Făcând ordine în colecţia de autografe a familiei, transmisă din generaţie în generaţie, am găsit autograful violonistului Josph Szigeti și al ginerului său, pianistul Nikita Magaloff și m-am întrebat oare câţi oameni din cei care mă înconjoară știu cine a fost Szigeti? M-am hotărât să întreb 20 de cunoștinţe și prieteni de diverse profesii, chiar și muzicieni și spre surprinderea mea numai patru știau răspunsul exact; o parte îl confundau cu alţi virtuozi. Atunci am hotărât să-l prezint cititorilor Baabel, deoarece violonistul J. Szigeti a crescut pe plaiurile Transilvaniei și a ajuns unul dintre marii violoniști ai sec. XX.

După unii biografi numele lui de familie a fost Singer, după alţii – Faktor. În 1902 Joseph și fratele său mai mic, Aaron, și-au schimbat numele în Szigeti, după orașul transilvănean unde au copilărit.

S-a născut la Budapesta în 1892, într-o perioadă în care capitala Ungariei se bucura de o mare efervescenţă muzicală. Zilnic sălile de concert erau pline, iar cei care nu-și puteau permite, ascultau piese simfonice ușoare sau muzică ţigănească în nenumăratele cafenele ale orașului. Ȋnsuși tatăl viitorului violonist conducea o mică orchestră, într-o cafenea.

Mama sa, Dora, a murit când Jóska avea 3 ani; atunci a început pentru el o nouă copilărie, la bunicii din Sighet.

Sighetul Marmaţiei era un pitoresc orășel maramureșan, așezat într-o ambiană naturală impresionantă. În anii ’20 ai secolului trecut orașul avea o populaţie majoritar evreiască, peste 11.000 de suflete, din care aproape toate au pierit în Holocaust.

Așa cum descrie Joseph în cartea autobiografică Coarde vorbitoare, a fost o perioadă deosebit de fericită în viaţa lui, cu excursii și joacă în acele zone muntoase ale Transilvaniei.

De la început tatăl său și alţi muzicieni din familie și-au dat seama că Jóska are auz absolut. Nu aveau mijloace materiale să-i cumpere un pian, așa că au optat pentru vioară. Primii lui profesori au fost tatăl și alţi muzicieni din familie, dar foarte repede tânărul și-a întrecut profesorii și atunci tatăl l-a dus la Budapesta, unde a devenit elevul cunoscutului dascăl muzical Jenő Hubay, care i-a remarcat imediat talentul ieșit din comun.

A concertat pentru prima oara la 13 ani, în 1905, într-un mic oraș maghiar. Ȋn paralel, ca să-și câștige existenţa a început să cânte mici piese din opereta maghiară prin staţiunile din jurul lacului Balaton.

Primul concert internaţional l-a susţinut la Berlin, cu un succes subliniat de ziarul Berliner Tageblatt: Joseph Szigeti – un copil-minune. A urmat o întâlnire la Berlin cu muzicianul Joseph Joachim, vechiul prieten al lui Brahms. Şi el a apreciat talentul ieșit din comun al tânărului.

În 1906 a ajuns în Anglia, unde a cântat cu mult succes în Sala Bechstein. Spre norocul lui a cunoscut o familie de melomani englezi care l-au invitat să stea la ei oricât dorea.

Anglia i-a dat și posibilitatea de a participa la un turneu de lungă durată cu muzicieni de excepţie ca Wilhelm Backhaus și Ferruccio Busoni, acesta din urmă devenindu-i și mentor.

Cariera fulgerătoare a lui Szigeti s-a oprit brusc în 1913, când a fost diagnosticat cu tuberculoză pulmonară și s-a tratat timp de trei ani la Davos în Elveţia. Aici l-a cunoscut mai bine pe Béla Bartók, care și el se afla la Davos pentru tratamentul unei pneumonii. Ȋntre cei doi muzicieni s-a înfiripat o prietenie care a durat până în 1945, la moartea lui Bartók. Amândoi aveau aceeași cultură de bază, aceeași limbă maternă. Bartók se născuse la Sânnicolau Mare, aproape de Timișoara și Arad.

Imediat după Primul Război Mondial Szigeti s-a stabilit la Geneva, unde a predat la Conservator. Ȋn cartea sa autobiografică, el scrie: “munca la Conservatorul din Geneva nu m-a satisfăcut, căci trebuia să predau unor tineri mediocri, majoritatea fără talent muzical”.

Tot în această perioadă a cunoscut-o pe Wanda Ostrowskaia, refugiată rusă, cu care s-a căsătorit în 1919. Au avut o fiică, Irena.

În 1925 la Geneva, la Hotel Baur au Lac, a avut loc un moment deosebit în viaţa și cariera lui Szigeti: l-a cunoscut pe dirijorul Leopold Stokowsky, care l-a invitat în America. Acolo a cântat pentru prima oară Concertul pentru vioară și orchestră de Beethoven. Succesul a fost răsunător.

Iată-l pe Szigeti interpretând Rondo în Re major de F. Schubert. Înregistrarea datează din 1941.

Din America a făcut mai multe turnee, printre altele a fost de câteva ori în URSS. E interesant cum descrie Szigeti modul în care se umpleau sălile de concert în capitala sovietică: în prima parte a concertului sala era plină numai pe jumătate, dar în pauză, cei din sală telefonau prietenilor de la telefoanele publice, povestindu-le la ce concert extraordinar erau, așa că în a doua parte a concertului, sala se umplea până la ultimul loc.

Ȋntre timp prietenul lui din Ungaria, Bartók, a ajuns și el în America – un gest împotriva fascismului, hortysmului și antisemitismului maghiar. Szigeti l-a primit, l-a ajutat și l-a sprijinit. La numai două zile de la sosirea lui Bartók, cei doi dat un concert la Biblioteca Congresului American, interpretând sonate de Beethoven, Debussy, Bartók. Ȋn 1945, Bartók s-a stins din viaţă la New York, sărac și bolnav de leucemie.

În 1940 familia Szigeti s-a stabilit în California, de unde maestrul a mai concertat ani mulţi, deși apăruseră primele semne ale unei artrite severe.

Fiica lui, Irena, rămasă la Geneva, s-a căsătorit cu Nikita Magaloff, cunoscut pianist care nu odată l-a acompaniat pe Szigeti. Magaloff era refugiat rus dintr-o familie nobilă și din această cauză mulţi i se adresau cu titlul de Prinţul Magaloff. Interesant de menţionat că Magaloff a preluat clasa de pian de la Conservatorul din Geneva, pe care o condusese Dinu Lipatti, până la decesul său în 1950.

În 1960 familia Szigeti s-a întors în Elveţia. Aici s-a stins maestrul, care împlinise 80 de ani.

Aș încheia aceste rânduri despre Joseph Szigeti, omul si artistul, cu aprecierile unui important critic muzical american ai acelor ani: “Szigeti ne prezintă peisaje muzicale pe care fantezia noastră nu le-a cunoscut. O minte strălucitoare de muzician intelectual în toată măreţia lui, cu o sensibilitate greu de imaginat. Interpretarea lui este un exemplu de umanism nesfârșit”.

Johanann János Vass