Trebuia să-mi omor timpul vreme de o oră până la o întâlnire cu un coleg în Ierusalim. Am intrat în cofetăria “Marțipan”, situată în fostul cartier german, mai bine zis al Templierilor, unul din cartierele pitorești din capitală. Cunoșteam cofetăria, o vizitam des pe vremea rezidenției. De cum am intrat în local, privirea mi-a fost atrasă de un preot franciscan în hainele tradiționale ale ordinului, stând la o masă cu o cafea în față. M-am așezat la masa de vizavi, nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mai văzusem preot franciscan în haine bisericești stând la o cafea, nici măcar în Italia. Privirea mea mea iscoditoare i-a atras atenția. Într-o ebraică corectă mi s-a adresat:

– Mă cunoști de undeva?

– Nu, i-am răspuns rușinat, doar că n-am mai întâlnit un preot îmbrăcat în haine tradiționale într-o cofetărie.

M-a invitat la masa lui.

– Giacomo, s-a prezentat, sunt preot la Mănăstirea Sf. Salvator.

După ce m-am prezentat și eu, l-am întrebat:

– De unde știi să vorbești atât de bine ebraica?

– Am învățat ebraica întâi în cadrul institutului unde am studiat. Sunt de trei ani în Israel, doi ani am luat ore particulare cu o profesoară deosebită. Îmi place limba aceasta.

– Te descurci și cu cititul? – l-am întrebat.

– Da, merge tot mai bine, mi-a răspuns  Îmi plac cărțile autorilor care scriu despre Ierusalim: Amos Oz, A.B. Yehoshua,… a continuat Giacomo.

– A.B. Yehoshua, am spus mirat. Nu e prea greu?

– Nu e ușor, dar cartea Domnul Many, care descrie viața din Ierusalim de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX m-a cucerit. De atunci am început să iau cărțile lui pe rând.

Știam că e indiscret să-l întreb de ce a ales biserica, dar eram mult prea curios.

– Părinții mei erau foarte credincioși. De mic copil m-au dus la slujbele de duminică și de sărbători. Am început să mă simt atras de religie și cred că ea poate contribui la înțelegerea și pacea între locuitorii acestei planete, indiferent de naționalitate, sex, religie. Am studiat teologia la un institut franciscan.

– De ce i-ai ales tocmai pe franciscani?

– Pentru că ei sunt cei mai apropiați de oameni, a răspuns Giacomo. S-au remarcat prin faptul că i-au ajutat cei mai mult pe nevoiași. Sfântul Anton e cunoscut sub numele de preotul săracilor. Dante Alighieri era și el preot franciscan.

– Doctore, de ce ai ales medicina din toate profesiile? – m-a întrebat Giacomo la rândul lui.

– Ca să-i pot ajuta pe oameni, i-am răspuns.

– Vezi, a spus părintele, noi de fapt avem același scop, să-i tămăduim pe semenii noștri.

Pe undeva are dreptate, m-am gândit.

– Acum ești tânăr, o să rămâi întotdeauna legat de biserică? Nu te tentează viața laică? – l-am întrebat.

– De fapt părinții mei sperau să devin un avocat vestit și au fost dezamăgiți când i-am anunțat că am ales viața bisericească, a adăugat părintele. Adevărul este că eu fac parte din Ordinul Terțiar al franciscanilor și duc o viață mai apropiată de cea laică. Așa se explică faptul că ne-am întâlnit în această cafenea, a continuat. Mai mult, sunt student în anul întâi la facultatea de psihologie a Universității Ebraice. Am mulți prieteni printre colegi, ieșim adesea la restaurante și atunci port haine civile, la fel ca la cursuri.

– De tocmai psihologia? – l-am întrebat.

– Simplu, ca să-i înțeleg mai bine pe semenii mei.

– Și ai primit permisiunea bisericii? – am întrebat surprins.

– Trebuie să știi că și catolicismul s-a modernizat atât în formele sale de manifestare, precum și în modul de viață al preoților, de la Papa Ioan Paul al II-lea și mai ales în zilele noastre, când Pontiful este Francisc al II-lea.

– Voi italienii sunteți mari iubitori de fobal, faci parte dintre fani?

– Juventus Torino e echipa mea preferată și spre bucuria mea pot să văd meciurile la televizor. Aici, în Israel, bineînțeles că sunt suporter al echipei Beitar Ierusalim, a continuat Giacomo. Dar dumneata ești credincios? – m-a întrebat părintele.

Știam că la un moment dat îmi va pune această întrebare. I-am răspuns:

– Nu, sunt ateu ca și părinții mei. Nici nu puteam fi altfel după Holocaust și crimele în masă care s-au comis și se mai comit și astăzi în multe locuri din lume…

Giacomo a rămas îngândurat… Parcă ghicindu-mi gândurile, mi-a spus:

– Te înțeleg. De multe ori când în presa israeliană sau cea internațională se publică articole despre pogromurile antievreiești, prigoana lor de-a lungul timpului, nemavorbind de Holocaust și de rolul negativ al catolicismului în aceste evenimente triste, ca slujitor al bisericii eu mă simt vinovat. Din fericire, în ultimul timp Papa Ioan Paul al II-lea și-a cerut iertare în numele creștinismului pentru persecuțiile bisericii catolice împotriva evreilor de-a lungul veacurilor, iar Papa Francisc al II-lea, cunoscut pentru bunele relații cu comunitatățile evreiești din lume și cu Israelul, a fost primul papă care a afirmat că un antisemit nu poate fi creștin. Poate vei spune că aceste cuvinte frumoase sunt mai mult simbolice, dar se știe ce greutate și influență pot avea cuvintele în anumite contexte…

I-am dat dreptate.

– Și totuși cum ai ajuns la Ierusalim? – l-am întrebat.

– Spre disperarea părinților mei am ales să-mi îndeplinesc misiunea de preot departe de ei, în acest oraș cu multe probleme. Motivul: Ierusalimul este leagănul creștinismului, doar aici ești cel mai aproape de creator, a răspuns Giacomo. Dacă mai adaugi celelalte religii monoteiste, iudaismul și islamul, înțelegi cum e posibil ca în același oraș să “locuiască” Dumnezeul acestor trei religii, a continuat. Numai aici ai un loc sigur pentru a-ți depune dorințele, poate și plângerile destinate Atotputernicului. Plimbându-te prin acest oraș, ești uimit cum se integrează cele trei religii, Turnul lui David, Zidul Plângerii cu Moscheea El Aqsa, cu nenumăratele biserici creștine. Străbați cartierele Orașului Vechi unde se împletesc într-o armonie perfectă cartierul evreiesc, cel musulman, cel creștin și armenesc și ai senzația că parcurgi filele unei cărți de istorie.

– Ce părere ai despre situația politică din Israel? – l-am întrebat.

– Nu mă preocupă politica, mi-a răspuns interlocutorul meu. Știu că la ora actuală situația e departe de-a fi ideală, dar dacă cele trei religii trăiesc mai mult sau mai puțin în pace, nu văd de ce n-ar trăi și oamenii la fel. Ierusalimul nu este doar, vorba cântecului, ”Orașul de Aur”, el este UN ORAȘ PENTRU ETERNITATE!

În 2020 nu ne-am putut revedea din cauza epidemiei, dar am stabilit că în 2021 ne vom întâlni din nou. Unde?… Bineînțeles la cofetăria ”Marțipan” din Ierusalim!

Andrei Schwartz