Strădania de a deveni din nou sănătos

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș ști că multe persoane de vârsta mea, mai tinere sau chiar mai bătrâne, trec prin situația prin care am trecut eu în urmă cu o lună și ceva: operația și spitalul (sau invers). Medicul meu, care a încercat să-mi aline durerile în piciorul stâng, despre care credeam că sunt de la gonartroză (o am și pe asta!), m-a trimis să-mi fac o radiografie. Sentința lui a fost nemiloasă: ”sunteți bună de operație, de proteză de șold. Nu mai aveți deloc colagen”, cu precizarea: ”cât mai repede”.

Într-o primă fază am rămas uluită. Nu știam că am osteoporoză și mă gândeam că o astfel de operație este necesară numai celor cu fractură de col femural. Sfătuită de prieteni să cer o a doua opinie cu toate că aveam o încredere deplină în medicul care m-a diagnosticat (în fond radiografia nu minte), am trimis imaginea unui specialist de la Târgu Mureș. Verdictul a fost și mai sever: nu numai șoldul stâng trebuie operat, ci și cel drept! Am primit mesajul când mă aflam în concediu la Borsec și, sincer să vă spun, nu mi-a picat bine, dar am încercat să dau uitării situația măcar până mă întorc la București. Numai că boala nu mi-a dat pace, piciorul stâng (interesant, nu șoldul!) mă durea tot mai rău. Până m-am întors la București, decizia mea era luată: nu are rost să mai amân, mă voi opera.

”Cât ești de curajoasă, chiar așa, te-ai decis imediat!”, mi s-a spus de multe ori de către prieteni și apropiați. Mie nu mi s-a părut că este vorba de curaj ci de o necesitate și am încercat să explic acest lucru. ”Mă doare piciorul, aproape că nu pot să umblu, colagenul nu se va reface, dacă nu mă operez ajung în scaun cu rotile și cine mă va împinge?” – am întrebat eu. Nimeni. Deci trebuie să mă fac bine cu orice preț. ”Ești puternică, ai voință”, îmi spuneau alții, ceea ce după părerea mea era adevărat doar în parte. Pur și simplu nu aveam altă soluție. Și în plus, mi-am propus să mă fac bine cât de repede cu putință.

Nu vreau să vorbesc despre operație – orice intervenție, oricât de ușoară, este un stres, dar am trecut-o cu bine (deși la sfârșit, când m-am trezit, a fost cu rahianestezie, dar mi-au dat ceva de dormit, am auzit cum dau cu ciocanul în mine, probabil dădeau în șuruburile cu care este prinsă proteza). De cum m-au adus în salon a și început recuperarea. Imediat am făcut primii pași cu cadrul și din a doua zi am devenit independentă de infirmiere și asistente, am făcut gimnastică și am umblat cât am putut. Norocul meu a fost că nu aveam dureri, oricum la început ne dădeau calmante, dar după trei zile le-am refuzat. După patru zile m-am transferat la Institutul Național de Recuperare unde, spre bucuria mea, după o săptămână mi-au luat cadrul și mi-au dat un baston cu cotieră. A fost nemaipomenit, mă simțeam liberă, am ieșit mai întâi însoțită, apoi chiar și singură. Am umblat, nu pe distanțe mari, dar m-am plimbat, ceea ce mi-a ridicat moralul. După două săptămâni am ajuns acasă, unde mă descurc foarte bine, din zi în zi piciorul operat devine tot mai flexibil. Încă nu pot merge fără baston, dar de-acum am unul elegant, fără cotieră. Prin casă încerc să merg și fără baston, dar foarte puțin. Fac gimnastică, singură și cu un kinetoterapeut și aștept clipa când voi scăpa și de acest ultim reazăm.

Vreau să menționez că mult mai târziu am citit într-o recomandare dată de terapeuții de la spitalul în care m-am operat că ar fi trebuit să merg șase săptămâni cu cadrul, fără să calc pe picior (adică cum, ar fi trebuit oare să sar într-un picior?) și după aceea cu cârje, cu baston, etc.

Până la urmă nu știu care este metoda cea mai bună. Probabil depinde de organism, de capacitatea de vindecare, dar și de curajul de a face tot ce se poate, în limita rezonabilului, ca să te vindeci mai repede și desigur de voință. Și dacă atunci când am decis să mă operez nu mă consideram curajoasă, acum poate accept acest calificativ. Da, nu m-am temut să fac totul ca să-mi revin, nu numai pentru a nu fi o povară pentru alții (trebuie să recunosc că m-am bucurat de tot ajutorul serviciului nostru de asistență), ci ca să-mi reiau viața de dinainte. (Apropos, joi plec la Brăila, la Festivalul ”Sebastian”.) Sigur, încă mai am de așteptat, dar sper că sunt pe drumul cel bun.

Am scris acest articol pentru a-i îndemna pe cei aflați în situația mea, sau după alte intervenții, să nu se lase copleșiți de boală, de durere, de previziunile pesimiștilor, ci, indiferent de vârstă (pentru cei care nu mă cunosc, am 81 de ani), să-și adune resursele, să se străduiască să devină sănătoși. În fond, există viață, ba chiar una frumoasă, chiar și după operații, după spital.

Eva Galambos

16 Comments

  • Beatrice Balgiu commented on November 8, 2019 Reply

    Dumnezeu sa fie cu tine, Eva, sa te ajute in totul. Multa sanatate.

  • Johanan Janos Vass commented on November 8, 2019 Reply

    EVA

    AFECTIUNILE DE ACEST GEN AU AZI CU TEHNOLOGIA MODERNA UN PROCENT RIDICAT DE REUSITA.ITI DORIM MULTA FORTA PSIHICA SI SA TE SIMTI BINE.
    JANOS VASS

  • Mihai Sipos commented on November 6, 2019 Reply

    Multa sanatate si bucurii!

  • Lucian Herșcovici commented on November 5, 2019 Reply

    Multe urări de însănătoșire completă și cât mai grabnică! Felicitări pentru curajul de a depăși boala, de a o învinge, de a trece o operație. Toate cele bune!

    • Gyuri Csorja commented on November 6, 2019 Reply

      Multă sănătate şi bucurii!
      Cu drag,
      Gyuri Csorja

  • Veronica Rozenberg commented on November 5, 2019 Reply

    Am inteles ca n-ai cazut, si tocmai ca descoperirea problemei cat si initierea operatiei la timp e un mare avantaj.
    Chapeau pt. Hotarare si Rezultat

  • eva galambos commented on November 5, 2019 Reply

    Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase si de imbarbatare.Sper sa mă fac repede complet sănătoasă. Pentru Veronica doar atât că nu am osteoporoza, nici nu am căzut, pur si simplu a dispărut colagenul la șold. Se pare ca se intampla des. Din pacate, și celălalt șold e amenințat dar mai stau până va începe să mă doară.

  • Veronica Rozenberg commented on November 4, 2019 Reply

    Eva, sunt uimita cu cata dezinvoltura ai relatat experienta – nu usoara deloc – prin care ai trecut.
    Esti extraordinara, pentru ca ai facut-o, pentru ca esti pozitiva, pentru ca ai avut tenacitatea, chiar daca era obligatorie, sa faci recuperarea necesara si sa reusesti.

    Operatiile de hip replacement sunt operatii care intr-adevar se fac atunci cand ai o fractura de col de femur, dar asta e cazul cel dificil, cel problematic, pentru ca atunci chirurgului ii este mai greu sa faca reparatia, fiind adeseori probleme de adaugare a unor tije, suruburi, etc si nu numai proteza care se utilizeaza pentru schimbarea osului.

    Deci a lua initiativa e mult mai bine, cand e nevoie, decat de a astepta sa se intample vreo fractura printr-o cazatura. Pacat ca nu ai stiut ca suferi de osteoporoza, caci pentru a sti se fac analize de verificare a densitatii osoase, si acestea pot arata care este situatia, eventual sub indrumarea endocrinologului in anumite situatii se administreaza medicamente.

    In concluzie, iti doresc MULTA, MULTA SANATATE, sa uiti incet incet de faptul ca ai fost operata, iar daca va fii nevoie si de partea cealalta, sa reusesti la fel de bine.

    Poate odata, as veni si eu sa vad festivalul de la Braila, anunta-ne cu ceva timp inainte data viitoare.
    Cu cele mai bune ganduri si felicitari, V

  • Ilia Ehrenkranz commented on November 1, 2019 Reply

    Felicitări pentru curaj , pentru reușită și bineînțeles pentru acest ariticol dătător de speranță.
    Îți doresc multă sănătate până la 120 de ani, cel puțin.

  • Lucia Vigdorovits commented on November 1, 2019 Reply

    imi pare rau ca anul acesta nu ne-am intalnit la Borsec dar in luna iunie am trecut si eu printr-o incercare grea:un by-pass la piciorul stgRecuperarea nu este usoara dar ca si tine incerc sa privesc cu optimism viitorul.Iti doresc multa sanatate si o viata activa in continuare..

  • Ivan G Klein commented on November 1, 2019 Reply

    Multă , multă sănătate !

  • George Farkas commented on October 31, 2019 Reply

    Va doresc o recuperare cat mai rapida si lipsita de probleme.Imi exprim cu intreaga solidaritate si admiratie pentru incurajatorul dvs.optimism!

  • Mike Klein commented on October 31, 2019 Reply

    Felicitări Eva. Fiind trecut prin operații și recuperări, am avut parte și eu de multe neplăceri, dar totul e să privești lucrurile pozitiv. Technologia medicală s-a dezvoltat mult și aceste operații au devenit rutină în ultimii ani. Mă bucur mult pentru tine.

  • Tiberiu Ezri commented on October 31, 2019 Reply

    Ati procedat corect. Conteaza nu numai cat traiesti ci mai ales cum traiesti. Asta am invatat-o si de la parinti care amandoi au trecut aceasta operatie (mama la amandua picioarele) dupa care calitatea vietii li s-a imbunatatit simtitor.

  • Andrei Schwartz (cel ce nu scrie la revista) commented on October 31, 2019 Reply

    Felicitari si refua shelema!!

  • Eva Grosz commented on October 31, 2019 Reply

    Toată aprecierea pentru felul în care ați trecut de acest eveniment neplăcut. Și dacă ați amintit de Festivalul Sebastian, de care nu mi-am imaginat că există ,aș fi foarte bucuroasă…poate și alții ,să ne povestiți impresiile. Eu îl iubesc mult pe acest “Evreu de la Dunăre ” De Mihail Sebastian e vorba, nu ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *