Mesaj de pe insulă

Vă adresez acest scurt mesaj, în confuzia zilelor neobișnuite pe care am apucat să le trăim. Nu că aș fi eu un ”guru”, cum mulți se pretind astăzi, prezicători de circumstanță sau ghicitori de conspirații, ci pentru simplul fapt că lipsind (motivat) de la mai multe ediții, de pe coloanele inteligente ale revistei noastre ”Baabel”, am fost rugat să dau un semn de viață cât mai curând după revenirea în ţară.

M-am întors recent, în plină ”criză coronariană”, după un periplu de aproape o lună, dintr-o croazieră în Marea Caraibelor, la care am pornit cu un oarecare scepticism, dar pe care spre finalul ei, am apreciat-o cu entuziasm ca fiind una din cele mai captivante călătorii și experiențe umane la care am participat. Am navigat consecutiv pe două vapoare (ale aceleiași companii – “Holland America Line”) cu care am străbătut în lung și lat extraordinara ”mare a piraților”, înghesuită între cele două oceane uriașe ale lumii, Atlanticul și Pacificul, unite în sfârșit după (probabil) miliarde de ani, prin geniul și forța oamenilor. Am ajuns pe coasta Pacificului după ce am traversat (cu un vapor și un autobuz) istmul Panama și am parcurs apoi (pe jos) o istorie de jumătate de mileniu. Un oraș colonial spaniol din secolul XVI alături de o super metropolă americană din secolul XXI. Ambele poartă numele (cândva proscris!) de Panama.

În ajunul zilei în care am apucat să împlinesc 85 de ani, am ajuns pe insula Barbados, una din insulele arhipelagului Antilelor Mici. 

Pentru cei care încă nu au apucat să cunoască această zonă pitorească și plină de istorie trebuie să fac o scurtă prezentare a ei, pentru o mai clară înțelegere. Toată lumea știe că în Marea Caraibelor există un arhipelag al Antilelor Mari, numit astfel, deloc gratuit ci justificat prin faptul că cele patru insule bine cunoscute care o compun: Cuba, Jamaica, Hispaniola (pe care se află două state, cel Dominican și Haiti) și Porto Rico . Toate au jucat un rol semnificativ în istorie și în evenimente politice contemporane. Și, mai ales, pentru că aceste patru insule împreună, dar și fiecare separat, sunt mult mai mari decât insulele Antilelor Mici. Dar acestea sunt mult mai numeroase și înșirate spre periferia Mării Caraibelor, ca un șirag de perle. Au foarte multe lucruri în comun, dar și foarte multe deosebiri între ele. Seamănă un pic cu Europa. Un continent compact cu atâtea ”insule” diferite și nu totdeauna prietenoase între ele.

Cele câteva națiuni – Spania, Portugalia, Anglia, Franța, Danemarca și Olanda – care în perioada Marilor Descoperiri Geografice (secolul XV-XVIII) au împărțit între ele, pașnic sau prin numeroase războaie, stăpânirea Antilelor Mici, au lăsat pentru secole amprenta prezenței lor mai ales prin limbă, cultură și tradiții. Astăzi, după prăbușirea imperiilor coloniale, în Antilele Mici sunt aproape atâtea state cvasi-independente, câte insule sunt, adică aproape 20, fiecare cu steagul, imnul și guvernul propriu. Ceea ce le apropie este populația, care în marea ei majoritate își are rădăcinile în Africa. Ei sunt urmașii, evident nu ”pursânge” ai sclavilor aduși de negustorii europeni de-a lungul a patru secole pentru a munci pe plantații și în industriile incipiente de pe insulele tropicale ale Antilelor. O încrengătură complicată de rase și etnii leagă între ele, într-o fraternitate absconsă, pe toți locuitorii acestor insule care au devenit patria lor supusă acelorași vicisitudini ale naturii, de altfel generoase, precum uraganele pustiitoare, izbucnirile vulcanice, cutremurele .

Insula Barbados, pe care am poposit pentru câteva ore, este relativ mică, având o suprafață de 437 kmp, aproape de două ori suprafața Bucureștiului, cu o populație cât a Brașovului, de circa 260.000 de locuitori. Descoperită la începutul secolului XVI de portughezi, care nu i-au dat decât numele (Barbados înseamnă bărboși), provenind probabil de la aspectul locuitorilor indigeni. Abia la începutul secolului XVII, mai exact în 1625, un vas englez sub comanda unui oarecare James Powell (care și-a atribuit numele primei localități engleze de pe insulă Jamestown) a ancorat pe insulă, reprezentând începutul colonizării.  În perioada războiului civil condus de Oliver Cromwell mai mulți coloniști din Anglia și Irlanda (era și perioada de început a colonizării Americii de Nord) au pus bazele agriculturii din insulă, cultivând ghimbir, bumbac, tutun și alte produse căutate pe piața engleză. Pentru a asigura brațele de muncă necesare unei agriculturi intensive, localnicii englezi au recurs la serviciile negustorilor de sclavi. Dacă la începutul colonizării majoritatea populației era albă, la începutul secolului următor sclavii negri au ajuns să constituie peste două treimi din totalul locuitorilor insulei.

Transformarea radicală a coloniei, care a început să aibă și atitudini de nesupunere față de metropola unde se petrecuseră mișcări politice grave (decapitarea regelui Carol) a fost determinată de începutul cultivării trestiei de zahăr. Acest nou produs care avea să devină extrem de căutat, mai cu seamă în Europa, a fost adus din Brazilia. Mai precis din Brazilia Olandeză. Portugalia, care fusese beneficiara dreptului de stăpânire a părții estice a Americii de Sud, conform celebrei decizii papale, nu a fost în stare să administreze singură uriașul teritoriu care-i fusese rezervat, drept pentru care a acceptat sprijinul aparent generos al unei alte țări mici. Astfel Olanda a ajuns să stăpânească un teritoriu însemnat în partea de nord-est a Braziliei. Olanda, un stat eminamente protestant, a devenit și gazda primitoare a evreilor expulzați din Spania și Portugalia catolică. Astfel nu e deloc surprinzător că pe această cale numeroși evrei din Olanda au ajuns în Brazilia (olandeză). Cu spiritul lor întreprinzător, în scurt timp au înțeles potențialul economic al insulei Barbados (și nu numai) și au hotărât să-l valorifice. Au profitat și de spiritul liberal al guvernului englez condus de Cromwell, care a acordat evreilor dreptul la proprietatea terenurilor agricole și au devenit promotorii industriei zahărului pe insula Barbados. A fost o perioadă lungă de înflorire a insulei, întreruptă sporadic numai de catastrofe naturale sau epidemii. În 1780 un uragan cumplit a provocat moartea a mii de locuitori, iar în 1854 o epidemie de holeră a ucis peste 20.000 de oameni, o treime din populația insulei, în timp ce marea criză economică din 1930 a determinat emigrarea majorității locuitorilor rămași fără resurse existențiale.

Cimitirul evreiesc şi sinagoga din Barbados

Evreii sefarzi, care au adus expertiza lor în cultivarea și prelucrarea trestiei de zahăr, au plecat din Brazilia determinați nu doar de perspectiva unor afaceri avantajoase în Barbados, ci mai ales motivați de faptul că portughezii și implicit Biserica Catolică au ”recuperat” de la olandezi majoritatea teritoriului brazilian, sub autoritatea Olandei rămânând doar o modestă colonie care există și în zilele noastre: Surinam (Guyana Olandeză).

Primul evreu care s-a stabilit în Barbados a fost Joseph Jesurun Mendes din Recife, capitala unei provincii a Braziliei, unde era curatorul unei sinagogi. Prima sinagogă din Barbados funcționează din anul 1654. Sinagoga cu numele sugestiv de ”Nidhei Israel” (împrăștiații lui Israel) există și astăzi, fiind splendid refăcută, deși azi nu mai trăiesc în Barbados decât 50 de evrei, după spusele domnului Mendez, administratorul locului.

Sinagoga Nidhei Israel din Barbados
Aron Kodesh-ul sinagogii Nidhei Israel, Barbados

Alături de frumoasa sinagogă, una din cele mai vechi din emisfera vestică, s-au păstrat vestigiile unei băi rituale și un cimitir cu aproape 200 de morminte și pietre funerare. O carte foarte bine documentată, conținând mărturii istorice începând din 1630, a fost editată în 2019. Am găsit în acest prețios document lista persoanelor înhumate în cimitir.

Intrarea în baia rituală
Lista donatorilor băii rituale

Foarte mulți dintre ei erau oameni relativ tineri, foarte puțini aveau peste 70 de ani. Cel mai impresionant mi s-a părut Muzeul, cu un aranjament modern și o bogăție de piese originale expuse cu deosebită grijă și profesionalism, însoțite de explicații pertinente în engleză, spaniolă și ebraică.

O parcare generoasă, un personal politicos și competent au completat atractivitatea acestui loc, recent vizitat și de Prințul Moștenitor Charles al Angliei. Deși nu mai este putere colonială, Anglia menține relații de prietenie cu fosta colonie Barbados.

Vedere din Bridgetown, capitala insulei

Sunt încă multe de povestit chiar despre Barbados, dar cu mult mai multe despre cele 12 insule, țări pe care le-am vizitat, ce-i drept în fugă.

Dacă aveți plăcerea și răbdarea să mai citiți povestirile mele despre lumea interesantă pe care am văzut-o, le voi scrie. Vă mulțumesc pentru îngăduință și răbdare. Vă doresc tuturor ”autoizolare plăcută”!

Tibi Roth

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Domnita Barbuntoiu commented on March 23, 2020 Reply

    La multi ani,D-le Tiberiu Roth!Sa fiti sanatus si sa mai puteti calatorii multi ani si sa scrieti ,cu talentul innascut .pe care il aveti , multe articile superb documentate.Mi-am imaginat ca am calatorit si eu in acea deosebita cruoaziera.Va multumesc!

  • Andrea Ghiţă commented on March 21, 2020 Reply

    Insula este strâns legată de izolare. În prezent suntem cu toţii insulari urbani şi acest articol ne transportă într-u spaţiu exotic. Aştept cu nerămbare episodul următor.

  • Veronica Rozenberg commented on March 20, 2020 Reply

    Deosebit de interesanta, dar in primul rand Dle Roth,

    La Multi Ani cu sanatate si experiente senzationale, ca si ultima calatorie !
    Continuati povestea va rog, !

  • Adela commented on March 19, 2020 Reply

    Foarte frumos scris si mai ales interesant- ca de obicei!

  • Vladimir Brunstein commented on March 19, 2020 Reply

    Si orasul Sosua din Republica Dominicana are o istorie interesanta legata de salvarea unui numar de evrei, in timpul WW2. Trujillo a acceptat refugiati evrei respinsi de America lui Roosevelt. Orasul a fost stabilit de evrei. Desi nu mai sunt evrei azi, strazile au numele doctorilor colonisti. Sinagoga, muzeul si un parc memotial pastreaza memoria celor timpuri.

  • Asher Shafrir commented on March 19, 2020 Reply

    Foarte frumos.
    O mică remarcă: nidah înseamnă îndepărtat, distanțat.

    • Tiberiu Roth commented on March 21, 2020 Reply

      Multzumesc pentru apreciere. Cat priveste traducerea,nu pot contrazice un ebraist de talie . Dar totusi ca sa invoc circumstante atenuante:), chiar in Muzeul alaturat sinagogii, am gasit traducerea in engleza “scattered’ pentru נדחי care înseamna ”împrăștiat”!

  • Iolanda Seinberg commented on March 19, 2020 Reply

    Superba descrierea.
    Asteptam cu nerabdare continuarea!!!

  • Tiberiu Ezri commented on March 19, 2020 Reply

    Ciudat pana unde s-a imprastiat poporul evreu.
    La spitalul Wolfson de unde m-am pensionat in urma cu 18 luni, am cunoscut un functionar care a emigrat din insula Aruba si care vorbea cursiv olandeza, iar directorul adjunct al spitalului a emigrat din insula Trinidad si vorbea engleza si spaniola.

  • Tiberiu Ezri commented on March 19, 2020 Reply

    Multumim pentru articolul informativ si asteptam continuarea.

    Elisheva si Tiberiu Ezri

  • Hava Oren commented on March 19, 2020 Reply

    Iată un articol pe gustul meu! Abia aștept urmarea!
    Găsesc că el ar trebui citit împreună cu articolul meu despre evreii din Surinam (O comunitate în toate culorile curcubeului), pentru că cele două se completează reciproc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *