Cum a fost lansat Paul Goma în Occident

Trebuie să admit că nu am citit nicio carte de Paul Goma, deci nu-i pot judeca talentul, dar din scrierile lui, cel puțin din sdrierile mai târzii, reiese că a fost un antisemit notoriu și îmi pare rău că am contribuit într-un fel la “lansarea” lui în Occident, începând cu Germania.

Povestea a început cu mult înainte de 1971, când a fost tipărită cartea lui, Ostinato, în RFG. Ea este strâns legată de mijlocul anilor 60, când începusem să lucrez în Berlinul de Vest ca reporter la Europa Liberă, în timp ce îmi completam studiile postuniversitare în același oraș.

Grupa noastră, de vreo 30 de studenţi, de la Facultatea de Comunicaţii forma un amestec eclectic. Tinerii care abia obținuseră un masterat şi aveau nevoie de un doctorat ca să intre în lumea cadrelor universitare erau alături de “veterani” ai meseriei, reveniți pe băncile şcolii că să – ș i adauge titlul de “Herr Doktor” în faţa numelui, o garanție de avansare în carieră!

Cu câţiva ani mai târziu, în primăvara anului 1971, eram deja la München, în Secția Centrală de Știri a postului Radio Europa Liberă, redactor în departamentul German News Desk (GND). Într-o dimineață am fost chemat la telefon. Era un fost coleg de la Berlin, WG, despre care ştiam că devenise redactor principal de beletristică la Suhrkamp, cea mai mare editură din Germania şi una din cele mai renumite din Europa. După un moment de taclale WG mi-a spus direct de ce mă căutase, știind că sunt din România și lucram la RFE:

– Ce știi tu despre Paul Goma?

Fără un moment de ezitare i-am răspuns cinstit că nu cunoșteam numele.

WG mi-a destăinuit că, aparent, numitul Goma era un tânăr disident din țară care scrisese o carte. Manuscrisul, tradus în limba germană de o filologă austriacă specializată în limba română, le parvenise prin anumite mijloace.

– Și cu ce pot eu să te ajut? – l-am întrebat.

– Cartea pare interesantă, în special pentru că este o contribuție din spatele Cortinei de Fier, dar există anumite dubii. Unii din conducere se tem să nu fie cumva o provocare, care ne-ar putea cauza probleme internaționale tocmai acum, în plin Război Rece. Unii cred că într-o bună zi autorul, posibil sub presiune, ne va denunța că i-am fi furat textul şi l-am modificat, alții se tem că el ar putea fi un agent al organelor de propagandă comunistă și multe alte posibilități nefaste. Eu sunt însă de părere că volumul merită să fie publicat. Ai putea să verifici cu amicii tăi din departamentul românesc dacă îl cunosc și ce părere au despre el?

Cum devenisem curios, i-am promis că mă voi interesa şi îl voi informa.

Zis şi făcut. În aceeași după-amiază m-am dus să-l întreb pe Noël Bernard, directorul departamentului românesc, care, deși intrigat, nu mi-a fost de mare ajutor. Numele i se părea cunoscut, dar nu era sigur.

– Întreabă-l pe Cunea, sau pe Violeta, poate ei știu mai mult!

Sorin Cunea, care făcea emisiunea Magazin, era la fel de nesigur, dar am avut mai mare noroc cu Violeta Filderman, o rudă a fostului conducător al Federației Evreiești, care avea un program de cultură sub numele Ioana Făgărășeanu. Violeta auzise de Goma, știa că fusese arestat de Securitate încă din școală și părea să fie un disident convins și foarte încăpățânat.

– Nu este omul Securității! – m-a asigurat Violeta. Eram convins că știa ce spune.

Între timp Noël, care avea un fler deosebit pentru a sesiza o situație care avea potențial, m-a rugat să-l țin la curent, iar dacă volumul va fi publicat, să aflu când şi cum ar putea obține un exemplar pentru viitoarele emisiuni.

A doua zi l-am căutat pe WG şi i-am relatat ce aflasem, fără să menționez sursa. Am adăugat că după părerea mea şi a redacției românești, Goma era legitim.

WG a fost desigur mulțumit şi mi-a promis să mă țină la curent. Cât despre publicare, dacă era acceptată, era programată pentru toamnă, la Târgul de Carte de la Frankfurt. În prealabil redacția românească va primi desigur un exemplar, nu numai pentru contribuția lor, dar mai ales pentru că ar fi fost o reclamă binevenită. La sfârșitul conversației, când a venit vorba despre prezentarea lui Goma, am propus să fie prezentat ca un “Soljeniţân din România”. Era puţin exagerat, dar suna bine! Editura Suhrkamp a făcut exact același lucru la Târgul de Carte.

Amintindu-mi de cele petrecute în 1971, îmi dau seama că am contribuit într-un fel în “lansarea” lui Goma în literatura occidentală şi recunosc că îmi pare rău!! Sunt convins că ar fi reușit şi fără mine.

De ce a fost necesar ca eu să susțin un asemenea antisemit feroce?! Nu numai un antisemit, dar și un “șmecher”, care în ciuda așa-zisei activități de „disident” a fost destul de dibaci să se căsătorească cu o evreică, dar nu cu vreo sionistă sau o persoană anonimă. Soția lui, Ana Năvodaru, era fiica unui renumit comunist ilegalist, Petre Năvodaru (Peter Fischer) cu legături trainice, ajungând “foarte sus”! După cum se pare, Goma se acoperise din toate direcțiile!! Desigur, cum nici nu auzisem de el, nu știam nimic. Dar dacă aş fi fost ceva mai prudent, ar fi trebuit să nu mă amestec „unde nu-mi fierbea oala!”

Jack Chivo

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • boris mehr commented on August 9, 2020 Reply

    ROG CITIȚI UN FRAGMENT DIN DOSARUL GOMA AL LUI LASZLO ALEXANDRU -În diverse capitole ale lucrării, scriitorul se avîntă pe un teritoriu foarte sensibil, legat de viaţa şi de moartea unei comunităţi etnice. Paul Goma contestă cifra de 400.000 victime evreieşti ale Holocaustului (S.R., p. 5). El preia cu toată convingerea teza lui Norman G. Finkelstein şi îi acuză pe evrei că urmăresc doar extorcarea de fonduri ca despăgubiri pentru Holocaust (S.R., p. 115-118). Reafirmă mitul ceauşist al lui Antonescu – salvator al evreilor (S.R., p. 9). Îi acuză pe evrei de instaurarea comunismului, adevăratul “Holocaust Roşu” (S.R., p. 15 ş.a.). De altminteri toţi evreii sînt bolşevici, adică “nu chiar toţi, numai circa 98%” (S.R., p. 77). Goma reciteşte mare parte din istoria României în cheie antisemită: răscoala ţărănească din 1907 s-a produs ca reacţie la rapacitatea evreilor (S.R., p. 104-105); în timpul primului război mondial, evreii au colaborat cu ocupantul (S.R., p. 105); obsesia de căpătîi a evreilor a fost dezmembrarea României ca stat naţional,

    • Veronica Rozenberg commented on August 9, 2020 Reply

      Ati facut niste precizari foarte importante…Veronica

  • Ivan G Klein commented on August 7, 2020 Reply

    Sînt autori care prezintă pagini din călătorile lor – d.J.C. ne prezintă pagini din viața sa . În articolul de față e vorba de un ajutor acordat indirect lui P.G. despre care a aflat mai tîrziu că era antisemit .Aflăm de acest regret și de autoconsolarea lui că n-a citit nici-o carte de a lui P.G. , și de faptul că acest P.G. ar fi progresat oricum deoarece era „uns cu toate alifiile” știind ce soție să ia și cînd să părăsească țara ( în 1977 , situația în țară , poziția socrului bune ) . ( în 1985 , l-am întîlnit în Israel pe băiatul lui Chișinevschi – acesta era croit din altă stofă ). Articolul nepropunîndu-și să ofere detalii despre antisemitismul lui P.G. , bibliografia oferită de unii comentatori e binevenită pentru cei interesați . K.I.

  • boris mehr commented on August 7, 2020 Reply

    trimiterea la LASZLO ALEXANDRU este foarte potrivită

  • BORIS MEHR commented on August 7, 2020 Reply

    Cine a citit Saptamana rosie sau Basarabia si evreii – Paul Goma – Libris înțelege unde a fost antisemit Goma, cartea lui a dat un argument fals desigur antisemiților și negaționiștilor. Accentul pus pe seama acțiunilor evreilor din Basarabia este suficient să aducă mulți naivi în tabăra antisemiților. Mai mult , a reușit după 89 să publice o serie de articole net antisemite, evreii fiind de vină pentru tot ce a fost în Basarabia, ceea ce ar justifica în ochii lui sau altora Holocaustul. Regret că autorul articolului nu s-a documentat mai mult.

  • Veronica Rozenberg commented on August 7, 2020 Reply

    Unele precizări despre antisemitismul lui Goma se pot citit aici, în articolul lui Laszlo Alexandru: Dosarul Goma. http://j.academicdirect.ro/~laszlo/eleonardo/n05/Laszlo5.htm#_edn10

  • Hava Oren commented on August 6, 2020 Reply

    Am recitit cu atenție articolul și nici eu nu văd prin ce s-a manifestat antisemitismul lui Goma – este o afirmație nesprijinită pe niciun argument. Și că s-a căsătorit din interes, nu va fi fost nici primul și nici ultimul!

    • Veronica Rozenberg commented on August 7, 2020 Reply

      Nu cred ca din articol trebuia sa se deduca fapte privind antisemitismul lui Goma. Mentiunea antisemitismukui sau, se refera la o perioada mult mai tarzii, daca intr-adevar a existat.
      Personal, am citit cu ani in urma si nu reusesc sa gasesc acele insemnari de pe web, afirmatii anti-evreiesti facute de Paul Goma(1935-2020) intr-un context in care scria si “renumitul” personaj Ion Coja, care i-a urat si continua sa-i urasca pe evrei, facandu-i vinovati de probleme nenumrate, dar in primul rand de “importul comunismului rosu” in Romania, dar si de atitudini, care au avut loc. in timpul WWII, in Basarabia (de unde este originar si Paul Goma).
      Cred ca atat timp ca a fost disident si aflat la Paris, Goma nu a avut mainifestari negationiste sau antisemite, prin scrierile sale. Tatal meu, sosit in Israel in anul 1978 s-a intalnit cu Goma in iarna anului 1978 la Paris. O intalnire cordiala, in urma careia, din pacate nu mi-au ramas mi,e prea multe amintiri. Daca insa scriem pe google
      Ion Coja si Paul Goma, putem ajunge la felurite insemnari referitoare la atitudinile lui Goma, pentru cine doreste o investigatie mai aprofundata.

      • Hava Oren commented on August 9, 2020 Reply

        Aha! Acuma m-am dumirit! Păcat că articolul nu menționa explicit aceste lucruri.

  • Tiberiu ezri commented on August 6, 2020 Reply

    Din articolul domnului Chivo nu am inteles cum s-a manifestat antisemitismul lui Goma. Ceea ce e sigur este faptul ca in locul lui eu mi-as fi schimbat numele Goma…

  • gabriel gurm commented on August 6, 2020 Reply

    Pana am aflat de “calitatile” lui antisemite l-am considerat pe Goma un dizident important.
    Apoi….
    Iar acum tu Nelu, dezvalui ca era casatorit cu o evreica…..
    Interesant!
    GBM

  • George Apostol commented on August 6, 2020 Reply

    I-am întâlnit o dată pe Paul si Ana la o prietena comuna (evreică) prin 1970. Pe Ana o știam de mai înainte. Omul avea prejudecați împotriva evreilor unguri care, zicea el, îl maltrataseră la securitate. Nu am avut impresia că ar fi suferit de antisemitism generalizat. Am citit acolo cel puțin dintr-o carte a lui in „samizdat”. Nu cred că am avut suficient acces, timp, interes sau răbdare ca să termin lectura.

    • Andrea Ghiţă commented on August 6, 2020 Reply

      Ce înţelegeţi prin “antisemitism generalizat”? După opinia mea a avea “prejudecăţi împotriva evreilor unguri” ( la modul general) este tot o generalizare.

    • Jack Chivo commented on August 10, 2020 Reply

      Interesant ca i-ati intalnit in 1970!

      Aveti un numar de telefon sau adresa email??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *