Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert

  1. Trecutul zbuciumat

Despre acest subiect sensibil, polemic și vast s-au scris enciclopedii, studii academice și universitare, doctorate și masterate, s-au dat mii de interviuri de către personalități științifice, istorici, media, s-au organizat sute de colocvii și simpozioane diplomatice și istorice simandicoase. Fără a avea nici o pretenție de specialist în domeniu, voi încerca să rezum și să sintetizez pentru cititorii noștri câteva date și repere de bază legate de acestă temă uriașă, neelucidată pe deplin, echivocă în multe privințe.

Acest survol rezumativ, exclusiv jurnalistic nicidecum academic, va conține patru episoade: Trecutul zbuciumat, Holocaust, Comunism, respectiv Prezentul miraculos și concluzii aproximative în fiecare dintre episoade.

Pentru început, fără multe date și amănunte, vom trece în revistă schematic trecutul zbuciumat al acestei minorități europene de excepție, care a adus o contribuție majoră nu numai la istoria Ungariei, ci și la cea a Europei și a lumii, prin personalitățile de excepție provenite din sânul ei.

Conform siturilor și vestigiilor arheologice scoase la lumină, evreii s-au stabilit în masă în Panonia încă din sec. al III-lea d.H., odată cu legiunile romane, fie ca soldați demobilizați, fie ca civili aduși din Imperiul Roman alături de forța de ocupație.

Al doilea val de populație de religie iudaică, khazarii, populație de etnie turcă cu origini în Asia Centrală și în Caucaz, s-au stabilit în bazinul carpatic odată cu năvălirea triburilor maghiare dinspre stepele Uralilor, în secolele IX-X, sub conducerea regilor din dinastia întemeietoare Árpád. În perioada acestei dinastii s-au consolidat câteva comunități puternice la Buda, Óbuda și Esztergom, unde s-au găsit urmele unei sinagogi din jurul anului 1050. Reputatul filosof evreu-maghiar-britanic Arthur Koestler a scris o carte de referință despre acest subiect controversat, intitulată Al treisprezecelea trib, în care aduce argumente istorice solide în favoarea teoriei potrivit căreia o mare parte din evreii din Ungaria nu sunt așkenazi, originari din anticul Israel, ci urmași direcți ai khazarilor, deci strict etnic nu au nicio legătură cu poporul evreu.

rabini din Ungarie medievală

În decursul Evului Mediu majoritatea populației evreiești s-a stabilit la țară și în orașele și târgușoarele mici de provincie, deoarece li s-a interzis să se așeze în centrele orășenești mari, au fost izgoniți din ele, în multe cazuri au fost chiar maltratați sau măcelăriți. În Ardeal ei s-au putut stabili în condiții mult mai bune și mai pașnice.

În timpul domniei lui Matei Corvin (1458-1490) evreii s-au bucurat de drepturi largi, aproape egale cu cele ale populației majoritare, comunitatea din Buda căpătând renume internațional. Se estimează că în această perioadă numărul evreilor s-a ridicat la cel puțin 15.000 de suflete, majoritatea fiind așkenazi de origine germană sau chiar sefarzi izgoniți din Spania și Portugalia.

Regele Matei Corvin şi soţia sa Beatrix întâmpinaţi la Buda. Printre notabilităţi se numără şi prefectul evreilor (în partea stângă a gravurii)

Odată cu căderea Regatului Ungar sub dominație turcă, după celebra bătălie de la Mohács din 1526, numărul evreilor a scăzut vertiginos. Majoritatea au fost uciși sau au părăsit regatul învins, în sec. al XVII-lea rămânând doar câteva mii de suflete.

Primul recensământ oficial al evreilor din Regatul Ungar (Conscriptio Judaeorum) s-a făcut între 1735 și 1738, numărul acestora ridicându-se la 12.000. O parte însemnată era distribuită în nord-vestul țării, în județele Pozsony, Nyitra, Trencsén, Moson, majoritatea lor fiind originari din Cehia și Moravia. Alții, stabiliți în vestul țării, în județele Vas și Sopron, erau de origine austriacă sau germană. Majoritatea capilor de familie erau comercianți agricoli, cârciumari, mici meseriași, negustori de vinuri sau rachiu.

Primul recensământ “științific“ efectuat de autoritățile ungare în 1869, după crearea dualismului austro-ungar, a oferit date destul de exacte cu privire la distribuția teritorială a populației evreiești și la ponderea ei numerică în cadrul localităților. La acea dată, evreii reprezentau cca. 4,6% din totalul populației, o creștere netă însemnată în raport cu anul 1738, când erau numai 1,3%. Putem conchide că în acești cca. 130 de ani numărul evreilor s-a triplat. În contextul creșterii semnificative a populației evreiești din prima jumătate a sec. al XIX-lea, mai ales din anii 1840 și 1850, se cuvine menționată imigrarea masivă a cca. 100.000 de evrei galițieni, în majoritatea lor foarte săraci, foarte religioși și neștiutori de maghiară sau germană.

După întemeierea dualismului austro ungar din 1867 s-a accelerat spectaculos afluxul evreilor către orașele mari, în special către Budapesta, respectiv al imigranților galițieni către nord-estul rural al Ungariei. Spre sfârșitul sec. al XIX-lea s-a întețit disputa internă dintre ortodocșii habotnici, hasizi originari din Galiția și neologii asimilanți din marile orașe. În 1910, ca urmare a dezvoltării capitaliste și urbane a societății, ponderea evreilor cu limbă maternă maghiară a ajuns la 76,9%, restul având limba maternă germană (21,7%), idiș sau diverse limbi slave.

Sinagoga din. str. Dohány din Budapesta, construită în 1856

Tot spre sfârșitul sec. al XIX-lea s-au accentuat tendințele asimilaționiste, precum adoptarea în masă de nume de familie maghiare, respectiv convertirea la creștinism, în special la Biserica Reformată. Tot în această perioadă cca. 5-7% dintre evrei au emigrat în America, dar scăderea demografică a fost compensată de sporul natural și de imigrația galițiană.

Conform recensământului din 1910, din totalul populației evreiești erau 59,3% liberi profesioniști sau angajați, 34,4% muncitori, 3,1% industriași sau latifundiari cu proprietăți de peste 100 ha și 3,2% mici agricultori cu terenuri de până la 100 ha.

Între 1867 și 1910 a crescut spectaculos ponderea evreilor în sânul meseriilor libere, astfel că 61% dintre comercianți, 58% dintre tipografi, 48,5% dintre medici, 42% dintre cârciumari, 24% dintre brutari și măcelari, precum și 21% dintre croitori erau evrei.

În 1913, înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, 20% dintre elevii școlilor generale, 37% dintre elevii liceelor, respectiv 34,1% dintre studenții Universității Pázmány din Budapesta și 31,9% dintre studenții Institului Politehnic erau israeliți.

Numărul maxim al populației evreiești din Ungaria a fost atins în 1910, înaintea Primului Război Mondial și anume 911.227 de suflete. La aceștia se adaugă și cei 21.231 din Croația, care era parte integrantă a Regatului Ungariei și cei cca. 20.000 de refugiați galițieni izgoniți de pogromurile din Polonia și Ucraina.

Perioada dualismului austro-ungar este considerată epoca de maximă înflorire și stabilitate a evreimii ungare, în care ea s-a dezvoltat aproape nestingherit din punct de vedere economic, social, cultural și comunitar. Expresiile béke idők (vremuri de pace) și arany kor (epoca de aur) persistă și astăzi în mentalitatea colectivă evreiască, dar și a majorității maghiare.

Această perioadă de înflorire evreiască, suprapusă dezvoltării fără precedent a întregii societăți, a fost caracterizată de trei procese care au evoluat în paralel: integrarea unei însemnate mase evreiești în cadrul națiunii maghiare, asimilarea aproape totală a cca. 20% dintre evrei prin trecerea la creștinism și apariția mișcării sioniste, conduse de viitorul părinte al Statului Israel, Theodor Herzl.

Theodor (TIvadar) Herzl

În Primul Război Mondial se estimează că numărul soldaților și ofițerilor evrei căzuți pe diferitele fronturi a fost în jur de 10.000, această statistică fiind folosită apoi în campaniile antisemite care-au urmat. Numărul relativ scăzut de victime față de populația majoritară se datorează faptului că evreii, având un grad mai ridicat de educație, au fost distribuiți la arme tehnice precum artileria, la logistică și intendență, și mai puțin la infanterie, unde pierderile prin însăși logica războiului convențional au fost mult mai ridicate.

După Tratatul de pace de la Trianon din 1920, care a constituit o tragedie pentru națiunea maghiară, fostul Regat Ungar a pierdut 71,4% din teritoriu și 63,5% din populație. Pentru minoritatea evreiască tratatul a însemnat o piatră de cotitură spre antisemitism oficial, de stat, apoi spre asuprire și persecuții de tot felul, terminând cu lichidarea fizică colectivă instrumentată de statul horthyst și apoi de cel nyilasist.

Militari evrei maghiari în Primul Război Mondial

În 1920 populația evreiască s-a cifrat la 473.000 de suflete, sau 5,9% din totalul populației, cava mai puțin ca înainte de Trianon (6,2 %). Ca urmare a înrăutățirii situației generale a evreimii, asimilarea s-a accentuat, astfel în 1930, 97% din israeliți se declarau de limbă maternă maghiară. În perioada interbelică asistăm la creșterea majoră a populației evreiești din Budapesta, aceasta ajungând la 45% din totalul populației evreiești. Foarte mulți evrei săraci din provincie au luat drumul capitalei, încercându-și norocul și noua în marea metropolă. Încă de atunci, un slogan al extremei drepte, perpetuat din nefericire până astăzi, numește capitala Judapest.

Din cauza politicii antisemite și a promulgării celor trei legi rasiale, de scoatere treptată a evreilor din economie, finanțe, administrație și meserii libere (1938, 1939 și 1941) între 1920 și 1941, cca. 60.000 de evrei s-au creștinat, adoptând nume maghiare, pentru a scăpa de persecuțiile rasiale. Din cauza prezentului amenințător și a viitorului incert, sporul natural al minorității evreiești a scăzut drastic de la 32 la mie în 1910, la 18 în 1930. În aceeași prioadă cca. 30.000 de evrei, mai ales din zonele rurale și periferice, au emigrat – majoritatea în SUA, o mică parte în Palestina, Anglia, Franța sau America de Sud.

Numerus clausus instituit de autoritățile horthyste era îndreptat împotriva supra-reprezentării evreiești în meseriile libere: 23% dintre actori, 34% dintre ziariști, 32% dintre medici, 41,5% dintre industriași, 19,6% dintre latifundiari, 30% dintre cadre didactice universitare și studenți, 25% dintre funcționari în administrația de stat.

Ca urmare a politicii iredentiste și revanșarde duse de regimul horthyst și al alianțelor încheiate de acesta cu Germania hitleristă și Italia fascistă, în 1940 și 1941 au loc realipiri de teritorii în favoarea Ungariei, dintre care cea mai importantă este Dictatul de la Viena din 1940, prin care Transilvania de Nord și capitala regiunii, Cluj, au fost reîncorporate în statul ungar fascist. A fost o tragedie de proporții pentru locuitorii evrei ai acestor teritorii, care automat au căzut sub incidența legilor rasiste ale regimului horthyst de la Budapesta. Astfel cca. 320.000 de evrei (164.000 din Ardeal, 68.000 din Slovacia de sud, 14.000 din Banat, 78.000 din Ucraina subcarpatică, plus 10.000 de evrei convertiți sau atei și 10.000 refugiați din Polonia) au devenit supuși unguri, nu cetățeni, marginalizați, fără drepturi cetățenești, înjosiți și privați de mijloace de subzistență.

Atrocitățile fizice directe ale autorităților horthyste împotriva evreilor au început în 1941, în 28-29 august, la Kameneţ-Podolski în Ucraina, unde cca. 18.000 de evrei apatrizi sau refugiați din Polonia, au fost masacraţi de către militarii germani cu concursul entuziast al complicilor lor ucraineni. Doar 2-3 mii dintre ei au scăpat în mod miraculos.

Tot în 1941, în ianuarie, trupele maghiare care au reocupat Voivodina, au organizat câteva carnaje îndreptate împotriva partizanilor sârbi, ocazie cu care au executat cu sânge rece și cca. 1000 de evrei.

Evrei maghiari în detaşamentele de muncă

O altă josnicie, o rușine de neşters din istoria maghiară, practic un asasinat premeditat, a fost trimiterea a zeci de mii de bărbați evrei de vârstă militară pe frontul rus, în așa-numitele detașamente de muncă fără arme, doar cu lopeți, târnăcoape și roabe pentru a susține logistic diviziile de luptă. Din cauza urii de rasă, marele contraamiral Horthy a trimis zeci de mii de potențiali combatanți la moarte sigură, în stepele înghețate ale Ucrainei și Rusiei. Ce umilință pentru mulți ofițeri și subofițeri cu pregătire militară solidă, absolvenți ai celebrei Academii Militare Ludovika, cu experiență de luptă din Primul Război Mondial, a căror unică vină era de a fi evrei! Între 40 și 42.000 de astfel de militari evrei au murit din cauza condițiilor inumane, sau au fost asasinați mișelește pe front, de multe ori de către propria armată, între 1941 și 1943.

(Va urma)

George Vigdor

Surse: RUBICONLINE – Sebők László, http://rubicon.hu/  

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Marica Lewin commented on September 5, 2020 Reply

    Va multumesc pentru acest articol atit de frumos și instructiv pentru mine, eu fiind născuta și crescută in Iași, familia mea stabilită acolo de generații.
    Nu cunosc mult istoria , originile, obiceiurile și traditiile evreimii maghiare.
    Ma bucura ca acest popor de vitezi ,hazarii , nu a dispărut din istorie și continua și astăzi , bineînțeles sub alta forma,.
    Calde și sincere felicitări pentru o postare atit de interesantă .

  • Andrea Ghiţă commented on September 3, 2020 Reply

    Articolul este bine-venit. Aştept continuarea.

    • George Vigdor commented on September 3, 2020 Reply

      Cu mare plăcere. Mai ales că mă trag din acest trib și mulți l-au părăsit sau renegat.

  • Theodor toivi commented on September 3, 2020 Reply

    Arthur Koestler : Literatura falsa care a generat sentimente anti israeliene. ADN -urile realizate la Rambam Haifa au demonstrat ca atat ashkenazimii cat si sfaradimii au o origine comuna; Iudea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *