Hannah Szenes – o eroină desăvârșită

În noiembrie 2020, la 74 de ani de la execuția ei la Budapesta, familia ei a hotărât – după  multe ezitări –  să predea Bibliotecii Naționale a Israelului arhiva personală  a celui mai celebru membru al familiei, poeta și luptătoarea din forțelor speciale și de parașutiști, Hannah Szenes. Specialiștii bibliotecii au fost șocați de numărul uriaş de manuscrise pe care le-a lăsat în urmă, deşi avea doar vârsta de 23 de ani. Din ele aflăm multe detalii inedite despre viața ei și din activitatea literară, sionistă etc.

De pildă, la vârsta de şase ani a redactat un ziar. Pe la 12 ani, a început să scrie în ebraică, dar cunoştea perfect engleza, după cum se vede din scrisoarea trimisă în 1944 fratelui ei George. Scrisoarea a fost trimisă din Croația, cu câteva zile înainte de a trece în Ungaria unde avea să fie arestată în curând.

Printre documente se află și o poezie scrisă în 1941 la Nahalal. Ea pare o profeție pentru ceea ce o aștepta. Ca în toate poeziile ei, cuvintele sunt foarte simple:

לָמוּת

לָמוּת… צְעִירָה… לָמוּת… לֹא, לֹא רָצִיתִי…

אָהַבְתִּי אֶת הַשֶׁמֶשׁ הַחַמָּה,

הָאוֹר, הַשִּׁיר, נִיצוֹץ שֶׁל זוּג עֵינַיִם,

וְלֹא רָצִיתִי הֶרֶס, מִלְחָמָה.

לֹא. לֹא רָצִיתִי.

אַךְ אִם נִגְזַר עָלַי לִחְיוֹת הַיּוֹם

בְּשֶׁפֶךְ דָּם, בַּהֶרֶס הָאָיֹם,

אַגִּיד: בָּרוּךְ הַשֵּׁם בְּעַד הַזְּכוּת

לִחְיוֹת, וּבוֹא תָבוֹא שָעָה לָמוּת

עַל אַדְמָתֵךְ אַרְצִי, מוֹלַדְתִּי.

Să mor

Să mor… de tânără… să mor… Nu, nu doream…

Iubeam soarele cald, lumina,

Cântecul, doi ochi strălucitori

Nu voiam război şi distrugere.

Nu, nu voiam.

Dar fiindu-mi sortit să trăiesc acum,

În vremuri sângeroase, de prăpăd,

Îţi mulțumesc, Doamne, că mi-e dat să trăiesc

Și-n ceasul de apoi să mă sfârșesc

Pe pământul tău, patria mea.

Hannah Szenes nu a avut „privilegiul” să moară pe pământul țării sale, dar curând după declararea Statului Israel a fost înmormântată la Ierusalim.

Alte două documente emoționante sunt ultima ei poezie și ultimul bilețel adresat mamei ei, în limba maghiară. Ele au fost găsite în buzunarul fustei în care a fost executată.

Biletul găsit în buzunarul hainei purtate în faţa plutonului de execuţie

Iată textul biletului:

Dragă și iubită mamă, nu am cuvinte. Doar atât îți pot spune: mii de mulțumiri. Iartă-mă dacă poţi. Tu vei înțelege de ce nu este nevoie de cuvinte. Cu dragoste nesfârșită, fiica ta. 

Mama ei a primit bilețelul abia când a venit în Israel. În 1945, la un an după execuția lui Hannei Szenes, un fost soldat din brigada evreiască a armatei britanice, Moshe Braslavski, a găsit sub patul ei din kibuțul Sdot Yam o valiză plină cu documente, scrisori și caiete cu poezii, de care nimeni nu știa. Câteva luni mai târziu, când mama Hannei Szenes a venit în Israel, aducând cu ea documentele pe care le avea la Budapesta, a primit bilețelul, împreună cu valiza. Astfel s-a creat arhiva, care a rămas în casa ei din Haifa până acum, când a ajuns la Biblioteca Națională din Ierusalim.

*   *   *

Nu am să-i relatez biografia cu cuvintele mele, ci o voi traduce pe cea scrisă de ea însăși. În 1939, curând după ce a ajuns în țară, Hannah Szenes s-a înscris la școala agricolă din Nahalal. La cererea de înscriere a adăugat un CV. Subliniez că este scris de mâna ei, într-o limbă ebraică literară impecabilă, cu toate că abia ajunsese în Israel și era autodidactă.

Către directoarea școlii agricole de tinere din Nahalal

Atașat la cererea mea acest CV.

Mă numesc Anna Szenes (Anna este numele ei unguresc), mama mea, Katalin, pe numele de fată Goldberger, este văduva scriitorului Béla Szenes.

M-am născut în 17 iulie 1921 la Budapesta, cetățeană a regatului maghiar. Studiile de elementare le-am încheiat la o școală publică din Budapesta. În anul 1931 am început studiile la Gimnaziul de fete, iar la sfârșitul acestui an trebuia să-mi dau bacalaureatul. Trebuie să subliniez că am absolvit fiecare clasă cu note excelente.

În afară de germană și franceză, limbi pe care le-am învățat la școală, stăpânesc și limba engleză.

Încă înainte ca destinul poporului meu să se înrăutățească în țara mea de baștină, îmi doream să-mi petrec viața în Ereț Israel. M-am hotărât să învăț o meserie pentru a putea participa la construirea țării. De aceea am hotărât să învăț ebraica și chiar și acum mă mai perfecționez, sperând că limba nu îmi va cauza probleme.

Așadar vă rog să acceptați cererea mea, fiindcă primirea mea la școală mi-ar face o mare bucurie și multă fericire. În acest act aș vedea primul pas spre împlinirea scopului meu în viață,

Cu stimă din toată inima,

Ana Szenes

Foaia cu scurta autobiografie prezentată la înscrierea în școala agricolă din Nahalal

Este cel mai emoționant și sincer CV pe care l-am citit vreodată.

Doi ani mai târziu a terminat școala din Nahalal și împreună cu un grup de tineri s-au alăturat noului kibuț Sdot Yam, aflat pe malul mării Mediterane, lângă Cesareea, la jumătatea drumului între Haifa și Tel Aviv. Intrarea la kibuț se află chiar lângă vestitul amfiteatru roman. Astăzi este centrul Israelului, pe atunci era însă un loc extrem de periculos, înconjurat de sate arabe ostile.

Hanna Szenes în kibuţ – 1941

În 1943 Hannah Szenes s-a înrolat, ca mulți alți tineri, în armata britanică, pentru a lupta împotriva naziștilor și a salva cât mai mulți evrei. La început intenționau să se lanseze cu parașuta în Iugoslavia și să se alăture partizanilor. Însă în august 1942 a ajuns în Israel un grup de femei din Polonia, care au povestit pentru prima oară despre atrocitățile suferite de evrei în țările ocupate de naziști, chiar și înainte de „soluția finală”.

După recrutare a ajuns la Cairo, unde se aflau majoritatea voluntarilor evrei din armata britanică. A fost repartizată într-o unitate de parașutiști, care urma să fie lansată pe teritoriul iugoslav. Principala misiune era salvarea piloților aliați, ale căror avioane fuseseră doborâte, dar aveau drept obiectiv și salvarea evreilor. Era o misiune fără precedent. Nu aveau un plan de operațiuni, multe erau lăsate pe seama întâmplării, fiecare participant era pe propria răspundere și mai ales erau novici în spionaj și sabotaj și insuficient antrenați pentru parașutare. Minuțioasă a fost doar alegerea lor după capacitățile mintale și fizice. În total au fost parașutați 23 de băieți și fete, dintre care 7 nu s-au întors. Mormintele lor sunt reunite la cimitirul militar de pe muntele Herzl din Ierusalim. Unul dintre participanți, Reuven Dafni, a scris în memoriile sale: „Noi parașutiștii nu eram nişte supermen sau superwomen. Eram tineri, fragili, lipsiți de experiență, niște romantici cu toate slăbiciunile omului de rând. Niciunul dintre noi nu era deosebit, în afară poate de Hannah. Ea era altfel… o fată spirituală, aproape călăuzită de misticism. Unii vor spune că ea avea carismă… era neînfricată, curajoasă, încăpățânată. Cu toată inteligența și intuiția ei extraordinară, era un fel de ștrengăriță, o poetă-ștrengăriță. O fată care visa să fie eroină – și a fost”.

În 13 martie 1944 Hannah Szenes şi trei tovarăşi de luptă au decolat de la baza aeriană din Brindisi, Italia și au fost parașutați deasupra Croației, alăturându-se partizanilor lui Tito. În iunie 1944, Hannah Szenes a trecut în Ungaria ocupată de naziști, de unde majoritatea evreilor fuseseră deja deportați în lagărele de exterminare. În 9 iunie 1944, Reuven Dafni s-a despărțit de ea într-un sat lângă granița cu Ungaria. „Când mi-am luat rămas bun, ea mi-a pus în mână o hârtiuță, spunând ‘Dacă nu mă întorc, dă-o colegilor noștri.” Atitudinea ei m-a șocat. Nu i se potrivea deloc. Când m-am uitat pe hârtie, am fost și mai șocat. Pe o vreme ca aceasta, ea a găsit de cuviință să scrie o poezie. Habar nu aveam că ea scrie poezii. Aproape că am aruncat hârtia. Poezia era „Fericit să fie chibritul”, o poezie pe care fiecare israelian, tânăr sau bătrân, o știe pe dinafară”.

אַשְׁרֵי הַגַּפְרוּר שֶׁנִּשְׂרַף וְהִצִּית לֶהָבוֹת,
אַשְׁרֵי הַלְּהָבָה שֶׁבָּעֲרָה בְּסִתְרֵי לְבָבוֹת.
אַשְׁרֵי הַלְבָבוֹת שֶׁיָדְעוּ לַחְדוֹל בְּכָבוֹד…
.אַשְׁרֵי הַגַּפְרוּר שֶׁנִּשְׂרַף וְהִצִּית לֶהָבוֹת.

Binecuvântat este chibritul

Binecuvântat este chibritul consumat în flacăra aprinsă.

Binecuvântată este flacăra care arde în trăinicia secretă a inimii.

Binecuvântată este inima cu putere pentru a-și opri bătăile în numele onoarei.

Binecuvântat este chibritul consumat în flacăra aprinsă.

(Traducere: https://aboutholocaust.org/ro/facts/cine-a-fost-hannah-senesh-si-de-ce-a-sarit-cu-parasuta-in-europa-ocupata )

O remarcă pentru cititorii care înțeleg ebraica. Fiecare vers începecu așrei, care este și primul cuvânt din cartea Psalmilor. El înseamnă „fericit este…”, dar în primul Psalm este interpretat și ca „binecuvântat”. Știind că stilul ei în ebraică nu era nicidecum religios, după părerea mea Hannah se referea la fericire, nu la binecuvântare, așa încât traducerea mea ar fi:

Fericit să fie chibritul care a ars și a aprins flăcări.

Fericită să fie flacăra care a ars în adâncul inimilor.

Fericite să fie inimile care au știut să înceteze cu cinste.

Fericit să fie chibritul care a ars și a aprins flăcări.

Așrei hagafrur, Fericit să fie chibritul

Curând după ce a intrat în Ungaria, Hannah Szenes a fost arestată de poliția maghiară și încarcerată la Budapesta, orașul ei natal. A fost torturată cu cruzime, apoi judecată de un tribunal militar pentru spionaj și trădare de ţară. (Era cetățean maghiar.) Încă înainte de sfârșitul procesului, în 7 noiembrie 1944, ea a fost adusă în fața unui pluton de execuție. În buzunar i s-au găsit două bilețele: unul cu câteva versuri și celălalt adresat mamei ei. La închisoare a ținut un jurnal, care a fost publicat în ebraică, în 1946, și mai târziu în engleză.

Câțiva necunoscuți au înmormântat-o în „zona martirilor” din cimitirul evreiesc din Budapesta. În martie 1950 a fost exhumată și adusă la Viena, de unde a fost preluată de reprezentanți oficiali ai statului Israel și adusă pe puntea unui vas. În apropierea litoralului israelian a fost transferată pe un vas de luptă al armatei israeliene și escortată de alte două vase până la Haifa. În prezența a mii de oameni sicriul a trecut pe străzile orașului Haifa spre kibuțul ei, Sdot Yam, unde a fost expus în „Casa Hannah Szenes”, inaugurată cu aceeași ocazie. Apoi, trecând prin Tel Aviv, a ajuns la Ierusalim, la „Monumentul parașutiștilor israelieni căzuți în Europa”, de pe Muntele Herzl. Sicriul a fost urmat tot drumul de mama ei, de fratele ei Ghiora și de alți parașutiști. Printre cei care au depus flori s-au numărat prim-ministrul David Ben Gurion și șeful marelui stat major Yigael Yadin.

Monumentul funerar al Hannei Szenes

În 2003, Ministrul Justiției, regretatul Tomy Lapid (tatăl actualului parlamentar și fost ministru Yair Lapid), supraviețuitor al Holocaustului din Budapesta, unul din cei mai renumiți ziariști din Israel, a făcut o vizită oficială la Budapesta, de unde a adus un dosar plin de documente legate de Hannah Szenes. De acolo s-a aflat că ea nu a murit în fața plutonului de execuție, ci a mai agonizat ore în şir. Printre documente era și verdictul unui tribunal militar din 1952 care i-a condamnat pe cei doi ofițeri răspunzători de moartea Hannei Szenes. Documentul se află astăzi la Yad Vashem. În 1993, după căderea cortinei de fier, Tribunalul Superior al Armatei Maghiare a anulat sentința de condamnare la moarte a Hannei Szenes. Premierul de atunci al Israelului, Ițhak Rabin, a transmis documentul fratelui ei.

Hannah Szenes, alături de fratele ei Ghiora

Închei tot cu o scrisoare, ultima pe care ea a trimis-o fratelui ei înainte de a trece în Ungaria. Putem aprecia din nou caracterul ei excepțional. A scris în engleză, probabil pentru a facilita munca cenzorului britanic.

20 mai 1944

Dragă George,

Îți trimit din nou o scrisoare scurtă, ca să știi că totul este în regulă. Atâta tot.

Îmi închipui că toți prietenii și toate cunoștințele sunt foarte supărați că nu le scriu niciodată. Dacă poți, încearcă, te rog, să le explici situația, și dacă nu, ei mă vor ierta până la urmă. Nici măcar mamei nu-i scriu acum, tu trebuie să-i scrii în numele meu. Îți permit să-mi falsifici chiar semnătura, în speranța că nu o vei folosi „în chestiuni financiare”.

Nu mai e nevoie să-ţi scriu cât de mult vreau să te văd, să vorbesc cu tine, sau măcar să-ți scriu mai pe larg; sper că tu știi prea bine. Scrisorile tale ajung la mine cu mare întârziere, dar până la urmă ele ajung și întotdeauna mă fac fericită.

Îți trimit mii de sărutări și salutări calde prietenilor de acasă.

Hannah Szenes

Hannah Szenes nu este doar o eroină națională, ci și cel mai frumos personaj din istoria modernă a Israelului. O fiinţă foarte inteligentă cu o inimă de aur. Este o fată / femeie de o mare frumusețe, atât exterioară, cât și interioară, cu un curaj pe care nu-l au nici cei mai viteji bărbați. Curajul adevărat nu este doar să te arunci în fața gloanțelor. Curajul adevărat este ca în gura lupului sau chiar în fața ștreangului, să te gândești la cei dragi, să le porți de grijă celor slabi. Toate bilețelele care ne-au rămas din momentul aterizării ei pe pământul Europei vorbesc despre uriaşa ei dragoste pentru cei apropiați, despre simțul umorului pe care nu l-a pierdut nicio clipă, și mai ales despre devotamentul ei absolut pentru patria în care abia a apucat să trăiască.

Hannah Szenes a lăsat în urmă tezaurul poeziilor ei simple și adevărate, în frunte cu nemuritoarea poezie „Plimbare la Caesarea” care, pe melodia lui David Zehavi, a fost propusă în 1948 să devină imnul noului stat Israel, patria pentru care ea și-a jertfit viața, la numai 23 de ani. Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit 100 de ani.

אלי, אלי, שלא יגמר לעולם
החול והים
רשרוש של המים
ברק השמים
תפילת האדם

Manuscrisul poeziei Eli, Eli

Dumnezeule, Dumnezeule,

Să nu se termine niciodată

Nisipul și marea,

Murmurul apei,

Fulgerul cerului,

Rugăciunea omului.

Bibliografie

Piercy Marce, Hannah Szenes: Her Life and Diary, Jewish Light Publishing, 2007.

Hannah Szenes, Her Life & Diary, Schocken Books, 1972

Fotografii din viața ei  https://www.youtube.com/watch?v=LkbeeE1p5pI

Deschiderea colecției la Biblioteca națională. Poeta care prezintă este Aghi Mișol, născută în județul Sălaj  https://www.youtube.com/watch?v=7dZRFhSPRYw

Prezentarea câtorva dintre documente la Biblioteca Națională. Prezentatorul este strănepotul lui Ben Yehuda https://www.youtube.com/watch?v=EzJ25r64gL4

Asher Shafrir

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Judit Incze commented on March 3, 2021 Reply

    Stiam de Hannah Szenes, caci rudele mele din Zichron Jacov, cu care corespodam, locuiau intr-un
    cartier denumit dupa ea, atunci mi s-a spus ca ea provine din Ungaria, dar ca este o eroina, n-as
    fi crezut! Se poate compara persoana ei cu Gerda Taro, care a devenit foarte renumita

  • Veronica Rozenberg commented on February 25, 2021 Reply

    Un film despre Hannah Szenes care merită să fie vizionat

    https://www.youtube.com/watch?v=wukiS1QHsR8

  • Veronica Rozenberg commented on February 25, 2021 Reply

    Asher, Purim Sameach acolo unde te afli… 🙂

    Articolul reuseste prin exprimari deosebit de calde si sensibile (poate i se cuvin felicitari si Havei 😉 ) sa redea ceva din tristetea, necazul, vitejia de netagaduit si poate trista neimplinire a acestei fete eroine.

    O minunata idee de a-i aduce povestea in fata cititorilor de la baabel, presarata cu ganduri, scrieri, poezii si crampeie ale vietii sale scurte.

    Si fie memoria lui Hanna Szeness, in veci binecuvantata.

  • Peter Singer commented on February 25, 2021 Reply

    Multumesc pentru un articol extrem de emotionant despre Hanna Szenesde care nu auzisem pana acum! O viata scurta dar extrem de impresionanta.

    PS. O corectura: marele val de deportari la Ausschwitz din Ungaria a avut loc in Octombrie 1944 cand peste o jumatate de milion au fost deportati.

    • Andrea Ghiţă commented on February 25, 2021 Reply

      Corectura nu e…corectă.

      În mai-iunie 1944 au fost deportaţi la Auschwitz practic toţi evreii din provincie, circa 450000: 80% din ei au pierit în lagăre. În 6 iulie (în contextul internaţional evident că aliaţii aveau să câştige războiul) Horthy a dat ordin de sistare a deportărilor. Evrei au mai rămas doar în Budapesta, circa 200.000 de persoane, la care se adăugau bărbaţii din detaşamentele de muncă evreieşti ale armatei Ungare, potrivit unor surse circa 100.000. În octombrie 1944, după instalarea guvernului Szálasi, au mai fost deportaţi şi duşi în marşuri ale morţii circa 50.000 de evrei, restul au fost închişi în ghetoul din Budapesta. Un număr foarte mic se ascundeau sau se aflau sub protecţia diverselor ambasade, a Vaticanului şi altor organizaţii.

  • Andrea Ghiţă commented on February 25, 2021 Reply

    Hanna Szenes a fost o tânără sensibilă, talentată şi nespus de curajoasă, devotată trup şi suflet patriei pentru care şi-a jertfit viaţa. În 1997 am vizitat kibuţul Ma’agan, de pe malul lacului Kineret. Acolo l-am întâlnit pe Jona Rosen, ofiţerul din armata britanică responsabil de paraşutarea tinerilor din Palestina. Am realizat un scurt film în limba maghiară în care Jona povesteşte de Hanna şi de misiunea tinerilor paraşutişti. Filmarea a fost făcută de Akiva Leob, prieten din copilărie al tatii, azi trăitor în Natanya, acum în vârstă de 97 de ani. Atunci avea 74, era în conducerea unei importante fabrici de textile din Israel şi foarte începător în ale filmatului. Materialul a fost difuzat la emisiunea în limba maghiară (interlocutorii vorbeau încă bine ungureşte) de la TVR Cluj. Este subtitrat în română şi acum, după 24 de ani are valoare documentară. Vizionare plăcută! https://www.youtube.com/watch?v=lh8K3nfzUP4&t=163s

  • Klein Ivan commented on February 25, 2021 Reply

    Articol descriind o părticică , necunoscută mie , din sufletul Israel-ului. Ceeace știam se rezuma la două fraze . K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *