Wellness – o distracție potrivită în epoca de pandemie

«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles.

În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. La urma urmei, ca om care cunoaște lumea, știu că nici nu există sirene, ca cele care trândăvesc fericite pe marginea piscinei cu cocktailuri colorate în mână. Totuși perspectiva de a pleoscăi de la o piscină la alta în papuci de baie, declanșând ecouri impresionante și lăsând în urmă o dâră sclipitoare de picături de apă, a fost prea tentantă. Și apoi contractul pentru publicarea uluitoarelor mele amintiri din copilărie din Oradea, pe care fiecare om civilizat trebuie să le fi citit, presupunea niște tratative cu editorul. Așa s-a făcut că trebuia să plec în pitorescul oraș Thun din cantonul Berna, orașul turistic de pe malul lacului cu același nume. Așadar, nimic mai natural decât să combin excursia de afaceri literare cu o scurtă ședere de wellness. A fost o decizie ad-hoc, după ce soția mea, care e foarte pricepută la asemenea lucruri, a găsit pe malul lacului, chiar lângă editură, o instituție cu jeturi de hidromasaj.

Având deja experiență amplă cu spionaj economic, am cules câteva informații prin Google despre hotelul de wellness menționat. Am comparat locația, prețurile și temperatura apei cu cele de la concurență și, cum la prima privire făcea o impresie bună, mi-am scos cărticica de credit, pe care o țin drăgăstos aproape de inimă, ca să facem rezervarea pentru a doua zi. Prețurile camerelor de hotel din această categorie respectă bineînțeles legea cererii și a ofertei, exact ca (scuzați-mi comparația banală) ale jumătăților de porc sau ale așa-numitelor pământuri rare. Iar cererea pentru wellness părea să o depășească în mod clar pe cea de carne și de minerale. În naivitatea mea mă gândeam că în vremuri de pandemie și declin economic, industria hotelieră și de gastronomie ar trebui să fie în ruină, iar clienților ar trebui să ofere prețuri speciale imbatabile, tot felul de servicii bonus și chiar pupici pe obraz. Spre surprinderea mea situația s-a dovedit cu totul alta. Spre marea mea dezamăgire, nici vorbă de pupici, nici pe obraz, nici altundeva. Cererea depășea cu mult oferta. Datorită pandemiei călătoriile în străinătate deveniseră aproape imposibile. Plajele tropicale nu mai erau o opțiune. Întreg turismul părea să se fi concentrat în hotelurile spa din țară, care nu au întârziat să-și ridice prețurile la culmi nemaiauzite. Dragii noștri compatrioți au abandonat Insulele Baleare, Insulele Canare și Thailanda și păreau să se fi adunat cu toții odată exact în centrul spa ales de noi. După cum am descoperit mai târziu, cotropitorii nesimțiți au ocupat fiecare dulap din garderobă și cu fesele lor goale fiecare scândură uscată din saună. Sau stăteau ore întregi nemişcați în fața jeturilor de hidromasaj, pe care le păzeau cu gelozie, eliberându-le doar propriei familii, sau deloc.

A doua zi am pornit spre paradisul de wellness, care avea alături un restaurant de lux. Am condus prin viscol peste șapte munți și șapte drumuri secundare, pe care sistemul de navigație ni le-a ales în înțelepciunea sa obscură. Miracolul care ne-a păzit de avalanșe, de cădere în vreo prăpastie, de unde ar fi trebuit să ne recupereze cu mare greutate cadavrele înghețate, mi-a întărit credința în importanța misiunii de a merge la spa cu orice preț.

Imediat după sosirea noastră am primit ultima cameră liberă și am fost asigurați că aceasta, cu o vedere foarte apreciată spre parcarea hotelului, rămăsese liberă numai pentru că avea un geam spart, care abia a fost reparat. Altfel ar mai fi avut numai o debara, dar în principiu și aceea era deja promisă unui șeic milionar cu anturajul lui, care urma să sosească a doua zi. Am acceptat așadar oferta odăii cu geamul proaspăt reparat și am înghițit în sec când am făcut plata. Dar ce îmi pasă de cheltuiala exorbitantă dacă mă pot bucura de plăcerea unui scăldat organizat în mod profesionist într-un mediu de acest nivel?

La intrarea în camera noastră, declarată ultimul spațiu liber din următoarele două decenii, lift-boy-ul ne-a încredințat că vederea romantică a parcării hotelului se va deschide imediat ce condițiile meteorologice o vor permite. Până atunci trebuia să ne mulțumim cu imaginația. În schimb, în interior ne aștepta o adevărată notă de lux, reprezentată prin propriile accesorii de baie, o sticlă gratuită de apă minerală și încă o rolă de hârtie igienică. Orbiți de atâta lux, l-am crezut pe cuvânt că ajunseserăm în anticamera raiului. Apoi, după ce am admirat îndelung selecția de bonete de duș și loțiuni de corp, ne-am îndreptat spre zona spa.

O, ce decor somptuos! Bazine de scăldat de diferite adâncimi și temperaturi, pe pereții cărora erau jeturi șuierătoare, fântâni în forma de țevi gigantice din care apa se revărsa în adâncuri…! Profund impresionat de bogăția radiantă a acestei zone, am admirat toate aceste minunății și încă multe altele, până când am simțit nevoia irezistibilă de a mă arunca necontrolat în mijlocul acestui miracol termal. Numai toate aceste instalații erau luate cu asalt de ceilalți scăldători și nu am reușit cu niciun chip să-i convingem să ne facă loc și nouă. Așteptam câte o jumătate de oră până când se elibera un jet, dar nu trebuia să-l scăpăm nicio clipă din ochi pe posesorul lui, pentru a nu rata momentul oportun. Alții care așteptau făceau la fel; a fost aproape un miracol că nu a avut loc nicio omucidere la cucerirea unui asemenea dispozitiv.

Autorul pândind atent ocazia de a prelua cascada de la umeda doamnișoară.

La un moment dat mi-a apărut șansa unui triumf neașteptat, și deodată am reușit. Ultimul utilizator al unui jet abundent, pe care îl pândeam cu lăcomie, a clipit un moment și apoi s-a îndepărtat cu pași măsurați spre mijlocului bazinului. În aceeași clipă, cel puțin două duzini de candidați nerăbdători din apropiere, ne-am repezit spre jetul liber, pe care eu l-am prins cu cinci sutimi de secundă înaintea celui de-al doilea, un vlăjgan musculos de vreo 50 de ani, cu o mutră pe care se vedea că e gata de orice crimă. Am zâmbit triumfător tuturor disperaților cărora le-o luasem înainte.  Nu le rămânea decât să se întoarcă cu coada între picioare. Acum stăteam în fața propriului meu curent de masaj, de a cărui folosință exclusivă aveam de gând să mă bucur pentru restul zilei. Mi-am jurat solemn că nimic în lume nu mă va putea îndepărta de prețioasa mea cucerire, nici măcar infuzia din sauna cu ierburi aromatice care a fost anunțată ca următorul punct culminant al programului. Ierburile n-au decât să fie infuzate fără mine, eu rămân la prada mea. Am rămas acolo ca țintuit locului, în toate pozițiile imaginabile, lăsând curentul puternic de apă să-mi găurească trupul. Așa a trecut prima mea zi la spa; a doua a fost la fel, doar că de data asta am cucerit cascada pentru masajul umerilor, pe care l-am declarat-o posesia mea eternă.

Supraviețuitorii luptelor pentru mecanismele de masaj subacvatic au primit ca recompensă dreptul să ia masa de seară în restaurantul exclusiv al hotelului, ceea ce am și făcut. La urma urmei eram victorioși cuceritori de instalații termo-acvatice rafinate și atâta bălăceală ne-a înfometat. Meniul săptămânii era inspirat din Thailanda, poate pentru a alina pofta publicului de exotism. Am aflat de la chelnerul șef că în acest local elegant lucra un bucătar celebru, cu 13 puncte Gault Millau. Am fost atât de impresionați de această distincție, încât am comandat fiecare un meniu special de șase puncte, iar cel de-al 13-lea punct l-am dedicat desertului, care avea un nume la fel de imposibil de pronunțat ca felurile de mâncare servite anterior. Dar era foarte gustos și ne-a dat energia pentru a face față de luptelor din ziua următoare de wellness.

Toate acestea nu mai sunt decât amintirea unui sejur plin de evenimente. Rănile pe care le-am suferit în lupta cu un entuziast al jeturilor cu presiune înaltă au început să se vindece deja în drum spre casă. Dar ce contează? Ne-am scos pârleala! Și mai presus de toate, aveam destule povești pentru cercul nostru de prieteni dezamăgiți, care au rămas pe uscat. Am realizat un adevărat sejur de wellness și l-am supraviețuit aproape nevătămați.

Peter Biró

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Marina Zaharopol commented on April 10, 2021 Reply

    Am eu vaga impresie – desi s-ar putea sa gresesc – ca titlul articolului nu face parte integranta din satira naratiunii, ba chiar contine un sambure de adevar!

    Si ca, in ciuda deficientelor, sejurul la spa s-a dovedit a fi totusi salutar si, cine stie, ar putea fi chiar urmat intr-un viitor apropiat de o sedere “encore!!!”

  • Peter Biro commented on April 9, 2021 Reply

    Mulțumesc pentru complimentele voastre. Nu uitați: satirele exagerează evenimente adevărate. La fel este și aici. Nimic nu este neadevărat, dar totul este excesiv de caricaturizat.

    • Veronica Rozenberg commented on April 9, 2021 Reply

      Am inceput sa te cunosc/cunoastem cate putin,
      Mach dir keine Sorgen !!
      :-))

  • Tiberiu Ezri commented on April 9, 2021 Reply

    Un articol plin de haz.

  • Veronica Rozenberg commented on April 8, 2021 Reply

    Delicios sejurul tau, Peter, plin de umor si de zambete subintelese. Din dorinta de a-ti recomanda ca in perioada cand pandemia se va mai linisti, sa repeti ideea Welnessului, de data asta ;a Piestany in Slovacia, cred ca iti pot promite ca nu vei trebui sa fii un luptator 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *