Nici pe departe nu-mi trece prin gând să încerc să mă ridic deasupra altora, pentru simplul motiv că…. n-am motiv.

Dar subiectul în chestiune mi-e apropiat mie mult mai mult decât, cred eu, altora.

Iată despre ce e vorba.

Tocmai mă pregăteam să părăsesc biroul în drum spre casă, când postul de radio anunță un interviu cu o tânără care urma să vorbească despre……ziua internațională a glumei!!!

Oare câți dintre cei care vor citi aceste rânduri știu de existența acestei aniversări?! Îmi închipui că nu prea mulți.

Nu-i de mirare. Aproape fiecare aspect al vieții noastre cotidiene e sărbătorit în lumea întreagă într-o anumită zi, și eu refuz a înșirui ocaziile.

Treaba mi se pare complet normală, naturală. Omul are nevoie de ocazii pentru a se ridica în proprii săi ochi. Și de a se sărbători. Mulți sunt mulțumiți s-o facă în colectiv. O sărbătoare colectivă capătă o importanță deosebită, de multe ori chiar mai specială decât una personală, cum ar fi ziua onomastică. Sau greșesc?

Poate, pentru că de pildă ziua de 30 Martie mie nu-mi spune mai nimic, deși ea e (sunt sigur că nu știați!)  Ziua Medicului American, aleasă pentru că în acea zi, în anul 1842, Dr. Crawford Long, un medic care profesa la Jackson, Georgia, a administrat prima anestezie cu eter, pentru a extirpa o tumoare aflată pe gâtul Dlui  Venable, un onorabil cetățean al orașului. Dacă m-aș  lua cu vorba, aș putea să povestesc despre disputa dintre acest distins medic și Bill Morton, cel căruia toate cărțile de istorie a medicinii îi atribuie, pe nedrept,  prima anestezie generală cu eter, la Massachussetts General Hospital din Boston, patru ani mai târziu.

Dar mă voi opri aici, menționând doar că în ciuda faptului că sunt și medic și anestezist, ziua de 30 Martie trece în fiecare an fără măcar să-mi amintesc, măcar o dată, că e vorba de o zi specială.

Și ce să mai spunem de ziua femeii, sau ziua tatălui, sau….

Deci o mulțime de zile, atât de multe încât am impresia că de fapt sunt mai multe aniversări decât zile ale anului!

Dar ziua internațională a glumei îmi spune ceva!!

Pentru că de-a lungul vieții mele am fost fermecat de modul în care o glumă, succintă, bine spusă și la timpul și atmosfera potrivită poate sintetiza o întreagă situație, uneori o istorie, sau un fragment din viața de toate zilele.

Ce ziceți de asta:

Cel mai scurt banc: Ițic miner!!

Oare există o formulă, o poveste, o prezentare mai corectă, mai ”condensată”, și mai exactă a evreului în România (nu numai) comunistă?!

Ba mai mult, pentru ce care au trăit acele vremuri împreună cu mine, gluma aceasta nu are nevoie de nicio explicație, totul e mai mult decât clar.

Așa se face că de când mă știu eu colecționez glume.

Pe vremuri, în era pre-computer, le notam în caiete, încercând să le grupez pe subiecte. Caietele le-am lăsat ”acolo”, în România întrucât la acea dată, ca emigrant, nu aveai voie să ieși cu nimic scris de mână.

Am reluat obiceiul în Israel, și achiziționarea primului calculator, în anul 1985, mi-a făcut deodată viața ușoară. Am deschis ”foldere” de tot felul, încercând să găsesc locul potrivit pentru fiecare glumă auzită sau citită.

Nu, în viața mea nu am inventat un banc!! Nici măcar nu am încercat vreodată, întrucât mi-am dat seama de la bun început că pentru așa ceva trebuie să posezi un talent înăscut, și eu pur și simplu nu-l am.

Dar am realizat deajuns de repede că moștenisem de la ambii mei părinți abilitatea de a povesti povești. Așa am ajuns să agonisesc în mintea mea o mulțime de povești, mai scurte sau mai lunge, glumele ocupând un loc de cinste.

Oare cineva o să mă creadă că la un moment dat, mânat de curiozitate, am numărat în calculator nu mai puțin de 8000 glume, în toate limbile pe care le înțeleg și (unele) le și vorbesc?!

Și-ntr-o bună zi m-am trezit cu ideea că dețin o mică comoară, și că ar fi păcat s-o păstrez numai pentru mine. Procesul meu psihologic m-a condus la o clară concluzie: o poveste nespusă e o poveste moartă.

Cum e gluma cu rabinul american care de Yom Kippur, în drum spre sinagogă, trece pe lângă un teren de basket, vede o minge, și de la 30 metri o aruncă direct în coș? Îngerii, care veghează totul de sus, mai ales într-o asemenea zi sfântă, îl trezesc pe Dumnezeu:

– Uite, Doamne, ce face slujitorul tău? Și în ce zi?! Trebuie să-l pedepsești, și imediat!

