De vorbă cu Ițhak

În ziua celui treilea tur de scrutin al alegerilor pentru Kneset din martie 2020, ne-am întâlnit, unde altundeva, la bazinul de înot.

– Ițhak, știu că nu se cade să te întreb, dar totuși, având în vedere că suntem amândoi pensionari, spune-mi cu cine ai votat?

S-a uitat la mine cu o privire șugubeață și m-a întrebat:

– Tu ce crezi?

M-a pus într-o situație dificilă, nu știam ce să răspund.

– Cu Partidul Muncii, mi-a răspuns Ițhak. Dintotdeauna votez cu ei.

– Partidul pe care l-ai votat a pierdut foarte multe mandate, demult nu mai este un partid care atrage un număr semnificativ de alegători, i-am spus.

– Pentru mine contează că este prezent în parlament. E singurul partid care îi are în vedere pe omenii de rând.

– Vrei să știi cu cine am votat eu?

– După cum te cunosc, nu puteai să votezi decât cu un partid anti Bibi (anti Benjamin Netanyahu), mi-a răspuns Ițhak. Din păcate platforma lor se reduce în esență la înlocuirea lui Bibi, are puține obiective socio-economice, nu propune niciun fel de măsuri care să amelioreze situația celor cu venituri mici și medii, în rest are un program asemănător cu cel al Likudului. Ambele partide mari, atât Likud cât și Cahol Lavan (Alb Albastru), fac abstracție de cele cinsprezece mandate obținute de Lista Comună a partidelor minoritații arabe, care reprezintă douăzeci la sută din populația țării, excluzând posibilitatea lor de a lua parte activă la formarea unui nou guvern. Problema cu partidele arabe este că nu condamnă terorismul palestinian și se opun definiției Israelului ca stat evreu.

– De acord, dar problema trebuie privită și din altă perpectivă, mi-a răspuns Ițhak. Ei sunt minoritari, au multe probleme socio-economice pentru care statul face prea puțin, se simt cetățeni de categorie inferioară ai țării, a continuat el.

– Trăiesc mult mai bine decât în țările arabe vecine, i-am răspuns.

– Ar trebui să compari situația lor cu cea a minoritații austriece în Tirolul Italian, a suedezilor din Finlanda și a finlandezilor din Suedia, care se simt cetățeni mândri ale țărilor respective.

– Ți-ai găsit și tu termeni de comparație! – am spus – niște țări care nu sunt nevoite să lupte pentru supraviețuire, unde minoritățile au învățat din lecțiile istoriei.

– M-aș bucura, a spus Ițhak, dacă și în țara noastră un arab, un cerches, sau un druz s-ar considera în primul rând cetățean mândru al Israelui.

– Ești optimist de felul tău, Ițhak? – l-am întrebat.

– Absolut! – mi-a răspuns. Am 87 de ani. Ți-am spus de ce loc din oraș stau cel mai departe?

– Nu, i-am răspuns.

– De cimitir, mi-a spus râzând.

Andrei Schwartz

16/03/20

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Theodor Toivi commented on March 26, 2020 Reply

    Austriecii în Tirolul Italian defileaza frecvent cu fanfara, demonstrand ca nu sunt italieni! Recent UE a recomandat ca denumirile oraselor sa fie bilingve. In tirolul de sud 75 din populatie vorbeste germana, Vedeti articolul meu despre Merano…In Bozano exista un razboi al …statuilor!

  • Theodor Toivi commented on March 26, 2020 Reply

    Mi-a plăcut articolul lui Andrei Schwartz.

  • Tiberiu Ezri commented on March 20, 2020 Reply

    Corona a adus cu ea si ceva “bun”. Toti sunt egali in fata bolii. Teroristii arabi stau linistiti iar sustinatorii lor nu deschid gura ca sa nu se molipseasca.

  • Andrea Ghiţă commented on March 20, 2020 Reply

    Mie – chiar aşa utopic cum este – mi-a plăcut articolul lui Andrei Schwartz. Odată şi odată trebuie să sporească încrederea şi în concetăţenii arabi spun eu – de aici din îndepărtatul Cluj, aşezat mai la…stânga. Să fie acum momentul?

  • GBM commented on March 19, 2020 Reply

    Vive la petite difference!!!
    Minoritatea austriaca în Tirolul Italian, si suedezii din Finlanda și finlandezii din Suedia n-au incercat niciodata sa distruga statul in care traiau si nu au incurajat terorismul care ar fi ucis finladezi, italieni sau suedezi in propria lor tzara.
    Andrei, daca evreii romani ar fi facut impotriva statului roman doar 1% din ce au facut arabii israelieni cel putin in primii ani ai existentei statului Israel impotriva tzarii in care traiau, noi nu mai existam azi….
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *