“23 august 1944/2019”. Un film care prezintă evenimentul din perspectiva evreilor supravieţuitori.

De curând am avut prilejul să particip la proiecţiile cu public ale filmului 23 august. 1944/2019, realizat de către un grup de tineri cineaşti – Anda Tarara, David Schwartz şi Roland Ibold – şi având drept protagonişti rezidenţi ai Centrului “Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen”, al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Proiectul „75 de ani de la 23 august 1944 – perspective marginale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se întemeiază pe experienţa şi încrederea reciprocă pe care cele două părţi au căpătat-o de-a lungul unei colaborări îndelungate.

Rosenkabarett – spectacol realizat în cadrul proiectului de artă comunitară

În urmă cu zece ani, un grup de artişti, dintre care făcea parte şi regizorul David Schwartz, a început un program de artă comunitară la Centrul Rezidenţial Rosen. La un moment dat, în cadrul acestei activităţi – care s-a soldat cu mai multe spectacole de succes – rezidenţii au fost invitaţi să-şi alcătuiască harta vieţii. Faptul că data de 23 august 1944 figura pe absolut toate hărţile a inspirat realizarea unui film despre evenimentul care astăzi, după 75 de ani, pare să fi căzut în derizoriu, dar rămâne imprimat profund în memoria evreilor care l-au trăit.

Filmul este alcătuit din interviuri care rememorează atât cele petrecute în 23 august 1944, cât şi perioadele anterioare şi ulterioare, amintirile personale fiind combinate cu discuţii animate şi adesea în contradictoriu ale celor patru protagonişti ale căror origini sociale, experienţe, trăiri şi concepţii de viaţă sunt adesea diametral opuse. Trei dintre ei: Iudith Ardeleanu, Ioseph Cotnăreanu şi Lippa Baroti Segal au vârstele cuprinse între 83 şi 95 de ani, în timp ce Pompiliu Sterian a trecut pragul centenarului. Destinele lor sunt emblematice pentru modurile în care au înfruntat tinerii evrei din România prigoana antisemită a regimului Antonescu. Umilinţa cotidiană, îngrădirile drastice din învăţământ şi pe câmpul muncii au adus după sine sărăcia şi lipsa de perspectivă, nesiguranţa zilei de mâine, violenţele care puteau izbucni la tot pasul. Arestarea şi deportarea reprezentau perspectivele sinistre aducătoare de suferinţă şi moarte. În aceste condiţii unii s-au străduit să devină cât mai puţin vizibili pentru a supravieţui fără a atrage atenţia autorităţilor ostile, iar alţii – riscându-şi viaţa – au ales calea activităţii ilegale antifasciste.

Moderatorul şi regizorul David Schwartz vizavi de protagoniştii din generaţia a patra

23 august 1944 a însemnat pentru toţi momentul eliberării, o cotitură esenţială a vieţii care le-a redat demnitatea şi le-a deschis posibilitatea de a se realiza pe plan profesional, ceea ce au şi făcut cu elan şi strădanie.

Dacă răstimpul sumbru, de dinainte de 23 august, a fost resimţit într-un mod asemănător, perioada de după eliberare, venirea Armatei Roşii, instaurarea regimului comunist şi consecinţele lui sunt văzute din perspective diferite, în funcţie de fundalul social, de idealul de viaţă, de luciditatea şi informarea fiecăruia dintre cei patru protagonişti, de modul în care s-au implicat în edificarea noii societăţi. Acest lucru care reiese excelent din secvenţele de discuţii – de fapt dezbateri pe marginea unor subiecte propuse de realizatorii filmului.

Filmul cu durata de o oră şi jumătate – bazat  mai ales pe interviuri, dialoguri şi imagini esenţiale de arhivă – reuşeşte să captiveze privitorul nu numai datorită poveştilor de viaţă, ci şi inteligenţei, vivacităţii şi umorului protagoniştilor nonagenari. Prin modul adecvat de moderare a conversaţiilor, montajul cu minim de efecte, dar cu o înlănţuire alertă şi inteligentă a secvenţelor constitutive, realizatorii au reuşit să-i confere dinamism şi prospeţime filmului, şi , mai ales, să nu altereze conţinutul care reflectă diversitatea de perspective şi de opinii.

Am avut prilejul să cunosc trei dintre tinerii realizatori ai filmului: David Schwartz, actor şi regizor ( https://www.dor.ro/david-schwartz/), Roland Ibold, antropolog de la Institului de Etnologie a Universităţii Humboldt, Berlin, care de ceva vreme derulează proiecte în România şi istoricul Mihai Burcea ( http://consultantaistorica.ro/echipa-ro/mihai-burcea) , consultant de specialitate. Am asistat la proiecţia publică organizată la Facultatea de Sociologie de la Universitatea Babeş-Bolyai, în faţa unei săli pline de studenţi.

Davis Schwartz discutând cu studenţii de la Sociologie de la UBB
Studenţii de la sociologie de la UBB dezbat filmul 23 august 1944/2019

Din discuţiile purtate cu realizatorii, din cele auzite în dezbaterea de după proiecţia filmului – care ar fi durat mai mult dacă nu sosea ora de închidere a clădirii – am constatat cu satisfacţie că în preajma noastră există tineri care dau dovadă de spirit civic,  sunt antifascişti ( de câtă vreme nu am mai vorbit cu nimeni care-şi asumă acest fapt), implicaţi în combaterea antisemitismului, clişeelor şi denaturărilor nocive prezente în spaţiul public.

Am participat şi la a doua proiecţie a filmului,  în faţa seniorilor Comunităţii Evreilor din Cluj, unii dintre ei supravieţuitori ai Holocaustului din Transilvania de Nord, tot nonagenari. Filmul i-a captivat şi pe ei şi au apreciat în mod deosebit că sunt relevate modurile diferite în care s-au raportat evreii la evenimente şi la schimbarea de orânduire.  

Doresc să remarc un fapt aparent mărunt, dar cu efecte benefice. Realizatorii au făcut efortul de a subtitra întreg materialul, înlesnind urmărirea lui de către persoanele cu auzul afectat de vârstă.

Proiecţia de la Cluj a filmului 23 august 1944/2019 a făcut parte dintr-o acţiune itinerantă care a cuprins mai multe oraşe din Transilvania: Sibiu, Zalău, Şimleu Silvaniei, dar a fost proiectat şi în Moldova, la Iaşi şi Bârlad. Sper ca filmul să poată fi vizionat de cât mai multă lume, mai ales din mediul academic şi al profesorilor de istorie, dar şi al jurnaliştilor şi altor formatori de opinie. Sper ca, la un moment dat, el să poată fi vizionat şi online, ceea ce deocamdată e imposibil…Motiv pentru care nu pot copia aici un link pentru cititorii revistei Baabel.

În calitate de coleg de breaslă îmi dau seama cât de dificil a fost să se realizeze un film de o oră şi jumătate dintr-un material brut foarte amplu şi le sugerez tinerilor realizatori să publice un volum cu toate interviurile care constituie o foarte valoroasă resursă de istorie orală.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *