Să nu uiți!– însemnări din lagărul de la Djurin

La editura Hartung-Gorre din Konstanz (Germania), în colecția Judaica, tocmai a apărut cartea lui Wolf Rosenstock, intitulată VERGISS NICH. Notizen aus dem rumänisch-deutschen Vernichtungslager Dschurin (SĂ NU UIȚI. Însemnări din lagărul româno-german de exterminare Djurin. Volumul a fost îngrijită și completat de prof. dr. Erhard Roy Wiehn.

Când prof. Wiehn mi-a vorbit despre această carte, i-am spus imediat că mă interesează, fiind vorba de Djurin, locul unde în tinerețe am petrecut cei aproape trei ani de deportare (1941-1944); este chiar posibil să-l fi cunoscut pe autor. Am cerut profesorului permisiunea să scriu o scurtă postfață. Bucuros, prof. Wiehn a fost de acord. Acum câteva zile am primit cartea și vreau să împărtășesc baabelienilor, de fapt și mie, ce am simțit scriind cele câteva rânduri, la atâția ani după deportarea care a lăsat o rană cu o cicatirce nevindecată încă.

Cine a fost Wolf Rosenstock? De fapt nu l-am cunoscut, cum bănuisem la început. Deși am fost în aceeași localitate, drumurile noastre nu s-au intersectat în spațiul restrâns al ghetoului. Dar erau foarte mulți oameni, vreo 3000, mai ales din Rădăuți și Siret, dar și din Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului și Suceava. Abia acum am aflat că erau și din Bucovina de Nord, din Vijnița, poate și din alte localități aflate sub ocupație sovietică în 1940-1941.

Wolf Rosenstock era din Vijnița. Era mai în vârstă ca mine, născut în 1909, un intelectual cu studii juridice și filozofice, un om împlinit. La fel ca mine a supraviețuit deportării și în 1945 s-a întors în România și până în 1961 a activat ca jurist și jurnalist, probabil la București. Nici aici nu l-am întâlnit. Din 1963 a locuit în Germania, la Düsseldorf. S-a căsătorit și a avut 2 fiice. A ocupat diferite funcții în învățământ. Totodată a continuat activitatea publicistică începută încă înaite de război, scrieri filozofice în special, sub pseudonimul W. Roxan. S-a ocupat intensiv și cu problemele politice ale statului Israel și ale vecinilor săi.

În 1984, la editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut prima ediție a jurnalului său, în limba germană, așa cum a și fost scris. Iată ce scrie autorul în loc de prefață:

Aceste notițe au fost scrise într-un lagăr de exterminare puțin cunoscut, în Ucraina. 40 de ani le-am păstrat în manuscris. Când am observat că în curând nu vor mai putea fi descifrate (erau scrise cu creionul), le-am copiat la mașina de scris fără să modific nimic din text. Am fost uimit că deși au trecut mai bine de 40 de ani de când au fost scrise, observațiile mele, în special în ceea ce privește soarta evreilor și istoria lor, sunt actuale și cred că această cronică din Djurin ar putea fi interesantă și pentru cititorul de azi.

Wolf Rosenstock a murit în anul 1990.

În iulie 2020 una din fiicele sale, doamna Simona Ruhm, a contactat editura pentru o a doua ediție a cărții lui Wolf Rosenstock, punând totodată la dispoziția editurii câteva fotografii de familie. Prof. Wiehn mi-a povestit despre aceasta, el fiind și editorul jurnalului meu, Deportiert, apărut în 1993 în limba germană tot la Hartung-Gorre. Auzind că e vorba de o a doua ediție a unui jurnal scris la Djurin, în același loc unde am fost și eu, și știind ce a însemnat pentru noi deportarea, m-am oferit să scriu câteva rânduri, ca o postfață la această reeditare.

Iată ce am scris:

CHIAR E ADEVĂRAT

Eu, Mirjam Korber (Bercovici), sunt una din puținele persoane care mai sunt în viață dintre cei care au fost deportați în ghetoul de la Djurin. Jurnalul meu din acea perioadă și alte trei cărți (Ultimii poate, Ce au devenit ei și Excursii în trecut –  împreună cu sora mea, Sylvia Hoisie) au fost editate tot la Hartung-Gorre de către prof. E.R. Wiehn. La început am crezut că l-am cunoscut pe Wolf Rosenstock. Dar acum nu mai sunt convinsă, nu-mi mai amintesc prea multe amănunte din acea perioadă.

Citind jurnalul, așa-zisele notițe-cronică despre Djurin, îi găsesc o mare asemănare cu jurnalul meu, deși eu am scris în limba română și el în germană. Ambele jurnale au fost scrise cu creionul, au perioade de hiatus și se termină cam în același timp, în toamna anului 1943. Deosebirea este că eu am scris ca o fată de 18 ani, care a fost exclusă de la școală cu un an înainte de deportare, iar jurnalul lui Rosenstock e scris de o persoană adultă, foarte cultă. El a scris despre multe evenimente din ghetou despre care eu nu știam, dar limbajul și expresiile utilizate la Djurin sunt similare. Jurnalul lui Rosenstock e mai complet, deoarece cuprinde și date despre evenimente dinainte de deportare și descrie amănunțit situația socială a evreilor deportați și consecințele nefaste cu privire la posibilitățile de supraviețuire. Cei săraci erau de la început condamnați la moarte prin înfometare și boală. Sunt și date referitoare la stăpânirea reprezentată de jandarmii români, miliția ucraineană, miliția evreiască și șefii comunității evreiești, care într-un fel erau siliți să colaboreze cu stăpânirea. Cele două jurnale se termină însă în același ton: scrisul nu are niciun rost, pentru că NIMENI NU VA CITI JURNALUL!

Au trecut foarte mulți ani de când am scris jurnalul și uneori am impresia că nu eu am fost cea deportată, cea care a suportat chinurile fizice și mai ales pe cele psihologice, care au lăsat urme adânci pentru totdeauna. Dar cititnd ce a scris Wolf Rosenstock, îmi dau seama că e adevărat, toate acestea mi s-au întâmplat chiar mie.

Păcat că nu l-am cunoscut!

Mirjam Bercovici

BUCUREȘTI, 26-10-2020

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Mirjam Bercovici commented on November 1, 2020 Reply

    Răsuns doamnei Grosz
    Nu exiatăă traducere în limba română a jurnalului lui Wolf Rosenstock
    Mi-ar face plăcere să traduc câteva pasaje importante în românește

    • Andrea Ghiţă commented on November 1, 2020 Reply

      Aştept, cu nerăbdare, traducerea Dvs. pentru Baabel!

  • THOMAS. LEWIN commented on October 31, 2020 Reply

    Emoționantă evocare,stimată Doamna Bercovici!Nu l-ați cunoscut pe Wolf Rosenstock,dar v-ati recunoscut în paginile jurnalului său!

  • Eva Grosz commented on October 30, 2020 Reply

    Există traducere în limba română a Jurnalului lui Wolf Rosenstock? Dacă nu,puteți să ne traduceți câteva episoade ? Mă interesează mult.Eva Grosz

  • MARINA ZAHAROPOL commented on October 30, 2020 Reply

    Deportarea si lagarul au lăsat urme adânci si de neșters, dar in ciuda amintirilor dureroase , traite si retraite in memorie, ele nu va definesc.  Nu sunteți “persoana care a fost in lagăr,” ci numai “persoana care a fost ȘI in lagăr” si aceasta distinctie, care valorifica realizarile de-a lungul vieții marchează biruința dv. asupra trecutului de coșmar.

  • Veronica Rozenberg commented on October 29, 2020 Reply

    Profunzimea gandirii si a simtirii dvs trezec ca de obicei, admiratia pentru tot ceea ce impartasiti, mult bine si speranta ca
    “Cele două jurnale se termină însă în același ton: scrisul nu are niciun rost, pentru că NIMENI NU VA CITI JURNALUL! ”

    aceasta presimtire nu va fi adeverita de timp !

  • BORIS MEHR commented on October 29, 2020 Reply

    SUNT NĂSCUT îN NOIEMBRIE 1941, ÎN CAUCAZ, nu am cunoscut TRANSNISTRIA, dar mă simt solidar cu cei care au trecut prin acel iad, sper să citească și alții cu acelali sentiment- omagiul meu autorului și doamnei dr. MIRIAM BERCOVICI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *