Cunoașteți insula aceasta?

Iată un aspect pozitiv al curentei epidemii. Mulți israelieni se întorc acasă, după o absență de ani de zile, unii pentru că afacerile lor în alte părți ale lumii au fost afectate de pandemie și au senzația că totul trebuie luat de la început, alții pentru că pur și simplu vor să se vaccineze împotriva virusului, și mai sunt unii cărora li s-a făcut lehamite de străinătate, uite-așa!

Pe omul meu, să-i zicem Z, nu-l văzusem de un car de ani. Nu, nu eram prieteni, ci doar buni cunoscuți, ne întâlneam uneori în cercuri comune de prieteni, de vineri seara, și cu orice ocazie aveam senzația că tot ce povestește e interesant.

Mi-a dispărut din orizont și mi-a reapărut acum câtva timp în compartimentul de locuri rezervate al trenului spre Tel Aviv. Eu eram ocupat să pregătesc materialul pentru întâlnirea care urma să aibă loc în capitala financiară a țării, dar am găsit câteva momente pentru a fi pus la curent cu peripețiile tipului.

– M-am întors după aproape zece ani de pribegie și am hotărât să rămân aici, acasă…

– Unde-ai fost toți anii ăștia?

– Oh, e o poveste prea lungă și văd că ai de lucru… Acum, când stau la Beer Șeva, la doar câțiva kilometri de tine, ce-ai zice să ne vedem într-o zi și să-ți povestesc totul? Să știi că am ce povesti…

Am schimbat numerele de telefon și după numai câteva clipe am și uitat de prezența lui, eu cufundat în treburile care trebuiau terminate până la coborârea din tren, el pe o banchetă în spatele meu.

Au trecut câteva săptămâni și într-o bună dimineață am primit un telefon de la Z:

– Ce faci după amiază? Dacă ai timp hai să ne vedem la cafeneaua lui Ury.

– O cunoști?

La ora cinci fix eram acolo, așezat la o masă cu un nescafe ”afuh”, cum numim noi aici cafeaua la care adăugăm lapte ca să-i stricăm gustul.

După câteva minute Z a intrat, s-a apropiat, s-a așezat la masă, a comandat aceeași cafea, și fără să se lase întrebat a început să povestească. Nu are rost să vorbesc despre senzația neplăcută pe care am avut-o când am înțeles că tipul nu era deloc interesat să afle ce e cu mine, ce-am făcut în toți acești ani ș.a.m.d. M-am potolit însă când Z a intrat în miezul poveștii și am înțeles că ceea ce avea el să-mi spună era mult mai interesant decât ce aveam eu să-i povestesc.

De aici încolo, dragi cititori, cuvântul îi aparține lui Z, sarcina mea e doar să rezum cele povestite și auzite timp de mai bine de două ore și două cafele. Iată povestea.

Acum mai bine de zece ani mi-am luat nevasta și am plecat, n-o să crezi, spre o insulă din Pacific, al cărei nume în limba locului are nu mai puțin de 23 litere, o denumire imposibil de tradus într-o limbă ”normală”, dar căreia eu i-am găsit un nume care cred că i se potrivește, dar asta la urmă…

Știam de la bun început ce vreau, pentru că studiasem din timp piața: să înființez o fabrică de jucării! Băștinașii (să-i numim așa) nu prea aveau din astea, și eu am ajuns la concluzia că planul meu se potrivește cu cererile pieței, și am reușit. În mai puțin de doi ani vindeam deja jucării de tot felul, și ajunsesem la un capital semnificativ, o sumă care s-a mărit în fiecare an și cu care m-am întors acasă, având ziua de mâine definitiv asigurată.

Dar nu asta e partea interesantă. Insula, aflată la o oarecare distanță de Australia, fusese colonizată de două ori, de către două puteri navale diferite, la interval de vreo 75 ani. Rezultatul e mai mult decât interesant. Două colonizări și trei grupuri de populație, n-ai să crezi! Fiecare perioadă de colonizare a adus o altă religie, iar populația insulei, treptat, a putut alege între doi Dumnezei, devenind monoteistă în adevăratul înțeles al cuvântului, dar fiecare cu monoteismul lui!

Treptat s-au creat în rândurile populației nu două subgrupuri, ci trei, câte unul pentru fiecare religie și una de ateiști, indivizi și familii care ori n-au fost religioși niciodată, ori au renunțat de-a lungul vremii la credința într-o putere supremă.

Așa le-am găsit eu. Relațiile dintre cele trei subgrupuri sunt mai mult decât interesante.

S-o iau pe rând. Cele două subgrupuri religioase (a propos, populația insulei abia depășește două milioane) se comportă precum le cer preceptele, care n-ai să crezi, au foarte multe lucruri în comun. Iată câteva din ele. În ambele, femeia nu are nicio însemnătate. În afară de dreptul de vot (de, ei se țin ca țară democratică!), singurul drept de care se bucură sexul așa zis slab e cel de a naște: cu cât femeia naște mai mulți copii, cu atât prestigiul ei în rândurile comunității e mai evident. Dar n-ai să crezi, multe femei din cele două grupuri lucrează. Pare inexplicabil – cum poți face față unei puzderii de copii dacă mai și lucrezi? Dar uite că se poate…

Problema e însă mai gravă decât îți închipui. Din cauza fanatismului religios, o bună parte din bărbați nu au de lucru, adică nici nu caută de lucru, unii pentru că sunt ocupați cu citirea și aprofundarea textelor sfinte, rămase de pe urma colonizărilor, iar alții pur și simplu pentru că nu merită, deoarece statul oferă serioase indemnizații pentru copii, și în plus plătește fiecărui individ care se ocupă cu studiul preceptelor religioase un fel de salariu lunar, un fel de stipendie.

Și aici, în cazul bărbaților procentul celor care muncesc e de îndeajuns de scăzut.

Într-o bună zi mi-a intrat în magazin un tip foarte cunoscut, secretar general la unul din ministere, provenit dintr-o familie ateistă. Căuta jucării pentru copiii săi. Am intrat în vorbă și eu, curios, l-am întrebat dacă știe care e procentul bărbaților religioși, din ambele subgrupuri, care lucrează și aduc bani acasă.

N-ai să crezi, i-a răspuns, deși între cele două grupuri există diferențe majore, din punctul acesta de vedere se potrivesc! Nu am cifre exacte, dar îți pot spune că bărbații ”lor” lucrează într-un procent aproape jumătate din procentul celor ca noi, ateiștii.

– Și să-ți spun drept, continuă Z, nu m-am mirat deloc. Insula de care îți vorbesc nu prea are dușmani, nu pentru că e iubită și stimată de întreaga lume, ci doar pentru că e atât de departe de orice altă zonă populată, încât existența ei este în mare parte ignorată de așa-zișii vecini. Din când în când bande de pirați încearcă să debarce într-un colț al insulei și să facă ravagii, și de aceea e nevoie de armată, și trebuie să-ți spun că armata lor e foarte bine echipată și instruită. La un moment dat au venit pe insulă americani și i-au ajutat, bineînțeles contra cost, să-și formeze o armată bine pusă la punct și cu armament modern. Problema este că cele două subgrupuri religioase nu participă la efortul militar, întrucât cele două religii inspiră și comandă o atitudine pacifistă, care interzice violența armată.

L-am lăsat pe Z să mai soarbă din cafeaua care deja se răcise, și nu m-am putut abține să-l întreb:

– Și ce e cu al treilea subgrup, cel de ateiști?

– Întrebarea ta vine la timp. Ăștia, pe care îi cunosc foarte bine pentru că am lucrat și am cooperat cu ei în toți acești ani, sunt o populație foarte activă și foarte întreprinzătoare. Probabil că n-ai de unde să știi, dar 90% din zăcămintele de seleniu din întreaga lume se află pe acea insulă!

– Seleniu?! l-am întrebat. Ce e seleniul, scuză-mi ignoranța.

– Nu mă miră, nu ești primul și nici ultimul care îmi pune întrebarea asta. Seleniul este un mineral obținut la rafinarea plumbului, cuprului și nichelului. El se folosește în celule fotoelectrice, camere de filmat, la redresarea curentului electric, copiatoare etc. Ei au dezvoltat o industrie spectaculară, care a devenit cu timpul sursa de seleniu pentru întreaga lume, și asta reprezintă cam 85% din resursele materiale ale insulei.

– Frumos, i-am zis. Se pare că au din ce trăi.

– Ei, uite, asta e problema lor. Al treilea subgrup produce, dar din ce în ce mai mulți bani merg pe susținerea materială a celorlalte două. E drept, se fac eforturi pentru a rezolva situația, dar paradoxul e că grupurile religioase cresc. Planificarea familială e interzisă de ambele religii și nu e de mirare că ponderea lor în societate e tot mai mare, ceea ce pune în pericol economia. Cu alte cuvinte venitul e mare, dar devine insuficient în situația în care tot mai mulți nu produc, dar consumă din ceea ce produc alții. Adică cei care participă activ la o economie stabilă sunt tot mai puțini, iar cei care trăiesc din ce produc alții sunt tot mai mulți.

În plus animozitatea reciprocă e în creștere, unii slujesc în armată, sunt pregătiți tot timpul să se lupte cu bandele de pirați care, așa cum ți-am spus, atacă din când în când în diverse puncte ale insulei, pe când alții – înțelegi cine – nu participă nici la acest efort care ar trebui să fie general.

Nu trebuie să-ți mai spun, cele două subgrupuri monoteiste urmează doar instrucțiunile venite de la conducătorii lor spirituali, și practic nu prea recunosc instituțiile care se vor generale, dar de fapt au fost create și sunt menținute de cea de al treilea subgrup.

Să nu-mi spui că generalizez, și cine generalizează are șanse mari să ajungă la concluzii greșite. Ai dreptate, eu generalizez, dar nu sunt nici statistician, nici antropolog și cred că sunt obiectiv, pentru că eu acolo sunt un outsider…

– Ceva nu înțeleg, totuși…

– Știu exact ce vrei să întrebi: cum se face că cei productivi continuă să pompeze bani pentru cei neproductivi și care nu cooperează, așa-i că asta voiai să întrebi? Uite răspunsul: am uitat să-ți spun (mea culpa) că insula asta e de fapt o democrație, are miniștri, parlament, partide și alegeri libere. Partidele au nevoie de voturi, iar voturile vin de peste tot, așa că de fapt politica împiedică schimbarea situației pe care ți-am descris-o.

Eram din ce în ce mai zăpăcit de cele auzite.

– Am două întrebări…

– Mi le pui pe rând, te rog…

– OK. Prima: cum te-ai descurcat cu situația asta complet anormală?

– Dragule, eu n-am avut cu ei nici în clin, nici în mânecă. Eu mi-am văzut de treabă și treaba mergea, eu plăteam salarii frumoase și impozite grase, așa că am fost lăsat să-mi văd de afaceri și n-am deranjat pe nimeni,

– Am înțeles… Și acum a doua, provenită din prima: de ce ai plecat, dacă îți mergea atât de bine?

– Bună întrebare. Din două motive. Am doi copii, gemeni, și a venit timpul să-i dau la școală. De la bun început era clar că ei trebuie educați în țara noastră. Dar mai e un motiv: să-ți spun drept, eu nu prea văd un viitor strălucit pentru această insuliță îndepărtată, prea nu merg lucrurile bine acolo, și…

Telefonul său sună, Z răspunse monosilabic, apoi mi se adresă:

– Mă scuzi, trebuie să plec urgent, am uitat că am o întâlnire importantă, oamenii mă așteaptă…

Se ridică, plăti pentru cafele (”azi eu plătesc, data viitoare tu”) și în drum spre ușă îmi aruncă din mers:

– Așa-i că povestea mea e interesantă?

Se întoarse încă o dată spre mine:

– Ți-am promis să-ți spun cum numesc eu insula asta: ABSURDIA! Așa-i că i-am găsit un nume potrivit?

Deschise ușa cafenelei. Zgomotul străzii pătrunse printre mese, și era clar că Z nu auzi fraza care i-o adresasem, așa, din zbor:

– Să știi că multe din cele ce mi-ai povestit nu m-au surprins deloc…

Dar amicul meu Z era deja de partea cealaltă a ușii. Păcat…

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

20 Comments

  • Klein Ivan commented on April 10, 2021 Reply

    Numai Sisif trăia absurdul absolut . Nu cele două categorii de atei amintite în articol , fiecare avînd parte de o anumită consolare – prima suferă de o formă ușoară a sindromului ….. ( 23 litere ) , iar cea de a doua știe că pe alte insule bîntuie forme mai grave de absurd . K.I.

  • Nicolae Radu commented on April 9, 2021 Reply

    Excelent, ca de obicei Gabi!

    • gabriel gurm commented on April 10, 2021 Reply

      Multumesc.
      GBM

  • Tiberiu Ezri commented on April 9, 2021 Reply

    Deja vu!

    • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

      BIneinteles….
      GBM

  • Marina Zaharopol commented on April 9, 2021 Reply

    Nu stiam ca sunteti asa un maestru al alegoriei!

    M-am delectat!

    • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

      Asta-i cuvantul : alegorie!!
      Multumesc
      GBM

  • Klein Ivan commented on April 9, 2021 Reply

    Trebuie aflat de la Z. de ce ateiștii nu părăsesc insula – se simt legați de insulă prin fire invizibile pentru Z. sau ei au răspunsul la întrebarea retorică a lui Mircea Crișan (” Alt glob nu aveți ? “) . K.I.

    • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

      Asta-i raspunsul, intr-adevar: ei nu (mai) au alt glob!
      L-au “avut” timp de doua milenii si cam s-au saturat de el, sau cel putin am inteles de la Z.
      GBM

  • Veronica Rozenberg commented on April 8, 2021 Reply

    Ce frumoasa povestire, reala sau inventata are mult har.

    Chiar daca, Z poate nici nu a dezvaluit toate detaliile ABSURDIEI.

    Si in ultima instanta banii nu sunt ceva chiar de lepadat, nici sanatatea uneori nu o poti capata, daca nu-i ai !!

    • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

      E mult mai putin inventata si mult mai mult reala, din pacate….
      GBM

  • george schimmerling commented on April 8, 2021 Reply

    Cred că am identificat insula . 🙂

    • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

      SPER!!!!!!
      GBM

  • LAURENT SORELL commented on April 8, 2021 Reply

    Amintiri, amintiri — la varsta mea (84) sunt un vajnic supravietuitor al Absurdiei si un continuator al ei…

    • gabriel gurm commented on April 8, 2021 Reply

      Multi ani inainte….
      GBM

  • gabriel gurm commented on April 8, 2021 Reply

    Se poate iesi din absurd?!
    Wishful thinking
    GBM

  • Klein Ivan commented on April 8, 2021 Reply

    Vaclav Havel : “… perhaps one could never find sense in life without first experiencing its absurdity.” .

    • gabriel gurm commented on April 8, 2021 Reply

      Avea dreptate…..
      SI totusi absurdul ma deranjeaza, mai ales daca face parte din viata mea…
      GBM

  • Klein Ivan commented on April 8, 2021 Reply

    Numai cei pe care îi dezavantajează absurdul unei situații caută o ieșire din ea . K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *