Victoria de-a dreptul copleșitoare a lui Boris Johnson și a Partidului Conservator la alegerile legislative anticipate din Marea Britanie netezește calea către ”divorțul” Londrei de Uniunea Europeană, la 31 ianuarie 2020. Astfel, vechiul-noul premier poate să afirme că și-a îndeplinit promisiunea făcută alegătorilor de a părăsi UE. Scrutinul din Marea Britanie se poate considera, de fapt, ca un al doilea referendum al Brexitului și se pare că cetățenii britanci nu și-au schimbat părerea și au confirmat rezultatul din 2016, apreciat de mulți analiști drept o greșeală. Nu a fost așa, dar trebuie spus că victoria conservatorilor se poate explica și prin plictiseala alegătorilor, care au asistat la luni de zile de conflicte în Camera Comunelor, unde acordul încheiat cu UE, fie cel al Theresei May, fie al lui Johnson (cu puține modificări față de prima variantă), nu a reușit să fie votat.

Johnson și-a jucat bine cărțile. Cunoscând rezultatele unor măsurători, și-a dat seama că partidul său stă mai bine ca popularitate decât Partidul Laburist și pur și simplu a forțat organizarea unor alegeri anticipate. Este greu de explicat de ce a acceptat Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, propunerea lui Johnson, mai ales că, cu doar câteva zile înainte de a se lua decizia, a spus că se va opune scrutinului. Probabil că nu a crezut în previziuni, dat fiind faptul că în 2016 sondajele prognozau victoria  respingerii Brexitului. Dar poziția nehotărâtă a lui Corbyn în privința acestui subiect a determinat pierderea masivă de voturi ale alegătorilor laburiști care au trecut în tabăra conservatoare. Strategia liderului laburist a fost greșită deoarece nu a luat în calcul elementul Brexit. Campania lui electorală s-a concentrat mai puțin asupra acestuia și mai mult, în mod firesc, asupra problemelor sociale ale Marii Britanii, nesoluționate, ca de pildă sistemul de sănătate care se află în colaps. În condiții normale, acestea trebuiau să figureze obligatoriu în programul unui partid de stânga și să aducă voturi, dar de această dată nu a fost așa.

Cu Boris Johnson s-a repetat ”fenomenul Trump”. De-altfel, el are multe trăsături comune cu președintele american, de-aici și simpatia reciprocă a celor doi. Campania lui Johnson cu lozinca ”trebuie să facem Brexitul” a determinat alegătorii laburiști din zonele industriale, acel ”zid roșu”, să-și dea votul pentru conservatori. (Să ne aducem aminte de voturile în favoarea lui Trump ale ”gulerelor albastre” din zonele industriale americane – Detroit sau Pittsburgh). O analiză asupra evoluției voturilor pe teritorul britanic a arătat că fiefuri istorice ale laburiștilor, în care conservatorii nu au câștigat niciodată, și-au schimbat opțiunea. Johnson a fost sprijinit și de Nigel Farage, al cărui partid – Partidul Brexit, nu a participat la alegeri pentru a nu diviza voturile conservatorilor. La ora actuală, cu 363 de mandate, conservatorii au o majoritate confortabilă în Camera Comunelor, în schimb laburiștii cu 203 locuri, față de 262, în parlamentul precedent au cel mai prost rezultat din istoria lor.

Deși se vorbește mai puțin în presa britanică, din cauza poziției pronunțat antiisraeliene și antisemite a lui Corbyn – poziție, din păcate, preluată și de numeroși membri ai partidului său – alegătorii tradiționali evrei, mulți dintre ei membri ai partidului Laburist, și-au schimbat orientarea.

Dar Johnson nu va mai păși pe roze. După euforia alegerilor, urmează, începând de luni, dezbaterile în Camera Comunelor legate de Brexit. Este adevărat că lira sterlină s-a apreciat, dar nu se știe cum vor decurge tratativele cu Uniunea Europeană privid diferitele aspecte ale despărțirii. Ce se va întâmpla cu cetățenii UE aflați în Marea Britanie și cu cetățenii britanici aflați în statele UE? Teoretic există o înțelege privind menținerea reciprocă a drepturilor dobândite, dar totul depinde de modul de aplicare a înțelegerilor. Cum și când se vor stabiliza relațiile economice? Deși acum se vorbește de un divorț ”soft”, după ce va trece perioada de tranziție de un an, se va vedea cât pierde Marea Britanie cu această despărțire, fiindcă este limpede că, cel puțin în prima fază, reinstituirea taxelor vamale va afecta economia. Este adevărat că Trump a promis acorduri economice extraordinare cu Londra, dar de la vorbe la fapte mai este mult.

O altă mare problemă în perspectivă este chiar menținerea integrității țării. Partidul Național din Scoția a câștigat 50 din cele 59 de mandate alocate și de-acum premierul Nicola Sturgeon, liderul partidului, vorbește de un nou referendum pentru independența Scoției. „Scoțienii au spus răspicat la urne că nu-l vor pe Boris Johnson premier și nu doresc Brexitul. Și vor să decidă chiar ei soarta Scoției. Iar Boris Johnson nu are dreptul să se pună de-a curmezișul!”, a declarat ea. E posibil ca și irlandezii să aibă astfel de idei.

Fără îndoială, victoria conservatorilor s-a datorat în bună parte și personalității carismatice și controversate a premierului Boris Johnson. Născut într-o familie care numără printre strămoși turci și evrei, Johnson a urmat colegiul Eton, apoi Colegiul Balliol al Universității Oxford. A fost editorialist la mai multe publicații britanice dar și-a pierdut postul deoarece a mințit în câteva dintre articolele sale. A intrat în politică și dacă la început nu a reușit să fie ales în Camera Comunelor, mai târziu a fost reales de mai multe ori. A fost de două ori ales primar al Londrei. Johnson are dublă cetățenie, britanică și americană – s-a născut la New York – și a preluat multe elemente din modalitatea americană a campaniilor electorale și se pare că până acum cu succes.

Va fi interesant de urmărit cum va reuși să  realizeze drumul spinos al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Eva Galambos