Imre Székely, profesorul. Curs de încheiere la disciplina Mecanisme

Preambul: Caietul multiplicat după textul bătut de Tata, la maşina de scris Optima (înregistrată la Miliţie, potrivit Decretului 98, din 1983) şi legat într-un carton albastru deschis, decolorat şi scămoşat, în cei 33 de ani care au trecut, mi-a căzut în mână în timp ce făceam ordine temeinică în bibliotecă. Adevărul este că deşi Tata e prezent mereu în gândurile şi amintirile mele, uitasem că şi-a multiplicat Cursul de Încheiere, rostit în Aula Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Cluj, în vara anului 1987, când a ieşit la pensie.

Broşura cursului de încheiere

Desigur, e un curs diferit de cele obişnuite pe care şi le pregătea cu minuţiozitate, predându-le întotdeauna liber – oricât de complicate erau desenele şi demonstraţiile formulelor – şi condimentându-le cu informaţii inedite, adeseori din cu totul alte domenii, dar având conexiuni subtile şi relevante cu disciplina Mecanisme şi Organe de Maşini, al cărei titular era. Faptul că Tata era un om de ştiinţă remarcabil în specialitatea sa este adeverit de cărţile sale, de articolele publicate în reviste prestigioase, de numărul mare de citări şi de calitatea de membru în mai multe societăţi ştiinţifice internaţionale.

Tata în mijlocul studenţilor de la Cercul Ştiinţific de Mecanisme

Acest Curs de încheiere, regăsit în preajma împlinirii a 21 de ani de la plecarea sa la cele veşnice (4 iunie 1999), este emblematic pentru calitatea sa de cadru didactic, de dascăl – cum îi plăcea lui să se definească. În acelaşi timp cred că cele formulate public (în cea mai sumbră perioadă ceauşistă) sunt cât se poate de actuale şi în prezent.

„Ne discere cessa”

CURS DE ÎNCHEIERE

Cu ocazia retragerii din activitatea de dascăl

la Institutul Politehnic Cluj-Napoca

Prof. univ. dr. doc. ing. Imre Székely

Cluj-Napoca,  1 iulie 1987.

Există cuvinte care fiind doar rostite provoacă respect din partea tuturor categoriilor de oameni. De exemplu: MAMĂ, COPIL, DASCĂL.

De când datează acest respect profund şi cum s-a permanentizat de milenii? Nimeni nu-şi pune această întrebare. În legătură cu noţiunea de dascăl aş dori, totuşi, să citez un poet anonim chinez, care a trăit în anii 500 î.e.n. , care scria: Semănând ogorul vei recolta o dată, sădind un pom vei recolta de zece ori, educând oamenii vei recolta de o sută de ori.”. Iată importanţa dascălului în societate, motiv pentru care această activitate nu este doar o meserie, ci este şi trebuie să fie o chemare, o pasiune, o datorie patriotică. Omul poate ajunge Om, doar prin educaţie, spunea Immanuel Kant, iar de atunci s-a mai precizat că educaţia prin muncă, prin exemplul personal, conduce cel mai repede şi mai sigur la rezultat. M-am convins de-a lungul activităţii mele de dascăl şi de discipol că studenţii au aceleaşi satisfacţii la studiu, ca şi cadrele didactice în procesul de transmitere a cunoştinţelor. Cu alte cuvinte, auditoriul are satisfacţii ştiinţifice direct proporţionale cu conţinutul prelegerilor, cu metodologia de transmitere, cu entuziasmul şi plăcerea cu care dascălul se adresează studenţilor.

În cazurile rare când am constatat că unii dintre studenţi au un comportament care se abate de la normele universitare îmi puneam întrebarea: Cu ce i-am stricat? Acest mod de interpretare al unor astfel de situaţii a înlesnit găsirea unor căi concrete şi eficiente de instaurare a unui climat sănătos de muncă în colectivul anului de studii.

Procesul de acumulare a cunoştinţelor, procesul educativ sunt de lungă durată, cer timp, răbdare, pregătire psiho-pedagogică, înţelepciune, afecţiune faţă de tânăra generaţie- Ptolemeu, al treilea rege al Egiptului a întrebat de la un savant al curţii regale cum ar putea să pătrundă repede şi în profunzime tainele geometriei. Răspunsul a fost clar şi răspicat: Nu există o cale regală de a învăţa geometria şi nici o altă ştiinţă. Deci se cunoaţte de multă vreme că  singura cale de a deveni om de creaţie cu o pregătire temeinică este şi multilaterală este munca sistematică şi îndelungată, plină de sacrificii şi renunţări. Desigur, o astfel de activitate trebuie bine orientată şi dirijată. Afirm cu toată convingerea că în aceasta constă rolul principal al cadrului didactic. Studentul are datoria să înveţe, iar dascălul să-i arate cum şi ce să înveţe, să-l  ajute în însuşirea cunoştinţelor, să-i creeze condiţii optime pentru studiu. Totodată, în procesul de învăţământ trebuie să se formeze şi să se desăvârşească şi caracterul studentului în aşa fel încât să devină un cetăţean devotat patriei sale.

În experienţa mea am avut ocazia să constat că există o categorie de cetăţeni cinstiţi de altfel, care după ce îşi fac datoria cu destulă conştiinciozitate, aşteaptă imediat, iar câteodată pretind cu insistenţă o recompensă cât mai îndestulătoare din partea statului, a patriei. Doresc să precizez, şi am precizat-o în faţa studenţilor în nenumărate rânduri, că patria nu ne este datoare nouă cu nimic, însă noi suntem datori patriei cu toată capacitatea noastră de muncă şi de creaţie, suntem datori patriei cu tot ce avem.

Prin educaţie noi trebuie să contribuim la formarea unui tip de om de cooperare şi nu unui tip de om al puterii. deci, în relaţiile cu studenţii este indicat să se manifeste o atitudine energică, dar fără fanatism, principialitate, dar fără dogmatism şi severitate, dar fără duritate, fără cuvinte jignitoare. Dacă apar unele contradicţii în timpul procesului de învăţământ ele trebuie soluţionate prin metoda convingerii şi, foarte rar, să se folosească metoda constrângerii. Este indicat să se ţină seama de faptul că contradicţiile duc inevitabil spre adevăr, asemenea combinaţiei dintre sunetele joase şi cele înalte care dau cea mai frumoasă armonie. Între mine şi studenţi a existat o armonie similară, dar nu lipsită de contradicţii didactice neantagoniste, care întotdeauna au condus la înţelegere, la stimă reciprocă, la progres şi care, permanent, au promovat dreptatea şi omenia.

În condiţiile actuale ale dezvoltării ştiinţei şi tehnicii nu este suficient ca dascălii să-i înveţe pe studenţi, ci ei trebuie să înveţe împreună cu studenţii şi, în unele cazuri, chiar să înveţe de la studenţi! În această ordine de idei se poate afirma că a sosit timpul pentru un proces de învăţământ total. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de prezenţa permanentă a cadrelor didactice în mijlocul studenţilor cu scopul de a obţine informaţii cât mai complete despre pregătirea lor profesională, viaţa particulară, greutăţile pe care, eventual, le întâmpină, despre problemele care îi frământă şi pe care nu le destăinuie decât unor persoane de care se ataşează.

În scopul de a reduce volumul acestei expuneri, în cele ce urmează, voi caracteriza în câteva fraze scurte, cu formulări culese de la studenţi anumite aspecte din viaţa universitară.

  • O prelegere bună se poate asemăna cu o telegramă lungă, din care se lasă de o parte orice cuvânt care este de prisos pentru lămurirea completă atât a părâii teoretice, cât şi a celei practice.
  • O prelegere poate fi frumoasă doar atunci când darul vorbirii este însoţit de forţa gândirii.
  • Studiind cu atenţie reglamentele şi instrucţiunile privind procesul de învăţământ şi orarul, rezultă atâtea obligaţii şi îndatoriri încât studenţilor nu le ajung cinci ani de facultate ca să le încalce pe toate.
  • Orarul este o funcţie accidentală staţionară de timp în care nu intră parametrul student.
  • În zilele în care studenţii au opt ore de curs s-a observat că ultimele două ore se desfăşoară dupăă următorul program:  Prima jumătate de oră profesorul vorbeşte pentru ochi,  a doua jumătate de oră pentru urechi şi restul timpului, la pereţi. Cu alte cuvinte se constată că în auditoriu sunt urechi care aud, dar nu ascultă, ochi care privesc dar nu observă nimic şi mâini care scriu, dar nu iau notiţe.
  • Câteodată pretenţiile unor cadre didactice se caracterizează astfel: studentul trebuie să ştie tot, în cele mai mici amănunte, asistentul trebuie să ştie unde şi în ce bibliografie se tratează problemele studiate, iar profesorul trebuie să ştie doar unde se află asistentul.

Făcând un bilanţ succint al activităţii mele de 50 de ani în câmpul muncii din care 12 în producţie[1] şi 38 de ani în învăţământ în calitate de student, doctorand şi cadru didactic[2], am ajuns la următoarele concluzii:

Un rol hotărâtor în formarea mea ca om şi ca dascăl l-a avut experienţa dobândită în practica productivă, contactul direct, prin diferite forme şi diferite ocazii cu oameni deosebiţi, fie ei muncitori, ţărani, savanţi, profesori sau studenţi. De la fiecare dintre aceşti oameni adevăraţi am învăţat câte ceva. Într-un fel, fiecare din ei a devenit pentru mine un model de viaţă.

Afirmaţia că mereu am învăţat de la studenţi este o realitate. În timpul variatelor activităţi didactice, învăţându-i pe studenţi să gândească, să judece, să-şi expună deschis părerile şi ideile, să aibă încredere în forţele proprii de creaţie, ei au reuşit în cadrul proiectelor de an, de diplomă şi al cercurilor ştiinţifice, să rezolve, într-un mod cu totul original, problemele cerute de producţie.

Subliniez că schimbuld e păreri, de idei între studenţi şi cadre didactice, a fost permanent promovat şi stimulat de către mine în cadrul tuturor formelor de activitate comună. Studenţii aveau dreptul să mă întrerupă chiar în timpul prelegerilor pentru a-şi expune părerile, obiecţiile, nelămuririle sau să prezinte vreo idee nouă, care le-a venit ca o sclipire exact în acel moment.

Am pornit de la realitatea că în cazul în care doi oameni schimbă între ei câte un obiect fiecare rămâne doar cu un singur obiect, în timp ce dacă schimbă între ei câte o idee, fiecare rămâne cu câte două idei.

O parte din rezultatele ştiinţifice obţinute împreună cu studenţii au fost publicate în diferite reviste de specialitate, din ţară şi străinătate, sau înregistrate ca invenţii. Unii dintre studenţi au continuat cercetările începute în perioada studiilor şi au reuşit să elaboreze teze de doctorat cu rezultate ştiinţifice de nivel mondial şi cu aplicaţii imediate în producţie.

Spre marea mea satisfacţie a devenit o realitate ca discipolul să-şi întreacă dascălul sau, cel puţin unii dintre ei, să păşească cu paşi siguri pe cale să-i întreacă. Cu alte cuvinte, am contribuit concret la asigurarea schimbului de generaţii în condiţii optime, în interesul învăţământului şi producţiei din patria noastră.

Sunt convins că retragerea mea din activitatea de dascăl de la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca nu reprezintă un punct final pus activităţii mele, ci doar o virgulă[3].

POST SCRIPTUM

Fie ca acest curs de încheiere să servească drept introducere dascălilor care urmează să asigure o continuitate în modelarea celui mai preţios material al avuţiei naţionale: MATERIALUL UMAN.

Andrea Ghiţă, fiica lui Imre Székely


[1] 1936 – 1948. Din cauza lipsurilor materiale, Tata a fost nevoit să părăsească Liceul G. Bariţiu în clasa a V-a de liceu şi să intre ucenic la Uzinele Dermata şi să absolve Liceul Evreiesc la fără frecvenţă. În 1942 a fost înrolat în detaşamentul de muncă al armatei maghiare. În iunie 1944 a fost deportat la Auschwitz; a fost eliberat în 11 aprilie 1945, la Buchenwald. După război a lucrat ca lăcătuş mecanic la aceeaşi uzină Dermata, din Cluj, până în 1948 când a plecat să studieze ingineria la Leningrad.

[2] În 1954 a obţinut diploma de inginer mecanic la Institutul Politehnic din Leningrad. În 1960 şi-a luat doctoratul la Institutul Baumann de la Moscova. În 1971 a devenit doctor docent la Institutul Politehnic din Bucureşti. Din 1956 a fost cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj.

[3] Din septembrie 1987 şi până în 4 iunie 1999, Imre Székely a funcţionat ca profesor consultant, conducător de doctorat, la Institutul Politehnic Cluj.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • Strul Moisa commented on June 13, 2020 Reply

    Dacă ar fi să citez o frază din Cursul de Încheiere, ar trebui practic să fac copy-past întregului material: fiecare frază e plină de substantă, fiecare cuvânt își are rostul său, toate devoalând integritatea umană si profesională a Profesorului – Dascăl. Nu e greu să fii MENSCH/OM; doar să dorești.

    L-am întâlnit pe tăticul tău în cartea SURICA, FIICA EVEI (autoarea, Sara Szekely, mi-a scris și dedicație datată 8 mai 2011), carte oferită prin intermediul tău: Andrea-Julika.

    Însă pe prof. Imre Székely l-am ”întâlnit” ceva mai devreme: octombrie (?) 1964. Andrea, puțintică răbdare te rog, că-ți povestesc.
    Eram student în anul III, la Facultatea TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini), departamentul MUPC (Mașini și Utilaje pentru Prelucrări la Cald), din cadrul IPBv (Institutul Politehnic din Brașov). Anul III era anul în care elementele teoretice de matematică superioară (din anii I și II de studiu) încep să fie instrument de lucru de bază utilizat pentru înțelegerea aspectelor inginerești din anii superiori de studiu. În această ”nișă didactică” se afla și cursul din semestrul întâi de TMM (Teoria MECANISMELOR și mașinilor, pendinte de catedra Mecanisme şi Organe de Maşini); cel care preda cursul era prof. Emeric Silianu.
    Un element didactic nou l-a reprezentat tema de casă (aceste teme ne-au însoțit de-acum pentru fiecare obiect de specialitate până în anul V). Tema propriu-zisă la cursul de TMM consta în realizarea grafică a unui anume profil. Fiecare student primea un profil, particularizat de parametrii specifici înscriși de către asistent (profilul era sau un dinte de roată dințată, sau profilul unei cruci de Malta, sau profilul unei came).
    Lucrarea trebuia să conțină 2-3 pagini referitoare la derularea calculelor analitice, precum și desenul profilului pe hârtie de calc format A3 (sau A2? NU rețin). Dosarul cu lucrarea trebuia predat asistentului cu două săptămâni înainte de terminarea semestrului. Nota minimă la lucrare, ce permitea prezentarea la examen: 7.
    Echipamentul pentru ”proiectarea asistată de calculator” era compusă din planșeta de desen, rigla de calcul și trusa Richter pentru realizarea desenului propriu-zis al profilului.

    Acum intră pe ”scenă” prof. Imre Székely.
    Colegul de cameră, Pap Levente, a primit de la un prieten, student în anul IV al facultății de Mecanică la IPCluj, un volum de carte, întitulat MECANISME, realizat la Atelierul de Multiplicare al Institutului Politehnic din Cluj, compus din două părți: (1)Elemente teoretice de proiectare și (2)Îndreptar de proiectare. Partea întâi se ocupa cu demonstraţiile formulelor utilizate. Însă îndreptarul s-a dovedit a fi ”mană cerească” pentru noi, studenții, dar cu utilitate tuturor celor ce se ocupau de proiectarea mecanismelor cu profile complicate; el conținea numeroase exemple, fiecare exemplu conținea etapele de desfășurare a calculelor analitice aferente mecanismului, precum și rezultatul: desenul profilului la scară. Desenele mai mari decât formatul A4 erau frumos împăturite, și introduse într-un ”marsupiu” interior al copertei IV. Pe coperte apare colectivul de autori coordonat de Conf. dr. ing. IMRE SZEKELY, zl. Scris cu minuţiozitate și afecţiune, puteai recunoaște cu ușurință că în spate se află un cadru didactic de calitate, un dascăl care-și respectă cititorul, chiar dacă, momentan, unii dintre cititori erau abia (bieți) studenți. Personal, îmi pare rău că abia acum am posibilitatea de a-i adresa acestui OM un sincer și profund MULȚUMESC !!!

    Notă:
    Cu siguranță, actualmente proiectarea asistată de calculator al acestor tipuri de mecanisme e mult ușurată de computerul electronic dotat cu echipament performant și programul aferent. Însă etapele de proiectare ce le parcurge astăzi programatorul sunt identice cu cele parcurse la data când dotarea era rigla (manuală) de calcul și …… Îndreptarul de proiectare.
    Elementele de bază rămân nealterate de scurgerea timpului; Să fie săpate cu o daltă de fier şi pe plumb, săpate-n stâncă pe vecie! (Iov 19:24)

    • Andrea Ghiţă commented on June 13, 2020 Reply

      Mulţumesc pentru această evocare sensibilă a tatălui meu.

  • Andrea Ghiţă commented on June 13, 2020 Reply

    Stimate George Weisz,
    1. Tata niciodată nu şi-a negat opţiunea politică de stânga, încă de pe vremea când a fost muncitor la Dermata şi nici faptul că a revenit de la Buchenwald (de unde putea pleca în lumea largă) alături de alţi tovarăşi de lagăr, pentru a construi o orânduire nouă, în care oamenii să aibă şanse egale. Noua orânduire nu a fost aşa cum şi-a imaginat tata, dar el s-a străduit să nu-şi trădeze principiile enumerate şi în Cursul de Încheiere.
    2. Păcat că în vremea când aţi fost studentul lui nu aţi avut curajul să-i spuneţi că avea cursuri plictisitoare pentru că sunt sigură că s-ar fi străduit să le facă mai atractive. Deşi, cursul de încheiere nu relevă un profesor plicticos.
    3. NU ştiu ce aţi vrut să spuneţi prin “a …hole”. Poate clarificaţi.

  • George Weisz commented on June 13, 2020 Reply

    Prof. Imre Szekely a avut si o fata I
    uitate de professor universitar communist. Cursul lui ers plictisitor si el ca on a fost un a..hole!

  • Florina Craciun commented on June 12, 2020 Reply

    Nu as fi eu, cea care sunt, fara sa fi intalnit, in timpul formarii mele, Oameni asemenea domnului profesor. Simpla intalnire cu “nenea Imi” te facea sa vrei sa fii mai bun si singura grija, sa nu-l dezamagesti. Am avut privilegiul sa-i fiu nu doar studenta, ci sa invat de la Dansul mai mult decat disciplina pe care a predat-o. De fapt, asa cum reiese si din cursul festiv amintit mai sus, notiunile teoretice le notai, dar ceea ce ni se “comunica” pe langa, nu se putea sa nu le retinem, pentru ca nici un cuvant nu era rostit intamplator. Chiar si bancurile. In momentul acesta, chiar Mi-l amintesc …zambind.
    “Fie-le tarana usoara” dragilor nostri Dascali si Parinti…

  • Tiberiu Georgescu commented on June 12, 2020 Reply

    Tot respectul si admiratia pt. tatal dumneavoastra..
    Odihneasca-se in pace.

  • Mihai Sipos commented on June 11, 2020 Reply

    Imi al nostru! They don’t make them like that anymore. Amintiri ? lumina, caldura, bunatate, imensa intelegere…Da, un OM.-

  • George Farkas commented on June 11, 2020 Reply

    Se vorbea des despre fratii Szekely la noi acasa. Imi si Laci au fost intotdeauna pomeniti pentru integritatea lor,atat in perioada urgiilor naziste,cat si de-a lungul carierei lor profesionale. Ma consider privilegiat sa ma aflu printre cei care i-au cunoscut personal.

  • George Vigdor commented on June 11, 2020 Reply

    Mi-a fost profesor la Facultatea de Electrotehnica, un model uman si profesional. Claritate de cristal si pedagog de exceptie. Fie-i amintirea binecuvantata!

  • Tiberiu ezri commented on June 11, 2020 Reply

    O viata palpitanta si o cariera prodigioasa. Aschia nu sare departe de trunchi!

  • Grosz Eva commented on June 11, 2020 Reply

    Parafrazând fraza Profesorului Imre Székely “Doresc să precizez, şi am precizat-o în faţa studenţilor în nenumărate rânduri, că patria nu ne este datoare nouă cu nimic, însă noi suntem datori patriei cu toată capacitatea noastră de muncă şi de creaţie, suntem datori patriei cu tot ce avem ” …cu una din bazele psiho-filozofice ale Prof.Dr Viktor Frankl, supraviețuitor al Holocaustului și fondator al Logoterapiei : “Este Viața însăși cea care pune întrebări omului….nu omul e pus să pună întrebări vieții; el poate să răspundă vieții doar răspunzând la propria lui viață.”
    Din cursul de încheiere a profesorului, reiese o personalitate deosebită. Mulțumim autoarei pentru împărtășirea acestui document cu cititorii.
    Să-i fie amintirea binecuvântată !

  • Tudor Mureşan commented on June 11, 2020 Reply

    E placut sa-ti reamintesti o lume in care te-ai format, bazata pe valori etern valabile.
    Poate ca marturiile acestea vor da roade in perioada urmatoare si vor readuce un optimism molipsitor, atit de necesar.
    Imi amintesc mereu cu drag de d-l Profesor si nu uit insistenta cu care m-a determinat sa-mi finalizez doctoratul in anul in care si-a tinut ultimul curs.

  • Peter Singer commented on June 11, 2020 Reply

    Imi a fost nu numai un OM, nu numai un dascal desavarsit dar si un tata si sot care merita toate superlativele. A plecat mult prea devreme dintre noi… Sunt convins ca toti cei care l-au cunoscut ii pastreaza o amintire mai mult decat luminoasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *