Trebuie să admit că nu am citit nicio carte de Paul Goma, deci nu-i pot judeca talentul, dar din scrierile lui, cel puțin din sdrierile mai târzii, reiese că a fost un antisemit notoriu și îmi pare rău că am contribuit într-un fel la “lansarea” lui în Occident, începând cu Germania.

Povestea a început cu mult înainte de 1971, când a fost tipărită cartea lui, Ostinato, în RFG. Ea este strâns legată de mijlocul anilor 60, când începusem să lucrez în Berlinul de Vest ca reporter la Europa Liberă, în timp ce îmi completam studiile postuniversitare în același oraș.

Grupa noastră, de vreo 30 de studenţi, de la Facultatea de Comunicaţii forma un amestec eclectic. Tinerii care abia obținuseră un masterat şi aveau nevoie de un doctorat ca să intre în lumea cadrelor universitare erau alături de “veterani” ai meseriei, reveniți pe băncile şcolii că să – ș i adauge titlul de “Herr Doktor” în faţa numelui, o garanție de avansare în carieră!

Cu câţiva ani mai târziu, în primăvara anului 1971, eram deja la München, în Secția Centrală de Știri a postului Radio Europa Liberă, redactor în departamentul German News Desk (GND). Într-o dimineață am fost chemat la telefon. Era un fost coleg de la Berlin, WG, despre care ştiam că devenise redactor principal de beletristică la Suhrkamp, cea mai mare editură din Germania şi una din cele mai renumite din Europa. După un moment de taclale WG mi-a spus direct de ce mă căutase, știind că sunt din România și lucram la RFE:

– Ce știi tu despre Paul Goma?

Fără un moment de ezitare i-am răspuns cinstit că nu cunoșteam numele.

WG mi-a destăinuit că, aparent, numitul Goma era un tânăr disident din țară care scrisese o carte. Manuscrisul, tradus în limba germană de o filologă austriacă specializată în limba română, le parvenise prin anumite mijloace.

– Și cu ce pot eu să te ajut? – l-am întrebat.

– Cartea pare interesantă, în special pentru că este o contribuție din spatele Cortinei de Fier, dar există anumite dubii. Unii din conducere se tem să nu fie cumva o provocare, care ne-ar putea cauza probleme internaționale tocmai acum, în plin Război Rece. Unii cred că într-o bună zi autorul, posibil sub presiune, ne va denunța că i-am fi furat textul şi l-am modificat, alții se tem că el ar putea fi un agent al organelor de propagandă comunistă și multe alte posibilități nefaste. Eu sunt însă de părere că volumul merită să fie publicat. Ai putea să verifici cu amicii tăi din departamentul românesc dacă îl cunosc și ce părere au despre el?

Cum devenisem curios, i-am promis că mă voi interesa şi îl voi informa.

Zis şi făcut. În aceeași după-amiază m-am dus să-l întreb pe Noël Bernard, directorul departamentului românesc, care, deși intrigat, nu mi-a fost de mare ajutor. Numele i se părea cunoscut, dar nu era sigur.

– Întreabă-l pe Cunea, sau pe Violeta, poate ei știu mai mult!

Sorin Cunea, care făcea emisiunea Magazin, era la fel de nesigur, dar am avut mai mare noroc cu Violeta Filderman, o rudă a fostului conducător al Federației Evreiești, care avea un program de cultură sub numele Ioana Făgărășeanu. Violeta auzise de Goma, știa că fusese arestat de Securitate încă din școală și părea să fie un disident convins și foarte încăpățânat.

– Nu este omul Securității! – m-a asigurat Violeta. Eram convins că știa ce spune.

Între timp Noël, care avea un fler deosebit pentru a sesiza o situație care avea potențial, m-a rugat să-l țin la curent, iar dacă volumul va fi publicat, să aflu când şi cum ar putea obține un exemplar pentru viitoarele emisiuni.

A doua zi l-am căutat pe WG şi i-am relatat ce aflasem, fără să menționez sursa. Am adăugat că după părerea mea şi a redacției românești, Goma era legitim.

WG a fost desigur mulțumit şi mi-a promis să mă țină la curent. Cât despre publicare, dacă era acceptată, era programată pentru toamnă, la Târgul de Carte de la Frankfurt. În prealabil redacția românească va primi desigur un exemplar, nu numai pentru contribuția lor, dar mai ales pentru că ar fi fost o reclamă binevenită. La sfârșitul conversației, când a venit vorba despre prezentarea lui Goma, am propus să fie prezentat ca un “Soljeniţân din România”. Era puţin exagerat, dar suna bine! Editura Suhrkamp a făcut exact același lucru la Târgul de Carte.

Amintindu-mi de cele petrecute în 1971, îmi dau seama că am contribuit într-un fel în “lansarea” lui Goma în literatura occidentală şi recunosc că îmi pare rău!! Sunt convins că ar fi reușit şi fără mine.

De ce a fost necesar ca eu să susțin un asemenea antisemit feroce?! Nu numai un antisemit, dar și un “șmecher”, care în ciuda așa-zisei activități de „disident” a fost destul de dibaci să se căsătorească cu o evreică, dar nu cu vreo sionistă sau o persoană anonimă. Soția lui, Ana Năvodaru, era fiica unui renumit comunist ilegalist, Petre Năvodaru (Peter Fischer) cu legături trainice, ajungând “foarte sus”! După cum se pare, Goma se acoperise din toate direcțiile!! Desigur, cum nici nu auzisem de el, nu știam nimic. Dar dacă aş fi fost ceva mai prudent, ar fi trebuit să nu mă amestec „unde nu-mi fierbea oala!”

Jack Chivo