Într-una din sâmbetele de pe vremea rezidenței, când făceam de gardă la MICU, unitate de terapie intensivă mobilă, am fost solicitați de urgență la o sinagogă, într-un cartier al orașului. La sosire am găsit un om care își pierduse cunoștința. Zăcea întins între bănci, iar rabinul templului îi făcea masaj cardiac, înconjurat de enoriașii uluiți. Era probabil un stop cardio-respirator, ca urmare a unui infarct miocardic. Timp de douăzeci de minute l-am resuscitat pe bolnav împreună cu paramedicii. După ce pulsul pacientului a revenit, l-am luat în ambulanță, continuând tratamentul. Eram gata de plecare, când rabinul a fugit spre noi, cerându-ne să-l luăm și pe el la spital. După ce am ajuns cu pacientul la urgențe și l-am predat echipei de gardă, l-am întrebat pe rabin:

– Rebe, azi e sâmbătă, cum de te-ai urcat într-o mașină, adică o ambulanță?

– Când e vorba de viața unui om, sau ceva care spre binele unui semen al tău, primești de la Autoputernicul dezlegare de rigorile șabesului, îmi răspunse rabinul.

La plecare de la urgențe l-am întrebat pe rabin dacă nu vrea să-l ducem înapoi la sinagoga lui.

– Nu, mulțumesc, mi-a răspuns. Acum e din nou șabat și mă întorc pe jos.

Mi-a plăcut mult felul lui de-a se purta cu enoriașii.

Peste câțva ani ne-am reîntâlnit la terapia intensivă a spitalului. Stătea lângă un bolnav grav, sedat și ventilat. Era îmbrăcat cu talit și se ruga. Am așteptat până a terminat și l-am întrebat:

– Rebe, e cineva din familie?

– Nu, mi-a răspuns, e un enoriaș de-al meu, rudele lui m-au rugat să-l ajut.

– Bolnavul dumitale nu are prea multe șanse de a supraviețui, i-am spus când mi-a cerut  prognosticul pacientului.

– Mi-am dat seama, dar măcar îi ajut într-un fel pe ai lui. Nu puteam să nu-i dau dreptate.

Ultima oară ne-am întâlnit la Aeroportul Ben Gurion. Amândoi aveam mult de așteptat, așa că l-am invitat la o cafea.

– Unde zbori, Rebe? l-am întrebat.

– La Berlin. La Noua Sinagogă din Berlin va avea loc o ceremonie în amintirea unui ofițer de poliție german, Otto Bellgardt, care în 1938, în timpul Nopții de Cristal, a oprit cu arma în mână pe vandalii fanatici care vroiau să distrugă templul, spunându-le că nu trebuie să se atingă de un monument istoric. Din fericire era adevărat, sinagoga a fost și mai este și acum recunoscută ca monument istoric. Datorită acțiunuii lui, sinagoga nu a fost incediată, (în schimb a fost avariată serios de bombardamentele aliate din 1944-1945, fiind reconstruită abia după reunificarea Germaniei). Cu această ocazie, a continuat el, va avea loc și un concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin și se va interpreta Concertul pentru vioară și orchestă al lui Felix Mendelssohn Bartholdy, concertul meu preferat.

– Ai cântat la vreun instrument muzical, Rebe?

– Da, am cântat și mai cânt și acum la vioară. Mă trag dintr-o familie de evrei din Berlin care au emigrat în Palestina de atunci, în 1934. Tatăl meu era violonist într-o orchestră de cameră din Berlin și el a insitat să învăț să cânt la acest instrument.

– Prima oară călătorești la Berlin? l-am întrebat.

– Nu, e a doua oară, dar mi-a luat foarte mult timp să mă hotăresc să calc pe pământul de unde semenii mei au fost deportați și aproape în totalitate exterminați. Prima dată am fost împreună cu cei trei băieți ai mei și le-am arătat unde a copilărit și a trăit bunicul lor. Am fost impresionat de frumusețea acestei metropole și de viața care pulsează în venele ei. Am constatat nu cu puțină uimire grija și atenția autorităților pentru tot ce este legat de holocaust. Văzând numele evreilor uciși, gravate pe betonul trotuarelor din cartierul evreiesc, mi-au dat lacrimile. Știi, a continuat rabinul, eu cred realmente în Dumnezeu, dar cred că în timpul holocaustului a fost absent și din păcate și în zilele noastre lipsește frecvent…

S-a oprit brusc și nu a mai vrut să continue subiectul.

– De câte ori ascult un concert pentru vioară, interpretez și eu împreună cu artistul, a spus rabinul. De data acesta voi interpreta concertul meu preferat.

Timpul a trecut, a sosit ora îmbarcării, fiecare spre destinația lui. Ne-am luat rămas bun.

– Succes la concert, Rebe și călătorie plăcută! i-am urat.  

Andrei Schwartz

01/09/2019