Trahomul și Dr. Ticho

Încă o boală aproape uitată în zilele noastre, dar care la vremea ei a provocat omenirii multă suferință și nenumărate cazuri de orbire a fost trahomul, sau conjuncivita granuloasă. Cui nu i s-a întâmplat să se trezească într-o dimineață cu ochii lipiți? Conjunctivită. S-a dus la doctor, a primit antibiotice și în câteva zile i-a trecut. Trahomul este asemănător, dar mult mai perfid: la îmbolnăviri repetate, pe partea dinăuntru a pleoapelor se formează cicatrici aspre care rănesc globul ocular, treptat corneea devine opacă și bolnavul își pierde vederea. Problematic este și faptul că boala este extrem de contagioasă: microbul poate fi transmis nu numai prin contactul cu un bolnav, ci și indirect, prin mâini murdare, prin haine și mai ales prin muște. Ca urmare trahomul era endemic în zonele unde oamenii trăiau în mizerie, în condiții neigienice, fără canalizare… În secolul al XIX-lea trahomul a apărut și în Europa, adus din Egipt după expediția lui Napoleon din 1798 și răspândit apoi de armatele lui pe întregul continent. Cauza nu era cunoscută, circulau tot felul de teorii, dar încă din 1807 un medic militar britanic, John Vetch, a demonstrat că boala este contagioasă. Read more…

La 30 de minute distanţă de…autoizolare

Duminică 15 martie 2020, ora 14.00. Deschid radioul să ascult ştirile. Ministrul de interne face declaraţii legate de pregătirile pentru intrarea în starea de urgenţă care urmează să intre în vigoare de luni,printre care se numără şi următoarea măsură care mă atingea direct:  se aprobă instituirea izolării la domiciliu în locația declarată la intrarea în țară pentru o perioadă de 14 zile pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din țările unde sunt confirmate cel puțin 500 de cazuri de infecții cu COVID-19, începând de astăzi, de la ora 21.00, ora intrării în România fie pe cale aeriană sau rutieră; Soţul meu, plecat la schi în Austria, era în drum spre casă. La ora anunţului se afla undeva între Salzburg şi Viena. L-am sunat şi i-am zis că ar trebui să ajungă la frontiera română înainte de ora nouă seara. Altfel, va fi nevoit să intre în autoizolare pentru două săptămâni. Spunând acestea am realizat că autoizolarea însemna să stăm închişi în casă cu toţii (cei care intră în contact cu el)! Bărbatul meu (sceptic sau realist?) mi-a spus că e puţin probabil să străbată circa 600 de km şi să traverseze două puncte de frontieră (cu controalele birocratice instituite de campania anti-contaminare de acum) în şase ore şi jumătate, dar că va încerca să ajungă la timp…Read more…

De vorbă cu Ițhak

În ziua celui treilea tur de scrutin al alegerilor pentru Kneset din martie 2020, ne-am întâlnit, unde altundeva, la bazinul de înot. – Ițhak, știu că nu se cade să te întreb, dar totuși, având în vedere că suntem amândoi pensionari, spune-mi cu cine ai votat? S-a uitat la mine cu o privire șugubeață și m-a întrebat: – Tu ce crezi?M-a pus într-o situație dificilă, nu știam ce să răspund. – Cu Partidul Muncii, mi-a răspuns Ițhak. Dintotdeauna votez cu ei. – Partidul pe care l-ai votat a pierdut foarte multe mandate, demult nu mai este un partid care atrage un număr semnificativ de alegători, i-am spus. – Pentru mine contează că este prezent în parlament. E singurul partid care îi are în vedere pe omenii de rând. – Vrei să știi cu cine am votat eu?Read more…

Unde sunt microbii de altă dată

Tatăl Simonei lucra în construcții undeva pe afară. În Libia, dacă nu mă înșel. Venea foarte rar acasă, cam o dată pe an, dar atunci era sărbătoare. Aducea tot felul de bunătăți, ciocolată, napolitane cu cremă de cafea, bomboane mari și mici, dar parcă de nimic nu ne bucuram mai tare ca de gumele de mestecat cu suprize, Tipi Tip. Tipi Tip era un pitic năsos și cu ochelari a cărui limbă nu o înțelegeam, dar asta conta prea puțin. Desfăceam tacticos ambalajul, cu grijă să nu îl rupem cumva, și ne uitam cu un soi de evlavie la pătrățica de gumă, care avea niște șanțuri adânci imprimate pe o parte. Surprizele erau de regulă benzi desenate cu texte pe care nu le știam citi. Dar erau atât de colorate și frumoase, că petreceam ore în șir analizându-le. Și încercând să ghicim ce-și spun Tipi Tip și nevasta lui, o doamnă cu ochelari rotunzi și gura pungă, exprimând o veșnică acreală. Momentul când în sfârșit te simțeai pregătit să bagi guma de mestecat în gură era amânat multă vreme, pentru ca plăcerea să nu se termine cu una cu două.Read more…

Coronavirusul și literatura distopică

În Italia, în ultimele două luni înainte ca țara să intre în carantină, bestsellerul în librării a fost o carte apărută în 1947 – Ciuma a marelui scriitor francez Albert Camus. Eu am învățat acest roman în liceu în Israel; astăzi el nu se mai învață. Nu știu dacă în România se învăța. Cred că este momentul potrivit ca să amintim câteva din cele mai renumite romane dintre sutele de cărți de acest gen. Sunt sigur că cititorii vor avea fiecare alte propuneri, poate chiar mai adecvate. „Distopie” este un termen modern, construit prin opoziție cu „utopie” și care se aplică unei lumi imaginare negative. (Dicționarul Enciclopedic 1993 – 2009). El s-ar putea defini și ca „anti-utopie”. Literatura bazată pe idei distopice apare încă înaintea stabilirii termenului. Deja în 1848 apare cartea The Island of Liberty (Insula libertății), ca o replică la opera lui Thomas Paine din 1792 Rights of Man (Drepturile omului). Romanul povestește despre o insulă în care dorința de a ajunge la o egalitate totală îi aduce pe locuitori să trăiască în peșteri. Acțiunea romanului The Last Man (Ultimul om) de Mary Shelley, apărut în 1826, se desfășoară în anul 2100, când ultimul om din lume moare într-o epidemie teribilă. Astăzi acest gen este definit ca roman apocaliptic, nu distopic. Acestea au fost doar începuturile acestui gen literar. Romanele distopice s-au înmulțit în secolul XIX.

Read more…

Va reuși Benny Ganz să formeze un guvern sprijinit de partidele arabe?

Nici după cel de-al treilea tur de scrutin al alegerilor legislative israeliene situația politică din țară nu s-a clarificat. Este drept că Likudul lui Benjamin Netanyahu a obținut cele mai multe locuri, așa cum am scris în articolul precedent totuşi împreună cu aliații lui – partidele ultrareligioase – a adunat doar 58 de mandate, insuficiente pentru a forma guvernul. La rândul lor Alb-Albaștrii, formațiunea eterogenă a lui Benny Ganz, împreună cu stânga israeliană au obținut chiar mai puține mandate. Dar, lovitură de teatru: invitat de președintele Reuven Rivlin să propună un candidat cu șanse pentru a forma un guvern, Ganz a adunat 61 de susținători. El a avut atât voturile celor patru partide arabe de pe Lista comună (15 mandate), cât și ale lui Avigdor Lieberman –Yisrael Beitenu (7 mandate). De remarcat, făcând un simplu calcul matematic, că au fost deputați Alb-Albaștri care nu l-au votat pe Ganz, nemulțumiți de sprijinul Listei arabe. În aceste condiții, președintele Rivlin l-a desemnat pe Benny Ganz, cerându-i ca într-o lună de zile să încerce să formeze un guvern, votat de majoritatea deputaților din Knesset (61).Read more…

5 semne (+1 motiv) că ţi-ar prinde bine o editare de garderobă

Acum, forțate de împrejurări, vom avea ceva timp la dispoziție – putem (re)învăța să îl umplem cu folos şi cu frumos? Sau vom continua să îl aglomerăm, fără să îl savurăm? Spun asta pentru că în ultimele zile am văzut nenumărate persoane scriind adevărate bucket lists, pregătindu-se pentru perioada următoare ca pentru ultimele săptămâni de viață. Nu știu câte dintre voi își fac timp, o dată la câteva luni, pentru a-şi ordona şi evalua garderoba. Nu știu câte dintre voi își dau spațiu şi stare, o data la câteva luni, pentru a se reconecta şi reîmprieteni cu propria garderobă. Știu însă că, atunci când viețile ne sunt confuze, agitate şi aglomerate, mințile şi sufletele noastre sunt așijderea. Iar o vorbă care mie îmi place mult spune „messy closets, messy lives…Read more…

Mesaj de pe insulă

M-am întors recent, în plină ”criză coronariană”, după un periplu de aproape o lună, dintr-o croazieră în Marea Caraibilor, la care am pornit cu un oarecare scepticism, dar pe care spre finalul ei, am apreciat-o cu entuziasm ca fiind una din cele mai captivante călătorii și experiențe umane la care am participat. Am navigat consecutiv pe două vapoare (ale aceleiași companii – “Holland America Line”) cu care am străbătut ”în lung și lat”, extraordinara ”mare a piraților” înghesuită între cele două oceane uriașe ale lumii, Atlanticul și Pacificul, unite în sfârșit după (probabil) miliarde de ani, prin geniul și forța oamenilor. Am ajuns, parcurgând (cu un vapor și un autobuz) istmul Panama, pe coasta Pacificului, unde am parcurs apoi (pe jos) o istorie de jumătate de mileniu. Un oraș colonial spaniol din secolul XVI alături de o super metropolă americană din secolul XXI. Ambele poartă numele (cândva proscris!) de Panama. În ajunul zilei în care am apucat să împlinesc 85 de ani, am ajuns pe insula Barbados, una din insulele arhipelagului Antilelor Mici. Read more…

Creativitate în lume şi la noi acasă

Când am văzut un fragment dintr-un film documentar înregistrat într-o tabără de refugiaţi cu o fetiţă îmbrăcată foarte modest, zâmbind cu gura până la urechi de mândrie că a reuşit să facă o perdea pentru o căsuţă de păpuşi încropită dintr-o cutie de carton, am simţit pe cap mângâierea bunicului meu, care se străduia de ore întregi să cioplească un bol pentru bunica. Bolul de lemn de esenţă tare era şlefuit în interior până la netezime perfectă, iar pe exteriorul conceput şi realizat cu mare migală am revăzut pisicile bunicii care se hârjoneau deşirând un ghem de lână, ghivecele de flori de pe pervaz şi chiar ochelarii ei mereu uitaţi te miri pe unde. Eu l-am întrebat dacă bunica nu s-ar fi bucurat cu un bol mai simplu, deoarece din mişcările lui încete şi greoaie mi-am dat seama că îl chinuiau din nou durerile degetelor diforme de artroză. Chiar dacă bunica îi ceruse doar un bol și nu se aştepta la nimic spectaculos, el simțea nevoia să creeze ceva frumos. Iar când l-am întrebat de ce, mi-a spus: „deoarece frumosul ne face oameni. În sufletele oamenilor se ascunde câte o scânteie din esenţa lui Dumnezeu şi această scânteie din Creator simte nevoia să creeze”.Read more…

Nu vreau să reînceapă de mâine viața normală

Trec prin orașul pustiu. Cred că doar de Paști, în copilărie, l-am mai văzut atât de gol. Atât primăvara, cât și liniștea îmi aduc aminte de atmosfera de sărbătoare de atunci. Când Paștele “românesc” și cel “unguresc” coincideau, atunci liniștea aceasta metafizică a străzilor chiar suna a sărbătoare.
Nu sunt nostalgic acum, să nu mă înțelegeți greșit. Însă acum conştientizez, din minut în minut, ce prăpastie uriașă este între acea realitate de sărbătoare și această liniște actuală de dinaintea furtunii pe de o parte și, pe de altă parte, viața noastră de zi cu zi, așa cum o trăim de multă vreme.
Vreau să trăiesc într-un oraș unde să pot respira aer, unde să pot vedea străzile, trotuarele, oamenii, clădirile, copacii și nu mașinile peste tot. Nu vreau să trăiesc într-un centru urban – cel al nenorocitului de Cluj – sufocat de atâția oameni, pentru activitatea cărora nu s-a gândit un plan urbanistic și o infrastructură sustenabilă.
Clujul din zilele acestea pare mult mai normal decât a fost acum o săptămână. Problema aceasta evident nu e doar la Cluj. Viața suprasaturată, consumerismul gargantuesc, producția nesfârșită și nemăsurată de toate felurile (inclusiv culturală) sunt fenomene globaleRead more…

Lansare de carte: EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă, de Veronica Rozenberg

Veronica Rozenberg-România-Israel este cunoscută unei părți a publicului românesc pentru lucrarea sa de doctorat despre procesele funcționarilor superiori evrei din comerțul exterior, din anii 50-60, una din victime fiind însuși tatăl autoarei. Cartea a fost lansată în urmă cu doi ani la Centrul de Istorie a Evreilor din București. De această dată, revine cu un volum în parte literatură, în parte impresii de călătorie. Aici descoperim o altă latură a talenului Veronicăi Rozenberg. Lucrarea de doctorat a fost rodul cercetărilor obiective de mulți ani și a redării stricte a faptelor care au stat la baza tragediei inculpaților, acuzați pe nedrept, pentru ca, după ce regimul comunist s-a folosit de capacitățile și cunoștințele lor, să scape de ei, aruncându-i în închisoare. Volumul ”EPPUR ŞI MUOVE… şi totuşi continuă ” transmite în mod direct sentimentele autoarei, deci este o abordare cu totul subiectvă, într-un fel literară a ceea ce a simțit și a trăit ea însăși. Prima parte a cărții dar și impresiile de călătorie sunt pătrunse de sentimentul de prietenie profundă față de personajele reale cu care a interacționat autoarea. Paginile cărții i-au impresionat și pe vorbitorii de la lansarea volumului la Librăria Eminescu. Din păcate nu am putut participa la acest eveniment, motiv pentru care am rugat-o pe autoare să ne împărtăşească impresiile ei. În final cititorii Baabel pot să lectureze un fragment din acest volum pe care sper să-l citească integral.Read more…

Nu mai e de joacă! Apelul unui medic la pandemia de Covid-19

În mod normal se întâmplă foarte rar să fiu serios, aproape că nu există subiect în care să nu găsesc ceva hazliu, dar de-acuma nu mai e de joacă! În ultima vreme veselia se transformă tot mai mult în disperare. Bineînțeles că îmi fac griji pentru sănătatea celor apropiați și chiar pentru propria mea sănătate. Dar nu aceasta este ceea ce mă împinge spre deznădejde, ci ignoranța contemporanilor mei și nepăsarea autorităților. Suntem în mijlocul unei înrăutățiri exponențiale a situației, numărul cazurilor grave și al deceselor se dublează la fiecare 2-3 zile. Ceea ce mă neliniștește cel mai mult este inconștiența publicului, faptul că lumea nu înțelege cu adevărat ce înseamnă ideea de creștere exponențială. Ea este ilustrată de binecunoscuta legendă despre invenția jocului de șah. Regele Persiei, plin de recunoștință, i-a promis inventatorului orice răsplată își va alege, iar acesta a cerut un bob de grâu pentru primul câmp al tablei de șah, două pentru al doilea, etc. – numărul boabelor de grâu trebuia să se dubleze pe ficare câmp consecutiv din cele 64 ale tablei de șah. Modestia aparentă a inventatorului l-a distrat pe rege, dar foarte curând a obsevat că lucrurile nu stăteau chiar așa – s-a dovedit că în toată lumea nu exista destul grâu pentru a satisface măcar în parte cererea! Read more…

Frânturi de amintiri. Studiile mele

Alegerea şcolii medii a fost după voinţa părinţilor. Eu aş fi vrut să urmez liceul teoretic, secţia reală, întotdeauna îmi plăcea matematica și fizica. Dar părinţii mei se gândeau: “Să aibă copilul o meserie”. Aşa am dat admiterea la Școala Medie de Electrotehnică. Aici pe lângă cursurile teoretice se făceau şi ore de practică: pilire la dimensiuni exacte, elemente de maşini-unelte și instalaţii electrice. De mai multe ori m-am electrocutat și am căzut de pe scară. Nu învăţam “limbi imperialiste“, numai română și rusă. Aşa am fost nevoit să iau ore particulare de engleză. Cei mai mulţi colegi s-au înscris la UTM, eu nici măcar pioner nu am fost. Vara făceam practică la o uzină. Eu am fost repartizat la uzina Electromotor. După patru ani de studii am primit diploma de tehnician, echivalentă cu diploma de maturitate. Cu ea puteam să ne înscriem la examenele de admitere la facultate. Unii dintre absolvenţi au dat admiterea la facultate, alţii au fost repartizați în producţie, la uzine. Deşi aveam note foarte bune, pe mine m-au repartizat la uzina Electromotor TimişoaraRead more…

Covid19 şi teoriile conspiraționiste.

Am abordat această spinoasă temă mărturisind că prin școlarizare nu am învățat prea mult despre Coronavirus. Nici la clasa de electrotehnică a Școlii Medii Tehnice din Ploiești, nici la Facultatea de Utilaj Petrolifer din IPGG București sau prin studiile de doctorat în Institutul de Petrol Ploiești…Nu m-au ajutat nici călătoriile profesionale în Europa și USA sau voluminoasa bibliotecă medicală a soției…În consecință pentru elaborarea prezentului articol am folosit texte din internet, modificate pe cât posibil pentru a nu fi acuzat de plagiat… Pandemiile apărute la nivel global au fost întotdeauna însoțite de zvonuri și teorii ale conspirației – cu urmări fatale! De fiecare dată (și astăzi se întâmplă la fel), în centrul atenției s-au aflat originea și răspândirea bolilor.Read more…

Pagini de jurnal indirect în versuri și în proză. Pe marginea a două cărți de Cleopatra Lorințiu

Ce reprezintă poezia, eseistica și publicistica unui autor? Poate fi considerată o formă de jurnal personal, în care autorul face diferite mențiuni ale trecerilor și petrecerilor vieții sale zilnice, sufletești și practice? Chiar dacă nu este un jurnal de fapt, cred că poate fi considerat ca atare. Fără să exprime totul, notează totuși ceva din gândurile și faptele autorului. Ideea a apărut în câteva rânduri, referitoare la unii scriitori. Un caz este cel al lui Mihail Sebastian: un editor a realizat o antologie a publicisticii acestuia, pe care a intitulat-o ”Jurnal indirect”, pentru a o deosebi de Jurnalul său adevărat. Deci, chiar dacă indirect, totuși jurnal. Am adoptat acest termen atunci când am citit două cărți recente ale scriitoarei Cleopatra Lorințiu, prima o culegere antologică de eseuri intitulată ”Scurte întâlniri – Există un limpede loc” (Editura Charmides, Bistrița, 2016) și a doua, o culegere antologică de versuri intitulată ”Anii scurți: antologie 1976-2018” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019).Pe lângă plăcerea unei lecturi datorată frumuseții versurilor și povestirilor eseistice, cele două cărți prezintă cititorilor aspecte din viața și activitatea autoarei, atât personală cât și profesională, în mod direct sau indirect. Read more…

În perspectivă apropiată – un guvern de uniune națională în Israel

Potrivit Canalului 12 al televiziunii israeliene, Benjamin Netanyahu-Likud (centru-dreapta) și generalul Benny Ganz-Alb-albaștri (centru-stânga) ar fi căzut la o înțelegere pentru a forma un guvern de uniune națională. Amândoi liderii au declarat că dramaticele condiții din Israel determinate de pandemia de coronavirus impun o astfel de măsură, Israelul având nevoie de un guvern stabil. A spune că este vorba de un guvern de uniune națională este prea mult deoarece în afara partidului lui Ganz – Partidul Rezilienței Israel – celelalte componente ale formațiunii alb-albaștrilor – Yesh Atid, al lui Yair Lapid, și Telem, al lui Moshe Yaalon – au refuzat această înțelegere și au cerut oficial ieșirea din coaliția alb-albaștrilor. Practic, gestul lui Ganz a dus la destrămarea acestei formațiuni și va lipsi Israelul de posibilitatea schimbării puterii. Potrivit înțelegerii dintre cei doi lideri, Netanyahu va deține 18 luni funcția de prim-ministru, iar Benny Ganz funcţia de ministru de externe, preluând funcția de premier în septembrie 2021. Read more…

Şoah la Satu Mare. Mormântul Adelei Lindenthal şi un puzzle de istorie familială

Luna trecută un evreu sătmărean mi-a transmis rugămintea unei cunoştinţe din Israel de-a afla data decesului şi înmormântării a unei anume Adél Lindenthal, menţionându-se faptul că a fost înmormântată în cimitirul catolic din Satu Mare, după 1966. La început nu mi-a fost dezvăluită identitatea solicitantului din Israel. Mi-am amintit că întâlnisem numele Adélei Lindenthal în cercetările mele anterioare privind istoria evreilor sătmăreni, în contextul Holocaustului. Într-adevăr ea figura ca martor în Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei, din 1946. Din documentele procesului am aflat că la sfârşitul lunii februarie 1944 Adél Lindenthal a adoptat o fetiţă evreică de optsprezece luni, pe nume Anna Goldfinger. Mama ei, Ibolya, a decis s-o dea spre adopţiune, după ce a aflat că tatăl, Tibor Goldfinger, dispăruse cu batalionul evreiesc de muncă în ianuarie 1943, la Cotul Donului. Ibolya dorea să-şi pună la adăpost fiica de evenimentele care se prefigurau în primăvara lui 1944. Adél s-a îngrijit cu multă dăruire de fetiţă şi în mai 1944, văzând că evreii sătmăreni au fost adunaţi în ghetou şi începuse deportarea lor, a decis să plece cu fetiţa la Budapesta,Read more…

Atitudinea medicinei și a medicilor față de bolnavii care suferă de boli terminale – ce s-a schimbat în ultimii 80 de ani?

Într-o zi, plimbându-mă prin oraș, am găsit o carte aruncată. În ultimii ani oamenii se descotorosesc de cărți care ocupă mult loc și oricum, cred ei, toate informațiile se pot primi prin internet. Dar aceasta era o carte veche, o raritate. În această carte (1), publicată în 1940, Alfred Worcester, fost profesor la Harvard, susține că datoria noastră primordială ca medici este să ușurăm suferințele bolnavilor în vârstă și să le îmbunătățim calitatea vieții, acest țel fiind chiar mai important decât prelungirea vieții lor. Prelungirea vieții trebuie să fie condiționată de dorința lor de a trăi. Bolnavii terminali, muribunzi, trebuie să-și termine zilele în mijlocul familiei și cu cât mai puțină suferință. Oare de atunci s-a schimbat ceva în atitudinea medicilor față de bolnavii terminali? Și dacă da, spre bine sau spre rău? Răspunsul este complex și nu este clar nici specialiștilor în materie de psiho-geriatrie sau oncologie, medici care se ocupă frecvent de îngrijirea bolnavilor terminali. În următoarele rânduri voi aborda acest subiect de o importanță majoră, bazându-mă mai mult pe bunul simț al unor medici condeieri și nu pe date științifice.Read more…

Petele din soare se pot vedea de pretutindeni

Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria. E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital”. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.Read more…

Amintiri de medic tânăr

Când toată lumea în mod neașteptat, dar cu totul justificat, e preocupată și îngrijorată de epidemia care a devenit pandemie cu acel coronavirus necunoscut, eu încerc să vă mai descrețesc frunțile cu amintirle mele. Nu toate sunt amintiri vesele, dar poate că și ele au contribuit la formarea mea ca medic și om cu orgoliile și slăbiunile lui firești. Sper să fie de folos și celor care îmi vor citi pățaniile din anii de ucenicie, poate că și le vor aminti și ei pe ale lor. Am căutat să învăț îngrijirea omului bolnav de la surori, de la infirmiere, bineînțeles de la superiori. Am intuit că la un tratament eficient contribuie și îngrijirea fizică a bolnavului. Ca extern prin concurs și apoi ca intern am învățat cum pregătești un pat cu cearșaful fără cute, cum întorci un pacient fără să-i provoci disconfort, cum pui o ploscă ș.a. (nu existau pampers și nu puneai numaidecât sonda ca acum). Poate că aș fi fost mai bună ca infirmieră decât ca medic, așa m-am gândit cândva. Toate acestea le-am învățat de la personalul inferior și cu ei am legat prietenii de durată, pe care le-am apreciat foarte mult. Eram internă la spitalul Iubirea de oameni, în stagiu la maternitate. Era încă înainte de naționalizare. Era un spital evreiesc, cu doctori cu precădere evrei, moașe și surori parțial evrei. Director era dr. Ghelerter. M-am adaptat foarte repede, cu toate că programul era infernal…Read more…