Despre muzică în general și muzica de operă, muzica populară și cea ușoară (inclusiv rock) am mai scris:

https://baabel.ro/2020/09/călătorii-pe-urmele-muzicii/

https://baabel.ro/2020/10/muzica-etnica-văzută-prin-prisma-unui-amator/

https://baabel.ro/2021/04/despre-beatles-și-nu-numai/

Sunt departe de a fi specialist, critic muzical sau muzicolog. Scriu doar despre ce îmi place și mă pasionează ca pe un amator de muzică. Din păcate și resursele despre teoria și dezvoltarea muzicii ușoare românești pe care le-am putut accesa pe internet sunt foarte limitate, așa că din capul locului îmi cer scuze pentru lipsa de aprofundare.

Se pare că originea muzicii ușoare și populare a fost la grecii antici, ea fiind cântată de mase de tineri. Romanțele au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și ele persistă până astăzi. Apoi, la începuturile secolului XX s-a importat în România tangoul din Argentina și Uruguay.

Mai târziu s-au infiltrat în România jazzul, canțonetele italiene, șansonetele franceze și alte stiluri de muzică și dans europene și americane, cum ar fi rumba cubaneză, samba și bossa nova braziliană. Despre muzica rock-pop nu voi scrie în acest articol. Lista compozitorilor și cântăreților români este lungă, printre cântăreții mei preferați fiind Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Florin Bogardo, Margareta Pâslaru, Măria Tănase și bineînțeles Gică Petrescu, cel care a dominat muzica populară și cea ușoară (mai ales romanțele) de-a lungul multor decenii.

Muzica ușoară românească are rădăcini multiple în folclorul românesc, cel al minorităților și al popoarelor vecine, în muzica jazz și în muzica ușoară europeană și americană. Și muzica romilor și cea evreiasca și-au pus amprenta pe muzica ușoară românească. Ea a început să se dezvolte și să fie popularizată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea prin radio și discuri.

La început discurile erau făcute din cauciuc tare, apoi din șelac (rășina produsă de o insectă care trăiește în copaci, în orient) și ascultate la gramofon. După 1940, discurile au fost fabricate din polivinil clorid – PVC și ascultate la patefon. În anii 1960, când ne-am mutat lângă fosta mikve (baie rituală evreiască) de la Marghita, în podul casei, în afară de șobolani, am găsit și niște discuri foarte vechi, friabile, datând de la începutul secolului XX, cu cântece înregistrate de cantori evrei celebri. Locatarul dinaintea noastră, un fost rabin, emigrase în Israel, lăsând discurile în pod. Din păcate nici eu nu am putut să le aduc în Israel.

Începutul secolului XX în România a fost o perioadă de destindere, în care compozitorii, textierii și cântăreții evrei au avut oportunitatea de a se evidenția în muzică în general și în muzica ușoară în special.

Următorul clip excelent, produs în 2013 de către trei tinere talentate, Marta Cotună. Ana Huțu și Beck Corlan face un rezumat al muzicii ușoare românești intre anii 1930 și până în 2013, când s-a produs clipul.

Compozitori evrei de muzică ușoară românească

Comparativ cu alte minorități, compozitorii și textierii evrei au avut o contribuție deosebită la îmbogățirea muzicii ușoare din România. Mai jos voi enumera câțiva dintre aceștia, contribuțiile lor și câteva șlagăre foarte cunoscute. Printre piesele muzicale citate în clipul produs de Marta Cotună, Ana Huțu și Beck Corlan se află și cele ale compozitorilor evrei Edmond Deda și Nancy Brandes, precum și a textierului Nicolae Stroe care a scris textul celebrului cântec interpretat de Gică Petrescu, „Du-mă acasă, mai tramvai”, a cărui muzică a fost compusă de Vasile Vasilache.

Nicolae (N.) Stroe s-a născut ca Stroe Nacht în 1906, în comuna Răcăciuni, județul Bacău și a decedat în 1990 la Tel Aviv. A fost un regizor, actor și comic român, de origine evreiască. N. Stroe și V. Vasilache au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din România de odinioară. Și-au legat numele de scenă și notorietatea de prima emisiune „Ora veselă”, transmisă la Radio București în 9 ianuarie 1929. În fiecare duminică la ora 14.30, cei doi se auzeau la Radio București cu refrenul: „Alo, alo, aici e radio, Stroe și Vasilache, lache, lache…” N.Stroe și Vasile Vasilache erau prieteni nedespărțiți. În 1934 cei doi au jucat și au realizat (scenariu, regie) primul film muzical românesc, Bing Bang. A urmat în 1935 filmul Ora veselă. Au jucat la Teatrul Alhambra și în spectacolele de revistă ale Companiei Cărăbuș – Constantin Tănase din București. Au scris nenumărate texte pentru reviste și comedii muzicale („Acceleratul 402”, „Firfirica”, „Cavaler Gândac”, „Săracu’ Gică” „Apartamentul 42”, „Picolo” etc.). Stroe fiind evreu, sub regimul Antonescu, cei doi au fost nevoiți să joace separat. Vasilache juca la Cărăbuș și Alhambra, iar N. Stroe la Teatrul Barașeum al artiștilor evrei. În 1944 Vasile Vasilache a murit tragic în urma unui bombardament american asupra Bucureștiului. Stroe a continuat singur populara emisiune „Ora veselă” care începea cu refrenul: „Alo, alo, aici e Stroe/ Și roagă să-i dați voie,/ O clipă să vă-nveselească,/ Să glumească iar cu voi…” Printre șlagărele scrise și compuse de N. Stroe și V. Vasilache se pot aminti de „Trurli Trurli”, „Morărița”, „Ninge, ninge” „Pentru tine”, „Nu plâng pentru nimeni”, „Dragoste, poveste veche”.

Cântărețul Dorel Livianu (1907-1997) este și el menționat în clipul celor trei fete pe care l-am prezentat la începutul articolului. În anii 1930 Livianu a lansat patruzeci de șlagăre precum „Ce frumoasa este viață”, „În micul orășel uitat de lume” „Ionel, Ionelule”, „Țărăncuță, țărăncuță” și multe altele. Columbia Records l-a numit „Vocea de aur a României”. Livianu a studiat canto la Conservatorul din București. Repertoriul său cuprindea romanțe și piese în ritm de tango și foxtrot. A obținut contracte cu importante case de discuri, precum His Master’s Voice și Columbia Records. Între 1939 și 1945 a lucrat și el la teatrul Barașeum. În acești ani a înregistrat numeroase cântece populare evreiești. A fost deportat în Transnistria, dar a fost eliberat după opt luni, grație renumelui său. În 1967 s-a stabilit în SUA, revenind uneori în România pentru a susține concerte.

https://www.youtube.com/watch?v=SUS2WXHRXzs

Edmond Deda (1920-2006) a compus muzică ușoară, operetă, muzică pentru spectacole de teatru, a fost muzicolog, publicist, pianist și dirijor. Celebra lui compoziție, „Of, inimioară”, interpretată de Luminița Dobrescu, a fost premiată cu Cerbul de Aur. Pe alocuri se simt elemente ale muzicii populare românești, dar și ale celei evreiești.

Deda a absolvit Conservatorul Alberto della Pergola din București și The Billy Mayerl School of Modern Orchestration din Londra. A fost profesor la Școala Populară de Artă din București, director muzical la Teatrul Ion Vasilescu din capitală, profesor și director la Școala Populară de Artă din Brașov. Este laureat al Concursului de creație și interpretare de la Mamaia (1969) și al celui de la Split (1979). A scris numeroase musicaluri prezentate la Teatrul Barașeum (1942-1944), la Sala Dalles (1951-1955), la Teatrul Constantin Tănase (1956-1967), la Teatrul Ion Vasilescu (1969-1972), la T.E.S., precum și la teatre din provincie. A scris și muzică pentru spectacole de teatru, muzică de film, muzică de balet pentru televiziune, cântece pentru copii și, desigur, impresionant de multe cântece de muzica ușoară. Este și autorul unor cărți de muzicologie. „Busuiocul”, „Îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte”, „Inimă, nu fii de piatră”, „Mă mai gândesc la dumneata”, „Suflet de copil” spun mai mult decât orice carte de vizită.

Nancy Brandes, născut ca Silviu Brandes la București, în 1946, este un dirijor, orchestrator, compozitor și actor comic israelian. În România este cunoscut ca membru fondator al formației Roșu și Negru. Am prezentat un clip al formației într-un articol anterior https://baabel.ro/2021/04/despre-beatles-și-nu-numai/

A emigrat în Israel în 1974 și a colaborat cu artiști israelieni precum Ofra Haza, Zohar Argov, Mirel Reznic, Avi Toledano și mulți alții. Împreună cu Toledano, a compus cântecul „Hora” care a luat locul al doilea la competiția Eurovision în 1982. În melodie și chiar în titlul ei se recunoaște influența muzicii românești.

Fig. 5 – Henry Mălineanu

Henry Mălineanu (1920-2000) a compus muzică ușoară, romanțe, operetă, comedii muzicale, muzică de film și de teatru. Celebrul lui șlagăr „Nici o dragoste nu e că a noastră” a fost interpretat de Margareta Pâslaru și apoi de Constantin Drăghici.

A studiat la Conservatorul din București. A fost dirijor la Teatrele Barașeum (1942-1944), Gioconda (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958). Este autor de operete și musicaluri, de muzică pentru spectacole de teatru, muzică de film, compozitor a peste 200 de cântece de muzică ușoară, 150 intrate în fonoteca radioului, zeci dintre ele devenite șlagăre. Este laureat al Premiului de Stat (1953), Artist Emerit (1962), al Premiilor Festivalurilor Naționale de Muzica Ușoară de la Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971), al Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971, 1977, 1978), al Premiului Uniunii Compozitorilor la Festivalul Crizantema de aur, Târgoviște, 1980 ș.a.

Elly Roman (1905-1996) a compus o operetă, muzică corală și numeroase șlagăre. Foarte cunoscut a fost „Nu mai plânge, baby”, interpretat de Margareta Pâslaru.

Aurel Giroveanu (1906-2001) a fost un cunoscut pianist, dirijor și compozitor de muzică ușoară, musicaluri, un concert, o melodramă și o fantezie muzicală. Studiile muzicale le-a început în copilărie la Piatra Neamț. Apoi a studiat la Conservatorul Egizio Massini din București. S-a perfecționat cu Ion Dumitrescu (compoziție) și Tudor Ciortea (forme muzicale) la cursurile Uniunii Compozitorilor. A participat ca pianist în diverse formații de muzică din București, a fost și șef al redacției de muzică ușoară și populară în Societatea Română de Radiodifuziune din București. A făcut parte din Consiliul artistic al Teatrului de Estradă din București și Casa Centrală a Creației Populare din București. A scris articole în Muzica, Contemporanul, Informația Bucureștiului, România liberă etc. În 1972 a primit Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. A compus nenumărate șlagăre printre care „După noapte vine zi”, interpretat de Angela Similea la Cerbul de aur în 1970.

Alexandru Mandy (1914-2005) este autorul unor musicaluri, a numeroase șlagăre și libretist. Iată „Cântecul vântului” interpretat de Sergiu Cioiu.

Laurențiu Profeta (1925-2006) a compus muzică ușoară, muzică simfonică, vocal simfonică, instrumentală și corală. Iată unul dintre cântecele compuse de el pe versuri de Eminescu.

Harry Negrin (1914-1995) a fost un textier și libretist cunoscut. A rămas în amintirea multora cu cântecul „Am strâns toamnă după toamnă”, interpretat de Constantin Drăghici la Cerbul de aur.

Izu Gott (Ionel Gotescu) s-a născut în 1934, la Dorohoi. În 1959, a absolvit Conservatorul din Iași. A fost contrabasist, apoi dirijor la Teatrul Evreiesc din Iași și dirijor al ansamblului folcloric Doina Moldovei.

Compozitorii și cântăreții evrei s-au adaptat perfect muzicii ușoare românești. Ei s-au inspirat din muzica folclorică românească, cea evreiască primind și influențe din jazz, tango și din alte curente muzicale internaționale. Romanțele și șlagărele pe care le-au compus sau le-au interpretat au rămas întipărite pe veci în cartea istoriei muzicii ușoare românești.

Mulțumiri doamnei Hava Oren care mi-a sugerat ideea acestui articol.

Tiberiu Ezri