Lumea continuă să vorbească despre stânga și dreapta. În opinia mea, și cred că nu doar a mea, politica nu mai este de multă vreme împărțită în dreapta și stânga, în est și vest, în comuniști și capitaliști, evident trecând prin aglomeratul centru, acolo unde se declara până nu demult a fi aproape orice partid. Politica de acum este alta față de cea din secolul trecut. Poate încă nu la nivel declarativ, dar ea se împarte în politica democratică și extremistă. Politica scindează societatea, o confiscă, o acaparează și astfel și oamenii încep să se polarizeze. Unii rămân, cel puțin deocamdată, în limite democratice, adică cu respect pentru regulile și limitele de exprimare care țin de democrație, atât de râvnită de noi în anii 90. Alții însă încep să alunece spre extreme, să devină excesiv de ceva, de orice. Partea tristă este că această pecingine se întinde folosind sentimentele firești ale oamenilor, ale celor cinstiți. Apar oportuniști avizi de putere, care lansează lozinci patriotarde, pentru că de fapt ei nu sunt patrioți, ci se pretind a fi, ca să atragă oamenii care chiar își iubesc țara. Acești exponenți veroși sunt în mijlocul maselor ale căror frustrări sunt justificate și ei știu să le confiște problemele și să le folosească în propriul lor interes, al acestor avizi de putere. Așa se întinde buruiana veninului și iată că sub ochii noștri s-a născut politica de sorginte extremistă. În ea nu intră un partid, ci exponenți din fiecare partid, pentru că baza dezvoltării acestui fel de politică este dorința nesecată de putere, ori asta nu lipsește din niciun partid.

Ce intră în aceste lozinci extremiste trebuie să ne intereseze, pentru că sunt pornirile de xenofobie, care încă se pretinde a fi naționalism, de rasism și de eternizatul antisemitism, așa cum e acum, fără evrei, dar ce contează, câtă vreme e o supapă bună de scurgere a tot ce este rău și urât în oameni.

Antisemitism fără evrei, necunoscând evreii, pretinzând că toate conspirațiile sunt făcute de ei, tot răul e adus de ei. Evreii conduc lumea și sunt la baza răului, a oricărui rău, a tot ce este rău, până și pandemia, care ba este, ba nu este, dar cine să fie de vină dacă nu tot evreii, cu așa-zisa ocultă mondială. Aud oameni cu școală, de la care ai avea pretenția că au un sistem rațional de a gândi, îi aud vorbind la vedere, la drumul mare despre răul adus în lume de evrei, despre conspirații. Dacă după cel de al Doilea Război Mondial evreilor li s-a scos zvonul că ar fi adus comunismul, subiect despre care am mai scris, spunând de ce nu este adevărat, iată că acum evreii aduc conspirații, aduc pandemii. Lansatorii de fumigene toxice nu par interesați că și evreii suferă din pricina covid 19, că nimeni și nimic nu ne scutește să suferim cu toții, că urmările asupra economiei le suferim tot împreună.

A da vina pe evrei nu ajută la rezolvarea problemelor cu care întreaga omenire se confruntă. Sunt probleme globale acute, cum ar fi lipsa apei în zone largi ale Pământului, unde apa se cumpără cu cardul, avem apoi schimbările climatice, nevoia de adaptare, fenomenele extreme, deșertificarea, faptul că susținerea vieții devine o problemă căreia trebuie să îi acordăm atenție. Lumea nu trebuie să se întoarcă spre perioadele ei întunecate, ci să privească spre viitor, spre noile căi de a susține viața și bunăstarea populației Globului. Trebuie să ne descoperim acele capacități pe care interiorul nostru le are și să le scoatem la lumina și nicidecum să nu căutăm în cotloanele cele mai negre ale istoriei. Istoria trebuie să ne ajute să învățăm cum să nu greșim și nicidecum să ne împingă spre repetarea la nesfârșit a greșelilor grave care au stopat dezvoltarea omenirii în perioade lungi.

Să lăsăm clișeele antisemite și evreul ca supapă a necazurilor oamenilor, să ne concentrăm pe descoperirea leacului cancerului și punerea lui la dispoziția oamenilor. Să nu îmbolnăvim cu inconștiență oamenii, ci să-i vindecăm, pentru că nu ne putem permite să mergem înapoi. Să nu transformăm o populație întreagă în analfabeți funcționali, ci să descoperim căile de a orienta tinerii spre dezvoltarea talentelor, pentru că fiecare om poate fi parte a marelui angrenaj al umanității. Avem nevoie de progres și dezvoltare și nu de aruncarea valorilor umane, ci de adunarea lor pentru concentrarea eforturilor de a face pașii demni secolului acesta.

…….

Anul acesta restricțiile cauzate de pandemia extinsă ne opresc pentru al doua oară să fim împreună în cadrul Comitetului Internațional Dachau, unde în fiecare an marcăm eliberarea lagărului de concentrare de la Dachau. Restricțiile cauzate de această perioadă nu ne blochează și mă refer la a doua generație, să fim împreună prin internet, articole, discuții și toate activitățile pe care le desfășurăm pentru a păstra memoria celor pe nedrept pieriți atunci. Situația actuală trebuie privită ca o modalitate de a întări solidaritatea între națiunile noastre, familiile noastre și cu toți oamenii care doresc să protejeze libertatea.

Eram fetiță și îmi amintesc un moment în care eram cu familia la o piscină. Atunci am văzut un semn pe piciorul tatălui meu și am întrebat ce este acel semn. Mama ne-a spus, mie și fratelui meu, că este o durere pe care tatăl meu a suferit-o și continuă să o poarte drept „aducere amintire” a ceea ce a fost Holocaustul. Atunci nu prea am înțeles, dar cu timpul da. După ani de zile am aflat ca semnul de pe piciorul tatei era urma unei împușcături. Am scris cu alt prilej că acel semn era de la o schijă dintr-o rafală trasă de un nazist adolescent care păzea locul unde bieții oameni munceau să înlăture dărâmăturile de la bombele căzute, pentru că era în preajma eliberării. Este tot o poveste adevărată, tristă ca multe din cele trăite de evrei și despre care am scris tot în Baabel. Scriu și revin mereu la amintirile tatălui meu, amintirile familiei mele, amintirile alor mei toți.

Dacă vrem cu adevărat să continuăm să contribuim la protejarea memoriei lor și dacă vrem cu adevărat să nu se mai repete pentru nimeni, dacă vrem să respectăm acel ”Never again”, atunci asta să facem. Să acționăm în orice mod democratic putem. A acționa înseamnă a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat cu părinții noștri, rude, întregi familii evreiești ucise în timpul Holocaustului. Trebuie să vorbim, să nu păstrăm tăcerea și să uităm încet, încet.

În contextul european și internațional actual, când xenofobia, rasismul, antisemitismul cresc în mentalul oamenilor neinformați și fără acces la o educație adecvată, trebuie să ne sporim eforturile de comunicare liberă și deschisă, pentru că asta este în interesul salvării democrației și nu doar o formă de combatere a antisemitismului.

În ceea ce mă privește, acționez pentru păstrarea vie a amintirii a ceea ce s-a întâmplat atunci, scriu despre asta, moderez și / sau particip la dezbateri și discuții dedicate celor întâmplate atunci, în timpul Holocaustului, a ceea ce știm de la părinții noștri, cum continuă să ne influențeze pe noi acele lucruri, noi, a doua generație, cei născuți după 1945. Mă gândesc la toate acestea mereu. În emisiunea mea de la Radio Shalom invit supraviețuitori, atâția câți îi mai avem, invit profesori, istorici, jurnaliști să vorbim despre valorile reale, despre amintirile comune omenirii, despre Holocaust și despre cum să-i păstrăm vie memoria. În acest mod de a acțiune văd o contribuție la protejarea democrației, a drepturilor omului, este modul meu de a comunica și combate xenofobia și antisemitismul.

Să continuăm să acționăm împreună, pentru că o facem în interesul oamenilor, al umanității!

Serena Adler

generația a doua a supraviețuitorilor Holocaustului, AERVH, România

Membru în Comitetul Internațional Dachau

6 aprilie 2021