Amintiri despre primul meu Seder

Familia mea era moderat religioasă. Ce a însemnat acest lucru? Eram neologi, deci nu trebuia să mâncăm cașer, așa ne-a explicat tatăl meu, deși teoretic nu era adevărat. Când m-am documentat ce înseamnă să fii neolog, în definiția pe care am găsit-o scria – o ramură a ortodoxismului în care se respecta cașerul, doar că puteai mânca în plus anumite feluri (în niciun caz carne de porc), iar rugăciunile și predicile se țineau nu numai în ebraică, ci și în maghiară (la Arad). Nu-mi aduc aminte să fi aprins lumânări de Șabat, nici măcar bunica mea nu o făcea, când, la sfârșitul vieții, a venit să stea cu noi. Dar știam despre marile sărbători – Roş Hașana și Iom Kipur – când se mergea la sinagogă, despre Hanuca, Purim și bineînțeles Pesah.

Cu Iom Kipur am o poveste care n-o să-i placă probabil nici rabinului, nici evreilor religioși. Părinții posteau. Când fratele meu și cu mine am devenit adolescenți – eu aveam vreo 12-13 ani, fratele meu cu doi ani mai mult, tatăl meu, care și-a dat seama că la vârsta asta deja am putea posti, a folosit cu noi metoda stick and carrot, (constrângere și convingere). Ne-a spus că dacă postim, nu va trebui să mergem la școală. Era deja vremea comunismului, noi oricum nu mergeam la școala evreiască, doar fratele meu un an, dar profesorii știau de sărbătorile religoase evreiești și ne dădeau voie să lipsim. Bineînțeles, noi am ales postul. Și ca să treacă mai repede timpul de postit, după masă, de la trei la cinci, după ce tata venea de la sinagogă, mergeam la… cinema. După aceea, în drum spre casă, făceam o plimbare pe malul Mureșului. În amintirile mele din copilărie, la toate sărbătorile de toamnă evreiești era frumos afară. Încetul cu încetul, ajungeam acasă pe la șase jumate-șapte, mai stătem puțin și urma tradiționala ceașcă de cacao cu cozonac (de fapt kuglof, tot un fel de cozonac dar cu altă formă și nu era cu nucă, ci cu ciocolată). Abia mai târziu mâncam mai serios.

Pesah la noi însemna azimă ronțăită toată săptămâna și, mai ales, supă cu găluște de pască. Nu mi-aduc aminte să fi făcut un Seder cum scrie la carte, dar cred că ne așezam în acea seară la masă și mâncam supa și probabil și altele. Dar atât eu cât și fratele meu, chiar de pe la 9-10 ani, știam totul despre Seder Pesah. Bunica mea avea o Hagada în ebraică și maghiară, cu poze. Am și acum în fața ochilor desenul cu platoul de Seder, unde era locul fiecărui fel și cum ambii eram mari cititori, cred că am citit și recitit Hagada de multe ori, deci știam întrebările puse de mezinul familiei, toată povestea ieșirii din Egipt, ba chiar și poezia cu iedul.

Cam acesta a fost background-ul nostru când, să fi avut eu 13 ani și fratele meu 15, într-o seară, înainte de Pesah, tatăl meu ne-a spus că suntem invitați de o cunoștință de-a lui, domnul Hugo Sternberg, la masa de Seder. Ne-a atras atenția că dânsul este evreu religios, deci Sederul se va desfășura conform prescripțiilor. Am fost bucuroși, deoarece era pentru prima oară când participam la așa ceva. Eu am învățat pe dinafară Ma niștana, ai mei se gândeau că poate o să fiu cea mai mică, dar nu a fost așa, mai ales că am întârziat nițel. Deja trecuseră de partea asta. Țin minte faza cu aficomanul, l-am găsit, am primit drept răscumpărare o ciocolată și am urmărit cu mare atenție ceremonia. M-am mirat când l-am văzut pe amfitrion îmbrăcat într-o cămașă de noapte albă (așa ni s-a părut nouă), dar mama sau tata ne-a explicat că este veșmântul de înmormântare și că așa e obiceiul. (Mi-a rămas în cap explicația și când, după vreo 40 de ani, am participat în Israel la un Seder – al doilea din viața mea – m-am mirat că gazda era în… blugi. La întrebarea mea, mi-a confirmat că memoria nu mă înșeală, numai că el nu a vrut să-și pună veşmântul respectiv).

Am observat că domnul Hugo, aproape la fiecare fel, bea câte un pahar de vin. Probabil și ceilalți făceau la fel, dar ne-a atras atenția faptul că la un moment dat gazda s-a ridicat de la masă și a dispărut. Nu s-a întors și noi, curioși, ne-am dus să-l căutăm. L-am zărit… Era în grădină și se plimba clătinându-se. Fiica lui, Noemi, (o fată tare frumoasă) se ţinea după el și-l implora ”Hugo, Hugo, revino-ți. Hai în casă, musafirii te așteaptă”. Hugo nu și-a revenit și a bântuit în continuare în grădină. Bineînțeles, fratele meu și cu mine nu ne-am putut abține, ne-a apucat râsul iar eu am comentat: ”uite, parcă ar fi stafia tatălui lui Hamlet” (v-am spus că eram mari cititori). La care mama ne-a promis câteva palme dacă nu încetăm cu obsevațiile, îi era frică să nu ne audă cineva.

Oricum, a fost un Seder foarte vesel, ne-am dus acasă bine dispuși și nu numai pentru că am aflat că evreii au fost eliberați din robie. În ultimii 15 ani (cu excepția acestuia) particip la Seder-ul organizat la comunitate. Îmi face plăcere, e frumos, dar nu se poate compara cu acest prim Seder din copilăria mea.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Ivan G Klein commented on April 10, 2020 Reply

    ” Îmi face plăcere, e frumos, dar nu se poate compara cu acest prim Seder din copilăria mea. ”
    Cu așa o amintire te duci deja bine dispus , ajungi convins că nu poate egala și te întorci satisfăcut că ai avut dreptate .

  • Andrea Ghiţă commented on April 10, 2020 Reply

    Îmi plac mult povestirile vesele ale Evei Galambos, momentele când îndărătul gazetarului specializat în politică externă se iţeşte adolescenta nostrimă şi cu simţul umorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *