Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert

Despre acest subiect sensibil, polemic și vast s-au scris enciclopedii, studii academice și universitare, doctorate și masterate, s-au dat mii de interviuri de către personalități științifice, istorici, media, s-au organizat sute de colocvii și simpozioane diplomatice și istorice simandicoase. Fără a avea nici o pretenție de specialist în domeniu, voi încerca să rezum și să sintetizez pentru cititorii noștri câteva date și repere de bază legate de acestă temă uriașă, neelucidată pe deplin, echivocă în multe privințe. Acest survol rezumativ, exclusiv jurnalistic nicidecum academic, va conține patru episoade: Trecutul zbuciumat, Holocaust, Comunism, respectiv Prezentul miraculos și concluzii aproximative în fiecare dintre episoade. Pentru început, fără multe date și amănunte, vom trece în revistă schematic trecutul zbuciumat al acestei minorități europene de excepție, care a adus o contribuție majoră nu numai la istoria Ungariei, ci și la cea a Europei și a lumii, prin personalitățile de excepție provenite din sânul ei.Read more…

Plăceri… vegetariene

Din ce în ce mai mulți dintre prietenii mei și bănuiesc și ai dumneavoastră, dragi cititori de Baabel, se declară vegetarieni sau și mai rău, vegani. Este la modă. În ce măsură ar fi o dietă sănătoasă? Părerile sunt împărțite între nutriționiști, cei de bun simț (pentru mine) au declarat că pentru organismul omului este nefiresc, nu suntem rumegătoare, stomacul nostru este structurat pentru consumul de carne și strămoșii noștri, cei de la Neanderthal sau și mai încolo, au fost vânători și consumatori de carne, ceea ce se vede și astăzi. Nu fac parte din grupul vegetarienilor, ceea ce nu înseamnă că nu -mi dau seama că a consuma cantități exagerate de carne este nesănătos, mai ales anumite categorii, cum ar fi carnea roșie, deși recunosc, îmi place carnea de vacă, nu mănânc biftec tartar, dar un mușchi de vacă la grătar, nu chiar în sânge dar mai roz, îl consum cu plăcere. Mi se întâmplă foarte rar, deoarece să găsești, chiar și la restaurant, un astfel de preparat, având calitatea dorită, este o minune. Dar, ca să împac și capra și varza, am decis ca de trei ori pe săptămână să nu consum carne, ci numai legume sau pește, iar atunci când invit vegetarieni, caut să prepar niște feluri gustoase – cu puțină fantezie se poate.Read more…

Apologia unui „an-alef-beit”

Pentru cine nu mă cunoaște, mi-am petrecut primii 20 de ani în România. În Israel trăiesc de 48 de ani, aici am studiat farmacia – dar tot analfabetă am rămas. Ei, nu chiar analfabetă, la nevoie citesc ebraica, dar încet și cu mare efort. Cum am studiat farmacia e un mister, toate notițele le-am luat în traducere simultană. Spre norocul meu, după lege în Israel rețetele se scriu cu litere latine, altfel aș fi fost pierdută…Toate încercările mele de a învăța au dat greș. Ca urmare îmi fac lecturile în diverse limbi străine. Demult încerc să-mi explic această „dislexie” aparentă. Am reușit în parte cu ajutorul unei lucrări făcute de fiica mea, Dina Ostrovsky, pe vremea când era studentă la filologie. Îmi închipui că printre cititori se vor afla și alții care s-au confruntat (sau se confruntă) cu probleme asemănătoare, de aceea voi încerca să le împărtășesc ce am aflat – citind cu mare trudă în ebraică! Spre sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, când ebraica a redevenit limbă vorbită, s-a pus problema adaptării ei la uzul curent, atât în viața de zi cu zi, cât și ca mijloc de expresie a culturii moderne. Vocabularul a fost îmbogățit și au fost puse în discuție normele de pronunțare și de scriere. Au apărut felurite propuneri de înnoire a scrierii, chiar de înlocuire a literelor ebraice cu litere latine. Read more…

De ce am publicat trei cărți consacrate lui Alexandru Şafran?

Printre diferitele subiecte susceptibile de a fi abordate în revista Baabel, cel care mi s-a impus în primul rând, din punct de vedere cronologic, este relativ la personalitatea Marelui Rabin Alexandru Șafran : la 12 septembrie 2020 se împlinesc 110 ani de la nașterea sa. În prezentul articol îmi propun să tratez tema anunțată în titlu, răspunzând la următoarele trei întrebări : Care sunt originile celor trei cărți pe care i le-am dedicat? Care sunt principalele aspecte ale problematicilor abordate? În ce scop am scris și editat aceste lucrări? Originea biografiei care a apărut inițial în 2007 la Montpellier, în limba franceză, Alexandre Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière (ed. Université Paul Valéry, 318 p. et 16 p. d’illustrations hors texte) și în 2008 la București, în limba română, Alexandru Şafran. O viață de luptă, o rază de lumină, în traducerea regretatului prieten Țicu Goldstein (ed. Hasefer, 394 p. (32 p. de ilustrații) se regăsește într-un moment precis, legat de prima întâlnire cu Alexandru Șafran. În luna iunie a anului 1981 am organizat cea dintâi „Universitate evreiască de vară” la Aix-en-Provence și cu această ocazie am făcut cunoștință cu Alexandru Șafran, venit de la Geneva pentru a susține lecția inaugurală. Sala de conferințe a Centrului comunitar evreiesc era plină ochi : numeroasa asistență a fost cucerită de farmecul acestui bărbat care, în pofida aspectului său fragil, respira fervoare, energie și entuziasm, captivând cu ochii săi albaștri întreaga noastră atenție.Read more…

Ruși Albi și… Roșii

Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…

Consecințele stranii ale întâlnirii sârbo-kosovare de la Washington ”The winner is…Israel”

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Alexandar Vucici, și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008. de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate. Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei.Read more…

Domnul Marţi

Numele i l-a dat Ițhak, prietenul meu, decanul de vârstă al piscinei. Motivul era clar, domnul în cauză venea la piscină doar marți… Înota două sute de metri, după care, mulțumit de performanța lui, se așeza pe marginea bazinului și stătea la taifas cu cei care mai trăgeau un pic de aer înainte de a continua să înoate. Era un bărbat mic de statură, de vreo 80 de ani, cu o mustață enormă à la Franz Iosef, care îi dădea un aer hazliu. Cei doi și-au trăit tinerețea în kibuţuri diferite. Erau din aceeași generație, octogenari. Au lucrat ca simpli agricultori, felahi, cum îi place lui Ițhak să spună, au fost tractoriști, șoferi de camioane, au spălat vase la bucătăria kibuțului și înainte de toate au fost mapainici (membri ai partidului de stânga Mapai, condus timp de peste douăzeci de ani de către Ben Gurion, părintele statului). Au luptat în trei din numeroasele războaie ale Israelului, fiecare dintre ei fiind rănit de mai multe ori. Amândoi au părăsit kibutzul pentru a studia. Domnul Marți, pe numele adevărat Eli, a studiat limba și literatura ebraică, ajungând lector la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, este un poet cunoscut, cu câteva volume de poezii apărute pe parcursul timpului. Ițhak, cu o experiență și înțelepciune de viață deosebite, a terminat un curs de tehnician în telecomunicații și a lucrat până la pensionare la Bezeq, societatea de telefoane din Israel. A trăit timp de zece ani în Franța, unde a fost proprietarul unui butic de modă bărbătească la Paris. Read more…

Dascăli

În preajma începutului de an şcolar gândul mă duce la dascăli: învăţătorii şi profesorii care au un rol covârşitor în formarea, devenirea unui om. Din păcate, de o vreme încoace ei ajung în centrul atenţiei doar atunci când sunt protagoniştii unor scandaluri. Îndeobşte activitatea lor este ignorată, salarizarea mediocră şi discreditarea sporind lipsa de atractivitate a acestei profesiuni pentru tinerii capabili. În consecinţă calitatea noilor cadre didactice lasă tot mai mult de dorit, ducând (ca într-un cerc vicios) la deteriorarea tot mai accentuată a învăţământului preuniversitar, nereformat, care face faţă tot mai greu provocărilor erei digitale. Foarte puţini tineri se mai îndreaptă din vocaţie către cariera didactică, chiar dacă mulţi au fost influenţaţi în devenirea lor, uneori decisiv, de către învăţătorii sau profesorii lor, care i-au înzestrat cu cunoştinţe esenţiale şi le-au dat merinde spirituale. Nu doresc să ţin aici o pledoarie pentru nobila profesiune de dascăl, ci doar să schiţez – prin câteva scene relevante – portretele unor cadre didactice care m-au impresionat.Read more…

Ger în Siberia

Scriitoarea Margit Bartfeld-Feller ne-a fost prezentată în numărul trecut al revistei Baabel de către Mirjam Bercovici, care a cunoscut-o personal. https://baabel.ro/2020/08/margit-bertfeld-feller-un-cronicar-al-sortii-evreilor-ajunsi-in-siberia/ Articolul foarte emoționant mi-a trezit dorința să aflu mai mult și am luat legătura cu dna Bercovici. Ea a ales o povestire reprezentativă, pe care am tradus-o pentru cititorii revistei. Al Doilea Război Mondial era încă în toi și oamenii continuau să se măcelărească între ei. În nordul extrem al Siberiei domnea însă tăcerea, o tăcere apăsătoare și înfricoșătoare. Mii de evrei din Bucovina fuseseră aduși încoace. Fețele lor, care își pierduseră aproape orice aspect uman, purtau urmele foametei și ale mizeriei. Cei mai mulți mureau resemnați, în tăcere. Era deja martie, dar gerul amarnic nu voia să știe nimic de venirea primăverii și își arăta mai departe colții fioroși. O fată tânără și frățiorul ei se aventurau tot mai adânc în taiga înzăpezită, în căutare de lemne de foc. După ei trăgeau o săniuță. Mersul era greu prin zăpada adâncă, neatinsă cât vedeai cu ochii. Cei doi copii pășeau prin tăcerea încremenită fără a scoate o vorbă, cufundați în gânduri. Pe neașteptate au dat peste un hățiș de vreascuri. Read more…

Ce să asortezi la o mască?

Uneori zăresc în mulţime persoane răzleţe care poartă măşti (chirurgicale) de culoare mov, roz sau vernil, dar eu nu am avut şansa de a le găsi în comerţ. În schimb, treptat, am înţeles că masca de pandemie – spre deosebire de măştile de carnaval sau de bal – nu se asortează cu ţinuta, ci viceversa! Ar trebui să port mereu ceva albastru (something blue, ca în fericitele poveşti cu nunţi sau despre nunţi), ceva care s-ar potrivi perfect şi cu situaţia actuală… Apoi mi-am dat seama că ţinuta care ar trebui asortată cu masca de pandemie nu trebuie să fie una vestimentară! Ci una umană – o atitudine, o poziţie, un mod de comportare – care să diferenţieze un purtător de mască de toţi ceilalţi. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica (II)

Articolul de faţă s-a alcătuit pe baza colecţiei mele de timbre care are ca tematică muzica, în special muzica romantică. Gustul pentru filatelie mi l-a deschis Teodor Feldman (protagonistul unui articol din Baabel https://baabel.ro/2020/01/teodor-feldman-o-viata-dedicata-memoriei-holocaustului/ ), el însuşi cunoscut colecţionar de timbre cu tematica Holocaustului şi antifascismului. După patruzeci de ani de activitate de filatelist sunt membru al Federaţiei israeliene de Filatelie PIP, în cea federaţia germană Der Musikgruppe şi în Federaţia Italiană Il Podio. Am participat la diverse expoziţii în Israel şi în afara graniţelor sale, unele la nivel naţional şi altele internaţionale de filatelie tematică. Am fost distins cu diferite medalii pentru exponatele mele.Read more…

Amintiri de la Serviciul Proiectări (1965-1979)

Trecuse o bucată de vreme de când lucram în “Uzina 1 Mai” din Ploiești, unde fusesem repartizat la terminarea studiilor în anul 1958. Începusem ca inginer stagiar la “schimb” și, ulterior, pe standul de probe. În continuare am devenit inginer proiectant în Serviciul Tehnic Sape vreme de aprope trei ani. Abia la începutul anului 1965 am primit decizia Directorului Dimitrie Tomozei, prin intervenția (sau acceptul) inginerului Emilian Uleia, prin care eram avansat în Serviciul Proiectări, ca Inginer proiectant principal II. Eram satisfăcut in fine că voi lucra în specialitatea mea, într-un serviciu de concepție, într-o funcție denumită și “inginer proiectant șef” sau “șef de proiect”. În perioada amintită serviciul era împărțit în mai multe ateliere de proiectare. O bună parte din atelierele de proiectare, specializate în instalații de foraj, primeau desenele de execuție de la IPCUP (Institutul de Proietari de Utilaj Petrolifer) București și în consecinţă aveau mai curând funcția de constructor-șef Read more…

Operațiunea „Nunta”

În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…

“Corona și noi: subiect periferic sau esenţial?

În toate țările, chiar și în cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, resursele terapeutice, mai ales cele necesare în caz de urgență, sunt limitate. Numărul de paturi spitalicești în general, și de terapie intensivă (TI), sunt în cel mai bun caz suficiente pentru vremuri așa-zise normale. Literatura de specialitate susține că numărul de paturi de TI ar trebui să fie în jur de 10% din totalul paturilor oricărui spital, dar în realitate acest procent este mult mai mic și asta aproape peste tot. Eforturile de a găsi un pat liber într-o secție de TI se soldează de multe ori cu un eșec dureros, iar pacientul în nevoie este tratat ”alternativ”, în condiții improvizate, după ce toate încercările de transfer într-un alt spital, sau de eliberare a unui pat într-o secție adecvată, au dat greș. Dar nu este vorba numai despre paturi de TI. Aparatura medicală de TI e scumpă! Ventilatoarele, monitoarele, ca să nu mai vorbim de aparatele cord-plămân, așa numitele ECMO (extracorporeal membrane oxygenators), toate costă foarte mult, și de aici politica intuitivă a administrațiilor medicale ca în vremuri ”normale” să reducă procurarea lor la un minimum necesar.Read more…

De la Sighet în California Povestea violonistului evreu-maghiar Joseph Szigeti

Făcând ordine în colecţia de autografe a familiei, transmisă din generaţie în generaţie, am găsit autograful violonistului Josph Szigeti și al ginerului său, pianistul Nikita Magaloff și m-am întrebat oare câţi oameni din cei care mă înconjoară știu cine a fost Szigeti? M-am hotărât să întreb 20 de cunoștinţe și prieteni de diverse profesii, chiar și muzicieni și spre surprinderea mea numai patru știau răspunsul exact; o parte îl confundau cu alţi virtuozi. Atunci am hotărât să-l prezint cititorilor Baabel, deoarece violonistul J. Szigeti a crescut pe plaiurile Transilvaniei și a ajuns unul dintre marii violoniști ai sec. XX. După unii biografi numele lui de familie a fost Singer, după alţii – Faktor. În 1902 Joseph și fratele său mai mic, Aaron, și-au schimbat numele în Szigeti, după orașul transilvănean unde au copilărit. S-a născut la Budapesta în 1892, într-o perioadă în care capitala Ungariei se bucura de o mare efervescenţă muzicală. Zilnic sălile de concert erau pline, iar cei care nu-și puteau permite, ascultau piese simfonice ușoare sau muzică ţigănească în nenumăratele cafenele ale orașului. Ȋnsuși tatăl viitorului violonist conducea o mică orchestră, într-o cafenea. Mama sa, Dora, a murit când Jóska avea 3 ani; atunci a început pentru el o nouă copilărie, la bunicii din Sighet.Read more…