Cine ar fi crezut că va sosi și ziua în care Academia Suedeză, printre misiunile căreia se include şi decernarea Premiului Nobel pentru literatură, se va înscrie pe rușinoasa listă a instituțiilor afectate de epidemia scandalurilor sexuale?! Și cine ar fi crezut că Peter Handke, autorul austriac care i-a închinat ode dictatorului Slobodan Milošević, va apuca ziua în care prestigioasa instituție îl va răsplăti pentru meritele sale îndoielnice?

În primăvara lui 1999, când forțele aliate occidentale au pornit atacurile contra Republicii Federale a Iugoslaviei, Handke se afla la Belgrad, unde declara cu patos:,,În momentele în care criminalii NATO își lansează bombele contra acestei țări, locul meu este aici.”

Nu era prima oară când ideile sale au provocat opinia publică. În 1966, când Handke nu împlinise încă 24 de ani, într-un mesaj adresat Grupului 47 (cerc literar la Universitatea Princeton din SUA), ataca literatura germană, acuzând-o de ,,impotență descriptivă”., Criticii i-au prezis atunci un succes uriaș tânărului autor, considerat un rebel literar mai ales după publicarea romanului său Die Hornissen (Viespii). Prozator, dar și poet, uneori agresiv, alteori sensibil, el a produs în scurt timp un număr uriaș de nuvele şi piese de teatru, iar romanul său publicat în 1970 s-a bucurat chiar de vânzări considerabile, fiind adaptat la ecran de regizorul Wim Wenders, cu care a colaborat mai târziu și în cadrul eforturilor de realizare a capodoperei acestuia din urmă, Cerul deasupra Berlinului.

Controversele pe care le-au iscat lucrările sale îi caracterizează cariera de scriitor, însoțindu-i cu încăpățânare fiecare pas, atât la începuturile sale, cât și în etapele mai recente. În 2006, ca urmare a prezenței sale la funeraliile lui Milošević, lui Handke i s-a retras candidatura la Premiul Heinrich Heine, propusă de municipalitatea orașului Düsseldorf. Membrii din Berliner Ensemble, indignați de ,,atacul la adresa libertății artistice”, au organizat ca ripostă o colectă de 50.000 de euro, suma premiului, bani pe care Handke a refuzat să-i accepte, cerând transferarea lor în conturile comunității sârbe din Kosovo.

Nici decernarea Premiului Ibsen la Oslo, ediția 2014, nu a decurs în liniște, opinia publică cerând demisia membrilor juriului.

Legendara neutralitate suedeză nu reprezintă nici pe departe o scuză pentru alegerea recentă a lui Peter Handke printre fericiții laureați ai Premiului Nobel. Handke s-a dovedit a fi, în primul rând, un negaționist al genocidului din Bosnia, printre afirmațiile sale aflându-se și cea care îi descrie pe Milošević și pe trimișii săi ca pe adevăratele victime ale conflictului.

Situația politică mondială nu pare să aibă nevoie de stimulente în ceea ce privește rasismul și alte manifestări ale lipsei de omenie. Ce altceva a făcut Comitetul Nobel și Academia Suedeză decât să provoace încă un scandal inutil, justificând faptele odioase comise de criminalii de război?

,,Nu există nicio dovadă a faptului că Peter Handke ar fi apărat vărsarea de sânge”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al Academiei, în cadrul unei dezbateri inițiate la insistențele presei suedeze. ,,Care vor fi fost sursele criticilor care s-au grăbit să-i atace pe Handke? ”

S-ar putea oare ca membrii onoratei instituții să nu fi aruncat măcar o privire în paginile lucrărilor celebrului laureat?

In ziua de 15 iunie 1999, la Ambasada Iugoslaviei din Viena, lui Peter Handke i s-a înmânat pașaportul iugoslav. Era perioada în care documentul era eliberat în exclusivitate cetățenilor țării. Iar mai târziu, când Milošević era deținut la Haga sub acuzația de genocid și crime de război, Handke a fost printre cei care l-au vizitat în repetate ocazii.

George Farkas