Eugen Stein a sosit în lagărul de concentrare Buchenwald în 9 iunie 1944. Era împăcat cu soarta care îl aștepta, n-avea iluzii. După ce a ajuns pe peronul gării și a avut loc selecția, fiind tânăr în bună condiție fizică, a fost trimis la muncă. În timp ce erau organizați în coloane pentru duș, unul din deținuții care îi număra, cu un triunghi roșu pe piept (comuniștii aveau aceste triunghiuri cusute pe hainele vărgate), îi șoptea în limba germană fiecărui nou venit care trecea pe lângă el: “Trupele aliate au debarcat în Normandia, nu mai e mult și ne vor elibera”. Eugen a rămas uimit, nu credea că mai există totuși o speranță în acest infern. Pentru o clipă și-a imaginat chiar că un tanc cu o stea albă ar intra pe poarta principală a lagărului. De acum avea să facă totul ca să supraviețuiască, așteptând întâlnirea cu tancul cu steaua albă.

Comuniștii germani erau cei mai vechi prizonieri, care organizau viața de zi cu zi a lagărului. Îi ajutau pe cei slabi cu ce se putea: mâncare, haine etc. În lagăr erau deținuți din toată Europa: comuniști și social-democrați germani, preoți, mai ales catolici, polonezi și francezi, din rezistența antifascistă, soldați sovietici, aviatori americani, romi etc. Pe toți îi unea dorința de supraviețuire.

Eugen avea noroc cu meseria lui de dentist și lucra ca felcer cu Sturmbannführer-ul Klaus Böhm, medicul uneia dintre infirmerii. Böhm, un om corpolent cu mustață à la Hitler, suferea de cardiopatie ischemică, adesea avea crize de angină pectorală și din acest motiv nu a fost trimis pe front. Era din Bonn, unde avea un cabinet de medicină generală. Doi dintre cei trei fii ai săi erau pe front, cauzându-i nu puține emoții.

Eugen încerca să-i ajute pe ceilalți deținuți, prelungindu-le internarea până erau în stare să stea pe propriile picioare. De multe ori, în special în primele luni, Böhm se împotrivea. Spunea că infirmeria nu e sanatoriu și pe mulți îi alunga înapoi la munca infernală. Într-o zi l-a auzit pe Eugen îmbărbătându-l pe unul dintre deținuți cu noutățile despre înaintarea aliaților pe teritoriul francez.

– Stein, de unde ai auzit aceste vești calomnioase în legătură cu luptele din Franța? îl întrebă strigând, de față fiind și alți subofițeri. Eugen s-a speriat, nu știa ce să răspundă, nu putea să divulge existența aparatul de radio, cu care prizonierii din conducerea interioară a lagărului ascultau emisiunile în limba germană de la BBC. Până să se gândească ce să-i răspundă doctorului, l-a auzit pe acesta strigând:

– Deținut numărul 2556, urmează-mă în cabinet.

A închis ușa după el, a dat drumul la radio, după care i-a spus lui Eugen:

– Dumneata ești om inteligent și o să mă înțelegi. Fiul meu a căzut prizonier în mâna americanilor. Cât timp crezi că le mai ia aliaților să ajungă în Germania?

Eugen a fost surprins de întrebarea Sturmbannführer-ului.-

– Cinci-șase luni, cred, a răspuns.

– Ascultă, Eugen, înaintea retragerii SS plănuiește lichidarea lagărului, atât pe deținuți, precum și toate clădirile, ca să nu rămână nicio urmă despre cele întâmplate aici. Eu vreau să cad prizonier la americani, nu la ruși, a continuat Böhm. Sunt dispus să vă ajut cu tot ce pot, nu voi pleca odată cu gărzile lagărului, ci voi rămâne, ca să fiu prizonierul armatei americane. Soția mea mi-a scris că fiul meu este tratat conform legilor de la Geneva.

– Nu am nicio legătură cu vreo grupare a deținuților, răspunse Eugen.

– Bine, bine, spuse doctorul, eu n-am văzut nimic. În orice caz de acum înainte nu mă mai amestec în internări și în durata lor. Ai însă în infirmerie doi gradați, pe Kurt și pe Hans, doi naziști convinși, care îți vor pune bețe în roate. Voi încerca să te ajut cât se poate…

Pe măsură ce vremea trecea, tot mai mulți deținuți erau executați, SS  începuse lichidarea prizonierilor. Parașutiștii americani aduși în lagăr erau împușcați chiar la sosire. Eugen era din în ce mai disperat, doar veștile despre înaintarea trupelor aliate îl țineau în viață.

Într-una din zilele lui septembrie 1944 a apărut pe Appelplatz o întreagă companie în uniformele poliției daneze. Erau polițiștii din Copenhaga, care au participat la evacuarea evreilor danezi în Suedia, salvându-le viața. (Cea mai mare parte a evreilor din Danemarca au fost salvați de la moarte, fiind evacuați clandestin în Suedia, datorită colaborării excepționale dintre rezistența antifascistă daneză și cercurile regale.)

– N-aș fi crezut că mii de oameni pot fi trecuți clandestin granița într-o țară neutră, chiar sub nasul Gestapoului, a spus Böhm. Astăzi l-am consultat pe unul dintre ofițerii danezi; nu are decât o amigdalită, dar l-am internat, ca să-l ascundem.

– Să-l ascundem de cine? a întrebat uimit Eugen.

– E evreu, i-a răspuns Böhm și dacă se va afla, va fi împușcat.

– Cum ați aflat că este evreu? S-a mirat Eugen.

– Foarte simplu, a răspuns doctorul. Când l-am dezbrăcat, cum se procedează într-un lagăr, am văzut că e circumcis și l-am întrebat.

După două săptămâni, la intervenția Crucii Roșii Internaționale, polițiștii din Copenhaga, printre care și cel ascuns în infirmerie, au fost eliberați.

Frontul se apropia, bubuiturile tunurilor se auzeau tot mai clar, pericolul lichidării lagărului era iminent. La începutul lunii aprilie 1945, trupele SS au început evacuarea, lăsând pe loc numai câțiva oameni în turnurile de pază. Rezistența antifascistă a reușit să-i lichideze pe paznici, dar pericolul întoarcerii trupelor SS nu putea fi exclus.

Cu ajutorul unui aparat de emisie-recepție clandestin, oamenii din rezistență au transmis semnale SOS disperate în germană, engleză și rusă:

– Către comandamentul Armatei Americane sub conducerea generalului Patton, vorbește conducere rezistenței din KZ (lagăr de concentrare în limba germană). Suntem în pericol de lichidare.

La scurtă vreme a venit răspunsul în germană:

– KZ, un detașament de blindate este în drum spre Buchenwald. Rezistați până atunci. Semnat : Generalul Patton.

ÎN 11 APRILIE, ZECE LUNI DUPĂ SOSIREA LUI ÎN LAGĂR, EUGEN A VĂZUT CEEA CE VISA CU OCHII DESCHIȘI: TANCUL ARMATEI AMERICANE, CU STEAUA ALBĂ ÎN CINCI COLȚURI, A DĂRÂMAT POARTA ȘI A INTRAT ÎN LAGĂR !!!!

IMPOSIBILUL S-A REALIZAT, ERA LIBER !!!!

Barack Obama a fost primul președinte al Statelor Unite care a vizitat în 2009 lagărul de concentrare Buchenwald. Era însoțit de cancelarul Germaniei Angela Merkel și de Elie Wiesel, scriitor, laureat al premiului Nobel pentru pace și supraviețuitor al lagărului.

În cuvântarea lui, președintele american a spus printre altele: “Cine dintre prizonierii lagărului ar fi crezut în 1944 că va veni o zi în care președintele Statelor Unite, alături de cancelarul unei Germanii noi, democrate și unul din supraviețuitorii infernului nazist, vor sta împreună pe Appelplatz-ul lagărului de concentrare din Buchenwald. Suntem aici ca să spunem: Never Again!”.

Andrei Schwartz