Câteva cuvinte despre începuturile presei ebraice. Prima revistă ebraică a apărut în Prusia, la Königsberg, în 1784. Ea s-a numit HaMeasef, (colecție, culegere) și a fost editată de un grup de intelectuali evrei care căutau să aducă valorile culturii universale în interiorul comunitățior evreiești, pentru a conduce și pe evreii din estul Europei pe calea emancipației. Aceste reviste cuprindeau eseuri literare și educative.

Chestiunea limbii este și ea foarte interesantă. Iluminiștii refuzau să utilizeze limba idiș, vorbită de populația evreiască din Europa. Ei scriau exclusiv în limba ebraică clasică, biblică, lașon hakodeș (limba sfântă). Spre mijlocul secolului al XIX-lea au apărut în vestul și centrul Europei și primele reviste în limbile locale. În estul Europei, unde se aflau majoritatea evreilor din lume, formatul vechi al revistelor s-a păstrat neschimbat.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut primele ziare în limba ebraică. Ele publicau știri și noutăți, în special din universul evreiesc. Aceste ziare aveau un public destul de numeros, iar mulți cititori contribuiau și ei știri din locurile unde trăiau. Cele mai răspândite ziare erau HaMaghid (vorbitorul), care apărea în Germania, Prusia și mai târziu Polonia și HaMeliț (omul cu influență), care apărea la Odesa. Acestea aparțineau curentului iluminist, dar existau și ziare ale altor curente. Încă din 1863 în Palestina apărea HaLevanon (Libanul), care aparținea curentului ultra-ortodox. În anii 1870 – 80 au mai apărut HaChavațelet (crinul), HaȚvi (gazela), etc.

După numărul de știri venite din România, pot să afirm că ziarul ebraic cel mai popular în România, în special în Moldova, a fost HaMaghid. Aproape în fiecare număr din anii 1870-80 apare câte un articol legat de România. Majoritatea articolelor sunt scrise de localnici, limba este cea biblică, exprimarea este greoaie, uneori destul de greu de înțeles. Și transcrierea numelor proprii în ebraică este adesea ciudată și greu de descifrat, mai ales că numai foarte puține apar și în litere latine. Totuși, voi încerca să traduc câteva articole de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, pentru a primi o imagine despre atmosfera care domnea în presa ebraică a vremii.

***

Primul articol pe care îl traduc, unul foarte scurt, apare în rubrica „Moldova – Valahia” a ziarului HaMaghid din 23 februarie 1870. Este o scrisoare din Botoșani, adresată redactorului șef și semnată M.K. Data evreiască este prima zi a lunii Adar. Semnatarul relatează că în urmă cu trei ani câțiva dintre evreii înstăriți ai orașului au hotărât să înființeze o școală unde să se învețe științe și filozofie, dar era mare lipsă de cuvinte noi, pe care el le numește „înțelepciune și morală”. S-ar putea ca aceasta să fie prima școală generală evreiască din lume! În orice caz pe pământul Israelului încă nu exista o asemenea școală. După mijlocul secolului al XIX-lea a avut loc o încercare similară în Polonia, dar ea a eșuat.

M.K. scrie despre profesorii foarte competenți pe care i-au ales fondatorii și îl laudă în mod special pe directorul școlii, un anume Hilel Cahana. Aici începe o serie de superlative la adresa directorului care a știut să conducă școala cu dragoste și înțelepciune. Urmează o descriere a tinerilor absolvenți, care înainte erau ca niște buruieni, nici măcar să scrie și să citească nu știau. Autorul scrisorii stăpânește ebraica biblică la un nivel foarte înalt. Dovadă este faptul că pentru „buruiană” a ales un cuvânt foarte rar, kimșon, care apare de exemplu în Proverbe 24: 31. În continuare sunt enumerate materiile studiate: limba ebraică, aritmetică, limba vorbită, adică idiș și toate celelalte materii care se învățau pe atunci.

***

Articolul următor nu este atât de vesel ca primul. El este scris de un ziarist profesionist care se exprimă într-o formă mai puțin arhaică a limbii ebraice, nu într-o limbă biblică pură. Este articolul de fond de pe prima pagină a ziarului HaMaghid din 16 martie 1870, intitulat „Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec” (Deut. 25: 17).

Articolul deplânge starea jalnică a evreilor din România în ultimii ani. De patru ani, de când a fost înlăturat „prințul Cuza” de la domnia Țării Românești (domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în 1866 A.S.), se întețesc lamentațiile fraților noștri subjugați, care se tânguiesc fără încetare din cauza greutăților de care suferă ca popor. Ei se simt ca niște robi la stăpân, un neam slab și sărac rătăcit în pădure și amenințat de lupi. Nedreptățile și persecuțiile prin care trece acest popor sunt de nedescris. Este de neînchipuit cum în aceste zile toți mai-marii statului, de la deputați la judecători, de la profesori la majoritatea oamenilor de stat, se ridică cu o violență nemaipomenită contra unui popor mic și neputincios, ca să-l deporteze și să-l distrugă. Zvonuri despre aceste fapte au ajuns departe și mulți le-au condamnat, în frunte cu conducătorul organizației Kol Israel Haverim la Paris, Adolphe Crémieux, pe de o parte și pe de altă parte la Londra conducerea Board of Deputies, ministrul Moses Montefiore. Ei au apelat la guvernele lor, cerându-le să vină de urgență în ajutorul fraților lor evrei din România și să-i salveze din ghearele celor care îi oprimă. Guvernele Britaniei, Franței și Austriei s-au mobilizat și au intervenit, făcând tot ce le-a stat în putință. Renumitul persecutor Brătianu a ripostat că el nu s-a atins de evrei. Când ministrul austriac l-a acuzat direct, el și-a dovedit fățărnicia: a promis că va înceta cu prigoana, dar nu a făcut absolut nimic! Când el a fost înlocuit de Kogălniceanu, noi am sperat că vom fi salvați, dar speranța noastră a fost în zadar.

Acest tiran viclean a hotărât să-i despartă pe evrei de restul populației și să-i alunge pe „străinii vagabonzi”. El și-a arătat toată ura pe care o avea față de acești evrei nefericiți. El nu a răspuns la apelurile urgente ale guvernelor marilor puteri, declarând că nimeni nu se poate amesteca în afacerile interne ale guvernului său și el va face cu evreii ce va crede de cuviință. Lucrurile acestea continuă și în zilele noastre, iar noi citim despre ele cu tristețe. La Bacău, huligani care au jefuit patru magazine ale evreilor au fost aduși în instanță, în fața judecătorilor. Ei au luat tot ce au putut și i-au bătut pe evrei cu o violență incredibilă. Numeroși martori au văzut totul cu ochii lor. Avocatul lor, M. Petrescu a spus în instanță: „Cum puteți cere ca acești oameni să fie condamnați? Ei nu au făcut nimic rău. Să-i bați și să-i ataci pe evreii afurisiți nu este un păcat! Ei au acționat drept și cinsitit; acești sfinți nu trebuie pedepsiți.” Credeți că cineva a ripostat? Toți cei din sală, inclusiv judecătorul au tăcut, fiindcă gândeau la fel.

În continuare autorul își exprimă speranța că prințul din dinastia Hohenzollern, care a fost numit să conducă Țările Românești, îi va ajuta pe evrei și îi va elibera de aceste persecuții, chiar dacă conducerea țării este plină de lideri care urăsc evreii (cuvântul „antisemit” încă nu exista – A.S.). Mulți spun că prințul se va purta cu evreii la fel ca ceilalți miniștri, dar nu este așa, el îi va ajuta pe evrei!

***

Cred că acest manifest inedit, acest strigăt de ajutor pentru evreii români, merită să fie cunoscut la 150 de ani după publicarea lui.

Voi continua din când în când cu pasaje inedite din presa ebraică.

Asher Shafrir