Să nu ne uitați la bătrânețe!

Situația actuală, datorată printre altele pandemiei de COVID 19, a redeschis o problemă care atrăgea atenția într-o măsură mai mică: situația oamenilor vârstnici. Vârsta a treia. Bătrânii.

De fapt această problemă a existat dintotdeauna, în orice societate. În ultimii ani, în toate țările lumii se vorbea despre ea, făcându-se calcule. Dacă speranța de viață crește, iar natalitatea scade, ce consecințe economice vor urma? Cine va munci? Cum vor fi plătite pensiile de bătrânețe? Oare nu ar trebui să fie crescută vârsta de pensionare? Pe scurt, ce e de făcut?

De fapt, vârsta de pensionare a fost deja crescută în multe țări. Dau ca exemplu Israelul, țară în care trăiesc. Vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru femei și de 67 de ani pentru bărbați. Dacă femeile ajunse la 62 de ani vor să lucreze în continuare, pot să facă acest lucru, având dreptul de a se pensiona la fel ca bărbații, la 67 de ani. Aceasta este pensionarea pentru limită de vârstă. Desigur, există și cazuri de pensionare din alte motive, anticipată, după cum există țări în care pensionarea pentru limită de vârstă nu este obligatorie, precum și cazuri în care unii oameni refuză pensia și continuă să lucreze. Motivul este insuficiența venitului bazat pe pensie, dar nu numai. Sunt și oameni care, odată pensionați, revin la locurile lor de muncă voluntar, fără salariu, mulțumindu-se cu pensia. Ei nu vor să-și întrerupă cariera sau cel puțin să aibă o ocupație și o viață socială. Sunt oameni care își iubesc munca și instituția unde au lucrat mulți ani. Alții lucrează voluntar în altă parte, sau își găsesc preocupări diferite, în domeniile care îl pasionează. În asemenea cazuri se spune că ei se bucură de pensie. Pronosticurile făcute de serviciile sociale ale diferitelor țări, deși includ elemente reale, totuși includ și aspecte problematice. Desigur, dificultățile apar atunci când vârstnicii, ajunși ”pensionari cu vechime”, încep să aibă nevoie de ajutor social sau medical, mai ales cei singuri, fără familie, ajunși dintr-o dată și fără ocupație.

Cu ce a contribuit pandemia la agravarea situației vârstnicilor? Răspunsul este, în primul rând, sanitar și medical. Epidemia a afectat mai ales persoane de vârsta a treia. Această categorie a fost considerată ”grupul în pericol”. Nu pot analiza situația din punct de vedere medical. Pot doar să menționez că mulți oameni contaminați și dintre ei mulți decedați erau vârstnici, locatari ai caselor de bătrâni. Fenomenul există în întreaga lume. A apărut teama de a veni în contact cu vârstnicii aflați în pericol, pentru a nu-i îmbolnăvi. S-a ajuns până la a nu se permite contactul cu ei, a-i ține izolați pentru a-i proteja – medical. Dar social, izolarea s-a dovedit a fi la fel de primejdioasă. Sunt două aspecte grave, legate și dependente unul de celălalt. Au circulat (spre regretul tuturor) și interpretări vulgare, după care lumea ar căuta „să scape de ei”, pentru a restabili echilibrul demografic. Îngrozitor! Am citit un articol apărut într-o publicație românească on-line, care sesiza acest pericol și adăuga că o țară care nu are bătrâni trebuie să-i aducă, să-i importe! Nu numai că sunt oameni demni de respect fiindcă au muncit o viață întreagă, au construit, au crescut copii și nepoți, vârstnicii sunt oameni cu experiență, care pot contribui cu mult la dezvoltarea societății contemporane. Alt aspect grav este că printre oamenii intrați în șomaj din cauza pandemiei sunt mulți vârstnici, fapt care influențează nu numai situația lor financiară, ci și pe cea socială și psihologică.

Un fapt deosebit de grav este izolarea. Mă refer la Israel, pentru că aici cunosc situația, dar sunt convins că fenomenul apare și în România, poate chiar în toată lumea. Un program de televiziune a prezentat situația tragică: mai mulți vârstnici au decedat la ei acasă fără ca nimeni să știe. Erau oameni singuri, uitați; nimeni nu le mai trecea pragul. Alarmați de mirosul ciudat, vecinii au chemat poliția, care a spart ușa și l-a găsit pe bătrân decedat în casă. Dumnezeule! Ce este de făcut? Îmi amintesc de fostul meu coleg de liceu, scriitorul și inginerul Horia Pană din Galați, stabilit la București. Deși încă nu era bătrân și putea avea în continuare un rol social și intelectual, acest om deosebit, valoros, și-a încheiat astfel viața în toamna anului trecut… Dumnezeu să-l odihnească!

Același post de televiziune (Canalul 20 din Israel) a organizat o emisiune ”pe teren”. După ce a discutat cu o persoană cu o funcție de răspundere din domeniul social, reporterul a intervievat trecători la bazarul din Ierusalim. Pe cei vârstnici i-a întrebat ce nevoi au, cu ce ar putea fi ajutați, i-a întrebat de starea lor de sănătate și de situația materială și familială. Unii au răspuns că sunt ajutați de familie, că au copii, nepoți, chiar și strănepoți care îi vizitează și mențin contactul cu ei tot timpul prin telefon și că starea lor de sănătate este relativ bună. Alții au răspuns că le e greu, că sunt singuri, dar totuși, slavă Domnului, sunt sănătoși și activi și că păstrează legătura cu o instituție care se interesează de situația persoanelor de vârsta a treia. Alții, că încă mai lucrează. Desigur, vârstnicii intervievați în bazar erau cei activi, care se gospodăresc singuri și ies pe stradă singuri. Dar ce se întâmplă cu cei bolnavi? Ferească Dumnezeu!

Același reporter a intervievat și tineri. Mi-a plăcut că aceștia, fără nicio excepție, au spus că vârstnicii trebuie ajutați. Chiar dacă nu au nevoie de ajutor material, au nevoie de ajutor social și spiritual. Tinerii (sau cei mai puțin tineri) trebuie să-i viziteze, să le telefoneze, să bată din când în când la ușa lor, eventual să iasă cu ei în oraș, să discute cu ei despre viața zilnică, despre o carte sau despre politică – să-i ajute să-și umple timpul. Iar tinerii ar putea învăța ceva din experiența lor de viață și din cultura lor. Ar trebui ca vecinii, de orice vârstă, să bată măcar o dată pe zi la ușa bătrânilor singuri și să-i întrebe ce mai fac. 

Există o asociație de voluntari care fac acest lucru sub conducerea unor asistenți sociali. Este o organizație privată, pentru că Ministerul Bunăstării Sociale nu poate face acest lucru în mod regulat, din lipsă de buget și de personal. Aceste vizite sunt importante mai ales pentru vârstnicii care au nevoie de ajutor material și medical, care trăiesc în sărăcie, unii fiind supraviețuitori al Holocaustului, alții imigranți din fosta Uniune Sovietică sau din țări orientale.

În rugăciunea ebraică se spune: ”Al tashlicheny leeth ziqna!” (=Nu mă arunca la bătrânețe!). Oare vom putea fi întotdeauna sănătoși și puternici? Oare se va ajunge vreodată la ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”? (parafrazându-l pe Petre Ispirescu). Să sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu!

Lucian-Zeev Herşcovici

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Virgil Duncan commented on June 17, 2020 Reply

    Lucrul cel mai de mentionat adus de Corona este faptul ca victimele nu au voie sa primeasca vizite de la familie si surorile din spital au asistat la momente cand familiile isi luau ramas bun de la cei dragi prin telefon. Altfel suntem martori la o perioada echivalenta cu ce a fost inaintea descoperirii antibioticelor – avem de-a face cu o boala fara profilaxie, tratament sau vaccin. La asta se adauga faptul ca dupa 60 de ani imunitatea organismului scade. Daca spitalele sunt pline, atunci trebuie ales intre bolnavii in virsta si cei mai tineri. Ce alegi? Un om de 70 de ani bunic, sau un parinte de 40 sau un copil? In New York s-au intimplat cazuri din astea. Ti se rupe inima dar viata e dura si cu Corona si fara. In general Casele de Batrini au fost bune pina acum. Pe cine intrebi cel mai bine este sa te lase sa mori acasa. Unul din lucrurile cele mai bune este sa angajezi cineva care sa vina in fiecare zi pentru 4-6 ore si sa aibe grija de persoana in virsta. Copii lor nu pot sa faca asta zi de zi pentru ca nu traiesc sub acelasi acoperis ca pe timpuri si in plus lucreaza si sunt ocupati de copii lor.

  • Veronica Rozenberg commented on June 14, 2020 Reply

    Articol de mare sensibilitate, care pune in evidenta problematica batranetii, actuala permanent, poate si mai mult in ultimele secole, dar pe care pandemia a adus-o in fata omenirii, care nu intotdeauna este dispusa sa se confrunte cu ea.

    Nu stim ce ne rezerva viitorul, confruntarea cu inamicul deocamdata neinvins, cu distantarea sociala (termen devenit esential in viata cotidiana 🙁 ) si nu in ultimul rand o senzatie de suspiciune si rezerva, care probabiil ne va insoti de acum inainte.

    Existau actiuni pe care le faceam fara sa ne gandim prea mult la ele, experienta, intuitia, ne ofereau acest privilegiu. Numarul acestora va scade considerabil in urmatorul deceniu.

  • Ivan G Klein commented on June 13, 2020 Reply

    RECOMAND CĂLDUROS MELODIA – Love me when I’m old – vezi youtube – există și cu text în l.Romînă

  • Simona Fuchs commented on June 12, 2020 Reply

    Articolul dumneavoastră mi-a adus lacrimi in ochi. Este de neimaginat ce am trăit, acum, când credeam toți, ca am învățat din tragediile umane ale secolului trecut: in anul 2020, zeci de mii de oameni s-au stins, fără alinarea celor pe care i-au iubit toata viața, pe patul unui cămin de bătrâni. Dar aceasta generație, care a suferit atât de mult de-a lungul vieții si pe care am lăsat-o sa plece singura dincolo, ne da azi, o lecție: Otto Schenk, de ziua lui, la 90 de ani, va citi din “Livada cu vișini”, dintr-un fotoliu, de acasă. Va salut din Viena si sa va doresc sănătate!

  • Emilia Scintzel commented on June 12, 2020 Reply

    Dragă Lucian, faci o prezentare f concretă a situație generației a treia în timpul pandemii. Sunt măsuri f severe și pt unii greu de îndurat. Măsurile s-au luat pe plan mondial. S-a văzut ce s-a întâmplat în Anglia, Suedia,America și mai nou în Rusia, care au asteptat.ÇE ? Eu traiesc in Germania si aici din fericire datorită măsurilor luate, Covit 19, nu a făcut ravagii. Toți virologii au accentuat, este un virus nou, necunoscut. Nu avem informațiile necesare
    Nu putem risca. Virologii au fost cei care au apărut deodată pe firmament și toată lumea atârnă de cuvantul lor. Este de fapt că o catastrofă naturală. Lumea nu va mai fi ceea ce a fost inainte de Pandemie. Guvernele au luat măsurile în fiecare țară, conform responsabilitatii fata de tara lor. Rezultatele se vad si se vor vedea mai târziu, cam in primava, vara anului viitor. Din nefericire acest virus nu poate fi dirijat. Este adevărat că noi, cei de vârstă a treia, suntem cei mai vulnerabili. In țările civilizate, am fost izolați , cu riscurile inevitabile. Este o ironie a soartei, ca in ultimii 50 de ani, limita de viață a crescut cu cel puțin 20 de ani in tarile civilizate și acum se face o curățenie naturală? Cam înfiorător. Dar Pandemia nu s-a terminat și va face ravagii în țările lumii a treia, mă gândesc la miliardelea care trăiesc într-o sărăcie cumplită în Africa, America latină , Asia , în condiții inumane. Nu este un război, este o catastrofă naturală, așa că fiecare din noi trebuie să isi ia singur măsurile necesare pentru a supraviețui. Si aici intervine spiritul de conservare uman. Oare ce s-ar fi intamplat fară aceste măsuri? Este adevărat că ni s-a luat libertatea de a hotărâ , dar oare cati dintre noi puteau singuri decide și traind intr-o societate , nu putem lua hotărâri care îi pun pe cei din jurul nostru în pericol. Dacă vine focul sau apă, vedem pericolul, dar la Covit 19 nu vedem nimic. Nu este o situație normală, dar nici Covid 19 nu este ceva cunoscut și situația de excepție cere măsuri de excepție. Luptăm cu izolarea, suntem frustrați, dar oricum e mai de preferat decât se ne sufocam și să sfârsim izolați pe patul unui spital. . Deci nu avem de ales dacă vrem să supraviețuim chiar dacă aparținem acestei grupe de risc. Doamne ajută!

  • Andrea Ghiţă commented on June 11, 2020 Reply

    Măsurile restrictive luate exclusiv în funcţie de vârstă sunt exemple clare de discriminare şi nu ştiu dacă în final au avut efectul scontat. “Grija excesivă” s-a dovedit dăunătoare pentru vârstnicii activi şi cu o sănătate bună care au fost frustraţi de societate şi nu i-a protejat tocmai pe bătrânii neputincioşi şi expuşi din casele de bătrâni şi din spitale…Nu ştiu dacă cei “abilitaţi” au tras învăţămintele cuvenite.

  • Grosz Eva commented on June 11, 2020 Reply

    Se spune că izolarea a ridicat consumul medicamentelor antidepresive cu multe procente.
    De asemnea violența a crescut.
    Mie mi s-a părut cel mai groaznic, că bolnavii de corona au murit fără ca familia să fie lăsată să-și ia rămas bun de la ei, legăturile s-au menținut doar telefonic, uneori nici acest lucru nu a fost posibil.

  • evagalambos commented on June 11, 2020 Reply

    Lucian, ai pus punctul pe i. Cred că cele spuse sunt valabile în întreaga lume cuprinsă de pandemia de coronavirus. După părerea mea, este o greșeală să-i izolezi pe bătrâni. Sunt destul de conștienți ca să știe cum să se ferească. Dar nu trebuie obligați. Este cumplit. Faptul că nu puteam ieși decțt două ore fixzate dinainte, mi-a dat o stare psihică foarte proastă,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *