Anul trecut în septembrie am fost din nou în Israel. A fost vizită deosebită, legată de nunta unei nepoate. Pentru prima oară în vizitele mele în Israel urma să stau mai multe zile în Tel Aviv. Până acum Tel Avivul fusese pentru mine doar un obiectiv turistic printre atâtea altele, pe care îl vizitam pentru câteva ore și apoi mă întorceam la Beer Șeva, într-o suburbie frumoasă și liniștită.

Eram curios să cunosc mai bine Tel Avivul, oraș de pionierat, cel mai mare oraș din Israel. Voiam să văd și să încerc să înțeleg acest oraș mediteranean, care până nu demult era capitala politică a statului Israel și este în continuare capitala financiară, comercială și centrul fermentului politic. Voiam să încerc să înțeleg mai bine cum bate inima acestui oraș, cum se formează și cum se exprimă gândurile lui, cum trăiesc oamenii și cum s-a dezvoltat această urbe.

Am decis să omit muzeele. Unele le-am văzut cu alte ocazii. Lunga mea existență și multiplele peregrinări prin lume m-au convins că muzeele, mai ales cele istorice, sunt pline de mitizări și triumfalisme.

A doua zi după sosire mi-am pus rucsacul cu cele necesare pentru fotografiat și am pornit pe jos prin Tel-Aviv. Era o căldură de 33^oC. Obiectivul meu era centrul Bauhaus, arhitectura care amintea de perioada interbelică, de pionierat și de dezvoltarea urbei, așa că era în raza mea de interese. După o jumătate de oră am ajuns în zonă și am contemplat clădirile.

Aici se află o mulțime de magazine, unele aparținând unor rețele internaționale, altele unor firme locale. Venind din Mecca mallurilor, a marketingului agresiv și a unui consumerism omnipezent, am zâmbit, pe jumătate trist, pe jumătate cinic. Nu am vizitat acest centru comercial, mai ales că la fiecare intrare stătea un paznic cu detectoare de metal și controlul era obligatoriu. Având echipament foto în rucsac, monede și carduri de credit în buzunar, mă așteptam la o feerie de bip-uri și pâlpâituri. Știu că este un rău necesar, dar centrul comercial nu îmi justifica acest disconfort psihic. La aeroport accept disconfortul pentru că nu am încotro. Cu toată setea și oboseala mi-am continuat drumul, în speranța să găsesc o stradă cu cafenele umbrite.

 Am cotit și în fața mea a apărut o clădire care avea pe două fațade câte un afiș enorm, reprezentând trei cunoscute personalități politice.

Însetat și obosit, m-am gândit cu un zâmbet cinic la politică și la cea mai veche profesiune din lume, cât și reziliența acestei simbioze în timp și în diferite sisteme politice. Mi-am amintit că în ziua dinaintea venirii mele în Israel au avut loc alegeri generale. M-am așezat într-o mică cafenea umbrită, aflată la doi pași, am comandat o sticlă de apă și un espresso. După ce am dat pe gât o jumătate de litru de apă m-am simțit mai bine. Am sorbit cafeaua și am început să cuget.

Vin dintr-o țară în care vâltoarea politică este continuă, audiovizualul se revarsă ca un torent nesfârșit, menit sa-ți spele creierii și să-ți sădească în loc idei gata digerate și regurgitate. Această cacofonie este foarte greu de evitat și imposibil de suprimat. Pe de altă parte, cum cugeta Tevie Lăptarul, cu timpul primești o anumită imunitate. Eu de exemplu mi-am anulat abonamentul la televiziunea pe cablu și îmi culeg cu grijă știrile de pe internet, fără niciun comentariu.

Eu cunosc prea puțin viața politică din Israel, dar cum Israelul se află în cea mai periculoasă zonă geografică a lumii, populația este un amestec fascinant de evrei europeni și orientali, evrei religioși, nereligioși și antireligioși, evrei de stânga și de dreapta, arabi integraționiști, revanșarzi, cât și multe alte nuanțe, îmi imaginez complexitatea democrației israeliene. Nicio țară nu poate fi judecată din afară și Israelul cu atât mai puțin. Și cu toate acestea mulți evrei din diaspora se implică în politica israeliană. Cine nu se pricepe la politică și fotbal?  Eu nu mă implic în politica israeliană, nici în cea românească, decât cel mult la nivelul unor platitudini de genul „nu e bine ca o persoană să stea prea mult timp în vârful piramidei politice”, „la peste șase milioane de oameni ai cărții se va mai găsi cineva care să primenească piramida politică” sau „nu e bine ca minoritatea religioasă să aibă o influență exagerată asupra legislației și asupra modului de viață israelian”.

Răcorit și cafeinat mi-am continuat cugetările. Abia s-a terminat cel mai mare măcel al istoriei, al Doilea Război Mondial și după o foarte scurtă pauză politicienii au reînceput dezumanizarea adversarului potențial și a liderilor săi. Să ne amintim de caricaturile despre „călăul Tito”, sau de afișele pe care Trump este „marioneta lui Putin”. Să ne amintim că tot ce ne-au făcut nemții, românii, ungurii, francezii, polonezii, balticii, etc. a început printr-un proces de dezumanizare a evreimii. De la acest proces dirijat cu abilitate de propaganda goebbelsiană și până la soluția finală nu a fost decât un pas, pe care „europenii civilizați” l-au făcut fie tacit, fie prin participare activă.

Eu îi consider pe cei trei bărbați de pe afiș oameni raționali, aleși de electorat pentru a apăra și promova interesele țărilor lor. Pentru ei cea mai grea problemă este cum să promoveze interesele naționale fără a le încălca pe ale altora și mai ales fără a provoca jertfe umane și materiale la ei acasă sau în alte țări. Eu nu am votat pentru niciunul din ei și nu cred că în locul oricăruia dintre ei aș fi putut obține rezultate mai bune.

După părerea mea Trump este primul președinte de la Eisenhower încoace, care nu a declanșat sau nu a extins un război în care SUA să plătească cu vieți umane și pierderi materiale, nemaivorbind de dezastrele în oameni și materiale pricinuite adversarului. Din contră, el încearcă să determine ce este într-adevar în interesul SUA și să diminueze presiunea impozitelor asupra contribuabilului american. Prieten și aliat sincer al Israelului, el încearcă cu multă tenacitate să rezolve „problema palestiniană”. Nu știu dacă va reuși, dar îi doresc succes.

Putin a moștenit Rusia de la un președinte incapabil, bețiv, care încerca să instaureze democrația prin metode bolșevice – a tras cu tunul în parlament. Economia s-a contractat cu 40% (pentru comparație, în al Doilea Război Mondial ea s-a contractat cu 25%). 25 de milioane de cetățeni s-au trezit peste noapte în țări străine, în multe cazuri discriminați și lipsiți de drepturi civice.

Putin a reușit să stabilizeze economia, a reconstruit administrația și birocrația, care după colapsul PCUS era complet distruisă. A lichidat războaiele civile și focarele lor. După părerea mea este primul lider al Rusiei care nu numai că nu e antisemit, dar cred că privește cu multă simpatie și admirație realizările și progresul din Israel.

Putin are greaua sarcină să fie şeful statului în perioada în care capitalismul rus este în faza de acumlare de capital, în tranziţia ei de la o economie de comanda falimentara. El are sacrina dificilă de a reconstruii aparatul statului – atât instituţiile puterii, cât si cele judiciare, din „scutul înarmat al Partidului”, în instituţii independente garante ale democraţiei si societăţii civile. Experienţa Israelului, care si el a trebuit să-şi edifice aceste instituţii poatet fii de mare folos.

Netanyahu a adus un aport de seamă la succesul economiei israeliene. Politic el este urmașul gândirii Jabotinskiene în mișcarea sionistă. E greu de subapreciat grija și intensitatea activității lui pentru securitatea Israelului.

Tatăl său a fost secretarul personal al lui Jabotinski. Recent am citit o biografie a lui Jabotinski. O recomand tuturor celor interesați de istoria mișcării sioniste.

Gândurile mele s-au reîntors la afișe. De data acesta cinismul a dispărut și gândirea rațională a făcut un pas înainte. De ce să nu aibă Israelul relații normale cu cele două supraputeri nucleare? Ele au potențialul de a elimina civilizația așa cum o știm. De ce să nu facă Israelul tot posibilul pentru a preveni un asemenea deznodământ?

Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al Israelului. Colaborarea militară și cea technico-stiințifică între cele două țări este remarcabilă, relațiile comerciale și investițiile sunt în plin avânt. Dacă mai adăugăm faptul că în SUA trăiește cea mai mare parte a diasporei evreiești, tabloul este complet și mai mult decât pozitiv.

Rusia este o țară uriașă, cu foarte multe resurse naturale și cu o piață imensă. Israelul este în continuă căutare de resurse și de piețe. Populația Israelului are o proporție însemnată de cetățeni proveniți din fosta URSS, care au rude și prieteni în țara lor de baștină. Aceste legături contribuie la înflorirea relațiilor economice și la îmbunătățirea climatului între Israel și Rusia. Mai mult, în Rusia mai trăiesc foarte mulți evrei, din care unii au poziții importante în cercurile politice, massmedia, cultura și știinta. Stima pentru Israel și realizările sale a crescut enorm în Rusia în care altădată predomina antisemitismul.

Oare nu este în interesul Israelului să aibă relații normale cu Rusia și SUA?

Mi-am terminat cafeaua și cugetările. Am părăsit cafeneaua și am revenit la clădirea cu afișele. Am făcut câteva fotografii din diferite unghiuri și m-am îndreptat spre locuinţa mea temporară  Prin cap îmi treceau gânduri legate de cum urma să prelucrez si să prezint fotografia si cugetările mele. Pe drum am trecut prin piața Masaryk. Alte gânduri și alte cugetări. Dar ele vor rămâne pentru altă dată. Rezultatele gindurilor si fotografiei mele sunt cele de mai sus  Credeți că a meritat efortul?

Ivan Sipos