Anul Nou al Pomilor – 15 Șvat sau TU biȘvat (Hamișa–Asar biȘvat) după calendarul ebraic – este o sărbătoare agricolă din perioada antichității iudaice, atunci când poporul evreu se afla în țara lui. Era ziua în care începea un an nou pentru pomi. Din punct de vedere meteorologic – folosind un termen modern – se considera că în această zi începe o fază nouă în privința căderii ploilor, ceea ce influența asupra dezvoltării pomilor. În acea zi se obișnuia să se planteze puieți, pomi noi. Se obișnuia și consumul fructelor pomilor, roade legate în anul precedent, deci crescute cu ajutorul ploilor din anul precedent. După începutul diasporei, conținutul acestei sărbători s-a schimbat. Evreii sefarzi și orientali au păstrat amintirea conținutului ei agricol, dar i-au adăugat un conținut cabalistic, legat de seara de ajun de 15 Șvat. Este o cină specială, un ”seder” asemănător cu cel din seara de ajun de Pesah. La această cină sunt respectate norme halahice care cer consumul a patru categorii de fructe, în funcție de forma lor și de forma sâmburilor, precum și consumul a patru pahare de vin. Evreii așkenazi hasidim au preluat acest obicei. S-a încetățenit ideea consumului de fructe aduse din Ereț Israel, care pentru a putea fi păstrate erau zaharisite. De fapt, uneori erau cultivate în alte țări cu climă mediteraneeană… La sfârșitul secolului al XIX-lea mișcarea sionistă a preluat această tradiție, având însă grijă ca fructele respective să provină chiar din Ereț Israel. Acest obicei a continuat și mai târziu: îmi aduc aminte de copilăria mea, la Galați, când bunica mă îmbia în această zi să mănânc ”hamișusărul” (hamișa-asar, 15). Îmi amintesc și bucuria tuturor, atunci când primeam asemenea fructe: fostul Șef-Rabin Moses Rosen avea grijă ca Anul Nou al Pomilor să fie celebrat de evreii din România.

Dar să nu uităm alt fapt. Mișcarea sionistă a preluat și obiceiul plantări de puieți, atât pomi fructiferi, cât și copaci, de exemplu pini sau chiparoși, în ziua de 15 Șvat. Era forma de refacere a pădurilor din Ereț Israel, de refacere a țării, a înverzirii ei. Faptul a fost prezentat cu bucurie și cu mândrie de poeți ebraici din perioada interbelică, imigrați în Ereț Israel. Fenomenul s-a dezvoltat în perioada mandatului britanic asupra Palestinei. Era important ca în Palestina Mandatară să se așeze evrei, pentru a o transforma în cămin național al poporului evreu, dar și de a o dezvolta economic și de a forma noul ei peisaj. Tineri din mișcările de tineret se duceau să planteze pomi și copaci în fiecare an de Anul Nou al Pomilor. Sunt cunoscute și eforturile organizațiilor Keren Kayemet LeIsrael și Keren Hayesod: donații bănești substanțiale în acest scop erau făcute de evrei din diaspora, printre care și de evrei din România.

În perioada interbelică, unul dintre scriitorii ebraici care au scris cu entuziasm și cu tendință mobilizatoare despre refacerea pădurilor și plantarea de pomi în ziua de 15 Șvat a fost Jacob (Yakov) Fichman. El s-a născut la 25 noiembrie 1881 la Bălți, în Basarabia, într-o familie religioasă. Inițial, a primit o educație tradițională, cu un profesor particular. Limba lui maternă era idiș: datorită educației tradiționale a învățat limba ebraică. La vârsta de 14 ani a părăsit casa părintească, a plecat la Chișinău, apoi în alte orașe din teritoriul permis așezării evreiești din Imperiul Țarist, printre care Odesa și Varșovia. A învățat limba rusă și și-a format și o cultură generală, în parte la gimnaziu, în parte ca autodidact. În paralel a început să scrie poezii și articole de critică literară, pe care le publica în presa ebraică a vremii. Treptat, a devenit un poet cunoscut. El s-a alăturat mișcării sioniste. În anul 1912 a emigrat în Palestina Otomană, ca redactor al unei publicații ebraice, dar ulterior a revenit în Europa, aflându-se la Berlin (1914) și apoi la Paris. A revenit în Palestina în anul 1919. Perioada interbelică, a prezenței în Palestina Mandatară, este o perioadă de succes în activitatea lui literară. În timpul vieții sale, Jacob Fichman a publicat circa 300 volume de poezii și poeme, poezii pentru copii, proză poetică, articole și studii critice, eseuri și a prefațat antologii literare. El și-a continuat activitatea literară după întemeierea Statului Israel, continuând să scrie literatură ebraică de factură națională evreiască. Poezia lui are un caracter romantic. În tinerețe, Jacob Fichman a fost influențat de poezia, gândirea și personalitatea lui Haim Nachman Bialik. Printre premiile literare prestigioase pe care le-a primit este Premiul Bialik, de două ori (1945 și 1953) și Premiul Israel, în 1957. Jacob Fichman a încetat din viață la 18 mai 1958 în Israel. Deși astăzi poezia ebraică are alte forme, el continuă să fie citit și cunoscut. Din păcate, el este prea puțin cunoscut în rândul cititorilor de limba română: nu a fost tradus de așa natură încât să fie cunoscut mai bine, deși era originar din Basarabia.

Astăzi entuziasmul pentru plantarea de puieți, ca și față de poeziile și cântecele mobilizatoare în acest sens este mai redus. Fără să fiu poet, m-am gândit să traduc două poezii de Jacob Fichman, care pot fi puse în legătură cu Anul Nou al Pomilor. Prima reflectă bucuria autorului de a vedea migdalul înflorit, în luna Șvat. Migdalul înflorește iarna și are un caracter simbolic în Israel. Jacob Fichman își exprimă dragostea pentru natură, pentru migdal ca simbol de Anul Nou al Pomilor. Poezia este intitulată ”Migdalul” (în original: HAȘAKED). Cea de a doua poezie pe care am tradus-o este intitulată ”Cântecul răsăditorului” (în original: ȘIR HANOTEA). Ea era un caracter mobilizator, romantic, îndemnând tineretul să iasă la plantarea de puieți. La mulți ani tuturor de Anul Nou al Pomilor.

MIGDALUL

de: Jacob Fichman (traducere: Lucian-Zeev Herșcovici)

În strălucirile soarelui de Șvat îmi place să privesc migdalul,

Care înflorește peste noapte în valea din peisajul frumos din țară,

Atunci când grădina încă se odihnește, și în mijlocul nisipului

Ramura albă a migdalului tremură în vântul zilei, iară.

Și izvorul se ridică din cenușă pe munte, iar plantele agățătoare

Ascunzișurilor stâncii și văii mici de acolo le dau parfumare;

Numai tu, cel cu floarea albă pe povârnișul muntelui cuprins de furtună

Și în stepa pustie ca bătrânețe, faci de-acum floare.

Puritatea zăpezii tale și strălucirea dinspre nord în seri de iarnă

Și suflarea rece, fragedă, la marginile roșiatice din vârf le văd;

Și în goliciunea naturii de Șvat, pe tine singur te voi vedea când mă voi preumbla,

Ești totul alb în fața mea și-mi vine să scot chiote când te văd.

CÂNTECUL RĂSĂDITORULUI

de Jacob Fichman (traducere: Lucian-Zeev Herșcovici)

Vom ieși în zori –

Când încă este rouă,

E o zi plăcută pentru răsădit,

Zi însorită; bucurie ne-o fi nouă.

Fiecare răsad pus în sânul

Pământului umed, pe care-l iubești,

Îl vom pune cu binecuvântarea:

Să te înalți și să crești!

Fiecare bulgăre de pământ

Absoarbe apă și un pârâiaș se scoală:

Să te înalți, răsad ce vei ține umbră,

Peste fiecare stâncă goală!

Aici să răsădim în fiecare zi,

Nu vom obosi și vom pune puieți,

Până vom preface în grădină,

Colinele de nisip, măi băieți.

Suntem fericiți să ne sculăm în zori,

Să muncim când este roua dimineții –

Fiecare răsad, fiecare puiet ce am pus

Se va înălța și va crește, va fi bucuria vieții!

Iată o interpretare a acestui cântec.

Lucian-Zeev Herşcovici