Dispariția aproape totală a minorității germane din România

Minoritatea germană din România, al cărei ultim reprezentant de seamă este însuși președintele statului, Klaus Johannis, este o comunitate pe cale de dispariție, ca urmare a deportărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, a vinderii lor la bucată în timpul regimului Ceaușescu și apoi, după 1990, a emigrării libere a majorității celor rămași.

Denumiți sași sau șvabi după regiunea de unde proveneau, respectiv zona în care s-au stabilit în Ardeal sau Banat, numărul lor înainte de cea de-a doua conflagratie mondială era de aprox. 800.000, scăzând dramatic la doar 36.000 cu ocazia ultimului recensământ.

Strămoșii sașilor proveneau din regiunea Luxemburgului și au venit în cursul secolului al XII lea, chemați de regii Ungariei pentru a popula și dezvolta regiunile sudice împădurite și mlăștinoase ale Transilvaniei și de a apăra granița de sud a regatului ungar.

Strămoșii șvabilor provin din regiunea Stuttgartului și au venit în cursul secolelor XVIII și XIX, chemați de împărații habsburgi, în special de Maria Terezia. Ei s-au așezat în zonele mlăștinoase ale Banatului, în Partium și în nordul și vestul Transilvaniei.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când România s-a aflat sub ocupație hitleristă, 63.000 de etnici germani au fost înrolați cu forța în Wehrmacht și chiar în SS. În jur de 30.000 de tineri au fost făcuți cu forța membri în Hitlerjugend. Mulți dintre ei au căzut în război sau au fost luați prizonieri, fiind duși pentru ani lungi în lagăre de muncă forțată în URSS.

După plecarea a cca 60.000 de germani civili odată cu retragerea trupelor hitleriste în 1944, după deportările din 1945 și 1946 în lagărele de muncă din URSS, respectiv în Dobrogea, lovitura de grație din punct de vedere demografic a fost vânzarea la bucată a sașilor și șvabilor din România în fosta RFG de către regimul comunist, în special în perioada dictaturii ceaușiste.

Ca pedeapsă colectivă împotriva comunității germane care a luptat de partea armatei hitleriste, din 1946, autoritățile sovietice au deportat cca 75.000 de etnici germani în URSS, în lagăre de muncă forțată, majoritatea în cele mai cumplite locuri din Siberia. În plus, după 1948, autoritățile comuniste românești, fidele modelului sovietic de pedepsire în masă și ca nu cumva să rămână mai prejos, au deportat peste 50.000 de germani în Bărăgan, Dobrogea și Delta Dunării, pentru a-i smulge din rădăcinile istorice și a-i pune la muncă forțată în cele mai sărace locuri din țară.

Între 1968 și 1989, similar cu modelul evreiesc de vânzare la bucată în schimbul valutei forte, aceleași departamente și ofițeri din DIE, în colaborare cu serviciile secrete ale RFG, au coordonat emigrarea a cca 230.000 de sași și șvabi. Așa cum a declarat cu vreo 20 de ani mai târziu principalul „negociator” vest german, Heinz Günther Husch, „fiecare persoană avea un preț potrivit statutului și educației sale“. Prețurile erau cuprinse între 2.000 și 10.000 de mărci.

În primii doi ani de după Revoluția din decembrie 1989, în ciuda schimbării cvasidemocratice și a garantării tuturor drepturilor colective ale minorității germane din România, aprox. 200.000 de sași și șvabi au emigrat în Germania, germanii din țara noastră devenind după 1992 o minoritate practic muzeală, asemenea evreilor, armenilor, tătarilor, turcilor și altor etnii simbolice.

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a asimilat 12-14 milioane de refugiați, majoritatea etnici germani din Estul Europei. Cei trei sute de mii de germani din România veniți mai târziu („Spätaussiedler“) sunt totuși o cifră mică, dar substanțială din punct de vedere al culturii, limbii și istoriei lor.

În articolul 116 din noua Constituție germană din 1949 se stipulează că orice om cu sânge german, indiferent unde trăiește, are automat dreptul la cetățenia germană și ca atare are dreptul de a trăi în Germania, de a fi ocrotit de către statul german și beneficiază de toate drepturile conaționalilor săi.

Documentele istorice recuperate prin CNSAS și studiile istoricului Florian Banu atestă că inițiativa emigrării germanilor din România a venit din partea guvernului RFG, care la începutul anilor 1960 a înregistrat o creștere economică extraordinară și după uriașele pierderi umane suferite în război, avea nevoie de forță de muncă calificată. În mod pragmatic și foarte eficient, guvernul RFG, prin canale diplomatice secrete, a inițiat o amplă acțiune de recuperare a minorităților germane care trăiau în număr destul de însemnat în multe state comuniste est-europene, printre care și România. Bineînțeles că guvernul de la Bonn căuta membrii propriei etnii, majoritatea cu calificări medii și înalte, care puteau fi integrați rapid în societatea germană. Ei aveau întâietate, fiind preferați turcilor, portughezilor, sârbilor și altor balcanici sau asiatici atrași de Eden-ul muncii industriale – RFG.

Emigrarea a fost organizată de serviciile secrete ale celor două state începând din 1962, când contactul oficial și cel secret se derula prin avocații Garlepp Ewald din Stuttgart și Șerbănescu Crăciun din partea română. Din 1962 până în 1965, partea germană a plătit părții române câte 5-6000 DM pentru fiecare emigrat.

Din 1965, pe lângă plățile în valută forte, partea română a achiziționat în schimbul emigranților germani instalații industriale și tehnologii vest germane, folosite pe scară largă în industria siderurgică și constructoare de mașini, de pildă la Combinatul Siderurgic Galați începând din 1969. În 1969 Garlepp Ewald a fost înlocuit cu avocatul Heinz Günther Husch, un expert al guvernului german în acțiuni secrete pe mapamond. El a coordonat această acțiune din partea RFG până în 1989.

În baza acordului confidențial (Vertrauliche Vereinbarung), partea românească întocmea listele cu germanii care își exprimaseră dorința de emigrare printr-o cerere, care primiseră pașaport de Germania și părăsiseră țara. Partea germană verifica și confirma sosirea lor în lagărul de tranzit din Nürnberg. Abia după verificarea listelor, Germania plătea conform acordului sumele stabilite, inclusiv biletul de tren al fiecăruia pe distanța București-Nürnberg. Se plătea retroactiv, indiferent de cum ajunseseră în țară, sărind granița, rămânând acolo cu ocazia vreunei deplasări, sau prin emigrare oficială. Mai mult, nedorind să încurajeze divorțurile, statul german plătea și pentru românii căsătoriți cu etnici germani – ceva foarte scump pentru RFG. În anii `80, numărul aprobărilor de emigrare se ridica la 11 000 de etnici germani pe an.

Pentru ca lucrurile să meargă mai ușor, în martie 1969, partenerii români fost dăruiți de partea germană cu două autoturisme Mercedes 230 pentru conducerea superioară a PCR, câte un Ford Taunus pentru generalul Mihai Pacepa și pentru generalul Gheorghe Marcu și un BMW 2000 pentru serviciul DGIE.

În 1970 s-a semnat un acord oficial care reglementa sumele plătite de partea germană pentru fiecare emigrant german plecat în RFG: 11.000 DM pentru un titrat, 5.500 DM pentru un student, 2900 DM pentru un tehnician sau muncitor calificat, 1800 DM pentru un om fără pregătire. De pildă pentru viitoarea laureată a premiului Nobel pentru literatură, disidenta Hertha Müller, statul german a plătit 8000 DM.

Banii nu au intrat în conturile personale ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceaușescu, ci în cele ale statului român, mai precis cele două conturi ale DGIE, unde se aduna valuta obținută din vânzarea evreilor, germanilor, a liderilor religioși sau culturali indezirabili, sau a unor români ostili regimului. Potrivit studiului CNSAS, banii din aceste conturi au fost folosiți într-o primă fază la achiziționarea de echipamente industriale și tehnologii moderne, iar spre finalul dictaturii comuniste la plata datoriei externe.

Dincolo de cifrele oficiale au existat drame personale și familiale, pentru că mulți sași sau șvabi nu voiau să emigreze, dar a acționat subliminal psihoza colectivă, frica de regimul comunist și mirajul occidentului. Mulți germani nu s-au acomodat în RFG, și-au dat seama că nu totul e roz dincolo de cortina de fier, dar din nefericire pentru ei nu exista cale de întoarcere, pentru că nu era în interesul statelor implicate ca ei să facă cale întoarsă.

Se estimează că între 1962 și 1989 statul român a primit din partea germană pentru emigrarea sașilor și șvabilor cca 1 miliard de DM, sumă recunoscută tacit de negociatorul șef german Heinz Günther Husch, respectiv fostul ambasador german la București, Erwin Wickert.

La sfârșitul anului 1989, cancelarul Kohl l-a rugat pe negociatorul german Dr. Husch să încerece să îi scoată pe toți germanii din România, deorece se prefigurau schimbări profunde și violente, iar Kohl nu dorea ca ei să fie prinși la mijloc. Ceaușescu a refuzat și în 2 decembrie 1989 a anulat acordul confidențial. Coincidență sau nu, în același an România își plătise toate datoriile externe. Coincidență sau nu, în aceeași lună Ceaușescu a fost executat.

Într-un interviu acordat de negociatorul șef german, Heinz Günther Husch, ziarului Siebenbuergische Zeitung în 2010, acesta a precizat că în decurs de 20 de ani a purtat peste 1000 de negocieri cu partea română, unele la Hotelul Ambasador din București, altele la ambasadele RFG din Paris, Viena, Berna, Stockholm, Roma sau Copenhaga. Valuta forte nu a fost plătită niciodată în România, ci la ambasadele menționate, în plicuri sigilate, cu bancnote exclusiv de 1000 DM.

Practic țara s-a golit de germani, mai ales localitățile mici locuite odinioară de sași și șvabi s-au depopulat, s-au degradat, casele s-au dărăpănat și au fost jefuite, drumurile s-au distrus, terenurile agricole au intrat în paragină, clădirile publice și în general patrimoniul cultural s-a deteriorat. A fost o pierdere uriașă, ireversibilă pentru țară. În mod izolat, câteva mii de germani s-au întors cu investiții mai mari sau mai mici, încercând să refacă măcar în parte localitățile pe care le-au părăsit, sau cel puțin bisericile, castelele și cetățile, măcar o parte din tezaurul și patrimoniul cultural propriu. Fără cea mai mică urmă de rasism, nu se poate neglija faptul că transferul de populație generat de plecarea germanilor a adus în satele și orașele părăsite zeci de mii de romi și moldoveni, care nu au fost capabili să refacă localitățile distruse, continuând degradarea și mutilarea lor ireversibilă.

În condițiile politice actuale de revigorare a discursurilor publice șovine, antisemite, fascistoide, de extremă dreaptă, acest modest articol legat de dispariția aproape totală a unei minorități importante din România, cât și cele precedente legate de dispariția practică a minorității evreiești, se vor un apel la liniște și armonie interetnică, atât de necesare dezvoltării și prosperității României. Orice om cu scaun la cap și un minim de bun simț își dă seama că dispariția unor minorități importante din angrenajul social și economic românesc constituie pe termen lung o gravă pierdere pentru statul român.

George Vigdor

Bibliografie

Economica.net – lun, 17 nov. 2014

Acţiunea «Recuperarea». Securitatea și emigrarea germanilor din România (1962-1989) – CNSAS

Vice – Cum vindeau comuniștii etnici germani RFG-ului – Cristi Mărculescu 1 dec 2014

Adevărul / 03.05.2010 – Regimul lui Ceaușescu a îcasat circa 1 miliard de mărci din vânzarea etnicilor germani

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • George Vigdor commented on April 9, 2021 Reply

    Mulțumesc pentru aprecieri Dle Dr.Gabriel Gurman, poate mă încumet în viitor să scriu un articol despre dispariția treptată a minorităților din România, într/o perspectivă mai largă.
    Mulțumesc pentru observațiile pertinente și docte ale Dlui Lucian Zeev Herscovici și Dlui Boris Mehr, din păcate limitele unui articol de ziar și uneori cele ale subsemnatului sunt strânse…..

  • Lucian-Zeev Herșcovici commented on April 9, 2021 Reply

    Să ne amintim și despre germanii din Bucovina, de fapt austrieci, care au fost scoși din țară după Pactul Germano-Sovietic din 1939. Soarta lor fusese decisă: să fie scoși din țară în timp de circa un an și jumătate, ceea ce s-a și întâmplat. Poate un semn că Germania nazistă se gndea la război în răsărit încă de atunci…
    Să ne amintim și de alți germani, cei din Basarabia, unii proveniți din rândul germanilor de pe Volga. De a semenea de germani din Vechiul Regat, veniți acolo fie la mijlocul secolului al XIX-lea (personaje germane apar și în literatura română din acel secol, de exemplu în unele piese de Vasile Alecsandri). Și despre germani veniți în România în perioada construirii căilor ferate, ca meșteri. Ce a mai rămas din aceste comunități etnice? Să ne amintim și de diferența religioasă între diferitele comunități germane din România; sașii luterani, șvabii și germanii bucovineni catolici.
    Și să ne amintim și de alte minorități etnice care au părăsit România, iar faptul a determinat pierderi mari din punct de vedere economic, social, cultural: armeni, greci, turci, italieni, tătari, ba chiar și aromâni, precum și alții. O tragedie demografică cu implicații pentru o perioadă lungă…

  • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

    Un articol f interesant, care mi-a adus date noi, complet necunoscute până acum. Mulțumesc!
    Dacă așa stau lucrurile, asta înseamnă că România a devenit o țară cu populație omogenă, fără minorități etnice, ceea mi se pare (și cred că nu greșesc) e un fel de ”rara avis” în Europa.
    GBM

    • MEHR BORIS commented on April 9, 2021 Reply

      NU ESTE CHIAR MONOETNICĂ, UNGURII SUNT CIRCA CINCI LA SUTĂ, EXISTĂ ROMÂNI PORNIȚI
      CONTRA LOR, TENSIUNEA ESTE PERMANENTĂ, MERITĂ O ANALIZĂ OBIECTIVĂ, ÎN ROMÂNIA SUNT 18 ETNII MINORITARE CU REPREZENTANȚI ÎN PARLAMENT

      • gabriel gurm commented on April 9, 2021 Reply

        Sunt convins ca exista in Europa o multime de tzari care ar dori sa se afle,din acest punct de vedere, in situatia Romaniei, cu un singur grup etnic minoritar de numai 5%……
        GBM

        • Klein Ivan commented on April 10, 2021 Reply

          G.G. – A se vedea recensămîntul 2011 – maghiari 6% , romi 3% , nedeclarați 6% , alții ….

  • Veronica Rozenberg commented on April 8, 2021 Reply

    Mai exista si un alt reprezentant, chiar mai german decat Johannis. Si parca il vad inlocuindu-l candva in viitor:
    primarul ales al orasului Timisoara

  • Veronica Rozenberg commented on April 8, 2021 Reply

    Mai exista si un alt reprezentant, chiar mai german decat Johanis. Si parca il vad inlocuindu-l candva in viitor:
    primarul ales al orasului Timisoara

    • Andrea Ghiţă commented on April 9, 2021 Reply

      Primarul Timişoarei nu este etnic german din România. El a venit ca voluntar aici, din Germania.

    • Veronica Rozenberg commented on April 9, 2021 Reply

      Pau cam asta am vrut sa spun, ca el este german adevarat, si ca a venit in Romania pentru ca a ales sa traiasca acolo, a facut ceea ce a crezut de cuviinta si a fost ALES ca primar,ceea ce inseamna, in cazul acesta tind sa cred, ca oamenii au facut-o pentru meritele pe care i le-au acordat.

  • George Vigdor commented on April 8, 2021 Reply

    Stimate Dle Mihăescu, înțeleg aluzia Dvoastră, dar eu nu învinovățesc și nu arunc anatema asupra nici unei colectivități sau neam. Sunt bine crescut și educat din acest punct de vedere. Am evocat o realitate de netăgăduit pe care o poate constata, oricine ce străbate aceste regiuni și localități. Răspunsul e clar, Restul e doar amortizarea naturală a caselor,clădirilor, bisericilor, drumurilor și degradare a solului și pădurilor. Nu știu însă unde este statul român care ar trebui după 20-40 de ani de paragină să reabiliteze aceste localități.

  • Tiberiu Ezri commented on April 8, 2021 Reply

    Emigrarea masiva evreilor si a germanilor a avut probabil repercusiuni serioase dar nu stiu daca cineva a incercat sa studieze acest lucru.

  • MEHR BORIS commented on April 8, 2021 Reply

    CA ȘI PLECAREA EVREILOR, EMGRAREA NEMȚILOR A PREJUDICIAT ROMÂNIA, DAR PORNIRILE ETNOCENTRISTE LA NOI NU S-AU DOMOLIT, ESTE RUȘINOS SĂ ATACI ETNICII GERMANI REPROȘÂNDU-LE AUSCHWITZ-UL ŞI LAGĂRELE DE CONCENTRARE, CAMERELE DE GAZARE, EXACT CUM EVREII SUNT ACUZAȚI DE INSTAURAREA COMUNISMULUI. ALTÎ MĂRIE, ACEEAȘI PĂLĂRIE. NU TREBUIE SĂ-L IUBEȘTI PE IOHANNIS, PR DOMINIC FRITZ, DAR ETNIA TREBUIE RESPECTATĂ. ÎNCEPÎND CU OLGUȚA ȘI AJUNGÂND LA PROTESTATARII DE ACUM SPIRITUL GREGAR, ȘOVIN NU SE DOMOLEȘTE.

  • George Vigdor commented on April 8, 2021 Reply

    Dacă ar fi să vă replic pe un ton de glumă, cred că sunt șanse minime ca în viitor președinte al României să fie tot un etnic german. Revenind la un registru grav, eu ca evreu român, sper din suflet ca minoritatea germană să nu dispară, ba mai mult ca mulți emigrați să revină pe plaiurile natale și să prospere din nou. Mă bucur pentru activitatea socială și culturală vie din cadrul minorității. Am punctat la începutul articolului numele președintelui, pentru a atrage atenția cititorilor, o metodică pur jurnalistică.
    Cu aleasă considerație, George Vigdorovits

  • Doru Mihaescu commented on April 8, 2021 Reply

    Sa intelegem ca datorita minoritarilor rromi si moldoveni fostele asazari ale sasilor au ajuns in starea in care se afla acum.

  • Beatrice Ungar commented on April 8, 2021 Reply

    Nu va suparati, dar cam exagerati la inceput cu remarca: Johannis, ultimul reprezentant de seama!!!
    De altfel despre disparitia minoritatii germane se tot vorbeste de vreo suta cincizeci si mai multi ani… daca nu mai demult… Daca nu ar mai fi pentru cine credeti ca apar ziarele Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien sau Hermannstädter Zeitung, de emisiunile in limba germana de la TVR sau Radio ce sa mai vorbim…
    Cu respect
    Beatrice Ungar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *