Un evreu care nu voia să fie președinte

Era Albert Einstein, unul din cei mai cunoscuți și mai importanți oameni ai planetei. În zilele noastre pline de lupte pentru putere, iată câteva gânduri despre un om extraordinar, care nu voia să acceadă la putere, deși i s-a oferit ”pe tavă”.

O prietenie virtuală

”Prietenia” mea virtuală cu Einstein datează de pe vremea când mă fascina fizica și mai cu seamă teoria relativității, în scurta mea viață de liceu. Spun scurta, nu fiindcă tuturor le pare scurtă această incomparabilă epocă a marilor iubiri și a micilor aventuri amoroase, ci pentru că într-adevăr am apucat perioada în care după modelul sovietic durata studiilor liceale a fost amputată de la opt clase la șase.

Deci am făcut liceul ”pe trei sferturi”, dar asta nu m-a împiedicat să-mi completez deficitul anilor de studii cu lecturi nocturne din biblioteca bogată (raportat la epocă) a tatălui meu, fost negustor de vinuri avid de cultură. M-am ”împrietenit” cu Einstein în ”orele suplimentare” de noapte, în care, cu setea de adevăr a copilului maturizat precoce, căutam răspunsuri la marile nedumeriri cu care m-a confruntat viața. Printre ele era și teoria relativității, care îmi zdruncina toate convingerile, după ce timp de șase ani am înghițit și am digerat postulatele și demonstrațiile fizicii newtoniene.

Simpatia mea pentru Einstein se baza și pe similitudinea vârstei în care am început studiile universitare, la 16 ani – el la Universitatea Federală Politehnică din Zűrich (ETH), eu la Institutul Politehnic Timișoara (IPT). În primul an de facultate eram pasionat de fizică, poate și pentru că prof. Borneas, profesorul nostru de fizică ne-a transferat propria lui pasiune pentru acest domeniu incitant al științelor, care constituia nu doar temelia oricărei abordări inginerești, ci și punctul de plecare al oricărei cugetări asupra lumii și a rosturilor ei.

Politehnica din Timişoara

În anul doi (era în 1952) am început cursurile de Electrotehnică, cu prof. Plautius Andronescu, un adevărat ”guru” al Institutului, o legendă. Părinții lui, originari din Bârlad, s-au întâlnit și s-au căsătorit ca studenți la Zűrich, unde Plautius s-a născut în 1893.

Academician Plautius Andronescu (1883-1975)

Familia s-a stabilit la București. Peste 21 de ani, în 1914, tânărul Plautius s-a întors în orașul nașterii sale cu o bursă de studii. La fel ca părinții, a devenit student la Politehnică, tocmai când tânărul profesor Albert Einstein începea să predea fizica teoretică. Așadar am avut uluitoarea șansă de a mă ”adăpa” (indirect, dar autentic) de la izvorul celei mai autorizate surse ale fizicii moderne.

Chiar dacă ”conexiunile” virtuale din anii studenției și-au pierdut aureola, admirația mea pentru fizicianul de geniu a rămas imensă. El a descoperit câteva din tainele esențiale ale Universului și a dat o explicație genială unor fenomene naturale care existau dintotdeauna în realitatea fizică, fără să fi fost sesizate și înțelese.

De la 16 ani a început să-și pună întrebări despre cosmologia lumii, iar rezultatele căutărilor sale le-a rezumat în lucrări științifice. Dar boom-ul său personal s-a declanșat în 1905, an pe care biografii lui l-au denumit annus mirabilis. La 26 de ani Einstein a publicat conceptele sale care au dus la renașterea fizicii și a obținut doctoratul binemeritat. Teoria lui, publicată ulterior sub numele de ”Teoria relativității generalizate”, nu exclude, ci înglobează toate conceptele clasice – mecanica lui Newton, electrodinamica lui Faraday și Maxwell, etc. Ca orice mare descoperire ”revoluționară”, Teoria Relativității a stârnit controverse aprige și adeseori etichetări, care chiar dacă nu erau explicit antisemite, considerau conceptele lui Einstein ca ”non-germane”, sau contrare spiritului german.

European avant la lettre

Spre dezamăgirea detractorilor săi, tânărul fizician era german get-beget, familia, atât ce tatălui cât și a mamei, trăind de șase generații în diferite state germane. Albert Einstein s-a născut la Ulm, unde a și făcut primii ani de școală, a continuat liceul la Milano, iar ultimii ani de liceu și Matura (bacalaureatul) l-au readus la Műnchen. Albert a excelat în matematică, fizică și… istorie. În rest era un elev de factură medie. 

Elevul Albert Einstein

A fost admis la Politehnică, împlinind astfel visul nerealizat al tatălui său Hermann, care avea aptitudini și preocupări inginerești, fără să fi avut studii în materie. Hermann, împreună cu unul din frații lui mai tineri, Jacob (erau cinci frați și două surori) au pus bazele unei companii de inginerie electrică la Műnchen și a unei fabrici de echipamente electrice, pe care au mutat-o apoi la Pavia, în Italia.

La Politehnica ETH Zűrich, unde a fost admis în 1896, a cunoscut-o pe Mileva Marici, sârboaică ortodoxă din Novi-Sad, unica studentă la inginerie (de fapt își dorea să fie profesoară de matematică-fizică, ceea ce a și reușit). Ea i-a fost colaboratoare, prietenă și apoi soție. Au avut trei copii: o fetiță (care a murit prematur) și doi băieți: Hans-Albert, care a făcut carieră universitară în domeniul științelor tehnice și Eduard, care și-a petrecut aproape întreaga viață într-o instituție psihiatrică. Ironia sorții! 

Einstein şi Milena Marič

Era încă o dovadă că geniul nu se primește moștenire, ci se dobândește printr-o combinație (necunoscută deocamdată) între gene și factori ambientali (educație, familie, societate). Și pentru că lumea nu crede în lucruri pe care nu le înțelege cu ușurință, s-a petrecut un episod tragi-comic legat de cercetarea originii geniului lui Einstein. Savantul a decedat la Princeton (New Jersey), unde fusese titularul catedrei de Fizică. Conform dorinței lui testamentare, a fost incinerat și cenușa lui restituită Pământului pe care l-a respectat și l-a studiat. Înainte de incinerare, creierul său a fost prelevat (fără aprobări legale) de patologul Spitalului din Princeton, Thomas Stolz Harvey. Timp de 85 de ani, creierul lui Einstein a fost studiat de mai mulți patologi și savanți, dar nu s-a găsit locul și modul în care era ascuns ”geniul”.

Germania, un ”vapor” bun cu căpitani slabi

Cele 26 de state germane au fost unificate în 1871, prin eforturile și dibăcia lui Otto von Bismarck. A fost o dezvoltare spectaculoasă în toate domeniile, în știință, tehnologie, industrie, urbanizare… Populația Germaniei s-a dublat. Germania a devenit a treia mare putere din lume, după Statele Unite și Imperiul Britanic. 

Evreii germani au avut o participare activă și o contribuție remarcabilă la evoluția celui mai nou și mai prosper imperiu european. Își manifestau cu entuziasm sentimentele patriotice, abandonul voluntar al apartenenței evreiești, strădania de asimilare. O mare parte a germanilor, precum și autoritățile nu priveau cu ochi buni succesele evreilor, cu atât mai puțin pe cei care voiau să pară ”mai germani ca germanii”. În această atmosferă de ambiguități a apărut în 1880 o carte infamă, intitulată prezumțios Drumul victoriei Germanității asupra Iudaismului, semnată de ”jurnalistul” Wilhelm Marr, inventatorul termenului de ”antisemitism” (a avut 4 soții, din care trei erau evreice!). Termenul a făcut o carieră sumbră și a rămas în istorie, după cum va rămâne și inițiativa politică a lui Marr, Liga Antisemită, care avea să fie imitată în mai multe state născute după Pacea de la Versailles, printre care și România. 

Odată cu unificarea Germaniei s-a născut și cea mai puternică armată a Europei. Militarismul german era doar continuarea predecesorului prusac. Cinicul Voltaire spunea că Prusia ”nu este un stat cu o armată, ci o armată cu un stat”. După aproape un secol armata prusacă avea să câștige Bătălia de la Sedan, care a pus capăt războiului din 1870 dintre Franța și Prusia. În urma acestei victorii s-a născut Primul Imperiu German și cea de-a Treia Republică Franceză. Militarismul german a triumfat pentru prima și ultima oară, dar spiritul lui a dominat perioada de avânt de aproape jumătate de secol a efemerului imperiu.

Tânărul Albert Einstein, preocupat de scrutarea Universului, detesta militarismul și războiul. În 1896 a renunțat la cetățenia germană pentru a nu fi recrutat, devenind cetățean elvețian – o țară care nu a purtat niciun război în decursul istoriei sale moderne. De-a lungul anilor de studii la ETH s-a împrietenit cu unul din colegi, Marcel Grossmann, dintr-o familie evreiască cu relații în Zűrich. El i-a înlesnit angajarea la Oficiul de Invenții și Brevete din Berna, un post destul de lejer, care îi asigura un venit constant, cu care să-și întrețină familia. Tot Marcel Grossmann, care avea să devină un mare specialist în geometria neeuclidiană și colaborator al lui Einstein, i-a sugerat să predea lecții private de matematică și fizică.

La anunțul publicat într-unul din ziarele bine cotate din Berna s-a prezentat un tânăr student la filozofie, interesat să-și completeze cunoștințele de fizică. Era Mauriciu Solovin, un tânăr evreu din Iași. După prima întâlnire s-au descoperit ca potențiali prieteni, parteneri de discuții pe nenumărate subiecte. Încă un partener a fost Conrad Habicht, un matematician elvețian din Schaffhausen.

Cei trei de la Academia Olimpia

Cei trei s-au constituit într-o ”academie”, pe care au numit-o ”Olimpia” (lăcașul lui Zeus). Se întâlneau frecvent acasă la unul din ei și purtau discuții interminabile despre idei, cărți și concepte. Au petrecut împreună la nunta lui Einstein cu Mileva Marici, în 1903, și au rămas prieteni pe viață.

Viață de ”hoinar”

Mă refer la fascinante lui călătorii virtuale în timp și spațiu, prin Universul infinit. Dar s-a plimbat destul de mult și ca profesor. De la Alma Mater din Zűrich, unde și-a început cariera ca profesor de fizică teoretică, a plecat la Praga, ca profesor titular la Universitatea Germană, apoi la Berlin (1914-1933), ca profesor la Universitate și director al Institutului Kaiser Wilhelm, unitate de cercetare a Academiei germane. În 1921 devine membru al prestigioasei Royal Society, Academia de Științe a Marii Britanii, înființată în 1660. În anul următor este distins cu premiul Nobel pentru Fizică, o recompensă meritată dar întârziată, pentru marile lui descoperiri. Un principiu subînțeles al premiilor Nobel este cerința ”maturizării” subiectelor premiate, confirmarea lor în timp. (Mă întreb dacă această atitudine prudentă nu ar fi trebuit aplicată mai curând în cazul premiilor Nobel pentru Pace!) 

Trei laureaţi ai premiului Nobel: Michelson, Einstein şi Millikan

Prima lui ”hoinăreală” în Statele Unite a fost în 1921, cu scopul de a strânge fonduri pentru marile proiecte sioniste, împreună cuMenachem Ussishkin, un lider sionist, inginer de profesie, originar din Belarus.

Ussishkin a fost numit șeful Comisiei Sioniste din Palestina și apoi ales președinte al Fondului Național Evreiesc (Keren Kayemeth Leisrael), cea mai importantă organizație care a conceput, a proiectat și a realizat marile investiții și achiziții sioniste, înaintea proclamării Statului Israel: infrastructura, sistemul energetic, resursele și sistemul de alimentare cu apă, amenajarea pământurilor agricole, împădurirea, întemeierea așezărilor rurale și urbane și multe altele au fost opera KKL.

Perioada anilor 1920 era plină de evenimente importante. Tratativele de pace erau încă în toi, determinând acțiuni concordante în multe părți ale lumii, mai ales acolo unde se prevedeau schimbări politice esențiale. Printre ele și în Palestina, patria potențială a evreilor plini de speranțe după Declarația Balfour.

Dar din Palestina veneau vești contradictorii. Unii arabi s-au răsculat, provocând numeroase victime printre evreii din orașe; alții se pregăteau să-și vândă pământul. La Londra, unde își avea sediul WZO (Organizația Sionistă Mondială) sub președinția lui Chaim Weizmann, se hotărâse extinderea masivă a așezărilor evreiești. Al XII-lea Congres Sionist, primul de după război și după revoluția din Rusia, s-a ținut la Karlovy Vary în (noul stat!) Cehoslovacia. El a aprobat proiectul, dar realizarea lui presupunea fonduri importante, mai ales pentru desecarea mlaștinilor care ocupau o mare parte din pământurile disponibile. S-a aprobat constituirea unui fond special Keren Hayesod, (fondul de întemeiere) pentru a finanța uriașa operă sionistă de întemeiere a statului. Un astfel de concept este unic în istorie! Primii lideri ai acestui proiect au fost Chaim Weizmann, Albert Einstein și Zeev Jabotinsky.

Plecarea delegaţiei sioniste în SUA

Știință și Tehnică

Printre marile proiecte finanțate de cele două instituții sioniste Keren Hayesod și KKL (care funcționează și astăzi) figurează la loc de frunte Universitatea Ebraică din Ierusalim. Piatra de temelie a fost pusă pe Muntele Scopus la 24 iulie 1918, cu 30 de ani înaintea proclamării Statului Israel. Inaugurarea universității a avut loc cu 7 ani mai târziu, la 1 aprilie 1925. Au participat Lordul Balfour, generalul Allenby și guvernatorul Herbert Samuel, alături de importante personalități evreiești din lumea întreagă. Din primul Senat al Universității au făcut parte Chaim Weizmann, Albert Einstein, Sigmund Freud, Martin Buber.

Aşezarea pietrei de temelie a Universităţii Ebraice

Astăzi Universitatea Ebraică este cotată printre primele 100 de universități din lume, cu 7 facultăți, peste 100 de centre de cercetare, 23.000 de studenți, 2200 de doctoranzi și 15 laureați ai premiului Nobel. În Campusul universității se află Biblioteca Națională cu 5 milioane de cărți și o colecție de manuscrise de o valoare inestimabilă, printre care și peste 50.000 de manuscrise ale lui Albert Einstein (într-o clădire specială la Givat Ram).

Tablou reprezentând festivitatea de inaugurare a Universităţii Ebraice din Ierusalim, vorbeşte Lordul Balfour

Încă în 1912, înaintea Universității Ebraice, s-a înființat Institutul de Tehnologie din Haifa, sau Technion, astăzi cel mai important institut de învățământ superior tehnic din Israel și din întregul Orient Mijlociu, cu o zestre tehnologică din cele mai avansate, în valoare de peste 1,6 miliarde dolari, cu peste 13.000 de studenți în diferite specializări tehnice. Einstein a vizitat Tehnion-ul în 1923, cu un an înainte de deschiderea cursurilor, și a plantat în fața clădirii inițiale din cartierul Hadar un palmier, care este și astăzi mândria institutului. (Mândria mea este fiul meu Roby, care în 1994 a absolvit informatica la Tehnion cum laude!) În zilele noastre Tehnionul are o în clădire nouă pe muntele Carmel, obținută prin inițiativa personală a lui Ben Gurion.

De ce era atât de important Tehnionul? Proiectul sionist avea nevoie nu numai de tineri școliți în ieșiva (școală rabinică), ci mai cu seamă de tineri instruiți în aplicații tehnice și practice. Printre primele preocupări ale mișcării sioniste a fost rezolvarea crizei de tineri specialiști. Accesul tinerilor evrei la educația superioară tehnică era limitat, sau chiar obstrucționat în Rusia și în Europa de Est. În romanul utopic Altneuland (Țara Veche-Nouă), Herzl vede în Haifa un centru de dezvoltare și progres în ”vechea țară reînnoită” prin efortul evreilor veniți din Europa, cu concepții, culturi și limbi diferite, dar devotați ideii comune de refacere a Statului Evreu modern, democratic și tolerant, fără armată și în prietenie constructivă cu arabii!

Einstein în vizită pe şantierul Universităţii Tehnion din Haifa

Tehnionul era o necesitate vitală pentru reușita viziunii sioniste. Pentru a construi îți trebuie un proiect viabil, ai nevoie de timp și de oameni pricepuți și educați. Cu atât mai mult pentru a construi o țară!! În cei 24 de ani de la deschiderea Tehnion-ului și până la proclamarea Statului Israel, șase generații de ingineri au avut șansa să învețe profesiunea creativă care este ingineria. Rolul acestei pepiniere de specialiști și cercetători a crescut în deceniile următoare, inginerii contribuind la impresionantul progres tehnic, inovator al Statului Israel, un stat poziționat temeinic între marile state dezvoltate ale lumii contemporane.

Anii dezastrului

Germania lui Einstein, cultura ei profundă și multilaterală, era amenințată de subcultura oamenilor care au ajuns insidios la putere. Einstein, care presimțea ce vremuri urmau să vină, a scris în articolul intitulat Cum am devenit sionist, publicat în revista Jüdische Rundschau în iunie 1921: ”cu o generație în urmă, evreii Germaniei nu se considerau o națiune aparte, doar o religie diferită, și mulți se mai consideră și astăzi la fel… Totuși în ciuda aparentei egalități oficiale în drepturi, antisemitismul în societate a devenit foarte puternic”.

Avea să constate în mod nemijlocit realitatea și intensitatea acestei realități. Nimeni din societatea elevată a Germaniei nu a protestat când cei mai reputați intelectuali și savanți germani, de origine evreiască, erau dați afară din posturile lor fără explicații, de către noile autorități naziste, după numirea ”constituțională” a lui Adolf Hitler ca șef al guvernului celui de al Treilea Reich. Einstein nu a așteptat acest moment penibil, ci a plecat singur. În martie 1933 a obținut cetățenia americană și postul de profesor la Universitatea Princeton, post pe care avea să-l păstreze timp de peste 20 de ani, până la moarte.

A fost o personalitate extraordinară și în același timp un om simplu, plin de contradicții, un evreu nici asimilat, nici religios. Einstein înclina să împărtășească conceptul lui Baruch Spinoza, marele filozof evreu olandez din secolulal XVII-lea, care a fost excomunicat pentru ”erezia” lui, refuzând să accepte existența unui Dumnezeu în sens Biblic. Einstein admira armonia, frumusețea și perfecțiuniea legilor naturii și ale universului, pe care el le socotea de majestate divină.

A fost cel mai cunoscut evreu al lumii moderne. Numele lui este folosit extensiv: străzi, școli, clădiri, munți, stele, instituții, elemente, ecuații… poartă numele lui Einstein, devenit sinonim cu excelența, cu inteligența sclipitoare, cu geniul.

”Relația mea cu poporul evreu a devenit cea mai puternică dintre toate relațiile mele umane, mai cu seamă de când am devenit conștient de situația noastră precară printre națiunile lumii… sunt sionist pentru că sionismul susține conștiința evreiască, indispensabilă pentru existența în diaspora și crează o legătură puternică și o susținere morală reciprocă cu evreii din Israel”.

Einstein – membru al Senatului Universităţii Ebraice

În 1952, după moartea lui Chaim Weizmann, primul președinte al Statului Israel, Einstein, ca cel mai cunoscut și mai respectat evreu din lume, a fost invitat de Knesset (Parlamentul Israelului) să accepte funcția de președinte al statului. Printr-o scrisoare adresată primului ministru David Ben Gurion, el a subliniat că a fost profund mișcat de ofertă, dar foarte mâhnit că trebuie să o refuze, neavând nici experiența, nici educația potrivită.

Trei ani mai târziu, în anul 1955, a murit. Avea 76 de ani. 

Tiberiu Roth, 4 august 2020.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • Virgil Duncan commented on August 14, 2020 Reply

    Ce este demn de relevat este ca multi savanti din vremea lui nu au inteles teoria relativitatii din cauza ca nu s-a putut testa imediat . A trebuit sa steptam ani pina cand s-a putut testa. Einstein a dovedit-o initial numai prin formule matematice. Geniul lui este ca inainte de asta a avut un “simt special” anticipind curbarea luminii de catre un cimp gravitational.
    Einstein a fost in acea perioada unul din putinii savanti evrei sionisti. Ca savant, ii placea sa cinte la vioara asa ca e clar ca era un om special.
    Am vizitat Muzeul Einstein in Basel – dupa cum stim lui Einstein i s-a refuzat un profesorat in Germania inainte de Hitler si a lucrat ca verificator de patente in Elvetia.

  • Marica Lewin commented on August 7, 2020 Reply

    Va felicit pentru excepționalul articol și va admir pentru dragostea puternica, sinceră , pe care i- o purtați creației geniale și personalității fascinante ale lui Einstein.
    Am înțeles ca atașamentul Dvs fata de grandioasa opera a lui Einstein provine din tinerețe, din anii de liceu și de facultate, din timpul “ unui amețitor, sonor balans”, cum spunea Labis. De aceea relația Dvs cu marele fizician este un stilp de susținere, o temelie , un punct sacru al vieții Dvs ulterioare.
    Mi- a plăcut mult îmbinarea descrierii vieții și carierei lui Einstein cu dezvoltarea prezentei evreiești in Țara Sfinta, punerea bazelolor infrastructurii, gerarii apei, resurselor, și mai ales înființarea Universității Ebraice și a Tehnionului.

  • BORIS MEHR commented on August 7, 2020 Reply

    Frumos articol, ca și precizările referitor. la Nobel, așa este fenomenul fotoelectric studiat de mai mulți fizicieni i-a fost atribuit lui Einstein, dar teoria relativității nici restrânsă , nici generalizată nu a fost înțeleasă de bravii savanți ai timpului. Nici eu nu cred că trebuia să vină ca președinte în Israel, nu era politician, iar participarea la bomba atomică l-a marcat definitiv.

    • Marcel Kaufman commented on August 11, 2020 Reply

      Si eu cred ca desfasurarea proiectului Bombei Atomice americane l-a lamurit ca savantii nu pot avea decat puteri limitate intr-o democratie ca US si ca bomba o data ajunsa in mainile militarilor va fi mai devreme sau mai tarziu folosita pentru ai speria pe dusmani!
      Oare ar fi aprobat crearea bombei Israeliene la Dimona?

  • Theodor toivi commented on August 7, 2020 Reply

    Anul prolific cand Eistein a implinit 26de ani.

    Admiratorii: Annus mirabilis,

    Detractorii nazisti si cei care au cunosteau situatia economica precara a lui Einsten: Anus miserabilis

  • Theodor toivi commented on August 7, 2020 Reply

    Corect: …..annus mirabilis” când Einstein….,

  • Radu Homescu commented on August 7, 2020 Reply

    Dragă Tibi,
    Fascinat de fiecare dată de articolele tale atât de documentate pe care le scri, acest articol despre Einstein mă face să exclam: Einstein nu a fost un geniu obișnuit, ci un geniu al geniilor ! Ca fizician i-am studiat aproape întreaga operă, mai puțin cea ….politică.Azi m-ai determinat să aflu lucruri despre care știam prea puține. Bravo ! Te îmbrățișez,
    Radu Homescu

  • Ivan G Klein commented on August 7, 2020 Reply

    WOW ! ( exclamație de surpriză , plăcere folosită des în America ) K.I.

  • Tiberiu ezri commented on August 6, 2020 Reply

    Articol excelent. Einstein a fost destul de destept sa nu intre in balaganul (haosul) din aceI ani ai tanarului stat evreiesc.

    • Marcel Kaufman commented on August 11, 2020 Reply

      Draga Tibi, D-ta vorbesti de balaganul din tanarul stat evreesc…
      Dar ce ar zice de starea morala a societatii noastre de astazi?

  • Andrea Ghiţă commented on August 6, 2020 Reply

    Annus mirabilis, nu miserabilis.:))

  • Andrea Ghiţă commented on August 6, 2020 Reply

    MI-a plăcut mult articolul. Einstein a fost o personalitate fascinantă, cu o viziune genială. În mod interesant nu a primit Premiul Nobel pentru Teoria Relativităţii Speciale, ci pentru descoperirea Efectului Fotoelectric. De remarcat că cei trei laureați ai Premiului Nobel care apar în fotografie erau “înrudiţi ştiinţific” tocmai prin lucrările lui Einstein. Michelson (tot evreu de origine) a primit Premiul Nobel în 1907 pentru experimentele care au dus la formularea Teoriei Relativităţii Speciale, iar Millikan a obţinut Premiul Nobel în 1923 pentru cercetarea efectului fotoelectric. Păcat că Einstein nu a acceptat preşedinţia Israelului, poate că ar fi avut o viziune genială şi în politica statului evreu!

  • Beatrice Ungar commented on August 6, 2020 Reply

    Felicitari si de la Sibiu
    cu prietenie

  • Theodor toivi commented on August 6, 2020 Reply

    Felicitari pentru superbul dvs. articol! Am de adaugat ceva:
    Nu de mult, mai precis în iulie 2005, s-a împlinit un secol de la aşa-numitul “annus miserabilis” când Einstein, în vârstă de numai 26 de ani, a scris celebrele 5 articole incluzându-le pe cele despre teoria cuantică a luminii şi teoria relativităţii, lucrări care au schimbat fundamental fizica. Oficialităţile elveţiene au organizat cu aceasta ocazie o conferinţă ştiinţifică omagială şi au inaugurat în Berna aşa-numitul “traseu Einstein”, care include şi casa de pe strada Kramgasse, unde a locuit reputatul savant.

    Cuvântarea de deschidere s-a numit: “100 de ani de relativitate” !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *