Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert 3. Comunismul 1945-1956

Calvarul evreimii maghiare a început în 1919-1920 cu teroarea albă a detașamentelor paramilitare ale contraamiralului Horthy, care s-au dedat la atacuri și crime colective îndreptate împotriva populației evreiești în multe sate și orașe din provincie. Au urmat umilințe, jigniri, apoi agresiuni fizice, exproprieri, expulzări, urmate la nivel general de scoaterea forțată din viața economică și socială și segregarea rasială decretată prin legile antievreiești din 1938, 1939 și 1941. Prigoana antievreiască a culminat cu strângerea, transportul în Germania și lichidarea fizică premeditată, sistematică și industrial-eficientă a evreilor în lagărele de concentrare.

Pentru ca tacâmul tragediei să fie și mai cumplit, amintesc și incidentele antisemite sângeroase din primăvara anului 1946, după revenirea fărâmei de supraviețuitori în locurile natale, la Kunmadaras, Miskolc și Makó, soldate cu zeci de morți.

După megatragedia Holocaustului, evreilor unguri rămași miraculos în viață, cca. 220.000 la număr, le rămâneau câteva căi de continuare a existenței:

  1. Ruperea rădăcinilor evreiești, negarea trecutului, asumarea deplină a identității maghiare prin schimbarea numelor, dar fără trecere la creștinism ca în trecut. Curentul renegării a fost atât de puternic, încât cea mai mare parte a generației născute după război din părinți supraviețuitori nici nu știa că are ascendență iudaică. Abia din anii 90, după căderea comunismului și înlăturarea tabuurilor kadariste de trecere sub tăcere a însăși existenței unei minorități evreiești, o mică parte a celei de-a doua și treia generații de supraviețuitori a revenit la rădăcinele firești, la tradiție, sau cel puțin la instituții comunitare și culturale normale.
  2. Părăsirea țării, asimilată cu iadul pe pământ. O parte din această categorie, mai ales intelectuali de vârf, ingineri, medici, în mare parte asimilați, fără conștiință iudaică sau sionistă profundă, cosmopoliți, vorbitori de limbi străine, s-au orientat spre statele vest europene, SUA, Canada, Australia, până la consolidarea Cortinei de Fier și în timpul breșei de patru săptămâni cu ocazia Revoluției din 1956. Cei cu conștiință evreiască, religioasă sau sionistă, au luat drumul Palestinei, mai târziu al Israelului, până prin 1952, când porțile ideologice și politice instituite de noua dictatură stalinistă nu a mai permis acest exod, decât într-un mod extrem de limitat, până la oprirea completă, mai ales după Războiul de Șase Zile, când relațiile diplomatice dintre Ungaria și Israel au fost întrerupte până în 1989.
  3. Identificarea, reală sau simulată, cu ideile comuniste, ale internaționalismului proletar, cu noul regim comunist de factură stalinistă. Unii evrei credeau sincer în noul regim, care după secole de suferință va aduce în sfârșit egalitate, libertate și fraternitate între toți cetățenii. Mulți dintre ei au fost mai devreme sau mai târziu dezamăgiți de fața adevărată a acestui regim despotic, dar nu au avut curajul să i se opună pe față, cel mult s-au retras din linia întâi a aparatului de stat, administrativ sau cultural. Evreii care au simulat identificarea cu noul regim voiau în mare parte doar să-și asigure un viitor stabil și prosper după mizeria, umilințele și privațiunile îndurate de decenii. Mulți dintre ei, având pregătire universitară sau fiind buni profesioniști, au prins poziții bine remunerate în linia a doua a aparatului de stat, în instituții de învățământ și culturale de prestigiu, în comerțul intern și internațional, în cercetarea științifică și diplomație. O mică parte, mânați de dorința de revanșă istorică, s-au plasat în aparatul represiv, în Poliție, în Procuratură și Magistratură, în armată, în aparatul de partid și cel propagandistic, dar cariera lor nu a fost de lungă durată, ei fiind eliminați după Revoluția din 1956, sau cel mult după 1967, odată cu consolidarea antiisraelianismului din blocul sovietic. Epurarea elementelor evreiești din aparatul represiv s-a făcut sub pretextul originii burgheze, ori a simpatiilor sioniste, a devierilor de dreapta, niciodată direct prin antisemitismul fățiș care nu a dispărut din cercurile oficiale, a fost doar măturat sub preș.

Pentru a ilustra cât mai exact cele trei tendințe fundamentale de existență ale evreimii maghiare supraviețuitoare, iată câteva cifre edificatoare. În 1948, Uniunea Sionistă Maghiară avea 15.000 de membri înregistrați. Mulți dintre ei, cu simpatii de stânga, erau și membri ai Partidului Social Democrat sau ai Partidului Comunist. După documentele celor două partide din 1949, PSD avea cca. 5000 de membri evrei, iar cel comunist 12.500. Între 1945 și 1955, până la închiderea ermetică a porților, cca. 35.000 de evrei maghiari au emigrat în Occident, legal sau ilegal.

Mii de evrei sărmani și traumatizați au intrat benevol în Partidul Comunist, în speranța unui viitor mai bun. Aceste adeziuni în masă au stârnit prima ruptură cu majoritatea comuniștilor unguri, care susțineau că evreii intră în partid pentru a răzbuna ororile războiului, sau pentru a-și ascunde trecutul burghez și legăturile cu capitalul străin.

Odată cu preluarea puterii absolute de către Partidul Comunist în 1949, acesta a trecut la lichidarea organizațiilor civile, sioniste, culturale și sportive independente ale evreimii maghiare, cu greu reorganizate după 1945. Furia ideologică și tăvălugul administrativ-judiciar s-au îndreptat în primul rând împotriva Uniunii Sioniste Maghiare și a Organizației Americane Evreiești Joint, care în perioada 1946-1952 a distribuit ajutoare de primă necesitate precum alimente, medicamente, haine, mobilă, cămine sociale evreilor maghiari supraviețuitori în valoare de cca. 52 milioane de USD.

În 1948 școlile evreiești au fost etatizate, în schimb cultul mozaic a căpătat un statut independent. În 1950, sub presiunea statului comunist, cele trei curente religioase ale evreimii maghiare (ortodox, neolog și status quo ante) au fost comasate într-o unică instituție religioasă – Centrul de Stat al Israeliților Maghiari, MIOK. A urmat subjugarea completă a cultului mozaic, când MIOK a fost subordonat Oficiului de Stat pentru Afaceri Religioase. La începutul anilor 50, celebrului paragraf 25 al funcționării Rabinatului stabilea că “rabinilor le este interzis să propovăduiască de la amvon, la adunări cu enoriașii, la școală sau universitate sau chiar în particular, învățături, teze sau păreri care contravin politicii oficiale de stat și idealurilor comuniste“. În paralel cu tendințele generale asimilaționist-secularizante manifestate de decenii în rândul evreimii maghiare, după trauma colectivă a Holocaustului și presiunea ateistă a statului communist, activitatea religioasă s-a restrâns dramatic, dar a supraviețuit ca prin miracol celor patru decenii de comunism, înregistrând un reviriment parțial din anii 90.

În 1949 s-a semnat un acord între Israel și puterea comunistă din Ungaria, care a permis emigrarea în Israel a cca. 3000 de evrei până în 1953. După 1956 regimul a permis emigrarea în Israel a încă cca. 10.000 de evrei, dar din 1967, sub presiune sovietică și după sistarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, emigrarea a fost totalmente oprită.

Sub paravanul antisionist, mulți comuniști evrei, precum și foști lideri sioniști sau comunitari au început să fie dați afară din aparatul de stat și de partid. Treptat sionismul a devenit un păcat capital în biografia oricărui comunist evreu. În această campanie au fost arestați și condamnați la termene lungi de detenție dr. Stöckler Lajos, Domokos Miksa, Benedek László,  și chiar torționarul Péter Gábor, emblematic pentru represiunea comunistă din primii ani ai regimului, căzut pradă în cele din urmă originii sale etnice.

Între 1951 și 1953 cca. 2800 de evrei din orașele mari, în special din Budapesta, au fost deportați în provincie sub pretextul că erau burghezi și dușmani de clasă.

În ciuda noului-vechi antisemitism mascat în antisionism sau luptă de clasă împotriva vechii burghezii, evreimea maghiară a avut sute, poate chiar mii de slujitori înfocați ai dictaturii comuniste, care au comis nelegiuiri, nedreptăți, au dat ordine antiumane sau chiar au comis crime abominabile. Iată câteva nume de tristă amintire din lista rușinii: Rákosi Mátyás liderul Partidului Comunist Maghiar (1948-1956) și premier ( 1952-1953 ), Gerő Ernő prim secretar al Partidului, Kovács István secretar de partid al Budapestei, Kis Károly politician, membru al Comitetului Central, Nográdi Sándor general la Ministerul de Interne, Horváth Márton, Bethlen Oszkár ideologi și ziariști, comandanți și ofițeri superiori ai temutei AVH, Securitatea Statului: Péter Gábor, Szűcs Ernő, Farkas Vladimir, Farkas Mihály, Piros László, Fehér Sándor, Bauer Miklós, Pető László, Komlos János, dr.Aranyi Sándor și mulți alții. În 1953, majoritatea ofițerilor superiori evrei menționați au fost epurați, condamnați la moarte sau ani grei de temniță, pentru excese și dogmatism, de către noua orientare moderat reformistă a premierului Nagy Imre. 

În cadrul grupării reformiste a lui Nagy Imre, personalități politice evreiești au fost masiv reprezentate: Donáth Ferenc, Fazekas György, Gimes Miklós, Heltai György, Vásárhelyi Miklós. Un nou socialism mai puțin dogmatic, cu față umană era dorit și de personalități  evreiești de marcă precum: Déri Tibor, Háy Gyula, Örkény István, Karinthy Ferenc, Aczél Tamás scriitori importanți, Kende Péter, Kövesi Endre, Lőcsey Pál, Méray Tibor gazetari de renume, Kornai János, Péter György, Tardos Márton economiști de marcă, Mérei Ferenc, Szalai Sándor sociologi reputați, respectiv Lukács György, Heller Ágnes filosofi prestigioși care l-au susținut pe Nagy Imre în lupta sa internă împotriva comunismului dogmatic stalinist reprezentat de Rákosi Mátyás.

În guvernul revoluționar de coaliție al lui Nagy Imre, cominternist stalinist devenit mai târziu comunist reformator, erou și martir al Revoluției din 1956, au existat mulți demnitari evrei, dintre care trei miniștri: Apró Antal, Münnich Ferenc și Lukács György.

În timpul Revoluției din 1956, îndreptate împotriva regimului stalinist dictatorial și a ocupației sovietice, mulți evrei s-au distins printr-un curaj deosebit, luptând împotriva tancurilor sovietice, a mașinii de război a Armatei Roșii în fața căreia nu aveau nicio șansă. Ei au cucerit respectul și admirația întregii lumi, sperând în sprijinul american și occidental, care însă a venit abia 34 de ani mai târziu, dar pe cale diplomatică, pașnică. Printre ei i-aș aminti pe Marián István, șeful Catedrei Militare a Institutului Politehnic, Kovács István, șeful de stat major, Gosztonyi Péter, adjunctul generalului Maléter, comandantul forțelor armate răsculate împotriva Armatei Roșii, Angyal István și Szirmai Ottó, conducătorii luptătorilor din Tüzoltó utca și mulți alții,  

În timpul Revoluției au avut loc și incidente criminale antisemite, săvârșite de elemente fasciste și de dreapta, de foști nyilașiști, care au ieșit din închisori sau au profitat de războiul civil. Aemenea fiarelor dezlănțuite, ei au agresat și au ucis evrei mai ales în orășele de provincie, animați de ura ancestrală inexplicabilă, luându-și revanșa pentru cele îndurate în regimul comunist. Între 23 octombrie și 4 noiembrie 1956, câteva zeci de evrei au fost uciși și sute au fost bătuți crunt în localități precum: Nyíradony, Hajdunánás, Balkány, Máriapocs, Nyírbátor, etc. Aceste evenimente tragice au determinat exodul unei importante părți a populației evreiești din provincie rămase după Holocaust. Se estimează că în timpul și după Revoluția din 1956, cca. 200.000 de cetățeni maghiari s-au refugiat în Vest, trecând ilegal frontiera în Austria. De aici, din lagărele de refugiați, ei au fost distribuiți în statele vest europene, SUA, Canda, Australia, dar și în Mexic, Brazilia, Argentina, Venezuela și alte state americane. Din totalul transfugilor, cca. 22.000 de persoane, (cca. 10%) erau evrei maghiari. Printre ei erau sute de intelectuali și profesioniști care doreau să scape cu orice preț din raiul comunist. În decembrie 1956, doar la Viena s-au înregistrat 5000 de refugiați evrei.

Datorită atrocităților antisemite din provincie, cca. 10.000 de evrei, mai ales din nord estul țării, s-au stabilit la Budapesta și în alte centre urbane, renunțând la orice legătură cu propria iudaitate.

La 11 ani de la Holocaust și după aproape un deceniu de comunism stalinist dur, evreimii maghiare nu i-a mai rămas decât asumarea unui profil etnic sau religios foarte vag, aservit în întregime puterii partidului unic ori cel mai bine și sigur, ruperea definitivă cu rădăcinile iudaice.

George Vigdor

Surse:

Haraszti György – Trapéz a lejtőn – 15 dec 2016, Conferință la sediul Academiei Ungare la sărbătorirea a 70 de ani ai academicianului Karády Viktor

Kovács András: A zsidókérdés a mai magyar társadalomban in: Zsidóság az 1945 utáni Magyarországon, (Párizs: Magyar Füzetek kiadása, 1984)

Várdy Péter: Befejezetlen múlt – mai magyar zsidó valóság in: MiszlivetzFerenc – Simon Róbert (szerk.): Zsidókérdés Kelet- és Közép-Európában, (Budapest: ELTE Állam- és Jogtudományi Kar Tudományos Szocializmus Tanszék, 1985), 

Kovács András: Magyar zsidó politika a háború végétől a kommunista rendszer bukásáig in: Múlt és Jövő 2003/3,

Győri Szabó Róbert:A kommunista Párt és a zsidóság Magyarországon (1945-1956)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • George Vigdor commented on October 12, 2020 Reply

    Sunt departe de a fi sau de a emite pretenții de sociolog. Două explicații pentru asimilarea mai rapidă a evreilor unguri decât cei români, pe scurt: Prima, evreii din Ungaria s-au stabilit inițial din vestul Europei, din Germania, Moravia, Austria, state cu civilizație mai avansată, deci modelul de emancipare a fost mai apropiat și mai la-ndemînă. A doua, ponderea evreilor religioși raportată la totalul populației evreiești în România a fost mult mai mare decât în Ungaria.

    • BORIS MEHR commented on October 12, 2020 Reply

      MULȚUMESC,CRED CĂ E CORECT

  • George Vigdor commented on October 12, 2020 Reply

    Opinia mea este că ungurii n-au cotit la dreapta în ultimii 10 ani în mod esențial, tradiția dreptei conservatoare și a extremei drepte fasciste a fost întotdeauna prezentă puternic în ethosul maghiar de peste 100 de ani. Cotitura politică și nițel ideologică din urmă cu un deceniu s-a datorează proastei gestionări a țării de către guvernele socialist-liberale. Nu cred că abordarea ideologică personală este un sfetnic bun. Realitatea depășește întotdeauna ideologia, mai mult trăim o eoocă postideologică, populistă întâi de toate. Sfatul meu e să ne bucurăm deocamdată de renașterea vieții evreiești de cult și culturale în Ungaria, de protecția guvernului Orbán, de atitudinea sa proevreiască și proisraeliană pe plan internațional. Deocamdată evreii sunt agresați la New Zork, la Paris, Londra și Berlin.

  • BORIS MEHR commented on October 12, 2020 Reply

    Intre asimililare și participare la Holocaust atitudinea oficială a Ungariei în sec. XIX-XX s-a situat la extreme. În România evreii au venit în număr semnificativ din Imperiul Țarist în sec/ XIX. Reacția a fost negativă, înșiși liberalii fiind adversari., considerând că exista o concurență. Ar fi interesantă o analiză sociologică comparativă a evoluției relațiilor evreilor cu majoritareii în cele două țări. De ce evreii din Ungaria s-au asimilat ma rapid ?

  • Robert Robicsek commented on October 12, 2020 Reply

    Acum vreo 10 ani am incetat vizitele,pina atunci destul de dese, in Ungaria. Nu numai ,dar si din motive ideologice. Cind ungurii au cotit puternic spre dreapta cu Jobik si Fidesz tot mai puternici ,au reaparut si semnele traditiei antisemite pe care nici odata nu s-au straduit prea mult s-o ascunda.
    Nu stiu ce vor aduce urmatorii o suta de ani dar daca judecam dupa suta dinainte, nu putem fi prea optimisti.

  • Veronica Rozenberg commented on October 6, 2020 Reply

    In urma Pacii de la Berlin (1878) i s-a cerut Romaniei de atunci sa acorde drepturi cetatenesti cetatenilor de rit evreiesc. Unul dintre cei care s-au impotrivit in mod categoric la aceasta cerere a fost I. C. Brătianu, iar cetatenia nu a fost acordata.
    Citez in continuare dintr-o sursa in care este “citata”, cine alta daca nu Lya Benjamin?!:

    https://www.rri.ro/ro_ro/100_de_ani_de_la_incetatenirea_evreilor_din_romania-2597797

    unde se mentioneaza urmatoarele: Până în 1919, evreii din România nu au avut drepturi civile deoarece Constituţia din 1866 prevedea în celebrul articol 7 că numai cei de religie creştin-ortodoxă puteau fi cetăţeni români. Mulţi evrei însă au contribuit la economia, cultura şi arta române iar mulţi au luptat în armata română în războiul pentru independenţă din 1877-1878 şi în anii primului război mondial.

    Art. 7 – Constitutia 1866 :
    Insusirea de Roman se dobandesce, se conserva si se perde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri crestine pot dobindi impamentenirea.

    Cu toate acestea evreii care au partiipat in WWI, au devenit posesori ai cetateniei romane. Bunicul meu matern, locuitor al orasului Botosani a primit cetatenia impreuna cu familia sa, in urma acestei masuri.

    Legiferarea definitiva a cetateniei romane pentru evrei a fost stabilita prin Constitutia din 1923, Art. 133, citat mai jos:

    Art. 133. – Se ratifica decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, publicat in Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetatenesti; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, si No. 3.464 din 12 August 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la incetatenirea evreilor cari locuiau in vechiul Regat.

    Deasemenea se ratifica si toate decretele-legi de incetatenire individuala, cari s’au facut inaintea decretelor specificate mai sus.

    Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu’si vor fi regulat incetatenirea in termenul prevazut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face declaratiunile de incetatenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, in termen de trei luni dela promulgarea acestei Constitutiuni.

    Si o experienta personala, desigur ca nu poate fi generalizata.
    Singura tara din lume in care am avut de-a face personal cu reactii de antipatie, ura si lipsa de loialitate, fata de mine, ca cetatean israelian, nevorbitor de limba maghiara, a fost Ungaria, in anul 2008, cand am avut in timpul sejourului meu acolo, de o saptamana (tot arhive 🙂 ).
    In realitate a fost si tara in care nu a fost deloc usor sa te descurci in lucruri simple, fara a cunoaste limba maghiara, pe care eu din pacate o cunosc foarte limitat, adica sa numar pana la 10.

    Am avut insa o experienta absolut oribila cu unul dintre Spitalele de Urgenta la care m-am prezentat cu o infectie provocata de o unghie incarnata.

    Am vizitat ceva locuri in lume, dar o experienta atat de brutala cu oficialitatile medicale de atunci, cu oficialitatile in general nu am avut.

    Atitudinea aceasta oficiala se suprapune in mintea mea, desigur, pe aceea avuta de guvernul ungar in relatia cu emigrantii tarilor care au ajuns in Europa dupa 2015.
    Simpatia lui Orban fata de Israel, banuiesc ca este determinata exclusiv de interese, economice, politice si poate de alta natura.

    Dar nu-i nimic nou sub soare…

  • George Vigdor commented on October 6, 2020 Reply

    Romania a acordat evreilor cetatenia si drepturi egale de-abia in 1924 prin celebra lege Marzescu.
    In ciuda controverselor paneuropene pe care le provoaca guvernarea Orban, este absolut laudabila atitudinea internationala proisraeliana si proevreiasca.

  • George Vigdor commented on October 6, 2020 Reply

    Diferenta dintre procentul ridicat de evrei romani emigrati in Israel in raport cu procentul scazut de evrei unguri emigrati in Statul Evreu se explica in primul rind prin gradul ridicat de asimilare al evreimii maghiare pina in 1945 in comparatie cu cel al evreimi romane. Romania a fost ultima tara din Europa care a acordat cetatenie si drepturi egale evreilor, pe cind in Imperiul Austro-Ungar acest fapt s-a implinit deja in 1867. In al doilea rind, miscarea de stinga, social democrata si comunista a fost mult mai puternica in Ungaria decit in Romania, in consecinta dupa caderea regimului fascist, mult mai multi evrei unguri decit romani au crezut sincer in viitorul comunist si n-au plecat in Israel. In al treilea rind, din 1967 pina in 1990, intre Ungaria si Israel au fost intrerupte relatiile diplomatice, deci cei care au dorit sa emigreze nu au avut cum. La final un mic surub: evreii transilvaneni si banateni nu pot fi considerati tocmai evrei romani, doar in parte, deci statistica de sus e cu cintec.

    • gabriel gurm commented on October 7, 2020 Reply

      1.Explicațiile sunt logice, multumesc.
      2.Intr-adevar, multi evrei români se consideră transilvăneni, basarabeni, bucovineni, bănățeni, numai români nu……
      Probabil că și aici există o explicație.
      GBM

  • Marica Lewin commented on October 6, 2020 Reply

    Poate nu este strict legat de acest articol bine documentat și interesant, dar as vrea sa observ ca singura țara care susține Israelul in UE este Ungaria. De asemenea, unicul stat din EU care a fost prezent la încheierea Tratatului de pace Abraham, este de asemenea Ungaria.
    In Israel trăiesc numeroși evrei unguri proveniți mai ales din Transilvania și Banat.

  • gabriel gurm commented on October 6, 2020 Reply

    Interesantă poate fi comparația intre atitudinea evreilor români și a celor unguri față de Israel.
    Din câte înțeleg doar o mică minoritate a evreilor unguri (din cei 220.000 supraviețuitori ai Holocaustului) au emigrat în Israel.
    Spre deosebire de ei, evreii români au emigrat in Israel in procent (după părerea mea) apropiindu-se de 80%, întrucât din 1948 și până în anul căderii comunismului, aproximativ 280.000 evrei români au făcut alya, din cei aproximativ 320-350.000 rămași în Israel după cel de al doilea râzboi mondial.
    Oare cum se explică această diferență?
    GBM

  • George Vigdor commented on October 3, 2020 Reply

    Datorita complexitatii si vastitatii subiectului, evenimentele si persoanele care au participat la ele pot fi amintite doar telegrafic. Am incercat sa comprim in limitele unui articol de ziar, cit mai multa esenta. Bineinteles, multe chestiuni importante volens-nolens ramin pe dinafara.

  • Peter Singer commented on October 3, 2020 Reply

    Va multumesc pentru datele despre evreii unguri din perioada 45-56. Bineinteles ca unii din cei amintiti ar merita o descriere mai in detaliu, ma gandesc in special la Gabor Peter si Ferenc Munnich, Mathyas Rakosy fiind destul de cunoscut. Deasemenea un aspect in mod sigur necunoscut pentru muti sunt pogromurile din 56 care de asemenea merita o descriere mai detaliata. Acesti ucigasi au fost si ei celebrati ca luptatori anticomunisti…

  • Ivan G Klein commented on October 2, 2020 Reply

    Articol documentat . Pentru un articol similar despre evreimea romînă , e de dorit folosirea de procentaje de evrei în funcții ( partid / guvern / organe de stat ) reale deci nu figuranți , perioada 1945 – 1989 ( vezi și autobiografia lui Silviu Brucan ) .K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on October 2, 2020 Reply

    Un articol iechilibrat, o trecere în revistă obiectivă a faptelor istorice din trecutul recent. Aştept cu interes episodul despre Revoluţia din 1956 şi, eventual, unul despre Revoluţia Sfaturilor.

  • George Vigdor commented on October 2, 2020 Reply

    Exista foarte multe paralele cu destinul postbelic al evreimii romane sub comunism, date de aceleasi reactii individuale firesti fata de noua orinduire. Adeziunea, asimilarea sau emigrarea sunt cele 3 similitudini cu specificitati locale. Multumesc pentru aprecieri.

  • BORIS MEHR commented on October 2, 2020 Reply

    deși cunosc numai câteva nume , am citit cu interes și apreciez modul obiectiv în care este tratată situașia evreimii din UNGARIA, încercând sî fac o paralelă cu cea din ROMÂNIA.Mulțumesc autorului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *