Războaiele din Israel sunt un pic cam ca alegerile. S-a mai terminat o rundă și așteptăm runda următoare. Până atunci pauza de respirație îmi îngăduie să trag niște concluzii. Și chiar dacă ele nu vor fi pe placul tuturor, eu le pun aici – dacă tot le-am tras, e păcat să nu le împărtășesc.
Niciuna din părți nu a reușit să-și asigure fotografia victoriei. Nu a existat o poză echivalentă cu cea a soldatului sovietic care flutura drapelul URSS deasupra Reichstagului la finalul celui de al Doilea Război Mondial. Scriitorul Amos Oz spunea odată: “Cu cât vor fi mai multe victime israeliene, cu atât va fi mai bine pentru Hamas. Cu cât vor fi mai multe victime palestiniene, va fi mai bine pentru Hamas”. Din fericire pentru noi, Israelul a evitat să-i procure Hamas-ului această victorie morală. Mă doare sufletul pentru fiecare nevinovat ucis, însă pot spune cu mândrie că Israelul a încercat și chiar a reușit să limiteze cât mai mult numărul de victime colaterale printre cei neimplicați în conflict.
Acest război, ca mai toate războaiele, a adus cu el multă, foarte multă ură. A făcut să erupă tot puroiul netratat din societate. Dar nu numai atât. Poate că nu ați auzit până acum despre Ido Avigal, un băiat de 5 ani din Sderot, lovit mortal de o rachetă pe care Cupola De Fier nu a reușit să o intercepteze. Tatăl lui a zis – cu toată durerea – că speră ca micuțul Ido să fie ultima victimă a conflictului. Poate că nu ați auzit nici despre Yigal Yehoshua, un evreu de 56 de ani din Lod, care a crezut în convieţuire. Scriu despre el la trecut pentru că nici Yigal Yehoshua nu mai este. A fost linșat de o gloată arabă, victimă aleatorie a urii. Dar familia lui nu l-a lăsat să moară degeaba. Organele lui au fost donate și au salvat viața a cinci persoane. Rinichii au ajuns la Randa Alweis, o femeie arabă, palestiniană, din Bet Safafa, care așteptase nouă ani pentru un transplant. Să fie pace, Insallah – a spus ea după ce şi-a revenit din operație.
Să fie pace şi nu doar încetarea focului, spun mulți, deși știu că este un deziderat imposibil. Așa cum scrie domnul Ovidiu Raețchi, această pace va exista doar atunci când Israelul și Palestina vor avea doi conducători care să aibă suficientă popularitate pentru a putea sacrifica o parte din ea în favoarea păcii. Şi, judecând după antecedente, s-ar putea ca acești doi conducători să aibă mai mult de pierdut decât doar popularitatea. Întrebați-i pe Yitzak Rabin, ori pe Anwar El-Saadat. Pacea cere un mare curaj în Orientul Mijlociu, pentru că ea presupune compromisuri. Pentru un război e suficientă frica.
Aş vrea să cred că acești lideri adevărați se vor naște odată. Ei vor trebui să înțeleagă trecutul, dar să se gândească la viitor. Poate fi Amos, copilul religios din colonii care azi face primii pași la grădiniță. Și poate că de partea cealaltă e Muhammad care se joacă printre molozurile din Gaza. Eu îi aștept ca pe Mesia. Partea bună este că vor veni odată. Partea mai puțin bună este că nu știu dacă asta va fi pe vremea noastră.
George Schimmerling
21 Comments
Imi cer scuze ca am amintit in niste comentarii la articolul l scris de Dr Gurman despre Yigal Yehoshua si micutul Ido de 5 ani.
Nu citisem admirabilul dvs articol.
Dar o asemenea doarta tragica te rascoleste, stita neomenie te revolta
Dacă vă interesează puțină statistică vă pot reda ceea ce s-a publicat azi ”proaspăt„:
4,360 de încercări de lansări de rachete din Gaza spre Israel ( într-o săptămână)
680 au căzut pe teritoriul Gaza
280 au căzut în mare
3,400 rachete au zburat spre Israel
90% au fost interceptate de antirachetele ”Casca de fier” (Chipat barzel)
Avioanele israeliene au distrus circa 800 de rachete și aruncătoare de rachete în Gaza pe teren.
Circa 10 kilometri de tunel operativ au fost distruse. Se spune că au fost aduse câteva divizii de infanterie de-a lungul graniței ceea ce a făcut pe Hamas să bage trupele lor în tuneluri. Imediat aviația a bombardat intrările și ieșirile ceea ce a adus la pierderea a peste zeci de comandanți și sute de hamasnici. Dar cei doi mari inamici, Mohamad Def și Yahya Sinwar au izbutit să se ascundă și au scăpat. Hamasnici mai au circa 10,000 de rachete. Șin Bet și Zahal caută să găsească ascunzătorile subterane de aruncătoare de rachete!
Felicitari pentru excelentul articol.
T.T. – Mă interesează foarte mult . Rog continuați cu detalii . K.I.
Tocmai am auzit la radio o știre care mi-a dat cu adevărat speranță: După ce tânărul Muhamad Kiwan Mahamid de 17 ani și-a pierdut viața în timpul protestelor violente din Umm el Fahm, familia lui i-a donat organele pentru transplant, salvând viețile a șase bolnavi israelieni, cinci evrei și un arab. Acest lucru dovedește că de ambele părți există oameni de treabă și poate că pacea are într-adevăr o șansă.
Are șanse dar nu cu generația asta de lideri- nici palestinieni , nici israelieni.
H.O. – Cu o floare nu se face primăvară . K.I.
CÂND PETROLUL DIN ORIENT SE VA EPUIZA SAU PETROLUL VA FI ÎNLOCUIT CU ALTĂ SURSĂ DE ENERGIE, POZIȚIA ANTIISRAELIANĂ A MULTOR ȚĂRI ȘI POPULAȚII SE VA DESTRĂMA. IAR COMPROMISURI S-AU FĂCUT PREA MULTE, AU FOST FĂRĂ BENEFICII.
As vrea doar să completez că astazi am citit despre Muhammad Mahamid , elevul eminent din Umm-Al-Fahm care a fost si el ucis intr-o altercație cu politia israeliană , ale cărei cauze sunt inca verificate. Organele lui au fost transplantate si au salvat 5 evrei. Oameni de omenie există de fiecare parte a conflictului
Da, si infirmier arab a chemat ajutor pentru a opri linsarea un evreu in Acco. Evreul era deja grav ranit, i s-a salvat viata in uktimul moment
Probabil miliarde de cuvinte s-au scris sau vorbit despre pacea in Orientul Apropiat. Realitatea dura este mult mai simpla: cu fanaticii din Hamas pace nu se poate face. Din contra, exista sansa ca ei sa preia si conducerea PLO si atunci catastrofa va deveni totala. Hamas trebuie inlaturat fie de IDF fie de Mosad fie de palestinienii insasi, alta solutie nu exista.
Cum spui.
O caldă strîngere de mînă tristă autorului,
Felicitări! Articol concis şi excelent pus în pagină: fond şi formă în perfectă armonie (aş pune, fără să greşesc prea mult, un alt termen în sintagmă: în perfectă convieţuire), aşa cum s-ar cere să fie, măcar de azi încolo, între naţiuni….. mai ales în acea parte a lumii. Nu ne dorim nici război, nici luptă pentru pace, dar ne dorim un Mesia şi acea promisă mie de ani pace (cu câte o mie de ani pentru fiecare secundă a ei!), extinsă dincolo de limitele vieţii noastre şi ale generaţiilor ce vin. AMEN!
Un articol care pune punctul pe “i”, separa esentialul de vorbe de claca si contine si o viziune de viitor. Nu un viitor neaparat apropiat in Orientul Mjlociu – numit cateodata ” Orientul apropiat,” – dar totusi un viitor iintrevizibil pe care il asteptam. cu nerabdare. Ca pe Mesia!
Dar materializarea acestei viziuni optimiste presupune si acceptarea unor sacrificii sfasietoare a celor mai intreprinzatori si curajosi dintre noi.
Astfel, acest articol concis are ca subiect nu numai proiectul de pace, ci si definirea notiunii de lider si “leadership.”
Mi-a placut!
Daca vitorul necesar pentru a ajunge la o intelegere este “intrevizibi;”, atunci greu de crezut ca va veni vreodata, altfel de ce l-ai compara cu venirea lui Mesia?
Nu eu, ci autorul articolului, D-l George Schimmerlig imbina ideea sau speranta venirii lui Mesia – interpretata in sensul unei asteptari plina de nerabdare, dar care el crede ca va avea loc intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat – cu convingerea ca liderii necesari pentru implementarea acestei paci se vor naste la un moment dat.
Interpretarea pe care mi-o atribui mie este de fapt continuta in ultimile fraze din articol. Citez:
“..Eu iii astept ca pe Mesia. Partea buna este ca vor veni odata. Partea mai putin buna este ca nu stiu daca asta va fi pe vremea noastra.”
Pe de alta parte, este adevarat ca afirmatia de la inceputul ultimului paragraf: “As vrea sa cred ca acesti lideri adevarati se vor naste odata” aduce o nuanta de ambiguitate, care este insa inlaturata in finalul eseului in cuvintele convingatoare “…vor veni!”
Ai dreptate, nu am observat, dar cu toate acestea speranta acestei veniri este in ochii mei una desarta.
Liderii se vor schimba, sper si eu, ca vor aparea cei ce vor propavadui intelegerea si vor dispune de capacitatea compromisurilor pentru realizarea acestui scop.
Chiar cei care au fost in trecut, si care au platit cu propria viata, au acceptat tarziu compromisurile dupa ani de lupta si impotrivire. Compromisurile lor arata, poate numai aparent ca au meritat.
Foarte bine punctată ideea necesității unor conducători doritori și capabili de a realiza înțelegeri menite să stingă conflictele. Pentru a-i avea, este nevoie să existe de ambele părți o majoritate a populației alegătoare suficient de educată și înțeleaptă.
Cred ca aici este unul dintre punctele estentiala, existenta populatiei educate si cu o conditie a vietii decenta.
Conducatorii israelieni care au stiut sa conduca la incheierea unor tratate de de pace au fost oameni ajunsi la senectute, tineretea lor a dovedit contrariul, probabil ca este nevoie si de zeci de ani de viata cu experientele acumulate, pentru a accepta compromisurile si dupa cum s-a vazut acestora le-au urmat riscurile (Rabin si Saadat)
Auzisem de Yigal Yehoshua, israelianul care a fost linșat la Lod și care și-a donast organele pentru transplant, dar nu auzisem de Randa Alweis, palestiniana care a primit rinichiul.
Cred că acest „amănunt al istoriei” prezintă conflictul în esența sa și mă alătur speranței că i se va găsi cândva o rezolvare.