– E deja pedepsit, se auzi vocea Celui de Sus. Cui o să povestească??!!

Și treptat am reușit să mă conving că ”se merită” a face public câte ceva din prețioasa mea colecție. Dar imediat am ajuns la concluzia că ăsta ar fi cel mai banal lucru care l-am întreprins în întreaga mea viață! Zeci, sute, poate mii de colecții de glume au fost publicate dealungul timpurilor în mai toate limbile pământului. Ba mai mult, n-ai decât – mi-am zis eu – să deschizi computerul și Dr. Google îți pune la dispoziție o sumedenie de glume, de toate felurile, în orice subiect sau câmp de activitate.

Chiar și în medicină.

Adevărul e că există o mulțime de glume despre medici și medicină, dar ele sunt prezentate alandala, fără nici o ordine, disparate, semănate printre alte mii de snoave cu subiecte complet diferite.

Și iată cum s-a născut primul meu volum de glume medicale, ”Haz de necaz” editat acum câțiva ani (și reeditat recent!) de câtre Universitatea de Medicină ”George Emil Palade” din Tg. Mureș, tradus apoi în ebraică și tipărit de Universitatea Ben Gurion din Israel. E vorba de peste 500 glume (în ediția a doua peste 600), snoave, despre medici și pacienții lor, împărțite în mod didactic pe specialități medicale, așa ca într-un tratat științific.

Nu multora le-a căzut în mână volumul. Poate pentru că mulți nu știau de existența sa, sau pentru că le era păcat de timpul pierdut pentru a citi glume, presărate cu comentarii și povești personale, când vita nostra brevis est, și omul e doritor să-și petreacă timpul liber cu treburi mai serioase.

Dar se pare că de fapt eu sunt recidivist.

Într-o bună zi mi-a căzut în mână o colecție de glume adnotate, culese de un scriitor englez, al cărui nume l-am uitat, și care cuprindea o mulțime de glume adunate din țările aflate sub regim comunist.

Două remarci m-au făcut să mă răzvrătesc citind cartea cu multă atenție.

Prima: glumele de origine română erau practic inexistente.

Și a doua: autorul susținea că umorul  sub regim comunist era de fapt o armă de împotrivire a populației  contra regimului, ceea ce mi se pare ca o  inepție de prim rang. Cine avea curajul să se lupte cu regimul, indiferent cu ce arme?!

Și de aceea, m-am pus pe lucru.

Cum se spunea pe vremea mea: ”nu ne-a fost ușor”!!

Dar iată că se pare că, într-un fel, am reușit.

Tocmai în aceste zile editura Hasefer din București (pentru încă cine nu știe, aceasta este editura Federației Comunităților Evreiești din România) a scos de sub tipar a doua mea colecție de glume (sub acelaș nom des lettres!), intitulată ”Salut înflăcărat”, și care cuprinde peste o sută de anecdote care fiecare în parte, pentru a fi incluse în volum, trebuia să se încadreze în trei criterii: să fie evreiască, acțiunea să se  petreacă în România, și anume în acea Românie sub regim comunist. Și bine înțeles mica mea colecție cuprinde și însemnări legate de acea perioadă a vieții mele (noastre) sub un regim în care am suferit de două ori, și ca cetățeni români dar și ca făcând parte dintr-o minoritate națională deloc preferențiată sau prețuită.

Uite-așa, fără să știu, acest volum a văzut lumina soarelui exact în acea zi de 1 Iulie, ziua internațională a glumei.

N-am ideie cum va fi primit acest volum.

Știu că cel de dinainte a plăcut puținilor săi cititori. Unii mi-au scris, alții mi-au povestit, cum că glumele și-au făcut efectul, și le-au îmbunătățit starea de spirit.

Mi s-a spus că volumul de glume se potrivește perfect pentru a-l frunzări în timp ce individul călătorește, sau în sălile de așteptare, sau acolo unde până și regele merge singur, pentru că poți opri cititul în fiecare moment, și-l poți relua cu fiecare ocazie care se ivește.

Alții mi-au trimis glume noi, cam peste o sută la număr, ceea ce m-a ”obligat” să public cea  de a doua ediție, la care mă refeream mai sus.

Mie asta mi-e deajuns.

Gluma face parte din folclorul fiecărui loc de pe globul pământesc. Cu mult înainte ca cercetătorii să fi ajuns la concluzia că râsul face bine organismului, peste tot se  vorbea, și încă se vorbește, de un ”râs sănătos”.

Gluma poate reprezenta fundalul unei profesiuni.

Pentru mine ea e o îndeletnicire care, se pare, face parte din eul meu.

Și încă nu am găsit vreun motiv pentru a încerca s-o scot de acolo.

Gabriel Ben Meron