O lume dispărută. Cernăuți, orașul multicultural

Oct 3, 2019By

De mult mă gândeam să scriu despre orașul Cernăuți, care în copilărie mi se părea „cel mai mare și cel mai frumos”. Aveam acolo multe rude pe care le vizitam cu părinții, acolo s-a operat bunica (fără succes) de cataractă, acolo era vestitul pediatru, Wiesenthal – ulterior cunoscut și în București – la care a plecat mama cu sora mea pentru o urticarie rebelă, acolo speram să studiez istorie când va veni timpul. Dar nu a fost să fie! Ultima dată am fost la Cernăuți în 30 aprilie 1944, acum 75 de ani, o viață de om! Atunci mă întorceam, pe jos, din Transnistria. Nu numai eu credeam că e cel mai mare și mai frumos oraș din lume. Cei din jurul meu ziceau: „O, dacă am sta la Cernăuți! Acolo sunt oameni culți și învățați, acolo e bine să trăiești. Seamănă cu Viena. Ce m-a îndemnat să scriu acum despre Cernăuți? Un articol apărut recent într-o revistă fraceză (Presse Nouvelle) cu titlul Des poètes juifs de langue allemande, témoins d’une capitale disparue, Czernowitz m-a făcut să împărtășesc, cititorilor revistei Baabel ce a fost altădată acest oraș. Pe internet se găsesc foarte multe date geografice, istorice, sociale și culturale, etc. despre viața zbuciumată a orașului ctitorit de Alexandru cel Bun în 1408. Aleg totuși din datele de pe internet unele cifre semnificative. Recesământul din 1930 a arătat că din cele peste 140.000 de suflete din municipiul Cernăuți, 42.592 erau evrei și din această cifră se vede cât a fost el de important pentru această etnie. În zilele noastre Cernăuți este un oraș ucrainean. Ultimul recensământ, cel din 2013, arată o creștere semnificativă, aproape o dublare a populației, dar numai 1308 persoane s-au declarat evrei. Read more…

Oct 3, 2019 7 comments

Un scârțâit de scaun…

Oct 3, 2019By

Casa Universitarilor, gazdă a Orchestrei Filarmonice din Cluj, a fost legată de viața mea începând din copilărie, continuând cu anii de liceu, facultate, etc., până la emigrarea în Israel. NU voi uita niciodată concertele educative matinale de duminică, având la pupitru pe maeștrii Antonin Ciolan, Emil Simon, cu explicații prezentate de talentatul profesor Guttman, directorul Liceului de Muzică din Cluj. Am avut norocul, alături de mulți alți melomani, să-l ascult pe Sviatoslav Richter, Igor Oistrach, Leonid Kogan, Rudolf Kerer, Emil Gilels, Radu Lupu și alți ariști vestiți. Pe lângă mulți alți dirijori, precum Mircea Cristescu, Janos Ferencsik, etc., cea mai adâncă impresie mi-a lăsat-o Kiril Kondreașin, dirijorul Orchestrei Simfonice din Moscova, cu un concert Beethoven de neuitat. Îmi amintesc că s-a cântat Simfonia a VII-a, opera mea muzicală preferată, care mă emoționează și azi. Am fost martor la transformarea impresionantă a lui Erich Bergel în plină zi, dintr-un simplu flautist în cel care avea să devină unul din cei mai virtuoji dirijori ai filarmonicii clujene. (Erich Bergel a terminat Consevatorul de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, studiind nu numai flautul și orga, ci și dirijatul. Din diverse motive nu a fost promovat la pupitrul de orchestră, rămânând flautist. Evenimentul descris, în care Bergel apare pe neașteptate în rolul de dirijor, a fost absolut întâmplător. Maestrul care trebuia să dirijeze s-a îmbolnăvit și ca să nu se anuleze concertul, cineva din conducerea instituției și-a amintit de Erich Bergel…) Read more…

Oct 3, 2019 6 comments

Însemnări din țara capitalismului (de stat!) atotbiruitor

Oct 3, 2019By

În ultimii ani am fost de mai multe ori in China, cu treburi. De la aeroport la hotel, de acolo la ședințe și înapoi. Uneori călătorii în afara Beijingului, cu trenul, tot cu treburi. Printre ele, foarte rar, câte o fugă spre un punct turistic cunoscut în întreaga lume: după mai bine de trei ani de călătorii în țara viermilor de mătase nu reușeam să înțeleg fenomenul social, politic și mai ales economic care are loc în China în ultimele decenii și care a transformat țara înapoiată și izolată de pe vremea lui Mao într-o supraputere care face concurență oricărei puteri occidentale, inclusiv Statele Unite. Și iată că luna trecută o excursie (da, excursie, nu călătorie cu treburi!) mi-a deschis ochii. Două săptămâni am cutreierat această țară imensă pe care niciun străin nu o poate cunoaște așa cum trebuie, pentru că nimeni (sau aproape nimeni) nu posedă instrumentele necesare pentru a înțelege ce se întâmplă acolo în aceste zile…Read more…

Oct 3, 2019 9 comments

Dulceața de după postul de Yom Kipur

Oct 3, 2019By

Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…

Oct 3, 2019 3 comments

Fotograful din Orașul Vechi

Oct 3, 2019By

Este bine cunoscut faptul că oamenii care locuiesc în zone de interes turistic nu prea fac turism la ei acasă, ci duc o viață cât se poate de obișnuită. Abia când au vizitatori străini se duc și ei prin locurile turistice. Așa și noi – stăm la Ierusalim, dar prin Orașul Vechi nu mergem decât o dată sau de două ori pe an, cu prieteni veniți de departe. Am făcut o asemenea plimbare acum vreo zece ani împreună cu un prieten din SUA. Am urmat ruta obișnuită și oaspetele s-a oprit din loc în loc, a scos un aparat de fotografiat sofisticat, l-a montat pe un trepied și a făcut poze – era un fotograf pasionat. Trecând prin Cartierul Creștin, deodată a rămas țintuit locului în fața unui atelier fotografic. Abia atunci mi-am dat seama cât de neobișnuit era: în vitrină erau expuse o sumedenie de fotografii istorice, în alb-negru. Bineînțeles că am intrat. Înăuntru ne-a întâmpinat figura zâmbitoare a proprietarului, Kevork (adică George) Kahvedjian. Prăvălia este un adevărat muzeu: sute de fotografii, de la cărți poștale până la fotografii înrămate, gata de pus pe perete. Aveai senzația unei călătorii în timp, parcă te plimbai prin Ierusalimul anilor 1930-40-50…Din povestirile patronului, din carte și din diverse surse de pe internet am aflat despre viața zbuciumată a tatălui său. Așa cum se poate ghici după nume, familia Kahvedjian este de origine armeană. Elia a fost unul din supraviețuitorii genocidului armean. Read more…

Oct 3, 2019 5 comments

Neonaziștii din Austria în cădere liberă

Oct 3, 2019By

Alegerile legislative anticipate din Austria se dovedesc dătătoare de speranță în ceea ce priveşte orientarea politică a țării şi tendințele europene. Ele s-au finalizat cu o victorie categorică a fostului cancelar Sebastian Kurz. Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, liderul Partidului Popular Austriac a câştigat 37 la sută din voturi, o creştere de aproape 6 la sută față de scrutinul precedent de-acum doi ani, dar nu suficient să formeze singur guvernul. În schimb foştii lui aliați, Partidul Libertății, de extremă dreaptă a fost formațiunea politică cu cele mai mari pierderi, de 10 la sută, înregistrând 16 la sută, aceasta în urma imensului scandal de corupție “Ibizagate” în urmă cu doi ani. La Ibiza, doi lideri ai Partidului Libertății, aflați încă în opoziție, au promis unui grup de interese rus diferite avantaje atunci când vor ajunge la putere. Scandalul a izbucnit în această primăvară. Drept urmare guvernul de coaliție Partidul Popular Austriac – Partidul Libertății a căzut și s-a decis organizarea unor alegeri anticipate. Un alt partid câştigător cu care Kurz urmează să intre în coaliție este cel al “verzilor”, fenomen devenit european, ceea ce demonstrează interesul crescând al populației față de problemele mediului. Ei au obținut 14 la sută din voturi.Read more…

Oct 3, 2019 2 comments

Only în Israel

Oct 3, 2019By

Americanii au o expresie pe care o folosesc destul de des când vor să descrie o situație, o întâmplare sau un loc cu totul neobișnuit. Începe cu cuvintele, only in…, după care aflăm ceva foarte special, tipic, greu de găsit în alte locuri. Israelul este un exemplu perfect prin istoria sa plină de miracole și de momente greu de găsit în alte colțuri de lume. Am avut ocazia să descopăr acest lucru în Țara Sfântă nu numai ca ziarist, ci și în viața de zi cu zi. Prima amintire este din momentul când am ajuns în Israel ca olim hadașim, în iunie 1965. Un prieten al familiei, stabilit în țară de vreo zece ani, care a venit să ne vadă din primele zile, ne-a dat un sfat destul de neașteptat: să fim prudenți și să nu judecăm pe nimeni după prima impresie – adesea nu știm cu cine avem de-a face și ne putem înșela. Să nu ne mirăm nici de poveștile pe care le vom auzi, unele poate exagerate, altele însă cu totul unice. Acest lucru s-a adeverit cu vreo două luni mai târziu, când m-am dus să îmi vizitez fratele care se afla cu soția într-un kibbutz din nordul țării.. Odată ajuns acolo, am realizat că ceea ce auzisem despre kibbutzim era adevărat. Toți erau îmbrăcați aproape la fel, toți mâncau la cantina comună și oricine, fie el membru sau vizitator, mânca pe gratis și nimeni nu îl întreba cine este, în special dacă era însoțit de cineva cunoscut. Cum stăteam la masă în prima seară, mi s-a atras atenția asupra unui bătrânel de vreo 70 de ani, scund, în pantaloni scurți kaki și șapcă albă, care se grăbea să aducă din bucătărie tăvi de mâncare în locul celor golite de cei înfometați după o zi de muncă. Toată lumea îi spunea ”Toda, Moișe” și el părea foarte fericitRead more…

Oct 3, 2019 20 comments

Amintiri despre înot

Oct 3, 2019By

În anii copilăriei nu eram un mare adept al înotului. Vara mergeam cu prietenii, cale de cinci kilometri de Ploiești, pentru o baie la râul Teleajen. Alteori la o baltă, ceva mai aproape, pentru pescuit. Am respectat sfaturile prudente ale părinților de a nu intra vreodată în apă când adâncimea depășește… nivelul abdomenului. Ei aminteau adeseori de cazurile de înec provocate de vârtejurile din… iazul de la Fălticeni! Am respectat sfatul lor și în cele câteva vizite făcute la ștrandul ploieștean de la Bucov. Acolo invidiam cunoscuții care se avântau înotând în “apa adâncă” sau săreau de la trambulină! S-a întâmplat însă ceva. Un tip ostil din vecini m-a ironizat cu expresia “evreii se tem de apă și de câini”. Din acel moment am luat decizia să dezmint această prejudecată, cel puțin în ceea ce mă privește. Prima ocazie s-a ivit la vârsta de 14 ani, fiind elev la școala medie tehnică. După orele de “practică”, aveam acces la ștrandurile Rafinăriei 1 (fosta Astra). Am început să studiez singur arta înotului, cu alte cuvinte ca autodidact. Am încercat să asimilez treptat toate stilurile: comodul bras, rapidul craul sau extenuantul delfin. Read more…

Oct 3, 2019 1 comment

Evreii din România în presa ebraică din secolul al XIX-lea

Oct 3, 2019By

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut primele ziare în limba ebraică. Ele publicau știri și noutăți, în special din universul evreiesc. Aceste ziare aveau un public destul de numeros, iar mulți cititori contribuiau și ei știri din locurile unde trăiau. Cele mai răspândite ziare erau HaMaghid (vorbitorul), care apărea în Germania, Prusia și mai târziu Polonia și HaMeliț (omul cu influență), care apărea la Odesa. Acestea aparțineau curentului iluminist, dar existau și ziare ale altor curente. Încă din 1863 în Palestina apărea HaLevanon (Libanul), care aparținea curentului ultra-ortodox. În anii 1870 – 80 au mai apărut HaChavațelet (crinul), HaȚvi (gazela), etc. După numărul de știri venite din România, pot să afirm că ziarul ebraic cel mai popular în România, în special în Moldova, a fost HaMaghid. Aproape în fiecare număr din anii 1870-80 apare câte un articol legat de România. Majoritatea articolelor sunt scrise de localnici, limba este cea biblică, exprimarea este greoaie, uneori destul de greu de înțeles. Și transcrierea numelor proprii în ebraică este adesea ciudată și greu de descifrat, mai ales că numai foarte puține apar și în litere latine. Totuși, voi încerca să traduc câteva articole de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, pentru a primi o imagine despre atmosfera care domnea în presa ebraică a vremii.Read more…

Oct 3, 2019 4 comments

Adio, septembrie!

Oct 3, 2019By

În luna septembrie am pornit într-un periplu mult mai scurt decât cele precedente. Am plecat din Brașov în 3 septembrie cu o oarecare strângere de inimă, pe un drum cunoscut, fără surprize și fără emoții, dar cu un obiectiv neobișnuit: lansarea cărții unui autor vârstnic și fără notorietate (acela fiind eu). La capătul drumului, mă aștepta capitala informală a Ardealului, Clujul, fieful democrației firave din România. Directorul Muzeului de Artă, reputatul istoric și neobositul om de cultură Lucian Nastasă – Kovacs, a avut amabilitatea și disponibilitatea să organizeze aici, împreună cu prietenii mei din Cluj, în frunte cu mereu activul colecționar și autor Andrei Klein, lansarea cărții Evreu fără frontiere. A fost un eveniment remarcabil (cel puțin pentru mine). Au participat personalități de seamă și numeroși prieteni din comunitatea clujeană. A venit chiar un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzusem de vreo 70 de ani – nu l-am recunoscut, îmi aminteam doar de numele lui. Al doilea popas a fost la Debreţin. De 20 de ani particip împreună cu încă câțiva reprezentanți din România (mai ales din Transilvania) la întâlnirile anuale organizate de Comunitatea Evreilor din Debrețin. Tema majoră a întâlnirii de la Debrețin din 5-7 septembrie a fost turismul, în mod special turismul evreiesc. Read more…

Oct 3, 2019 3 comments

De ce mint oamenii (15) – De ce mint și medicii?

Oct 3, 2019By

Într-un articol care descrie atitudinea medicilor față de derutarea și minciună folosite de confraţi, pentru a rezolva unele probleme dificile de etică profesională, Novac și coautorii încearcă să răspundă la întrebarea de ce medicii mint și înșală și ce repercusiuni are această atitudine. Autorii accentuează faptul că o treime dintre medici vor furniza date incomplete sau derutante familiei unui pacient care a murit dintr-o eroare medicală. De asemenea, medicii justifică nedivulgarea adevărului faţă de colegi și bolnavi, din frica de consecințe (raportare la administrația medicală) sau ca să “păstreze confidențialitatea datelor legate de bolnav”. Aceasta dezinformare sau tăcere după comiterea unei erori poate dăuna bolnavului, dar și medicului, fiindcă o greșeală nedezvăluită nu va fi redresată și probabil că se va repeta în viitor. Read more…

Oct 3, 2019 8 comments

Souvenir de Lugoj sau despre cum l-am cunoscut pe omul care s-a născut de două ori

Oct 3, 2019By

Mai înainte de toate, pentru ca povestea să își urmeze cursul ei și sensul să fie deplin, este demn de amintit că acest episod are un ascendent în anul 2006. Acest arc în timp, de exact 13 ani, a fost ca un itinerar în căutarea unui neobișnuit sfat pe care Oliver Lustig mi l-a scris pe prima pagină a unei cărți: „În viață poți să pierzi totul, dar nu uita cunoașterea de a trăi. Șimleu-Silvaniei, 31.07.2006”. Lugoj, 31.07.2019: Citeam programul școlii de vară organizate de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru profesorii de istorie. În lista de invitați figura Iancu Zuckerman. Nici n-am parcurs bine rândurile notate în dreptul numelui, că în sală își face apariția așteptatul invitat. Începe să ne vorbească nouă, profesorilor de istorie, despre viața din Iașii anilor interbelici, despre căderea spre regimurile autoritare și antisemite și despre consecințele din viața cotidiană, despre clivaje, despre normalitate și aruncare în absurd, despre Pogrom și despre cât de firavă este granița dintre umanitate și bestialitate. Tonul vocii domniei sale, la venerabila vârstă de 96 de ani, este senin, mintea lucidă și ageră, iar când atinge nuanțele tragice ale desfășurării pogromului, apar acordurile sobre, dar sine ira et studio.Read more…

Oct 3, 2019 1 comment

Bardini

Oct 3, 2019By

Revenind de la Paris, unde am fost cu o bursă de studii oferită de guvernul francez, nu mai voiam să lucrez ca asistent de regie la Teatrul Municipal din Haifa. Câțiva ani frumușei am asistat regizori străini renumiți, invitați la noi. Am lucrat printre alții cu Jean-Marie Serreau (vestitul regizor francez care i-a lansat pe Beckett și Ionescu), Robert Postec, Alberto Cavalcanti și bineînțeles cu Iosef Millo, directorul teatrului din Haifa. Cu experiența acumulată de-a lungul anilor și având acum și studii la Paris, m-am simțit destul de copt să-mi încerc norocul ca regizor independent. Așa că decum am aterizat la aeroportul Ben Gurion, în loc să plec la Haifa, m-am dus direct acasă la Tel-Aviv.Acasă mă aștepta o telegramă (încă nu aveam telefon), cerându-mi să mă prezint imediat la teatru. “Al dracului efectul Parisului,” mi-am zis în sinea mea. “Abia am ajuns acasă, încă nu am deschis bagajele și deja mă cheamă la teatru, probabil ca să-mi ofere cel puțin o regie. Miracolul străinătății, ce mai!” Mi-am pus o cămașă curată, o cravată de mătasă veritabilă și am îmbrăcat unicul meu costum, adus de la Paris. Am mai strâns câteva piese de teatru pe care aveam de gând să le montez, piese scrise de tineri autori Israelieni. De la bun început m-am pus în slujba autorilor necunoscuți, că doar Cehov și Shakespeare nu au nevoie de ajutorul meu. Am luat primul tren spre – H aifa. Călătoria de o oră mi s-a părut interminabilă. Am ajuns la teatru. Iosef Millo, directorul, m-a întâmpinat cu un zâmbet larg. – Vino repede! Bardini abia așteaptă să te vadă. Vei lucra cu el. A început cu câțiva asistenți, dar nu s-a înțeles cu ei. Read more…

Oct 3, 2019 2 comments