1. Avantaje și dezavantaje pe termen scurt și lung
Punctul de pornire al acestui subiect delicat și controversat care ne-a afectat pe toți, la modul cât se poate de direct, l-a prilejuit lectura pe diagonală a lucrării de referință, al cărei autor este Radu Ioanid, actualului ambasador al României în Israel, fost director al Departamentului de Arhive de la Muzeul Holocaustului din Washington. Această carte importantă a apărut mai întâi în 2005 sub titlul Răscumpărarea Evreilor, apoi a doua oară tot la Editura Polirom în 2017, cu un plus de 341 de documente edificatoare sub genericul Securitatea și vînzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel .
Pentru a înțelege profund, fără umori, emotivitate și chiar resentimente explicabile de altfel, cum a devenit populația evreiască din România o minoritate muzeală, voi aminti rezultatele a trei recensăminte oficiale: cel din 1930 – 756.930 evrei în România Mare, cel din 1945 – 410.000 evrei pe teritoriul fostei Românii Mari, din care aprox. 350.000 de evrei pe teritoriul actualei Românii și cel din 2011 – 3271 evrei.
Practic, dintr-o minoritate importantă a națiunii române, cu un aport însemnat mai ales în economie, comerț, stiință, artă și cultură, fapt acceptat până și de antisemiții cei mai înverșunați, evreimea română a ajuns un grup etnic în curs de extincție. Un proces în parte criminal, în parte condus de interese economice și financiare meschine și de scurtă durată, în parte autogenerat, în parte inițiat și întreținut de însăși evrei, care au văzut în sionism sau pur și simplu în părăsirea definitvă a României, o soluție individuală salvatoare după decenii de inegalitate, suferințe, discriminare, amenințare colectivă opresivă sau de șansă de bunăstare materială.
Fără a fi motivat de vreun resentiment, căci eu practic n-am trecut prin ororile trecutului fascist, n-am suferit în mod deosebit în timpul regimului comunist, dar nici n-am fost un privilegiat al acestuia, dimpotrivă un element suspect, susțin cu tărie și în mod obiectiv și detașat că regimul comunist între 1948 și 1989 a reușit performanța unică de a goli relativ pașnic România de evrei.
România era a doua ţară ca număr de evrei, după Holocaust, dar regimul comunist s-a debarasat în mod „magistral” de ei, ca să folosesc un termen consacrat din acea epocă. Nu trebuie totuși uitat că în unele cazuri s-au folosit metode dure, coercitive de întemnițare în cazul sioniștilor și al liderilor religioși considerați indezirabili sau darea afară din serviciu, mutarea forțată la țară sau în provincie, în cazul liderilor comuniști evrei sau a unor conducători din economie, finanțe, învățământ sau cultură. În alte cazuri, cei care și-au depus cererea de plecare definitivă în Israel au fost supuși la tot felul de șicane și abuzuri administrative, umilințe din partea autorităților, acestea întârziind în mod voit acordarea vizei de emigrare.
Cert este însă ca majoritatea evreilor au plecat în speranța unui trai mai bun, a unei societăți mai relaxate și foarte important motivați de dorința de a-și împlini visul secular de a se simți cu adevărat acasă, nu etern străini tolerați. În interiorul comunității evreiești a acționat din plin psihoza colectivă a plecării, până la golirea aproape completă a efectivelor, proces încurajat diplomatic și tacit de conducătorul autoritar al evreimii române, șef rabinul Dr. Moses Rosen, o mare personalitate care a avut o contribuție deosebită în realizarea acestei masive emigrări.
Acest grandios exod de populație, a presupus multă diplomație de culise, colaborare a serviciilor secrete românești și israeliene, presiune diplomatică a SUA și a evreimii mondiale, acordând României mulți ani la rând Clauza Națiunii celei mai Favorizate. În rândul artizanilor acestei emigrări extraordinare se cuvin menționate personalități precum influentul rabin Arthur Schneier din New York, congresmenul evreu maghiar american Tom Lantos, ambasadorul american la București dr. Alfred Moses și alții, despre care voi scrie pe larg în episodul următor.
Rezultatul final al emigrării organizate de autoritățile comuniste de stat, cu concursul Israelului, SUA, al unor servicii secrete și organizații evreiești internaționale precum Joint sau israeliene ca Sohnut, între 1955 și 1989, 242.827 de evrei au emigrat în Israel și încă cel puțin 40.000 au plecat spre Occident mai mult sau mai puțin legal.
În acest context trebuie precizat că între 1948 și 1951 au plecat în Israel câteva mii de evrei din motivație exclusiv sionistă sau religioasă, din convingere personală, nesiliți de nimeni și de nimic, poate doar de amintirea tragică a dictaturii antonesciene.
Înainte de a trece în revistă etapele principale ale acestei acțiuni parțiale de curățire etnică, voi încerca o succintă defalcare a câștigurilor și pierderilor rezultate de pe urma acestei campanii drastice de transfer de populație din România în Israel.
Pe termen scurt, statul comunist român a câștigat masiv din punct de vedere financiar, suma totală fiind apreciată la minimum 113 milioane de USD. Din această sumă fabuloasă a fost susținută parțial industrializarea forțată a României comuniste și importul de tehnologie și mașini, uneori cu rezultate notabile, dar practic megalomania și nesustenabilitatea dezvoltării industriale socialiste a determinat prăbușirea întregului sistem politic comunist. Tot pe termen scurt, prin plecarea a aproape 300.000 de cetățeni români, s-au „creat” noi locuri de muncă, mai ales spre vârful piramidei sociale și mii de locuințe au fost puse la dispoziția noilor de cadre de nădejde ale regimului comunist. Prin plecarea definitivă, excluderea din poziții de conducere sau ieșirea forțată la pensie a fostei elite comuniste evreiești, a fost accelerată, mai ales la sfârșitul epocii Dej și începutul erei Ceaușescu, transformarea caracterului stalinist internaționalist bolșevic al comunismului românesc într-unul național, izolaționist, patriarhal, bizantin, condus de un unic erou național între eroi.
Pe termen lung, deevreizarea țării a fost un succes total al ultranaționaliștilor dintotdeauna, care aparent pașnic, cert fără vărsare de sânge și crime în masă, au reușit performanța extraordinară a dispariției fizice a unei minorități naționale de importanță majoră, apropiindu-se de realizarea visului de aur al omogenității și purității etnice a neamului românesc.
Tot pe termen lung, dispariția practică a populației evreiești din România, a lăsat un gol insurmontabil, cu urmări dramatice care se văd cu ochiul liber până în ziua de azi, în neputința cronică a României cvasi-democratice și aproximativ europene de a-și depăși statutul marginal de lanternă roșie a Uniunii Europene. Efectul plecării definitive a evreilor a fost augmentat de plecarea definitivă a românilor destoinici, bine pregătiți profesional, în număr de peste 4 milioane, a sașilor și șvabilor vânduți sau plecați de bunăvoie în Germania Federală (după tipicul exodului evreiesc), în număr de cca 230.000, respectiv cca 250.000 de unguri în Ungaria și Occident. Acest exod masiv de populație activă, cu abilități și pregătire profesională, plecarea a mii de specialiști și intelectuali de vârf a mutilat dezvoltarea armonioasă, rapidă și eficientă a României din timpul ultimelor trei decenii de relativă libertate. Prețul uman plătit este imens, o rană deschisă greu vindecabilă, aproape ireversibilă.
Pe celălalt taler al balanței, Statul Evreu a primit și integrat pe termen lung un contingent foarte prețios (250.000 de cetățeni activi) de populație europeană de origine evreiască și în majoritate de religie mozaică, cu un grad ridicat de educație profesională și civilizațională. La fel ca în trecut în România, aceștia au contribuit masiv la dezvoltarea și modernizarea Israelului în toate domeniile de activitate, la apărarea și consolidarea demografică a acestuia, reprezentând numeric a treia alia (imigrație) din Israel, după cea sovietică și cea marocană. Nici evreii plecați în Occident n-au făcut de rușine țara de obârșie, ba dimpotrivă, mulți dintre ei au ajuns faimoși în domeniile lor de activitate, bucurându-se de reputație și influență pe plan internațional. Unii dintre ei au sprijinit considerabil tânărul Stat Israel din afara acestuia prin lobby financiar, științific și cultural.
Totuși, există și beneficii noi, notabile ale existenței punții imigrației din România în Israel. Principalul beneficiar al evreilor originari din România este turismul românesc, care, în ciuda funcționării cu mult sub nivelul potențialului, reprezintă pentru zeci de mii de israelieni un paradis nostalgic al rădăcinilor, al naturii și al amintirilor, fiind un aport valutar important pentru statul român contemporan.
Tot acest trib al originarilor din România, respectiv cel al descendenților acestuia, păstrează vie limba și cultura română, o propagă în Israel și în lume prin numeroase publicații, cenacluri, fundații și edituri pe care le cunoaștem cu toții.
Last but not least, israelienii originari din România și urmașii acestora au investit masiv în România, atrași de rădăcini, limba vorbită acasă și cunoașterea mentalității, realităților și specificităților românești. Investițiile israeliene din România la sfârșitul anului 2020 s-au cifrat la cca 2 miliarde de USD, iar numărul firmelor israeliene active pe piața românescă s-a ridicat la 5100.
În mod aproape simetric, turismul israelian a beneficiat și el, mai ales în ultimele două decenii, de afluxul a zeci de mii de pelerini și turiști români în speță la locurile sfinte creștine, dar mai recent și în stațiunile de elită precum Eilat, Natania, Marea Moartă ale celor cu dare de mână.
După 1990, sute de mii de muncitori români au muncit cu succes și profesionalism în construcții, în dezvoltarea infrastructurii industriale, comerciale și de drumuri, bucurându-se de recunoașterea antreprenorilor și guvernelor israeliene. Astfel ei au contribuit direct și notabil la dezvoltarea spectaculoasă a Israelului din ultimele trei decenii.
În ultima vreme colaborarea româno-israeliană s-a extins considerabil în domeniul hi-tech, al softurilor performante, al securității cibernetice și în cel al apărării și securității, sectoare în care Israelul se află în top-ul mondial.
George Vigdor
29 Comments
PARTIDUL a vrut să scape de evrei-comuniști necomuniștși, unul din unchii mei vechi ilegalist, voluntar în SPANIA a plecat după ce l-au scos din diplomație, din alte posturi, apoi au plecat fiii săi, unul În ISRAEL, , ÎNCREDEREA în comunism , o pagină ruptă-
VÂNZAREA evreilor din ROMÂNIA amintește de intenția naziștilor nefinalizată, este cea mai rușinoasă pagină din istoria antisemitismului, dar norocul a fost de partea evreilor, de la jidanii la PALESTINA la acest troc
am simțit pe propria piele virulența antisemitismului, când mi s-a refuzat accesul la doctorat pe motiv că pot pleca în ISRAEL
E un subiect foarte complex şi complicat. Mulţi evrei doreau să plece şi nu li s-a dat drumul ani de zile, fiindu-le blocată şi ascensiunea profesională în ţară. Alţii când au plecat au fost obligaţi să restituie banii de studii. Am cunoscut câteva cazuri în care unor persoane li s-a sugerat de la “partid” să-şi depună actele…Alţii şi-au retras până la urmă cererile de emigrare pentru a nu-şi periclita poziţia din România. Totuşi, date fiind condiţiile de atunci, mulţi erau bucuroşi că puteau părăsi România, chiar dacă nu din devotament pentru sionism. Alţi au rămas din varii motive. Am povestit motivele rămânerii mele în articolul A pleca sau a rămâne https://baabel.ro/2017/09/pleca-sau-ramane/ Nimeni nu poate fi ponegrit pentru atitudinea lui. Desigur că tranzacţia bănească cu destinele oamenilor nu e acceptabilă într-o lume democratică, a statelor de drept. A fost, totuşi, o soluţie pentru a înlesni plecarea evreilor în patria veche-nouă. Ar fi interesant de aflat cum a chivernisit statul român banii primiţi în schimbul evreilor şi germanilor.
Voi adăuga mai jos o scurtă povestire, pe care am preluat-o din lucrarea mea de doctorat, dar a acarei esenţă a apărut în cartea rabinului Moses Rosen,
citată mai jos:
Dr. Moses Rosen, Dangers, Tests and Miracles, Weidenfeld & Nicolson, London, 1993, p. 183.
Anii 1957–1959 (urmând revoluţiei) din Ungaria) au fost ani în care au fost scoşi din partid zeci de mii de foşti membri, mulţi dintre aceştia erau intelectuali, iar printre cei vizaţi se găsea un număr mare de evrei. O bună parte dintre evreii eliminaţi din funcţiile deţinute erau, în opinia iniţiatorilor acelor epurări, nişte „producători de ideologie”, prin aceea că lucrau în domeniul presei, culturii, mass-media, de asemenea lucrau în edituri de ziare sau de cărţi şi în edituri cu caracter politic.
Alţi evrei au fost eliminaţi din sectoare diferite ale economiei şi vieţii social-politice.
În aceeaşi perioadă a anilor 1957–1958, s-a produs o schimbare în tendinţa guvernului român care a redeschis aparent porţile emigrării evreilor către Israel, după o pauză de aproximativ 5–6 ani în care nu fuseseră permise niciun fel de cereri de emigrare. Nenumăraţi cetăţeni români de etnie evreiască s-au prezentat la birourile Organelor de Miliţie pentru a se înscrie în vederea obţinerii paşapoartelor
de emigrare în Israel, atmosfera descrisă cu umor şi tristeţe în acelaşi timp, de către conducătorul spiritual al evreimii române în perioada comunistă, Rabinul Dr.Moses Rosen.
În anul 1958, Moses Rosen, s-a întâlnit cu Ion Gheorghe Maurer, președinte al Marii Adunări Naționale a României, al cărei membru era şi Rosen,
și a cerut permisiunea de a-i spune următoarea poveste:
Aici incepe citatul din carte:
„După serviciul de vineri la sinagogă, rabinul a invitat cu voce tare pe toţi cei
cărora le place peştele să vină să-l viziteze seara, la el acasă. Mulţi enoriaşi, amatori
de peşte au sosit seara, la casa rabinului. Dânsul stătea la masă şi mânca peştele cu
o plăcere vădită. I-a poftit pe musafiri să stea jos, ei s-au aşezat şi au aşteptat să fie
serviţi cu peşte, dar acesta a întârziat să vină. Rabinul îşi continua masa fără să pară
deranjat de privirile vizitatorilor. Când aceştia şi-au exprimat mirarea, el s-a uitat la
ei foarte pătrunzător şi a spus: „Am spus eu că voi oferi cuiva peşte? Desigur că nu.
Ceea ce am spus a fost că aş dori să ştiu câţi dintre voi sunt iubitori de peşte”
După ce i-a povestit lui Ion Gheorghe Maurer povestirea, Dr. M. Rosen l-a întrebat pe preşedinte:
„Există vreo şansă ca guvernul român să fi invitat aşa de mulţi evrei la sediul
poliţiei doar ca să vadă care dintre ei sunt „iubitori de peşte”?
Citeva observatii din experienta mea:
1 – romanii in retrospectiva au avut de castigat pentru ca trebuiau sa dea drumul la evrei pana la urma; de fapt dupa 1989 toti care au vrut sa plece au plecat;
2 – integrarea olimilor pana la 1990 a lasat de dorit – s-au dat tot felul de lucruri fara impozite care a atras invidia celor care au avut o integrare mai grea 10-20 ani inainte;
3 – aliaua romana a fost discriminata fata de aliaua din Rusia – li s-a recunoscut stagiul militar in Rusia si nu au trebuit sa dea banii inapoi daca plecau in Occident;
4 – in cazul meu de inginer hi-tech care a invatat ivrit si istoria Israelului din Romania lucrurile au mers pe dos de la inceput – am gasit de lucru foarte greu dupa 1973 si am fost concediat de Tadiran pe motiv ca dupa doua luni intram in armata;
5 – diaspora in Occident in SUA si Canada ofera o existenta fara discriminare dar are pericolul asimilarii fara o viata religioasa ancorata in Judaism; nu inteleg de ce tineri nascuti in Israel aleg in ziua de azi o viata in alte tari;
WOW, Virgil, intai si intai Purim sameah, tie si alor tai.
Cred ca am inteles misterul care planeaza asupra ta,
daca imi este permis 🙂
Desigur ca nu sunt de acord cu cele scrise de tine, dar imi pare rau ca ai avut ghinionul sa fii dat afara de la Tadiran. Pe post de ghinionista pot sa te inteleg.
Dar iti dai seama, ca in orice proces de emigrare/integrare, exista si factorul noroc.
N-am auzit niciodata de ce scrii la 3, ma si indoiesc, poate au fost cazuri speciale, poate lumea mai si spune altceva decat adevarul, si nu uita unii puteau pleca uitand sa se mai intoarca.
Cate bordeie, atatea obiceiuri / adica pareri
VR planeaza un mister asupra mea? Ca mine sunt destul de multi chiar si in Israel. Inteleg ca nimeni nu e perfect, dar la multi nu a mers bine nici la partea israeliana nici la partea individuala. Pentru mine a fost faptul ca mi-am imaginat viata in Israel intr-un mod foarte idealist, unde evreul se intoarce acasa si este primit cu bratele deschise.
Intorcandu-ne la tema articolului: am cunoscut doua experiente:
1 – familia sotiei – amindoi doctori, au depus actele din 1948, au fost degradati imediat si mutati la Sighet. Au obtinut plecarea in 1971, probabil “cumparati”, si asta dupa ce au renuntat la plecare ca nevasta-mea sa poata intra la facultate.
2 – familia mea exact opus – taica-meu a intrat in partid si a juns pe post echivalent de ministru adjunct.
Interesant este ca dupa 1968 politica s-a clarificat: guvernul si-a dat seama ca va trebui sa relaxeze politica de emigratie si la “cadre” nici evreii in functii inalte nu au mai fost avansati, chiar daca nu aveau depuse actele.
Interesant ca nevasta-mea a asteptat 23 de ani sa ajunga in Israel, iar eu patru luni de la depunerea cererii la militie. Ajuns in Israel am putut intelege limba imediat si de vorbit dupa o saptamina. Dar asta nu a fost de ajuns. Din cauza ca nu am avut “cunostintele” care trebuiau nu am gasit de lucru potrivit cu pregatirea mea si dupa un an am fost luat in armata pentru 18 luni pe post de soldat dupa ce in Romania am fost sublocotenent in rezerva dupa 6 luni de stagiu militar.
Vreau sa spun aici ca singurul lucru obiectiv in politica de emigratie a Romaniei, a fost sa recupereze banii investiti in studiile la universitati. Nici o tara nu investeste in “cadre” ca sa le piarda in favoarea altor tari..Ca evreii au fost vanduti ca niste oi in secret asta e interesant dar nu neobisnuit in istoria evreilor. Statul Israel avea nevoie de oameni si evreii au fost “rascumparati” cand dupa razboiul de 6 zile a fost necesara accelerarea emigratiei spre Israel.
“VR planeaza un mister asupra mea? ”
Acum, din punctul meu de vedere misterul s-a spulberat, dar el nu era legat de ceea ce ai redat inainte cu sinceritate, si o apreciez.
Misterul despre care am amintit era legat exclusiv de incrancenarea ta legata de justificarea, aprobarea si sutinerea populatiei religioase.
In rest au fost precum spui zeci de cazuri de oameni care au asteptat multi ani pentru a primi aprobarea de plecare, care au fost scosi din functii sau degradati, alti care au reusit sa plece platindu-se sau nu pentru ei.
SI in ultima instanta fiecare are un destin, o orbita, pe care o poate influenta personal doar in parte, exista intamplarea, norocul, relatiile, desigur si tenacitatea si puterea, alteori e necesar de a intra pe fereastra, atunci cand ti se arata usa.
Nu cred ca politica de emigrare a Romaniei era precum spui, numai pentru a recupera banii investiti in studiile universitare. Banuiesc ca se platea, per capita, mult mai mult decat s-a investit
De asemenea nu m-as referi la vanzarea evreilor ca si la vanzarea unor “oi”.
Nu o fi fost moral, dar unde gasim moralitate in lumea politica? SI cred ca in ultima instanta a fost un
WIN-WIN deal.
V.D. – experiența mea – precizez 10+ ani mai tîrziu – primisem grad de locotenent în rezervă ( ???!!! ) – nu-mi dădea prin cap o echivalare , plus nu era permisă scoaterea din Romania a livretului militar ( ca și a cărții de muncă ) . K.I.
KI – nu exista echivalare militara – in Israel pentru acelasi grad militar este necesara o pregatire mult ma inalta – tara este in stare de razboi, plus folosesc alta limba, alte regulamente, echipament militar mai avansat.
Un sublocotenent in rezerva din Romania sau Rusia trebuie sa faca “curs ktzinim” din nou care nu se compara cu cel din Romania sau Rusia.
Acest curs se face in Israel numai dupa ce ai fost trecut si evaluat ca soldat, nu ca in Romania unde toti care terminau universitatea erau ofiteri in rezerva dupa 6 luni.
Una din discriminari in cazul meu a fost cand am aflat ca stagiul militar in Rusia este recunoscut si ti se dadea “reducere” la stagiul in Israel pe baza asta. Cand am cerut si eu, mi s-a spus ca numai aliaua ruseasca beneficiaza de asta. Am aflat mai tirziu ca au fost ajutoare financiare din SUA speciale pentru aliaua din Rusia.
Dl. Virgil, nu am inteles une va aflati acum?
Dl Theodor, In Statele Unite, dar ce importanta are? Am multi prieteni in Israel, nu numai originari din Romania – si chiar in SUA cunosc multi evrei nascuti in Israel, altii fosti olimi, ca sa nu vorbim de evrei americani de la sinagoga.
Cand ne intilnim avem destule de povestit, si iti dai seama ce importante sunt norocul si cunostintele. Pentru cei care au plecat singuri ca mine, a fost inca un obstacol, poate cel mai dificil.
V.D. – referitor la # 3 – ceeace știam și răspunsul primit azi din Israel de la un rus infirmă afirmația .
referitor la # 5 – eu cred că oricare din noi , reemigrat în Occident e preferabil să evite subiectul / motivația altora . K.I.
Israelul nu este o țară ideală penru o viață liniștită ,E plină de conflicte interne și externe, dar e o țară democrată , cu libertatea de opinie ,cu un sistem de asistență socială de invidiat ,cu un sistem sanitar deși lacunar , dar foarte bine organizat ,vezi campania de vaccinare anti coviid . În această țară poți să -ti arăți capacitățile ,te poți dezvolta profesional E dreop nu e ușor ,dar cei care lși-au pus osul au reușit să ajungă ajuns la ceea ce și-au propus ..Nu e țara în care-ți cîștigi primul milion, dar eo țară îm care poți să ai un salariu cu care să trăiești demn. E țara unde majoritatea evreilor români se simt Acasă și acest fapt ,e cel mai impotant..
Problema a fost cea a adaptării și inegrării emigranților în noua țară. Unii erau potriviți noilor condiții, alții însă nu. Lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Erau câțiva parametri, nu unul singur. Tocmai emigranții erau parametrul care includea elementul slab, dependent de condiții, fără susținere (uneori). Deosebirea între un imigrant în Israel venit dintr-o țară occidentală și unul venit din România (ca și din alte țări comuniste) era radicală. Chiar dacă ambii erau sioniști și aveau aceleași idealuri și speranțe. Din țara de comunistă origine nu era cine să susțină integrarea unui imigrant: nu exista o organizație sionistă locală. Acest imigrant nici nu putea să plece cu ușurință în cazul nereușitei de integrare. Analizând lucrurile, putem face comparația cu situația imigranților în America în secolul al 19-lea. Au fost mulți imigranți reveniți în Europa, dar nu evrei, pentru că evreii nu aveau unde să se întoarcă. Desigur sunt diferențe între generații. Generația întâia este ”de sacrificiu”. Dar are dreptul cineva să sacrifce oameni? Nu cred. Uneori (chiar în multe rânduri, nteresele Statului Israel difereau de cele ale imigranților evrei din România și din alte țări comuniste. Emigrarea – cu excepția idealiștilor și uneori a aventurierilor – este o soluție finală, Atunci când omului nu-i rămâne altă soluție. Plecarea în necunoscut. Dar nu era același lucru ca în perioada Holocaustului, când aceasta însemna salvarea vieții. Era și greu pentru Statul Israel să integreze imigranții. Statul Israel avea nevoie de brațe de muncă pentru construcția de stat, nu de intelectuali. Dar ce putea face cu intelectualii imigrați? Iar ei, ce puteau face? Dacă nu erau ”aranjați”, aveau două posiblități, ambele triste: ori acceptarea degradării profesionale, care includea pierderea formației și umilința – ori o nouă emigrare, cu toate greutățile ei. O glumă pe care am auzit-o demult este grăitoare în acest sens, dar tragică. Se spune că Ben-Gurion a venit la Haifa, în port, să aștepte un vapor cu imigranți evrei. Voia muncitori și viitori soldați. De pe vapor au coborât imigranți vârstnici. intelectuali și religioși Ben-Gurion i-a întrebat de ce au venit în Israel Ei au răspuns că au venit să moară în Țara Sfântă, evreiască. La care Ben-Gurion le-ar fi răspuns: ”Poftiți, ce mai așteptați?”. Apoi i-a întrebat dacă ei sunt soldații pe care îi așteaptă ca să lupte în Zahal. Un bătrân, cu pieptul plin de decorații militare încă din Primul Război Mondial, i-a răspuns: ”Dar de generali nu aveți nevoie?”.
Excelent comentariu. L-aş ruga pe Lucian Herşcovici să-l dezvolte într-un articol de sine stătător. Păcat să rămână doar comentariu. Dacă nu are timp pentru ediţia de peste două săptămâni, atunci într-una viitoare.
Mulțumesc Andrea, în viitor, poate… Hag Purim Sameah!
Lucian, cred că te referi la perioada de început a emigrării – venirii în Israel a celor din Europa de Est.
În anii ce-au urmat Războiului de 6 zile (1967) şi cel puţin un deceniu după aceea, poate chiar mai mult (deşi după 1980 inflaţia a fost în continuă creştere, a devenit galopantă, iar după 1990 situaţia
S-a schimbat şi din cauză că a sosit milionul de evrei-evrei sau procente de evrei – din fosta Uniune Sovietică -), ajutorul oferit de Stat imigranţilor a fost semnificativ.
Intelectuali erau trimişi în şcoli de ebraică, vestitele “ulpanuri” fie ca tineri veniţi singuri fie ca familişti (în această situaţie li se asigurau condiţii de trai şi de învăţat limba ebraică, pe timp de minimum 6 luni de zile). În acea perioadă Israelul s-a aflat într-o perioadă de înflorire economică şi aproape că nu existau dintre imigranţii intelectuali, cei care să nu-şi fi găsit de lucru în domenii foarte apropiate de pregătirea lor.
În continuare erau ajutaţi de stat, oferindu-li-se un ajutor pentru plata chiriilor, erau înzestraţi cu un minimum de obiecte pentru a putea trece într-o locuinţă modestă (putea fi aleasă, dar adeseori la vremea aceea se şi oferea de către Stat) şi de asemenea erau şi alte ajutoare pentru cei care voiau să înveţe, existau de exemplu, diferite împrumuturi în condiţii favorabile.
Nu mă mir de ce a spus Ben Gurion în anii aceia.
Trebuie spus şi faptul că emigranţii care soseau în Israel, în toate timpurile, nu erau neaparat sionişti, de multe ori, Israelul era soluţia optimă, din multe puncte de vedere, şi chiar şi din cele expuse de mine mai sus. Dar aceasta se referă la cei din Europa de Est şi, precum spui, ceilalţi adeseori se şi întorceau, exista o posibilitate de întoarcere. Au fost puţini care s-au întors şi în România (dl Vigdor este unul dintre ei), nu era o situaţie plăcută, cel puţin în anii ’70. Da, e o poveste complicată şi cu multe ramificaţii.
Lucian, Analiza perfecta a situatiei – nu stiu de ce nu se dadea o brosura la toti care veneau in care sa se explice ce inseamna emigratia. Este o situatie echivalenta cu traversarea unui ocean dupa care dai foc la vaporul cu care ai venit. Lasi in urma o casa, prieteni, servici, o limba, o cultura. Esti total “dezbracat”, nu ti-a ramas decit pe tine insuti. Si daca nu ai familia cu tine este si mai rau. Emigrantii din tarile occidentale au bani, si in orice moment pot sa ia avionul si sa se intoarca. Plus vorbesc engleza ca limba internationala si chiar putina ebraica fiind sionisti.
S-ar putea susține că pe termen lung România a făcut o afacere proastă prin vânzarea propriilor cetățeni. Eu sunt de altă părere.
Situația din România comunistă era de așa natură, încât fuga era „sportul național” și nu numai în cazul minorităților. Oamenii ar fi plecat oricum, dacă ar fi fost lăsați.
Eu găsesc că a fost profund imoral din partea conducerii să caute un mod de a obține câștiguri de pe urma propriului eșec de a asigura cetățenilor o viață civilizată și de a vinde oameni ca pe niște animale sau obiecte neînsuflețite.
As vrea ca cineva sa-mi explice cum un evreu român, care a suferit de pe urma faptului ca era minoritar in țara în care s-a născut, a hotărît sa perpetueze acest status prin emigrarea spre alte țări decât Israelul?
Iată, după părerea mea, un interesant subiect de articol, dar nimeni nu trebuie să se aștepte că eu îl voi scrie….
GBM
Nici evreii ( la fel ca majoritatea oamenilor) nu acţionează unitar ( ca popor sau grup etnic) şi pe cei mai mulţi propria devenire îi inteersează mai mult decât cea a poporului lor. Fiecare-şi caută împlinirea acolo unde crede că e cel mai potrivit. Unii nu au plecat nicăieri, au rămas pe locurile unde înaintaşii lor au fost prigoniţi, ucişi şi deportaţi. Alţii s-au stabilit în ţări unde atisemitismul s-a manifestat cel mai scriminal Germania, Austria. Da, e un subiect de articol. Sper să-l scrie cineva.
Aici nu e vorba de un italian care a plecat in America de la situația de majoritar la cea de minoritar, fara poate sa stie ce inseamna sa fii minoritar…
La evreii români e vorba de a schimba o situație de minoritar cu o alta situație de minoritar, când îți statea la dispoziție soluția terminării statusului de minoritar….
GBM
Eu as pune problema si mai larg, pentru ca intr-o vreme, atunci cand am emigrat din Romania, am crezut si eu, precum dvs, dle GBM. Am avut posibilitatea de a pleca in USA, si nu mi-as fi inchipuit ca o pot face.
Viata insa nu te lasa sa ramai pe loc, si adesea, esti aruncat acolo unde nu te astepti, iar Israelul nu este un loc band de trait pentru orice evreu care a emigrat dintr-o tara in care stramosii sai au suferit.
De altfel, cred ca majoritatea oamenilor nu isi insusesc “sfaturile sau parerile” parintilor lor , si ca doar foarte tarziu in propria lor viata, le pasa cu adevarat de ceea ce s-a intamplat in viata bunicilor, dar din pacate si a parintilor.
Pentru asta nu pot fi invinuiti, caci oriunde timpul te impinge de la spate, ca sa faci ceea ce e strict necesar, si formarea ca om, profesionist, familist iti consuma timpul si gandurile. Putini sunt cei care reusesc sa faca un compendium satisfacator, astfel incat sa includa preocuparile pentru cei care i-au precedat, sa se gandesca si sa hotarasca asa cum, poate vi se pare dvs.
Israelul este departe de a fi o tara ideala, si nu toata lumea astazi simte ca aici ii este locul, visele si iluziile sunt uneori proponderente, iar vorba UBI BENE, IBI PATRIA, nu e o vorba goala.
loc band = loc blând
1.Tare as dori sa primesc adresa acelei țări care poate fi numită ”ideală”…..
2.Ubi bene, ibi patria au spus-o milioane de evrei dealungul veacurilor, până a venit ”cineva” si a dezmințit expresia.
3.Se zice că fiecare popor își are soarta pe care o merită…Se pare că evreii nu fac o excepție de la această regulă.
4.Și până la urmă, unde scrie că un evreu trebuie să rămână toată viața evreu și că această apartenență națională trebuie sa se transmită și generațiilor următoare? Poate în ”Main Kampf”!!
GBM
Da, aveti dreptate, nu exista, si pentru fiecare om, tara ideala e aceea unde reuseste sa se integreze si sa-si construiasca o viata buna. Nici definitia aceasta nu e universala, de aceea cred ca ramane valabil proverbul, si poate daca as fi cunoscut etimologia sa, poate ar fi fost mai clar de unde vine.
Multi israelieni sabrii au parasit Israelul, unii se intorc, alti se regasesc pe alte meleaguri. Si eu am un sentiment de disconfort gandindu-ma la cei care si-au ales soarta in Germania. Dar nu as putea sa spun nimanuia “de ce ai facut-o?”
Iarasi revenirea proverbului deconcerteaza.
In legatura cu nr. 4, evreilor – din pacate – li se aminteste mai des decat altor popoare, ca au o apartententa, si ea nu e neaparat una nationala, cea care li se atribuie e deobicei cea religioasa.
La o balanta finala, Romania a avut mai mult de pierdut decat de castigat din plecarea evreilor, iar Israel a avut numai de castigat. La fel si cu emigrarea germanilor si cea masiva a romanilor profesionisti. Guvernele au datoria sa gaseasca solutii cum sa retina fortele de munca pretioase nu prin dictatura ci prin compensatie adecvata.