Pe întinderi pitorești de apă

Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002).

 Parcul Carol (1968)

La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală.

Snagov, de la Ștrand la Mănăstire (1961)

Tocmai împlinisem 25 de ani. Împreună cu Sanda, viitoarea mea soție, am făcut o excursie cu bicicletele la Snagov. Dimineața am parcurs cu ușurință cei 35 km de la Ploiești până la lac. Am luat masa pe nisipul peninsulei Ștrand, iar apoi ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Snagov. Eu m-am avântat să înot și Sanda m-a urmat cu barca, pentru siguranță… 

Mănăstirea Snagov, monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, se găsește pe o insulă în lac. Ea este una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, atestată documentar în 1408. A fost refăcută de Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul și Neagoe Basarab.

Am vizitat mănăstirea și ne-am înapoiat cu barca la Ștrand, am găsit bicicletele parcate în siguranță și am plecat spre Ploiești. Se înserase bine și în scurt timp s-a lăsat noaptea. Automobilele care ne depășeau pe aproape ne obligau uneori să intrăm în șanț. Acasă, după 70 km de ciclism, 3 km de înot și alți 3 km de vâslit am dormit tun! Ce bine este să ai 25 de ani!

Bosfor (1972)

În 1972 am călătorit prima oară peste hotare, la Istanbul, într-un autobuz cu salariați ai intreprinderii unde lucram. Fantastica metropolă ne-a impresionat profund, inclusiv Bosforul, o strâmtoare îngustă, navigabilă, situată în nord-vestul Turciei, granița dintre Europa și Asia, care împarte Turcia între Anatolia și Tracia. Seara am travesat Bosforul cu un bac, trecând prima oară din Europa în Asia! Acolo am cumpărat mandarine, fructe rare pe atunci în Dacia Felix…

Königssee (1983)

Încântătorul lac, considerat drept cel mai pur din Germania, care se află alături de satul cu acelaşi nume, face parte din Parcul Naţional Berchtesgaden, regiune cedată Bavariei în anul 1810 de către Austria.

Am parcat nu departe de debarcader şi am urcat într-un mic vaporaş. Ambarcaţiunea acţionată electric traversează lacul, oferind călătorilor imaginea de basm a căldării formate de munţii Watzmann care înconjoară lacul, oglindindu-se în apa verde că smaragdul.

La mijlocul drumului căpitanul a oprit motorul şi în linştea de pe punte a apărut un trompetist care a interpretat refrenul melodiei The Silence, după care pasagerii au ascultat înmărmuriţi ecoul munţilor… Un membru al echipajului a numărat încet până la 7. În decorul care înconjoară Königssee, melodia maiestuoasă a lui Nini Rosso a primit dimensiuni ieşite din comun… Vaporaşul care venea din sens invers s-a oprit și el în mijlocul lacului, nu departe de noi…

La sfârșitul traseului am debarcat pentru 15 minute în peninsula cu biserica Sf. Bartolomeu, din anul 1134. Încântătorul loc oferă o nouă vedere magnifică a lacului şi munţilor înconjurători, reflectaţi în apa lui cristalină. La înapoiere, nava s-a oprit din nou în mijlocul lacului şi spectacolul de trompetă şi ecou s-a repetat pe vaporaşul care venea din sens opus.

În anii care au urmat am navigat pe numeroase alte ape magnifice, dar pentru mine ziua de la Königssee a atins un maximum emoţional…

Râul Moscova (1968)

Sosind de la Baku, am avut trei zile libere la Moscova. Am redat în Baabel amintiri despre vizitele mele în capitala Rusiei. Amintesc acum o călătorie cu un vaporaș turistic pe Râul Moscova. Drumul ne-a permis să admirăm Kremlinul, câteva clădiri specifice erei staliniste: Kotelniceskaia și Hotel Ucraina, podurile și nu în ultimul rând Mănăstirea Novodevicii…

Golful Chesapeake din Baltimore (1987)

Era o duminică însorită. Sirena a sunat scurt de câteva ori şi nava pe puntea căreia eram îmbarcat cu soţia a părăsit Inner Harbour Baltimore pentru o călătorie de două ore pe golful Chesapeake.

Situat la circa 70 de kilometri la nord de Washington DC, oraşul Baltimore din statul Maryland are 750.000 de locuitori şi poate fi considerat (cel puţin ca distanţă) un fel de Ploieşti al capitalei. Oraşul are un mare aeroport folosit în comun cu capitala Statelor Unite, o puternică industrie militară (numai concernul Lockheed-Martin-Marietta, care fabrică avioanele F-16 şi rachetele Tomahawk, are 125.000 de salariaţi), şantiere navale, campusul celebrei Johns Hopkins University şi un port gigantic la oceanul Atlantic, metropola fiind așezată pe malul golfului.  Museum of Art (120.000 de lucrări) completează viaţa artistică a regiunii, relativ estompată de apropierea capitalei.

Pe mal se succedau terenurile de golf ale unor cluburi exclusive, academii şi baze militare, precum şi numeroase ferme care cresc diferite lighioane marine servite că delicatese în restaurantele din hinterland-ul golfului.

Desigur industrializatul Chesapeake nu este spectaculos ca un fiord din Norvegia, iar ideea că undeva pe malurile acestui braţ de ocean se fabrică (şi probabil sunt stocate) cele mai teribile rachete americane (cu sau fără cap nuclear), este suficientă să creeze persoanelor sensibile o anume stare de anxietate.

Briza răcoroasă şi legănarea navei m-au readus cu gândul în perioada adolescenţei, când crainica postului de radio Bucureşti anunţa uneori programe de muzică clasică în interpretarea orchestrei simfonice din Baltimore…

În finalul croazierei am ajuns sub o altă minune de artă inginerească americană: podul peste golful Chesapeake, care, pornind din oraşul Annapolis, leagă statul Maryland cu Delaware. De aici vaporul nostru s-a întoars la Baltimore, unde am revăzut celebrul Aquarium, cel mai mare din regiune, puişorii de balenă care se zbenguiau în bazinul exterior şi câteva nave istorice printre care un submarin, ancorate în rada muzeu.

Au apărut şi schimbări faţă de anul trecut, cum ar fi estacada care traversează strada Pratt din faţa portului şi duce direct în noul super-magazin de lux, cu lucruri made în USA, care încântă ochii oricărei doamne. Numai că preţurile erau exorbitante, așa că am amânat achiziţiile pentru a doua zi, la magazinul K-Mart, unde se găsesc aceleaşi jachete, fabricate în China, la preţuri mult mai accesibile.

Atmosfera duminicală era accentuată şi de fetiţele care ieșeau de la biserică, în rochiţe de dantelă şi pantofiori albi, iar echipele folclorice poloneze care se produceau pe esplanadă colorau și ele momentul.

A doua zi, la lucru, unul din colegii americani m-a întrebat cum mi-am petrecut ziua liberă.

– Am fost la Baltimore! i-am răspuns.

– Undee?

– La Baltimore, la Inner Harbour, unde se poate bea o bere! am repetat, ironizând cu această ocazie şi qvasi-prohibiţia alcoolului din localitate.

– Aaa, ai fost la Booatimăă’! s-a lămurit în fine interlocutorul irlandez, familiarizat deja cu uşorul meu accent geto-dacic.

O croazieră în jurul Manhattan-ului (1998)

Am făcut o croazieră în jurul Manhattan-ului cu un vapor al companiei Circle Line. Traseul a început pe 42-nd street, pe la malul canalului Hudson şi a durat peste trei ore. Vaporul a pornit iniţial spre sud. Pe mal se succedau renumitele cartiere Chelsea, Greenwich Village, Soho, Tribeca şi în final spectaculosul Financial District din sud. Apoi nava s-a îndreptat spre nord, întrând pe East River, pe lângă alte cartiere cunoscute din Manhasttan: Chinatown, East Side, East Village, Stuyvesant și Murray. Am admirat clădirile Naţiunilor Unite, Chrysler și Pan-Am. Pe malul drept, spre est, se succedau celelalte cartiere ale New-York-ului: Brooklyn, Queens şi Bronx. În nordul insulei, în dreptul Harlemului, am privit intrigaţi clădirile (mai curând ruinele) jalnice din cărămidă roşie ale unor mari întreprinderi abandonate.

În ciuda cerului senin s-a făcut deodată frig şi a început să sufle un vânt tăios. Era deja noiembrie. Căciula mi-o lăsasem la hotel, astfel încât spre hazul unor copii de pe punte, mi-am protejat capul cu un acoperământ cochet, improvizat dintr-o sacoşă de plastic…

Ne-am întors spre sud, pe Hudson River, admirând de la distanţă monumentalul muzeu de artă medievală The Cloisters, aflat în Fort Tyron Park din nord-vestul Manhattan-ului, Columbia University şi înălţimile înverzite din statul New Jersey, situat pe malul drept.

Am debarcat şi ne-am întors la hotel cu autobuzul, constatând cu satisfacţie că în Manhattan, poţi călători cu un singur bilet până la orice destinaţie. Lângă hotel era o staţie de metrou, dar văzând mutrele celor care ieşeau din adâncuri, am renunţat categoric la acest mijloc de transport!

Am fost implicat şi într-un prim incident cu lumea interlopă. Pe strada 42, colţ cu Broadway, alături de vestita New York Public Library, mândria intelectualilor din oraş, mai mulţi tineri afro-americani se maimuţăreau într-un grup. Cum nu am avut prevederea să traversez pe trotuarul opus, unul dintre ei, tot continuându-şi activitatea artistică, mi-a băgat în mod profesional mâna în buzunar și mi-a extras… o batistă folosită.

Puget Sound din Seattle (1988)

Aveam două zile libere, dar o ploaie măruntă acoperea întregul stat Washington, cu puţine şanse de întrerupere în acest sfârşit de săptămână. Tânărului de la informaţii ne-a propus cum să ne folosim week-endul. Omul s-a dovedit inspirat. Ne-a recomandat două trasee (reprezentând un minimum minimorum din ceea ce oferă Seattle), iar noi le-am parcurs cu conştiinciozitate.

În prima zi, potrivit itinerariului, am ieşit de pe autostrada suspendată 5, care traversează partea de sus a oraşului şi am coborât serpentinele spre port. Am evitat cu oarecare regret punctele de îmbarcare pentru Alaska, Vancouver şi insula Victoria şi am intrat la dana de traversare a golfului. M-am conformat indicatoarelor, parcând într-unul din cele şase şiruri de automobile, fiecare cu o destinaţie distinctă. Semnalele de pornire s-au aprins şi coloanele de vehicule au intrat în măruntaiele giganticului vapor într-o ordine prestabilită, nouă mai puţin familiară.

Seattle este aşezat pe o limbă înaltă de pământ între lacul Washington şi golful Puget Sound, are 500.000 de locuitori, din care 70% albi, 34.000 de asiatici şi numai 3.400 sunt urmaşii indienilor americani.

După parcare am urcat pe punte, am inspirat aerul umed al Pacificului şi am privit cu emoţie luminile oraşului care se îndepărta încet şi odată cu ele sala de montaj lungă de o milă a firmei Boeing, fabrica Microsoft a miliardarului Bill Gates şi spectaculosul turn de televiziune Space Needle. Încercam să înţeleg cum s-au adunat aici toţi aceşti oameni modeşti, veniţi cale de mii de kilometri din Scoţia, Irlanda, Croaţia sau Hong-Kong, ca să construiască – pe terenurile de vânătoare ale bieţilor indieni – avioane Boeing 747 şi programe de computer Windows, articole de performanţă care au adus bani frumoşi din toate ţările lumii…

Vaporul se apropia de peninsula muntoasă de la malul vestic al golfului şi începea manevra de acostare. Am coborât la mașină, pregătindu-ne pentru debarcare. Şirul de maşini în care eram încolonaţi a primit semnalul de pornire. Am răsucit cheia de contact, repetând operaţia de mai multe ori, dar motorul nu pornea. Începeam să-mi fac griji, fără să întrevăd o soluţie imediată. Americanul parcat în spatele nostru a înţeles instantaneu problema, a ieșit glonţ din automobilul său şi mi-a făcut semn prin geam să mut maneta cutiei automate de viteze din poziţia drive în poziţia corectă de pornire, parking. Mașina a demarat imediat şi odată cu ea s-a pus în mişcare întreaga coloană.

Reveniţi la Seattle, am luat cina în restaurantul alăturat hotelului, de o eleganţă sofisticată, unde ni s-au servit coaste de viţel la grătar şi o salată imensă, la un preţ incredibil de 5 dolari de persoană, iar farfuriile, fabricate dintr-un pesmet picant, s-au dovedit perfect comestibile!

Dimineaţa norii s-au risipit şi conul înzăpezit al Muntelui Rainier (4392 m), cel mai înalt din America din Nord, aflat nu departe, a apărut pentru câteva clipe la fereastra camerei noastre. Abia am apucat să-l fotografiem și efemera imagine a dispărut în neant. Iar noi am părăsit regiunea, nu înainte de a imortaliza pe peliculă tabloul splendid al culorilor de toamnă şi pe soţia mea, în superbul pardesiu bej cumpărat într-un magazin de elită de pe Calea Victoriei din Bucureşti…

Sognefjord (1991)

Am ajuns în fine la prima întâlnire cu Sognefjord, la debarcaderul din Revsnes, să aşteptă cuminţi bacul de traversare a fiordului spre micul port Kaupanger. Nava albă a tras la mal şi am intrat cu mașina, amparcat-o în mod regulamentar şi am urcăm pe puntea micului vapor.

Era prima întâlnire cu un fiord. Afară bura niţel, dar peisajul fantomatic traversat de ceţuri migratoare avea o frumuseţe austeră, punând în valoare şi mai mult fâşia de mare dintre munţi, lată de numai 5 km, care pătrunde în continent cale de 180 de km. din Marea Nordului. Traversarea ne-a lăsat o impresie tulburătoare, care a rămas şi după debarcarea la Kaupanger şi după drumul spre aglomeraţia hotelieră Sogndal.

Grundelsee, Austria (2011)

Lacul Grundelsee este cel mai mare lac din Stiria. El se află la 710 m deasupra nivelului mării. Am părăsit unitatea RSI și am călătorit cu mașina până la Gössl, la capătul lacului, unde există o zonă de recreere și un restaurant ieșit din comun. Am savurat un excelent șnițel vienez și am luat vaporașul turistic care face turul lacului. Fantasticul peisaj alpin care înconjoară apa albastră a lacului ne-a tăiat respirația. O singură undă de tristețe: căpitanul navei ne-a acordat o reducere la prețul biletelor motivând… vârsta noastră!

Hallstatt (2011)

Am părăsit Grundelsee și după 15 km am intrat într-unul din cele mai mediatizate locuri din Austria: Hallstatt. Categoric recomandabil! Am parcat automobilul și am abordat vaporașul turistic ancorat în apropiere – cea mai bună modalitate de a descoperi frumusețea lacului. Turul începe în Hallstatt Lahn și continuă prin Obertraun, pe partea cealaltă a lacului, pe lângă castelul romantic Grub. Vaporașul navighează de-a lungul țărmurilor estice spre Untersee și Steeg (Bad Goisern). Pe malul estic, lacul strălucitor de culoare verde închis este aliniat de o potecă pentru drumeții și biciclete, munți împăduriti și pajiști luxuriante.

Am revenit pe promenada aglomerată cu turiști japonezi, remarcând și vorbitori de ebraică. Am mâncat cu plăcere pe terasa unui mic restaurant și am început dificila căutare a locului unde am parcat mașina!

Croazieră pe Guadalquivir (2002)

Era după-amiază, soarele ardea nemilos, iar temperatura depăşea 32 de grade. La această oră la Sevilla începe vestita siestă andaluză, când orice activitate economică este redusă la minimum. În consecinţă am renunțat la perspectiva unei plimbări agreabile cu shopping pe artera comercială Calle Sierpes și la aerul condiţionat din Museo de Bellas Artes, renumit prin picturile lui Murillo şi ale altor artişti din secolul de aur al Spaniei. La recomandarea ghidei, am acceptat opţiunea unei croaziere de o oră pe Guadalquivir. Fluviul, singurul navigabil în Spania, traversează Sevilla prin două braţe, unul din ele fiind Canalul Alfonso XII, lat de numai 200 m, pe care urma să navigăm în ambele sensuri.

Punctul de îmbarcare era lângă Torre del Oro (Turnul de Aur), pe Paseo de Cristobal Colon, o promenadă populară a iubitorilor de plimbări. Vasul era echipat cu o platformă superioară, mai mare ca un teren de tenis, prevăzută cu scaune confortabile şi apărată de soarele necruţător cu un acoperiş din pânză dungată. Pupa şi prora erau libere pentru amatorii de fotografii sau de filmări cu minuscule camere digitale. Un om cu microfon explica în trei limbi obiectivele de pe ambele maluri.

Nava a pornit în amonte până la podul Alamillo. Pe malul stâng se vedeau un număr de construcţii pretenţioase, clădite de hispanofonii din America de Sud cu ocazia Expoziţiei Mondiale din 1991. În continuare, fluviul Guadalquivir curge încă 80 km până la vărsarea în Oceanul Atlantic, urmând traseul lui Cristofor Columb, care în 1492 a părăsit portul Huelva pentru a descoperi un nou continent. Nava noastră a făcut însă un viraj de 180 de grade şi s-a îndreptat spre Isla Magica şi construcţiile Expoziţiei Mondiale. Am aşteptăm fără obiecţiuni manevra, conştienţi că pentru 12 euro nu putem pretinde să navigăm până în insulele Bahamas, unde au ajuns caravelele controversatului maran şi descoperitor al Americii.

Pe traseu am văzut succesiv teatrul de operă La Maestranza, Plaza de Toros, unde toreadorii sacrifică şi azi bietele animale, precum şi un număr mare de poduri destul de insginifiante, dar elogiate în mod excesiv de ghid. Trebuie să amintesc totuşi silueta elegantă a podului La Barqueta şi design-ul altui pod, semnat de inginerul francez Eiffel, cunoscut prin celebrul turn din Paris şi ulterior prin eşecurile canalului Panama.Urmează construcţiile rămase din timpul Expoziţiei Mondiale, botezate cu denumiri legate de mediul înconjurător, ecologie, cooperare şi alte noţiuni dintr-un vocabular acum depăşit, după atacul terorist din 11 septembrie. A trecut multă apă pe Guadalquivir din vremurile optimiste ale expoziţiei şi tot ce înainte cu zece ani tăia probabil răsuflarea, acum pare desuet.

Tipii cu aparatele digitale de pe puntea superioară a ambarcaţiunii vizitatseră în aceeași zi Giralda, punctul de atracţie al Sevillei şi sperau să vadă în continuare ceva similar. Mulţi dintre ei, ca şi mine de altfel, au văzut poduri mai ceva în marile capitale europene şi nu păreau să împărtăşească exaltarea ghidului..

Indiferent dacă ne-a plăcut sau nu croaziera pe Guadalquivir, trebuie să admitem că de aici au plecat cei care au descoperit Lumea Nouă: Cristofor Columb, Vasco da Gama, Amerigo Vespucci şi alţii. Pe malul drept este de altfel ancorată o caravelă neagră din seria celor care au făcut prima oară înconjurul lumii.

Printr-o asociaţie de idei îmi revin în minte evenimente din tinerețe, când am călătorit în jurul lumii alături de Magellan, citindu-l pe Aderca și când Fernando Cortez, cuceritorul Mexicului, mi-a devenit simpatic în ciuda eforturilor de a-l denigra făcute de biograful său sovietic.

Pe punte se simte o briză răcoroasă, zgomotul motoarelor este aproape imperceptibil, omul de la microfon a tăcut, iar Cristofor Columb, monarhii catolici, maurii, evreii şi toţi ceilalţi implicaţi în complicata istorie a locului, inclusiv Velasquez, Goya şi nudul lasciv al ducesei de Alba se îndepărtează undeva în neant şi o toropeală plăcută îi cuprinde pe pasagerii navei…

Deodată turiştii sar ca arşi şi se îmbulzesc entuziasmaţi într-o parte, focalizând cu aparatele de fotografiat un obiectiv aflat undeva pe malul drept, în Isla Magica. Pun şi eu aparatul în poziţie de atac şi încerc să-mi croiesc prin învălmășeală. Dar vai, nu este un obiectiv cotat cu trei stele în Michelin, ci o drăcie tehnică toroidală, glisând pe un turn metalic, care ridică la zeci de metri nişte bieţi turişti care urlă îngroziţi şi apoi îi coboară vertiginos spre sol…

Pe Sena la Paris (1990)

Vaporașele ne ofereau o excursie pe malurile râului din Paris, marginite cu monumente, inclusiv Notre-Dame, Turnul Eiffel, Muzeul Louvre și Musée d’Orsay. Există 37 de poduri în Paris. Exemple: Pont Alexandre III și Pont Neuf, acesta din urmă datează din 1607. O croazieră relaxantă cu Bateaux Parisiens, de-a lungul Senei, este un mod minunat de a vedea Orașul Luminilor…

Strâmtoarea Öresund, între Helsingor şi Helsingborg (1991)

Am privit câteva minute lacul şi castelul Frederiksborg din apropriere şi am ajuns la Helsingor, oraş renumit în toată lumea prin castelul Kronborg (sau în versiunea engleză Elsinore), unde Shakespeare a plasat acţiunea celebrei tragedii despre nefericitul prinţ al Danemarcei.

Parcurgând coridoarele şi terasele castelului nu am întâlnit fantomele lui Hamlet, Polonius sau Ofelia, dar am fost întâmpinaţi de exclamaţiile de bucurie ale unor paciente ale soţiei care vizitau locul împreună cu nepoţii, confirmând – dacă mai era nevoie – eficacitatea tratamentului medical primit în Ţara Sfântă…

Am intrat per pedes pentru câteva minute în zona punctului portuar, unde sunt ancorate ferry-urile care leagă Danemarca cu Suedia, pentru a studia în prealabil cum se intră cu maşina şi modul de plată a traversării. Pe una din străzile comerciale din apropriere am sezizat o aglomeraţie neobişnuită. Cineva ne-a explicat că aproape toţi cumpărătorii sunt suedezi care se întorc acasă, mulţi dintre ei veniți special pentru cumpărăturile de la sfârşitul săptămânii, preţurile alimentelor fiind aici cam o treime faţă de cele din Suedia!  

Am cumpărat şi noi o sticlă de vişinată daneză. Un suedez amabil, aflat în magazin, mi-a atras atenţia că pe ferry, la duty-free, o puteam cumpăra mult mai ieftin, dar nu i-am luat în considerare sfatul, căci eram oarecum surmenat de abuzul de tehnică, geografie şi istorie din ultima săptămână și simţeam nevoia de puţină tărie… Decizia a fost salutară, căci în dimineaţa următoare, în timp ce stăteam pe puntea navei respirând aerul tare al Mării Nordului, privind emoţionat fantastica panoramă a castelului Elsinore care se îndepărta încet, odată cu Hamlet şi ţărmul Iutlandei, amicul meu suedez stătea în fundul navei, transpirând la imensa coadă la alcool fără taxe vamale.

Nava se apropie de ţărmul suedez şi puteam admira deja panorama verticală a splendidului oraş Helsingborg, desfăşurat pe o înălţime care domină strâmtoarea Öresund, între Marea Baltică și Marea Nordului.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

4 Comments

  • Roxana Cristian commented on January 10, 2020 Reply

    Ce atractiv acest VADEMECUM de turism!
    Cu câteva adăugiri iconografice, s-ar putea edita imediat în mii de exmplare un Ghid de toată frumuseţea! Felicitări entuziaste! M-au delectat nespus peregrinările descrise, rafinate, evocatoare şi temerare! Dar, cine din grupul de japonezi erau vorbitorii de ebraică? Oare nu ghizii? Oricum, bravo lor! Pentru iconografia Elsinorului aş putea oferi şi eu informaţii din cartea Hamlet, prinţul melancoliei, scrisă de prietenul Florin Mihăescu la Editura Rosmarin…
    Portretul frumoasei Sanda, în croaziera din jurul Manhattan-ului, mi-a încântat privirea!
    Şi, după parcurgera faimoasei expediţii pe întinderi de ape, în amintirea mea, flutură acum ca un stindard, peste ”vărful înzepezit al Muntelui Rainier (4392 m.), superbul pardesiu al Sandei cumpărat pe Calea Victoriei din Bucureşti!
    Încă odată, toate felicitările!
    Cu drag,
    Roxana Cristian

    • Theodor Toivi commented on January 11, 2020 Reply

      Ne-au bucurat nespus impresionantele tale aprecieri….

  • Veronica Rozenberg commented on January 9, 2020 Reply

    Fermecator, dle Toivi, ideea precizia descrierilor, amintiri sau reconstituiri, bravo din inima!

  • Tiberiu Ezri commented on January 9, 2020 Reply

    Felicitari pentru amintirile fluide…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *