Era în 1983, în timpul Primului Război din Liban. Armata israeliană era împotmolită în mocirla libaneză. Maiorul Ron Schonberg, dintr-o unitate de parașutiști a armatei israeliene, era încartiruit împreună cu luptătorii lui într-o casă pe jumătate distrusă, într-un sat din Libanul de Sud. Casa era situată pe un deal, de unde se deschidea o priveliște asupra întregii așezări. Era primăvară, luna aprilie, soarele cald, cerul albastru, văile înverzite și pădurea de cedri te vrăjeau. Ron se simțea ca în excursiile din Cehoslovacia, unde s-au născut părinții lui.

De câteva zile din pădurea apropiată se trăgea în ei cu aruncătoare de mine. Erau teroriști pro-iranieni ai organizației Hezbollah. Cu o zi înainte, doi soldați din unitate fuseseră grav răniți ca urmare a bombardamentelor. Ron era hotărât să pună capăt acestui tir. Cu permisiunea superiorilor, unitatea a pornit să-i caute pe vinovați.

În drum spre pădure au întâlnit un păstor bătrân cu o turmă de capre. Bătrânul i-a salutat pe soldați și le-a cerut un foc ca să-și aprindă o țigară. Înaintând printre brazi, soldații au dat peste un cablu și până să se lămurească despre ce era vorba, o explozie puternică a zguduit pădurea. Patru luptători din unitate au murit pe loc și câțiva au fost răniți. Era o capcană pusă de teroriști. După primul ajutor acordat răniților și evacuarea lor, și-au continuat înaintarea în desișul pădurii și nu departe de locul exploziei i-au surprins pe oamenii Hezbollei. După un scurt schimb de focuri, au reușit să neutralizeze trei teroriști incriminați în tirul de mortiere.

Pe drumul de întoarcere, Ron și-a amintit de bătrânul cu caprele, pe care l-au întâlnit la marginea pădurii. „Precis că știa de capcană, dar nu ne-a spus nimic”, și-a zis Ron. Nu îndrăznea să-și împărtășească gândurile cu ceilalți din trupă.

La liziera pădurii s-au întâlnit din nou cu păstorul. Unul din oamenii lui, sergentul Sarusi, care vorbea limba arabă, s-a repezit la bătrân, l-a înșfăcat de cămașă și-a început să urle la el:

– Nemernicule, știai de capcană și ai tăcut! Din cauza ta, patru dintre noi au murit, a strigat Sarusi, după care și-a îndreptat arma spre pieptul omului.

– Nu, nu, nu știam nimic, a răspuns bătrânul, plângând.

S-a format un cerc în jurul păstorului. Mai mulți soldați și-au îndreptat armele spre el. Ron și-a dat seama de situația primejdioasă în care se afla libanezul.

– Omul acesta nu e terorist. Nu avea de ales. Dacă ne-ar fi prevenit, cei de la Hezbollah l-ar fi ucis împreună cu toți membrii familiei lui, a strigat Ron. Lăsați-l în pace!

– E un complice de-al teroriștilor. Din cauza lui am pierdut patru oamenii, a spus locotenentul Gal. Trebuie să-l pedepsim.

– Normele de conduită ale armatei israeliene cer să nu ne răzbunăm pe populația civilă, a spus Ron. Vă ordon să-l lăsați în pace!

Trupa și-a continuat drumul spre cazare. Ron se gândea la povestirile tatăl său, care a făcut parte din mișcarea de rezistență din Cehoslovacia. După atentatul împotriva lui Heydrich, soldat cu moartea acestuia, drept pedeapsă, naziștii au ras de pe fața pământului satul Lidice. Bărbații au fost uciși, femeile au fost trimise în lagăre de concentrare, copiii au fost trimiși în Germania, dispărând, probabil gazați. Când Ron s-a înrolat în armată, tatăl lui, care a luptat în două războaie de apărare a Israelului, i-a spus:  

– Oriunde te vei afla ca militar, să nu uiți că populația civilă nu poate fi pedepsită pentru atentatele comise de diverse trupe teroriste.

După acțiunea din pădure, multă vreme s-a întrebat dacă a procedat corect nepedepsindu-l pe păstor pentru tăcerea lui. Îi reveneau în minte fețele soldaților care au murit, se gândea la părinții lor, la durerea provocată de dispariția copilului iubit. Oare cum ar fi procedat tații lor în aceeași situație? se întreba. Totuși nu putea să nu-i dea dreptate tatălui său în legătura cu populația civilă. Parcă îl auzea spunând:

– Gândește-te ce ai fi făcut tu în locul bătrânului păstor…

În 24 mai 2000, fiul lui Ron, pe nume Eran, locotenent într-o unitate de parașutiști care de mai bine de șase luni era în Țara Cedrilor, l-a sunat noaptea și cu vocea gâtuită de emoție a strigat:

– Tată, s-a terminat, am ieșit din Liban!! (În acea zi Israelul și-a retras trupele din Libanul de Sud.)

Din păcate conflictul israeliano-libanez nu s-a terminat, continuă și în zilele noastre, cine știe până când…

Andrei Schwartz

03/03/2021