Atunci când e pană de curent, chiar şi acum – la  decenii distanţă de anii copilăriei, petrecuţi în căsuţa de la periferie a bunicilor mei adoptaţi,  când becul „ de 25” din tavan pâlpâia ezitant şi se stingea de mai multe ori pe seară, exclam „S-a luat lumina!”. Bunica aprindea lampa cu petrol (o piesă veche, frumos decorată), o agăţa de un cui şi sub lumina ei caldă, magică, cu focul duduind în soba de teracotă, ne continuam seara. Bunica cosea perne şi peretare, cu modele populare culese din Călata sau Secuime, şi tăifăsuiam câte în lună şi în stele…

Astăzi,  odată cu întreruperea energiei electrice, practic „se ia” totul. Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când brusc s-a întunecat ecranul computerului la care lucram cu nădejde, s-a oprit emisiunea de dezbatere politică aprigă de la televizor (la care ciuleam urechile) şi întunericul s-a înstăpânit în camera care a şi început să se răcească (sau cel puţin aşa mi se părea mie) întrucât se decuplase şi centrala termică. Furioasă, am luat în mână telefonul mobil şi am apelat serviciul de deranjamente de la Electrica unde – evident – răspundea numai robotul care mă asigura că toţi operatorii sunt ocupaţi, dar apelul meu avea să fie preluat cât de curând. Am ascultat o vreme anunţul şi melodia liniştitoare care îl urma, până când am constatat că acumulatorul telefonului era aproape descărcat şi riscam să nu-l mai pot folosi, tăind astfel şi posibilitatea comunicării. Iritată şi frustrată de-a binelea, mi-am impus să mă disciplinez şi să aştept cu răbdare revenirea „luminii electrice”,  dar pe cât posibil, nu pe întuneric. Pentru a economisi bruma de acumulator care-mi mai rămăsese, nu am aprins lanterna telefonului mobil,  ci m-am dus orbecăind şi pipăind pereţii să căut o lumânare. De fapt, nu aveam alte lumânări decât cele colorate de Hanuka , o adevărată comoară (din import) pe care nu voiam s-o irosesc, şi vreo două candele de aluminiu.

Aşa că am aprins o candelă şi m-am aşezat în fotoliu, aşteptând să revină „lumina” şi trecând în revistă câte lucruri NU pot face în lipsa curentului. Mi-am dat seama că nu pot face aproape NIMIC, pentru că toate instalaţiile din casă funcţionează pe bază de curent şi în momentul acela  mi-am amintit că şi maşina de spălat automată fusese în funcţiune şi că ar fi fost mult mai bine dacă aş fi cumpărat una cu cuvă verticală care, la o adică putea fi golită mult mai uşor, decât cea cu deschidere frontală.  Doar soba era pe gaz, deşi îmi propusesem de o bună bucată de vreme s-o schimb cu una electrică. Drept pentru care – cu candela în mână – am ieşit în bucătărie şi am aprins focul care ardea voiniceşte luminând şi încălzind totodată atmosfera. Ce puteam face altceva decât să gătesc?! M-am apucat să pregătesc cina, descojind cartofii, spălaţi cu apă rece, şi punându-i la fiert, în timp ce gândul îmi zbura la anii 80, în plină dictatură ceauşistă şi penurie, când întreruperile de curent erau zilnice şi noi am încercat să ne blindăm cu tot felul de mijloace alternative de iluminat şi încălzit: lampa şi soba cu petrol, precum şi un acumulator de maşină. Lampa şi soba le achiziţionasem de la o cooperativă sătească din Apuseni, iar petrolul l-am cumpărat stând la un rând lung de tot, la singura benzinărie din Cluj care vindea aşa ceva. În anii aceia, nici cartofi nu erau de găsit în comerţul socialist,  şi-i cumpăram din toamnă, cu sacul, de la ţăranii care coborau de la munte cu căruţele, îndeobşte în dimineţile de duminică, strigând pe stradă „cartofi de vânzare”. Noi coboram şi ne tocmeam repede, ca să nu ne prindă miliţia, şi urcam victorioşi cu sacul, pe care apoi îl deşertam în boxa de lemn special construită de soţul meu.

Frigiderul încetase să mai bâzâie şi mi-am amintit că nu trebuie să-mi fac griji dacă se dezgheaţă, pentru că nu mai era ticsit cu carne, ca în aceiaşi ani optzeci, când dacă găseam vreo coadă rezonabilă în faţa măcelăriei ne aşezam să ne scoatem „raţia” şi încercam să mai facem rost şi din alte surse ilegale, pentru că nu se ştia niciodată când vom apuca să mai cumpărăm. Drept pentru care congelatorul era plin de carnea pe care o consumam cu parcimonie, ca nu cumva să rămânem fără ea. Pe atunci o pană de curent mai lungă era catastrofală…

Am terminat treaba în bucătărie şi am intrat cu candela în cameră. Cum să-mi mai omor timpul?! Muzică nu puteam asculta…Ehei, pe „vremea aceea” aveam muzică în casă pentru că fiul meu exersa la vioară sau la pian şi eu îl încurajam că şi Mozart cânta la lumina lumânării (de altfel, pianina – pe care n-o mai avem – era echipată cu două lăcaşuri pentru sfeşnice, pe care le-am şi folosit).

De tricotat nu mai tricotez de multă vreme… Pe unde or fi andrelele?! De altfel,  nici sculuri de lână veritabilă nu se mai găsesc şi cine mai are nevoie de veste şi şosete groase?! Ca să nu spun că niciodată nu am fost o maestră la tricotat, ci un palid epigon al mamei mele.

Dar cu ce să-mi omor timpul? Nici la telefonul fix nu puteam tăifăsui cu vreo prietenă, pentru că şi soclul lui era alimentat de la priză. Ce pot face la lumina unei candele? Păi pot citi (aşa cum citeam în adolescenţă, sub pătură, la lumina unei lanterne)…Mi-am adus cartea de pe noptieră, m-am aşezat comod în fotoliu, am pus candela pe unul dintre sfeşnicele de Şabat şi m-am apucat de citit, nu înainte de a mă gândi, ca o fiziciană (ratată) ce sunt, că unitatea de măsură a intensităţii luminoase este Candela şi, probabil, nu a fost aleasă întâmplător…M-am afundat în lectura Regelui Solomon, de Émile Ajar (Romain Gary), o carte fascinantă, cumpărată de curând.

La un moment dat lumina izbăvitoare s-a revărsat din nou din becuri, televizorul a început să cuvânteze, aparatele electronice să pâlpâie şi să bâzâie, maşina de spălat să uruie. Am suflat în candela (care pălise în faţa agresiunii electrice) şi m-am reaşezat în faţa computerului, îngrijorată pentru textul pe care tocmai îl scrisesem. Fusese salvat – graţie backupului prevăzut de programatorii care gândesc pentru noi şi ne dirijează discret şi ferm vieţile – şi m-am reapucat de lucru, nu înainte de a mă gândi fugitiv, că poate n-ar fi rău să mă reapuc de tricotat şi  ar trebui să căutăm în pivniţă lampa cu petrol. Dar oare unde mai găsim petrol lampant?

Andrea Ghiţă