de droguri, neglijența sau o atitudine imorală fața de pacienți sau față de colegi.

O mare problemă a medicinii private din Israel și, probabil, din multe alte țări, este escrocheria “legală” a medicinei cosmetice. După legea în Israel, toți cei care posedă o diplomă de medic valabilă in Israel, pot să facă orice în domeniu al medicinei în afară de inserția spiralei contra sarcinii. Ciudat, nu? Și chiar tâmpit! Eu, deși anestezist aș avea dreptul să fac o operație pe cord deschis dacă aș dori s-o fac. Totuși, dacă bolnavul suferă complicaţii, medicul va trebui să demonstreze la tribunal că are destule cunoștințe teoretice și practice care să asigure succesul operației și sănătatea bolnavului. Dar, între timp, dauna a fost deja produsă bolnavului! Asa se-ntâmplă că un specialist în urologie poate să facă o operație estetică pe sâni, sau viceversa, un chirurg generalist poate să facă o operație de inserție de proteză de penis. 

Culmea lipsei de onestitate in medicină este falsificarea rezultatelor de analize de laborator, așa cum se întâmplă în unele tări.   

Am amintit mai înainte despre falsificarea documentelor medicale cu scopul de a scăpa de procese legale, prin ascunderea unor complicații cauzate de greșeli, sau chiar prin malpraxis.

Nu voi aborda subiectul falsificării de certificate pentru bani și nici cu scopul de a fura narcotice și de a le vinde pe piața neagră, ci despre falsificările destinate să acopere erorile medicale și malpraxisul. Corectarea post factum a documentelor medicale este considerată  fals în acte, mai ales când este vorba de cazuri terminate cu moartea sau cu dăunarea sănătății bolnavului și sunt considerate infracțiuni pasibile de retragerea permisului de a practica medicina sau chiar cu închisoarea.

Un exemplu elocvent a fost cazul de care am auzit pe când lucram in SUA, a unui ginecolog care a executat o histerectomie la o alta doctoriță. Ca să-i prevină durerile postoperatorii, ginecologul l-a rugat pe anestezist să-i facă pacientei o analgezie peridurală cu morfină. În plus, ginecologul i-a prescris câteva injecții  intramusculare de morfină. În aceeași seară, ginecologul de gardă a auzit de pe coridor niște presupuse gemete ale bolnavei, când de fapt săraca își dădea sufletul. Fără ca să consulte bolnava, i-a prescris o infuzie intravenoasă continuă de morfină. Bolnava, care avea 40 de ani, a făcut stop respirator din cauza supradozării de morfină și a fost găsită decedată în aceeași noapte. Speriat, doctorul s-a grăbit să falsifice fișa medicală ștergând prescripția intravenoasă de morfină, dar spre nenorocul lui, la orice prescriere de narcotice se trimitea în mod automat o copie la farmacie. Când s-a investigat cazul a reieșit din foile de la farmacie că doctorul falsificase fișa. În consecinţă i s-a retras definitiv permisul de a practica medicina.

Epilog

Ideea de a scrie despre minciună mi-a fost inspirată de ceea ce vedeam tot timpul în jurul meu – minciuni  “legitime” sau minciuni periculoase – dar  minciuni, atât în viata de zi cu zi, cât și în practica medicală. Am practicat medicina 42 de ani și o mai practic și astăzi și la fel ca alții, am mințit câteodată, dar niciodată nu cu intenția de a dăuna pacientului. Așa este cazul majorității medicilor, care spun câteodată minciuni mai mult sau mai puțin albe, dar care întotdeauna consideră interesul bolnavului ca primordial. 

Deși astăzi medicina este o meserie și nu o “dedicație profesională”, majoritatea covârșitoare a medicilor sunt corecți și dedicați pacienților. Micile minciuni nu le putem anihila sau elimina complet din practica medicală, fiindcă și noi medicii suntem oameni și oamenii sunt mincinoși din naștere.  În schimb, minciunile care periclitează viața bolnavilor și încearcă să acopere malpraxisul, trebuie tratate în mod deosebit și chiar pedepsite. 

Acestea fiind scrise, s-a demonstrat totuși că pedepsele nu pot preveni viitoarele erori medicale și de aceea eforturile administrației medicale trebuie îndreptate în direcția prevenirii erorilor și a minciunilor, prin educație pentru o medicină sigură și transparentă și prin introducerea unor tehnologii care să ajute la prevenirea a cât mai multor erori medicale.

Cu toate deficiențele pe care le-am amintit pe parcursul acestui articol, medicina si medicii au contribuit și continuă să contribuie la creșterea continuă a longevității și în multe cazuri chiar la îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

În epoca noastră, a “Medicinei centrate pe pacient” (in englezăPatient-centered medicine), o educație profesională solidă, îmbinată cu multă empatie sunt prerogativele unei medicini moderne și ușor accesibile, care să servească binele tuturor.  

Dr. Tiberiu Ezri

Referințe:

Novack DH, et al. Physicians’ attitudes toward using deception to resolve difficult ethical problems. JAMA. 1989;261:2980-5.

Benn P. Medicine, lies and deceptions. Journal of Medical Ethics 2001;27:130–4.

Nurok M, et al. Are surgeons and anesthesiologists lying to each other or gaming the system? A national random sample survey about “truth-telling practices” in the perioperative setting in the United States. Patient Safety in Surgery 2015;9:34:1-5.

Fred HL. Dishonesty in Medicine Revisited. Tex Heart Inst J. 2008;35:6–15.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

8 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on October 6, 2019 Reply

    Apreciabila, dle Ezri o initiativa atat de cuprinzatoare, pe care am spicuit o rar, nedand crezare ca un asemenea subiect e abordabil.
    Doar nu de mult am observat ca linia conducatoare a fost legata de minciuna in medicina, iar subiectul acesta are insusi o sumedenie de categorii.

    As dori sa povestesc cele intamplate tatalui meu za”l care a fost operat banuindu-se diagnosticul de cancer la colon.
    In realitate, marele chirurg al spitalului din Haifa, Amy Barzilai mi-a comunicat la iesirea din sala de operatie, ca “spre marea lui parere de rau” a vazut metastsze la ficat, deci desi aveam doar 26 de ani stiam ca situatia e pecetluita. Nu as fi dorit ca tatal meu, care stia ca fusese operat de cancer sa primeasca un soc si mai mare, el fiind un mare cititor si cunoscator de probleme medicale si farmaceutice.
    Am explicat, rugat si reusit sa i se elibereze o scrisoare reala si una .minimizata pentru el. De atunci, la orice medic se ducea,il devansam ca sa previn posibilitatea unei situstii neplacute, astfel explicam situatia, motivele si nu am fost niciodata refuzata. Tata a primit un tratament sit timp de jumatate de an parea ca s-a refacut, crezandu-se ca poate aprecierea vizuala a chirurgului a inselat.
    Ulterior senbrle bolii durerile si fenomenul de galbenare au fost mai puternice.
    Mama l-a ingrijit, eu i-am insotit permanent si nici ea nu a stiut decat spre sfarsit. Astfel au trecut aproape doi ani de la operatie, iar sfarsitul s a produs acasa in ajun de Rosh Hashanah 1978, un stop cardiac.
    41 de ani in urma, la 3 ani din pacate dupa atat de complicata venire in Eretz.
    Sa-i fie memoria binecuvantata!.
    Ceea ce am facut nu socotesc ca a fost o minciuna.

    HAG SAMEACH !

    • Tiberiu Ezri commented on October 6, 2019 Reply

      O poveste induiesatoare doamna!
      Chia daca medicul nu i- a spus tatalui dumneavoastra z”l tot adevarul, aceasta este considerata o minciuna alba, sociala prin care a incercat sa ajute bolnavul.

      Hag Sameah!

      • Veronica Rozenberg commented on October 7, 2019 Reply

        Buna seara si Gmar Hatimah Tova,

        Da, in realitate nu m-am gandit la faptul ca doctorul nu i-a spus tatalui meu despre gravitatea situatiei, dupa operatie, ci mai curand la colaboararea sa, pe care a acceptat-o fara sa se impotriveasca.
        Si e adevarat, MINCIUNA era una ALBA.
        Cu bine, Veronica

        • Tiberiu Ezri commented on October 8, 2019 Reply

          Gmar Hatima Tova!

          Tibi

  • Tiberiu Ezri commented on October 5, 2019 Reply

    Va multumesc doamna Andrea pentru comentarii.
    Si sotiei mele i s-au scos amigdalele in copilarie cu anestezie locala.
    De-atunci anestezia a progresat enorm si nu mai e nevoie sa mintim, iar pacientul sa sufere!

  • Andrea Ghiţă commented on October 5, 2019 Reply

    Îi mulţumesc doctorului Ezri pentru acest serial despre minciunile oamenilor de toate felurile şi ale doctorilor în special. Indiferent de culoare minciuna are picioare scurte, dar uneori – chiar cu acest risc – o minciună e preferabilă. Când aveam cinci ani, doctorul Bob din Cluj îmi scotea amigdalele. M-am dus înarmată cu o păpuşă ( ca să-i scoată şi ei amigdalele) şi m-am aşezat încrezătoare în scaun. Mama mă asigurase că o să mă doară puţin injecţia şi apoi nu voi simţi nimic. Doctorul mă încurajase că nu mă va durea deloc şi că o va opera şi pe păpuşă. Când mi-a scos prima amigdală a fost cum a fost, dar a doua m-a durut tare ( probabil trecuse anestezia). În plus păpuşa scăpase neoperată! După ce mi-am recăpătat vocea ( a doua zi), primul lucru pe care l-am spus a fost: “M-aţi minţit!”. Nu ştiu cum ar fi fost dacă-mi spuneau adevărul…
    Cu totul altceva este minciune “acoperitoare” care poate costa vieţi omeneşti.

  • Eva Grosz commented on October 4, 2019 Reply

    Felicitări ! Shana Tova cu multă creativitate !

    • Tiberiu Ezri commented on October 4, 2019 Reply

      Multumesc si Shana Tova tie si lui Frici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *