Este în toi dezbaterea privind structura anului şcolar 2020-2021. Zeci de ani anul şcolar a avut o structură trimestrială, dar – în  perspectiva aderării la Uniunea Europeană – începând din 1998 anul şcolar a fost împărţit în două semestre după cum urmează:

• 1998-2001: semestre egale
• 2001-2005: semestre inegale, primul având durata fostului trimestru I, iar al doilea însumând trimestrele al doilea şi al treilea, cu una sau două vacanţe de Paşte; excepţie a făcut anul şcolar 2004-2005, când al doilea semestru a fost înjumătăţit de o vacanţă de primăvară, urmând ca, de Paştele Ortodox să fie date câteva zile libere
• 2005-2011: semestre egale
• 2011-2013: semestre inegale cu o vacanţă de Paşte în al doilea semestru
• 2013-2019: semestre egale
• 2019-prezent: semestre inegale cu o vacanţă de Paşte

Se observă că doar anul şcolar 2004-2005 a avut vacanţă de primăvară, nu vacanţă pascală, o vacanţă care să nu corespundă unei sărbători religioase. În rest, toate vacanţele sunt legate de viaţa religioasă, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, structura anului şcolar diferă de la un an la altul. De ce? Suntem cumva un stat religios? Contează mai mult sărbătorile religioase decât stabilitatea alcătuirii unui an şcolar? Părerea mea este că nu. Ca urmare propun o structură care să nu fie influenţată de modul cum cad sărbătorile religioase de-a lungul unui an.

Anul şcolar unitar

Fără semestre, cu începere în prima luni după 1 septembrie, gândit după ceea ce putem numi „principiul şeptimilor”, acesta ar avea 35 de săptămâni, după cum urmează:

• Primele două şeptimi (săptămânile 1-10), perioadă centrată pe predare
• Vacanţa de toamnă, cu durata de o săptămână, pentru toţi elevii
• A treia şeptime (săptămânile 11-15), perioadă de recapitulări şi evaluări sumative
• Vacanţa de iarnă (Crăciunul şi Anul Nou), cu durata de 3 săptămâni
• A patra şi a cincea şeptime (săptămânile 16-25), perioadă centrată pe predare
• Vacanţa de primăvară, cu durata de două săptămâni, indiferent de sărbătorile pascale; România nu are religie de stat şi, ca urmare, învăţământul public nu trebuie să fie influenţat – în vreun fel – de niciun cult
• A şasea şi a a şaptea şeptime (săptămânile 26-35); a şasea şeptime ar fi tot o perioadă de predare, a şaptea şeptime ar fi tot una de recapitulare şi verificări sumative, dar, pentru a nu solicita prea mult elevii, tezele ar urma să fie date în săptămânile 28-33.

Numărul minim de note pe an şcolar ar fi 3 pentru disciplinele cu o oră la două săptămâni, respectiv 5-9 pentru restul, în funcţie de regimul orar. De asemenea, în funcţie de confesiune, elevii ar urma să primească 4 zile libere (Joia Mare, Vinerea Mare, Lunea Luminată şi Marţea Luminată), la care s-ar adăuga sărbătorile legale.

Învăţământul, prin însăşi raţiunea acestuia de a exista, merge pe ideea de stabilitate. Ori stabilitatea trebuie să se regăsească şi la nivelul structurii anului şcolar. Nu este normal ca profesorii care predau în învăţământul public să trebuiască să îşi ajusteze planificările atât timp cât programele rămân aceleaşi.

Valentin Ghiţă